TRIMITE PRIN

Miklós Szabó, poet popular

Publicare: 2010-11-23
Autor: NAGY Réka



Miklós Szabó (17 mai 1907 - sept. 1982) s-a născut la Boghiş, într-o familie de ţărani, fiind al doilea dintre cei opt copii ai părinţilor - Zsigmond Szabó (1874-1942) şi Eszter Ősz (1888-1967). La cinci ani învăţase deja să citească de la fratele său mai mare cu doi ani. Copilăria sa a fost influenţată de condiţiile create în urma Primului Război Mondial. În memoria sa a rămas întipărită acea noapte de vară (31 iulie 1914), în care au fost mobilizaţi bărbaţii cu obligaţii militare din localitate. Tatăl său a luat parte şi el la război, a revenit în toamna anului 1918. În absenţa lui, toate greutăţile gospodăriei au căzut pe umerii soţiei şi copiilor. Această perioadă a coincis cu anii de şcoală ai lui Miklós Szabó. În lucrarea sa autobiografică îşi aminteşte cu plăcere că el a fost cel care, copil fiind, citea din ziar ştirile războiului bătrânilor rămaşi acasă. A terminat cele şase clase primare în anul 1919, cu menţiunea excelent. Părinţii lui au avut de gând să-i continue educaţia, însă situaţia după schimbarea puterii a împiedicat acest lucru. O dată simbolică a fost 18 aprilie 1919, Vinerea Mare, în care au sosit în sat soldaţii români, dată cu care poate fi asociată nereuşita planurilor sale legate de şcoală. „Destinul meu e cel al băieţilor săraci ardeleni, care am trăit aici, ca minoritari" - scria în Autobiografia sa. În anii 1929-1930 şi-a făcut serviciul militar în cadrul armatei române, la Constanţa, încorporat la Regimentul al 13-lea Artilerie. În 1934 s-a căsătorit cu Mária Nagy, fiica unei familii înstărite din sat. Din căsătoria lor nu s-au născut copii. În anul 1935, la Şimleul Silvaniei, iar în 1937 la Nuşfalău a participat la cursul pentru gospodari organizat de către Societatea Gospodarilor Transilvani (EGE). În 1938 şi-a cumpărat o casă cu teren şi a întemeiat o gospodărie proprie, la început lucrând 4 hectare, mai târziu 7 hectare de pământ.


La 8 septembrie 1940 au sosit la Boghiş soldaţii maghiari, care au simbolizat pentru săteni speranţa într-o lume nouă. În aceşti ani, viaţa satului a intrat în efervescenţă, Miklós Szabó asumându-şi, de asemenea, un rol activ în aceasta. Desele ocazii sărbătoreşti au însemnat tot atâtea prilejuri pentru a-şi face ascultată vocea, recitând în public din poeziile sale. A salutat în versuri soldaţii maghiari sosiţi în sat, cu poeziile sale a contribuit la atmosfera festivă a satului în momentul dezvelirii monumentului eroilor, când s-a inaugurat şi drapelul ţării (27 septembrie 1942). Timp de doi ani a lucrat la centrul de distribuţie a cerealelor de la Şimleu Silvaniei, de unde a fost încorporat în anul 1944. Urmând traseul oraşelor Nyíregyháza, Tokaj, Hegyeshalom şi Nagykanizsa, la 29 martie 1945 a fost capturat de către sovietici în oraşul Szombathely, împreună cu mai mulţi camarazi. Pe data de 17 mai 1945 a sosit la Stalingrad, de unde a fost eliberat, după trei ani de muncă forţată extenuantă şi de umilinţe, în data de 17 mai 1948. După întoarcerea acasă, a continuat forma de trai a gospodarului şi între timp, ca prezbiter, a luat o parte activă şi la viaţa religioasă şi comunitară a satului. Ataşamentul faţă de comunitate şi asumarea sarcinilor este bine ilustrată de manuscrisele sale care însumează mai multe sute de pagini, în care a imortalizat istoria satului şi a bisericii. Această activitatea a desfăşurat-o într-o perioadă în care predarea forţată a recoltei şi intemperiile au îngreunat mult viaţa de zi cu zi a ţărănimii. Valul colectivizării nu a ocolit nici gospodăria lui Miklós Szabó. În data de 10 septembrie 1959, numele său a fost trecut pe lista membrilor cooperativei agricole. Începând din anul 1962, timp de opt ani a ocupat funcţia de responsabil cu staţia de viticultură şi livada cooperativei. După ieşirea la pensie a continuat să lucreze în agricultură, pentru a-şi completa veniturile, însă cea mai mare parte a timpului său a dedicat-o îngrijirii manuscriselor şi poeziilor sale, precum şi cititului. Între 1971-1972 a participat la concursul pentru gospodari al revistei Falvak Dolgozó Népe, intitulat Tud, aki tanul! (Numai cine învaţă ştie), care i-a adus şi un premiu. La 1 aprilie 1979 emisiunea în limba maghiară a Televiziunii Române a efectuat o înregistrare cu Miklós Szabó, difuzată pe data de 9 aprilie 1979. A decedat în luna septembrie 1982, în satul natal. Epitaful scris de către el a comemorat activitatea vieţii sale: Aici se odihneşte Miklós Szabó/ născ. 17. V. 1907/dec. 1982/viaţa mea s-a terminat/dar trăiesc în poeziile mele/O.I.P.


Scrisul a însemnat pentru el forma de expresie prin care a prelucrat şi a povestit evenimentele care i-au influenţat destinul. Pe lângă forma de trai ţărănesc a dedicat timp şi spaţiu scrisului, cititului, autoeducării şi culegerii documentelor referitoare la istoria satului. În locuinţa sa un loc distins au ocupat cărţile, asupra cărora a ţinut o evidenţă riguroasă. A fost un abonat regulat al săptămânalelor Utunk şi Falvak Dolgozó Népe. Cunoştinţele şi le-a îmbogăţit ca autodidact, cu multă sârguinţă şi mult efort. Prin autoeducare perseverentă a dobândit cunoştinţe suficient de largi pentru a satisface nevoile comunităţii sale mai restrânse. Nu s-a remarcat doar prin cunoştinţele referitoare la gospodărie, ci şi datorită eficienţei sale cu care scria şi socotea. A formulat cereri şi contracte, măsurători topografice, a cioplit stâlpi funerari, a scris epitafuri. A lăsat ca moştenire un corpus de manuscrise foarte voluminos şi diversificat. A scris în primul rând poezii, în care şi-a format o interpretare poetică a rolurilor cu totul particulară, dar a întreprins şi lucrări de istorie locală sau de istoria bisericii. Scrierile sale documentează - pe lângă evenimentele vieţii personale - întâmplările hotărâtoare din viaţa comunităţii locale. A scris poezii de ocazie despre inaugurarea drapelului ţării, electrificarea satului, deschiderea căminului cultural, aselenizarea echipajului navei spaţiale Apollo, inaugurarea grajdului cooperativei agricole, aniversările marilor personalităţi ale literaturii, distribuirea uleiului, boala soţiei, precum şi despre o fractură de coastă. A folosit forma versificată atât pentru a relata întâmplări dintre cele mai banale, cât şi pentru a imortalizarea momentelor înălţătoare. Manuscrisele lăsate posterităţii, pe lângă valoarea lor documentară, sunt piese reprezentative ale fizionomiei speciale a scrisului popular.

 

Lucrări manuscrise mai importante


Vadgyümölcsök III. 100 vers. Szabó Miklós válogatott versei, a Vadgyümölcsök (1982)
Önéletrajz, azaz Személyemmel Kapcsolatos száraz adatok (1974)
A Szilágybagosi Református Anyaszentegyház 300 éves Történelme (1962)
Szilágybagos Község és Egyház Történelme (1205-1960) (1960)
A Hűség jutalma - vagy, a becsületesség meghozza gyümölcsét. Falusi Elbeszélés az ifjúság számára (1938)
A Világszép ember 16
Emlékirat 1961-1971
Hivatalos Munkanapló az 1972-ik évre és 1973-ik évre és az 1974-ik évre
Szabó Miklós rövid Statisztikája 13. 50 éves Kistükör 1925-1975
Terménynapló (1941-1970)
Munkanapló (1950-1960)
Pénztárnapló (1932-1976)




Bibliografie selectivă



KESZEG Vilmos (szerk.): Kicsiny dalaim. Népi költők antológiája. Erdélyi Gondolat Könyvkiadó, Székelyudvarhely, 1999.
KESZEG Vilmos: Az erény jutalmáról. (Függelékben: Részlet Szabó Miklós kéziratos regényéből). Korunk III. (2000) 6. 58-63.
MAJOR Miklós: Koszorúba font gabonakalászok. Szabó Miklós szilágybagosi parasztkrónikás naplójegyzetei a 20. század második feléből. In: KESZEG Vilmos (szerk.): Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve 7. Írás, írott kultúra, folklór. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 1999. 200-215.
NAGY Réka: Az írás szerepe egy szilágysági ember életében. In: ILYÉS Sándor - JAKAB Albert Zsolt (szerk.): Lenyomatok 6. Fiatal kutatók a népi kultúráról. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2007. 53-82.
ZÁGONI Attila: A bagosi krónikás. Falvak Dolgozó Népe. XXXIV. évf. (1978) 18. sz. 5.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ