TRIMITE PRIN

Cariere şi biografii din secolul XX

Publicare: 2010-11-29
Autor: KESZEG Vilmos
Tradus de: LŐRINCZ József



1. Povestirile biografice


Autobiografia, ca povestire narativă, este un sistem progresiv care prezintă destinul unui personaj prin toposul biografic al naşterii, al dragostei, al muncii, al luptei, al morţii. Crerea şi popularizarea lor este parte a unei strategii de comportament social, motivată de o anumită finalitate. Abordarea ei ca discurs (auto)biografic se justifică prin faptul că este întâmplătoare coincidenţa ei cu un singur gen. Autobiografia este un act comunicaţional în care identitatea personală apare în forma unei reprezentări biografice. Printre altele, prezintă motive (auto)biografice următoarele genuri: curriculum vitae, relatarea unei impresii, zvonurile, povestea adevărată, jurnalul, memorialele, scrisoarea particulară, mesajul, fotografia, înregistrarea video, inscripţia funerară, anunţul de deces, cartea de oaspeţi. Utilizarea discursului (auto)biografic are loc într-un context relevant.
Secolul XX a adus cu sine schimbări care au definit şi au transformat în mod radical cariere şi strategii de viaţă.

 


2. Contexte şi cariere


2.1. Contextul politic. În Europa Centrală, schimbările de graniţă de după Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920), al doilea partaj de la Viena (30 august 1940), Pacea de la Paris (10 februarie 1947) au impus două strategii de viaţă: a emigra şi a rămâne. Motivul emigrării putea fi intenţia de a menţine integritatea sau identitatea persoanei/a familiei; căutarea unui loc de muncă; o anumită interpretare a situaţiei conjuncturale; frica de represalii; acumularea unor experienţe personale; neîncrederea în perspectivele de viitor. Deciziile erau luate în funcţie de tradiţiile personale, familiale, sau socioculturale (stare, clasă, grup). Datorită migraţiei, s-a schimbat mediul de viaţă şi cel social, s-a părăsit tradiţia genealogică, legăturile şi s-a transformat stilul de viaţă obişnuit. Motivul rămânerii era menţinerea capitalului economic şi social deja dobândit. În ambele cazuri, numărul mare de schimbări a necesitat resocializarea persoanelor. Ambele strategii ale modului de viaţă prezintă elemente referitoare atât la integrarea în noile situaţii politico-sociale, cât şi la rezistenţă.


István Nagy2.2. În contextul economic, schimbarea decisivă au adus-o lichidarea proprietăţii private, naţionalizarea şi colectivizarea. Acestea au dus la schimbarea traiectoriilor urmărite în viaţa individuală sau familială. După Legea agrară din 1921, cea din 1945 a lichidat domeniile latifundiare, confiscând terenurile mai mari de 100 ha. Următorul pas, din 2 martie 1949, a atacat şi terenurile mai mari de 50 ha. Ultima decizie, din 11 iunie 1948, a constat în confiscarea întreprinderilor industriale şi a instituţiilor financiare. A urmat remodelarea ţării şi a structurii ei economice (structura teritorială a populaţiei, structura profesională a populaţiei, structura economico-teritorială). Schimbările economice au dus, pe de o parte, la limitarea posibilităţilor, pe de altă parte la apariţia unor perspective noi. În primul caz, fidelitatea faţă de o anumită tradiţie din agricultură a fost posibilă prin rămânerea în cadrul vital, social existent. Migraţia a dus la reprofolarea economică a individului. În cel de al doilea caz, individul putea alege atât dintre ofertele de recalificare locale, regionale sau naţionale, cât şi din cele externe. Schimbarea de regim din 1989 a făcut posibilă restituirea bunurilor materiale confiscate (terenuri, clădiri) sau despăgubirea foştilor proprietari. Restituirea pământurilor, a pădurilor colectivizate a fost asigurată de Legile 1991/18, 2001/10, respectiv 2005/247. Bunurile naţionalizate au fost returnate prin Legea 2001/10.


2.3. O importanţă aparte au avut schimbările de carieră datorate construcţiilor ideologice rezultate din evenimentele politice şi istorice.


În noua situaţie politică, în 1927 a luat fiinţă Garda de Fier (denumită întâi Legiunea Arhanghelului Mihail, mai târziu Partidul Totul pentru Ţară), o mişcare extremistă, şovină şi naţionalistă (antisemită şi antimaghiară). Şi-a încetat activitatea în 1941. A fost pe rând susţinută şi persecutată de guvern. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a format, cu ajutorul lui Iuliu Maniu, organizaţia mişcarea voluntară pentru Ardeal, cu obiective exclusiv antimaghiare. Membrii acestei gărzi au omorât peste 100 de persoane de etnie maghiară, au brutalizat mai multe sute de persoane şi au trimis în lagăr mii de bărbaţi.


Transilvanismul a fost o construcţie ideologică născută în perioada interbelică, în noua situaţie a minorităţii maghiare. De fapt, conţinea o serie de elemente contradictorii: menţinerea demnităţii şi a poziţiilor pe pământul natal, păstrarea specificului naţional şi respectul faţă de trecut, renunţarea la prejudecăţile istorice, păstrarea, cultivarea, popularizarea tradiţiilor, menţinerea tradiţiilor naţionale în cadrul existenţei minoritare, deschiderea spre celelalte grupuri etnice ale statului naţional român, atenţia acordată tradiţiilor legate de destinul istoric comun, preţuirea valorilor umane şi spirituale, angajarea literaturii în slujba existenţei minoritare şi în acelaşi timp negarea caracterului ei particular etc. De-a lungul perioadei interbelice, transilvanismul a pus accentul mai întâi pe deschiderea faţă de noua situaţie, iar din anii 1930 pe menţinerea valorilor.


Ideologia socialistă-comunistă a fost forţa unificatoare a unei serii de grupări ideologice. În România, puterea comunistă a ajuns la putere în 1946. Din 1965, când a ajuns la conducerea partidului şi a statului, Nicolae Ceauşescu a instaurat dictatura ideologiei comuniste, făcând-o obligatorie în educaţie şi artă. De asemenea, a instaurat un regim dictatorial şi de cult al personalităţii. Preluarea şi menţinerea puterii a dus la condamnarea şi exilarea, mai apoi la vinderea a mai multe sute de mii de oameni (Dobrincu 2008). Ideologia dominantă a lichidat mai multe clase şi pături sociale (aristocraţia, burghezia, proprietarii de terenuri, intelectualii, studenţii), a redus diferenţele religioase (Biserica Greco-Catolică, respectiv cultele cu un număr mai mic de credincioşi), a redus posibilităţile de a trăi potrivit preceptelor religioase, a interzis convingerile politice (de opoziţie). În cadrul noilor condiţii, s-au schimbat elitele, iar datorită mobilităţii dirijate s-au schimbat atât structura, funcţia satului şi a oraşului, cât şi relaţiile dintre ele. Tot în această perioadă s-au compromis cunoştinţele de specialitate, morala muncii, iar ţara s-a izolat.


3. Contexte şi povestiri


3.1.1. În perioada cercetată s-au făcut mai multe încercări de a urmări în mod oficial, în cadru instituţionalizat, carierele parcurse de anumiţi indivizi. De-a lungul secolului al XX-lea, la ordinele puterii centrale, instituţiile locale ale statului au înfiinţat de mai multe ori curţi marţiale extraordinare, care au trecut în revistă faptele din trecutul apropiat al unor cetăţeni, folosindu-se de multe ori şi de martori. Deciziile acestor curţi (achitare sau condamnare) afectau profund destinul persoanei respective. De cele mai multe ori, persoanele citate erau bărbaţi şi de multe ori deciziile luate afectau întreaga familie. După decizia de la Trianon, în anii 1920, noile instituţii ale statului român au condiţionat acordarea cetăţeniei de narative individuale sau familiale.


3.1.2. De-a lungul a mai multor decenii, evenimentele cruciale ale secolului al XX-lea au fost prezentate şi în cadrul unui discurs artistic. Romanul, prin caracterul său fictiv, datorită fabulei sale închise, rotunde, a caracterului individual al personajelor, a făcut posibilă independenţa autorului faţă de fapte, realizarea expresivă a intenţiilor şi a împiedicat controlul faptelor. În acelaşi timp, prin limbajul său opac, prin instrumentarul simbolic-metaforic putea spera la interpretări disidente. Zalka Máté a scris un roman bazat pe impresiile sale din Primul Război Mondial (Doberdo, 1936). Kuncz Aladár şi Markovits Rodion au povestit despre perioada cât au fost prizonieri de război: primul în Franţa, al doilea în Siberia (A fekete kolostor, 1931; Szibériai garnizon, 1927). Liviu Rebreanu ne-a prezentat dilemele militarului român înrolat în armata maghiară şi pus să lupte împotriva propriei naţiuni române (Pădurea spânzuraţilor, 1922). În Hotel Carpatia (1989) Köteles Pál descrie pogromul împotriva maghiarilor de la Gyanta (Ginta, jud. Bihor). Problema personajelor principale fictive (anchetatorii români ai cazului) este de a dezvălui sau a ascunde faptele: să tragă la răspundere vinovaţii în numele legii sau să evite scandalul internaţional. Bánffy Miklós a prezentat istoria declinului colectiv al aristocraţiei maghiare, în particular a celei clujene (Erdélyi történet, 1934-1940). Bálint Tibor scrie despre lumea caracteristică a proletarilor declasaţi (Zokogó majom, 1969). Méhes György a prezentat destrămarea unei dinastii de industriaşi ardeleni (Kolozsvári milliomosok, 1997). Sütő András descrie anii puterii populare, noua ordine şi anomaliile ei (Anyám könnyű álmot ígér, 1970).


Valul memorialistic al literaturii maghiare din România a început în anii 1950, reprezentând evenimentele cruciale ale secolului al XX-lea în cadrul unui discurs autobiografic. Baronul Kemény János, organizatorul întâlnirilor revistei Helikon de la Marosvécs (Brâncoveneşti), a prezentat amintirile din copilărie şi tinereţe legate de calvarul familiei (Kakukkfiókák, 1972). Nagy István, crescut în mediul proletar din Cluj, a imortalizat cu autenticitate sociografică lumea celor năpăstuiţi, perioada celor două războaie, a crizei economice, mişcările de stânga mai întâi ilegale, apoi oficiale (Sáncalja, 1968; Ki a sánc alól, 1969; Hogyan tovább? 1971; Szemben az árral, 1974). Kacsó Sándor a provenit dintr-o familie de ţărani. A fost membru al întâlnirilor revistei Helikon, redactor la Brassói Lapok, Falvak Népe, organizator al Întâlnirii de la Târgu Mureş. În 1944 a fost închis la Târgu Jiu. A scris mai multe volume de memorii: Virág alatt, iszap fölött, 1971; Fogy a virág, gyűl az iszap, 1974; Nehéz szagú iszap felett, 1985.
Schimbările politice din 1989 au făcut posibilă reorganizarea repertoriului narativ. Povestirile menţinute de era comunistă au dispărut fără urmă, cu o rapiditate uimitoare. Publicaţiile care propagau ideologia comunistă au fost retrase din materialele didactice-pedagogice. Bibliotecile s-au eliberat uneori ostentativ de materialele de propagandă ale cultului comunist al personalităţii. Din decembrie 1989, mass media din România a încetat să mai popularizeze eroii muncii socialiste. Şi, după mai multe decenii de tăcere, au apărut confesiunile victimelor Partajului de la Viena, ale celor două tratate de pace, ale colectivizării şi ale dictaturii.


În perioada comunistă, din cauza propagandei care promova omogenizarea, prezentarea conflictelor etnice rezultate din deciziile istorico-politice era cenzurată. Memoriile locale din Gyanta (Ginta) au constituit subiectul unui reportaj de Beke György (1990), respectiv al unui film documentar realizat de Boros Zoltán (Fekete vasárnap). Documentele pogromului de la Szárazajta (Aita Seacă) au fost adunate şi publicate de Benkő Levente (Szárazajta, 1995). Textele despre ravagiile făcute de forţele legionare în ţinutul Arieşului au fost înregistrate de Keszeg Vilmos (Keszeg 2001). Amintirile referitoare la represaliile antiromâneşti de la Ip şi Trăznea au fost culese de Petre Ţurlea (Ţurlea 1996). La iniţiativa Armatei Române, masacrul a constituit subiectul unui film documentar pentru Televiziunea Română. Enciclopedia liberă Wikipedia are un site special dedicat popularizării memoriei atacurilor antiromâneşti, a „masacrelor din Transilvania de Nord" în perioada 1940-1944 (Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944). Sunt prezentate aproximativ 15 localităţi, iar cazurile de la Ip, Treznea şi Moisei sunt prezentate separat (Masacrul din Treznea, Masacrul din Ip, Masacrul din Moisei).


Viaţa din lagăre, din taberele de muncă din timpul celor două războaie mondiale, respectiv de după cel de-al Doilea Război Mondial a putut fi prezentată numai sporadic şi selectiv. Literatura în limba română, precum şi filmele patriotice au prelucrat pe larg această temă. De fapt, a fost cel mai popular subiect, pe lângă luptele cu armata germană, evenimentele de la 23 august 1944, solidaritatea cu armata rusă eliberatoare, eroismul naţiunii române, crearea statului român. Prin anii 1970 România s-a sustras de sub stăpânirea sovietică. În perioada naţională care a urmat accentuarea caracterului eroic al evenimentelor din perioada războiului a dus la întărirea patriotismului naţional.


Un caz special al naraţiunilor îl constituie povestirile şi biografiile care prezintă succese de tip socialist şi comunist. Noua ideologie în expansiune şi-a extins influenţa şi asupra beletristicii. Critica de tip ideologic a condamnat şi a discreditat gusturile şi viziunea burgheze, iar în literatura pentru copii, tradiţiile basmelor populare. Editurile au încercat să suplinească lipsa textelor militante cu implantarea traducerilor. Pe parcursul deceniilor, mai mulţi eroi ai trecutului ilegalist al Partidului Comunist Român, ai luptei proletariatului împotriva capitalismului au fost făcuţi cunoscuţi publicului larg, cu scopul de a mobiliza, de a oferi un exemplu de urmat (Vasile Roaită). În fine, cultul personalităţii a impus tinereţea militantă a dictatorului ca reprezentativă pentru idealul uman comunist (Matichescu 1981). Din anii 1970, media din România a fost împânzită de biografiile transcrise în format eroic ale unor personaje de duzină care simpatizau cu regimul. Rând pe rând, şi în atelierele autohtone ale autorilor au căpătat formă discursurile narative ale noii lumii. Romanele prezentau conflictul dintre eroii pozitivi înarmaţi cu o ideologie, o mentalitate nouă şi personajele anacronice, fidele tradiţiilor în procesul de naţionalizare a fabricilor, colectivizarea agriculturii etc.


În propagarea idealurilor comuniste, filmul a avut un rol mai important decât romanul. La sfârşitul lui 1948, pe baza Legii 303 industria filmului a fost naţionalizată. Drept urmare, cinematografia a devenit în bună măsură o instituţie a propagandei politice. De exemplu, în ultimul trimestru al anului 1948 în cinematografele din România s-au proiectat 715 filme, dintre care 428 erau sovietice. Povestirile plasate pe şantiere naţionale, în fabrici, înnobilau prin ficţiune producţia socialistă, care de altfel era lipsită de sens şi de productivitate; prezentau într-o aură eroică o elită politică de altfel lipsită de calităţi morale şi intelectuale; afirmau unitatea clasei muncitoare, a ţărănimii şi a intelectualităţii în jurul partidului.


3.1.3. Însemnările autobiografice publicate înainte de 1989 nu puteau prezenta decât amintiri din război, grozăviile trăite în acea perioadă. În această epocă tema predilectă era prezentarea vieţii de ucenic, argat şi servitor, ilustrând astfel diferenţele dintre clasele sociale din regimul precedent, o teză importantă a ideologiei oficiale. Publicarea memoriilor a devenit posibilă numai după 1989. Rând pe rând, au văzut lumina tiparului memorii ţărăneşti care prezentau un mod de viaţă deja inexistent (Tamási 1971, Györi 1975, Kocsis 1988, 2000, Zsigmond 1995, Fazekas é.n., Albert 1996, György 1997, Páczkán 2002). Naţionalizarea a fost un moment de cotitură şi în viaţa micilor meseriaşi. Câteva memorii imortalizează această lume care între timp a dispărut (Danielisz 1993, Binder 1995, Jancsik 1995, Kovács 2005, 2006, 2008).


Înainte de 1989, migraţia temporară sau permanentă în America trebuia să ilustreze lumea capitalistă considerată inumană. De fapt, unele memorii prezentau o societate a bunăstării bazată pe respectul legii, care apreciază munca şi oferă posibilităţi de autoafirmare.


3.2.1. Schimbarea politică, economică şi socială din 1989 a fost un moment de cotitură şi în strategiile de prezentare a carierei şi a autobiografiei. Noile condiţii au înlesnit reîntoarcerea emigranţilor politici, eliberarea şi reabilitarea prizonierilor politici, despăgubirea victimelor războiului, a prizonierilor de război, a celor condamnaţi la muncă silnică, respectiv restituirea bunurilor confiscate (pământuri, unelte, imobile). Actele de reparaţie istorică au reabilitat grupuri socioculturale precum aristocraţia, clerul, chiaburii.


Mai multe volume de memorii prezintă lumea inumană a lagărelor sovietice (Zsigmond 1995). Bartis Ferenc, precum şi preoţii Csiha Kálmán, Varga Ferenc, Nyitrai Mózes descriu lumea închisorilor staliniste (Bartis 1988, Csiha 1992, Varga 1998, Nyitrai 2001). Două volume evocă hărţuirea chiaburilor (Kristó 1999, Oláh 2001). Trei memorii descriu viaţa specifică a pedagogilor (Gúzs 2003, Oláh 2003, Fazekas 2005). S-au făcut auziţi şi reprezentanţii aristocraţiei ardelene, considerată duşman de clasă în regimul precedent (Bethlen 1989, Teleki 1995). Bágyoni Szabó István a zugrăvit într-un roman în formă de jurnal lupta chinuitoare a unei familii de emigranţi cu autorităţile şi cu prejudecăţile (Bágyoni 2005). De asemenea, au fost publicate jurnalele scrise de Könczei Ádám şi Gál Ernő, care prezintă viaţa cotidiană a intelectualilor clujeni, relaţiile dintre ei (Könczei 1998, Gál 2003). Nagy Olga a imortalizat propria carieră de jurnalist şi etnolog (Nagy 1995, 2001).


3.2.2. Noile metode din ştiinţele sociale îşi propun reprezentarea proceselor sociale prin reconstrucţia unor biografii individuale. În 1993, cotidianul Hargita Népe a publicat un apel către cititori să-şi scrie memoriile din anii când au fost prizonieri. Au răspuns 60 de prizonieri de război secui (Ferencz 1997). Benkő Levente şi Papp Annamária au cules în volume mărturiile prizonierilor din cel de-al Doilea Război Mondial (Benkő-Papp 2007). Grupul de Antropologie Comunicaţională din Miercurea Ciuc a cercetat strategiile de carieră, biografiile emigranţilor secui (Bodó ed. 1996). Un volum prezintă biografiile unor întreprinzători ardeleni (Kiss 2004). Un grup a cercetat carierele colective ale pedagogilor cu ajutorul discursului narativ biografic (Ozsváth ed. 2008, 2009).



Bibliografie selectivă



ALBERT Ernő: Rigó és madár. Csángó önéletrajz. Bon Ami, Sepsiszentgyörgy, 1996.
AMBRUS Judit (szerk.): András Erzsi Erdei: Kedvemre való, hogy meséljek. A szövegeket válogatta, gondozta, az utószót írta ~. Mentor, Marosvásárhely, 2008.
BÁGYONI SZABÓ István: Elszabadult konténerek. Naplóregény. 1986-89. Irodalmi Jelen Könyvek, Arad, 2005.
BÁLINT Tibor: Zokogó majom. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1969.
BALOGH Sándor 1988: A Groza-kormány nemzetiségi politikájának történetéből (1945-1946). In: RÁCZ István (szerk.): Tanulmányok Erdély történetéről. Csokonai, Debrecen, 1988. 181-194.
BÁNFFY Miklós: Erdélyi történet. I-III. Erdélyi Szépmíves Céh, Kolozsvár. 1934-1940.
BARABÁS Béla: A romániai magyarság helyzete 1940-1944. In: BARABÁS Béla -DIÓSZEGI László - ENYEDI Sándor - SEBŐK László - R. SÜLE Andrea: Hetven év. A romániai magyarság története 1919-1989. Magyarságkutató Intézet, Budapest, 1990. 45-48.
BARTIS Ferenc: Börtönrácsok között Romániában. Kapu, Budapest, 1988.
BECZE Márta - KESZEG Vilmos (szerk.): Palástban. Lelkészek szórványban. Mentor, Marosvásárhely, 2001.
BEKE György: Gyanta, 1944. szeptember 24. Erdélyi Magyarság 1990. máj. 2. sz.
BENKŐ Levente: Szárazajta. H-PRESS Kft, Sepsiszentgyörgy, 1995.
BENKŐ Levente - PAPP Annamária: Magyar fogolysors a második világháborúban I-II. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2007.
BETHLEN Béla 1989: Észak-Erdély kormánybiztosa voltam. Zrínyi, Budapest, 1989.
BINDER Pál, id.: Megemlékezés életem néhány eseményéről. In: BINDER Pál, id. - JANCSIK Andor: És élni kellett tovább. Két emlékirat. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 1995. 9-58.
BODÓ Julianna (szerk.): Elvándorlók? Vendégmunka és életforma a Székelyföldön. Pro-Print, Csíkszereda, 1996.
CSIBI ISTVÁNNÉ SIKLÓDI Márika: Pontot, vesszőt nem ismerek, de a szó mind igaz. Európa Könyvkiadó, Budapest, 1985.
CSIHA Kálmán: Fény a rácsokon. Erdélyi Református Egyházkerület, Kolozsvár, 1992.
DÁNIELISZ Endre: A Szepességtől Szalontáig. Egy kisiparos család három nemzedéke. Literator, Nagyvárad, 1993.
DIÓSZEGI Anna: Életem története. Emlékek a kolozsvári Hóstátról. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 2001.
DIÓSZEGI László: A romániai magyarság története 1919-1940. In: BARABÁS Béla -DIÓSZEGI László - ENYEDI Sándor - SEBŐK László - R. SÜLE Andrea: Hetven év. A romániai magyarság története 1919-1989. Magyarságkutató Intézet, Budapest, 1990. 11-44.
DOBRINCU, Dorin: Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România (1949-1962). Polirom, Iaşi, 2005.
DOBRINCU, Dorin: Listele morţii. Deţinuţi politici decedaţi în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securităţii, 1945-1958. Polirom, Iaşi, 2008.
FAZEKAS Ferenc: Életemet elmesélem. Kriterion, Bukarest-Kolozsvár, é.n.
FAZEKAS István: Hetedíziglen. Bukovinai székely családi krónika. Polis, Kolozsvár, 2005.
FERENCZ Imre (szerk.): Történetek a fogságból. Hatvan székely. Státus, Csíkszereda, 1997.
GAGYI József: Fejezetek Románia 20. századi társadalomtörténetéhez. Mentor, Marosvásárhely, 2009.
GÁLL Ernő: Napló. I. 1977-1990. II. 1990-2000. Polis, Kolozsvár, 2003.
GÚZS Imre: Elsüllyedt évek hordaléka. Identitas, Szatmárnémeti, 2003.
GYÖRGY Zsuzsa: Egy küzdelmes élet. Egy parasztasszony vallomása. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 1997.
GYŐRI Klára: Kiszáradt az én örömem zöld fája. Kriterion, Bukarest, 1975.
JAKAB Albert Zsolt - KESZEG Vilmos: Életpályák, élettörténetek. Válogatott bibliográfia. In: JAKAB Albert Zsolt - KESZEG Anna - KESZEG Vilmos (szerk.): Emberek, életpályák, élettörténetek. BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék-Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2007. 199-232.
IANCU, Gheorghe - ŢĂRĂU, Virgiliu - TRAŞCĂ, Ottmar: Colectivizarea agriculturii în România. Aspecte legislative 1945-1962. Presa Universitară Clujeană. XXI., Cluj-Napoca, 2000.
JANCSIK Andor: Szegényember élete. In: BINDER Pál, id. - JANCSIK Andor: És élni kellett tovább. Két emlékirat. Erdélyi Gondolat Könyvkiadó, Székelyudvarhely, 1995. 59-123.
KACSÓ Sándor: Virág alatt, iszap fölött. Önéletrajzi visszaemlékezések I. Kriterion, Bukarest, 1971.
KACSÓ Sándor: Fogy a virág, gyűl az iszap. Önéletrajzi visszaemlékezések II. Kriterion, Bukarest, 1974.
KACSÓ Sándor: Nehéz szagú iszap felett. Magvető, Budapest, 1985.
KEMÉNY János: Kakukkfiókák. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1972.
KESZEG Vilmos: A kisebbségi sors narratív megjelenítése. Kisebbségkutatás. (Budapest) l0. (2001) l. 33-52.
KESZEG Vilmos: A történelmi emlékezet alakzatai. In: SZEMERKÉNYI Ágnes (szerk.): Folklór és történelem. Akadémiai, Budapest, 2007. 18-43.
KESZEG Vilmos: A szórványsors autobiografikus megjelenítése. In: BALOGH Balázs - BODÓ Barna - ILYÉS Zoltán (szerk.): Regionális identitás, közösségépítés, szórványgondozás. Lucidus, Budapest, 2007a. 207-222. (Idegen nyelven: Autobiographical Representations of Diaspora Existence. In: BALOGH Balázs - ILYÉS Zoltán (edited by): Perspectives of Diaspora Existence. Akadémiai, Budapest, 2007. 159-174.)
KESZEG Vilmos: A történetmondás funkciói egy közösség életében. In: BENŐ Attila -FAZAKAS Emese - SZILÁGYI N. Sándor (szerk.): Nyelvek és nyelvváltozatok. 1-2. A Szabó T. Attila Nyelvi Intézet Kiadványai 4, Kolozsvár, 2007b. 1. 436-454.
KESZEG Vilmos: A lokális emlékezet: beszédmód és kontextus. In: GAGYI József (szerk.): Emlékezet és kommunikáció. Narratívák az egyéni, a társas és a közösségi identitás teremtésében. Scientia, Kolozsvár, 2007c. 15-38.
KESZEG Vilmos (szerk.): Specialisták. Életpályák és élettörténetek I-II. Scientia,
Kolozsvár, 2005.
KISS Tamás: Vállalkozástörténetek Erdélyben. In: KOVÁCS Éva (szerk.): A gazdasági átalakulás etnikai tájképei. Teleki László Alapítvány-PTE Kommunikációs Tanszék, Budapest, 2004. 23-131.
KOCSIS Károly - KOCSISNÉ HODOSI Eszter: Magyarok a határainkon túl - a Kárpát-medencében. Második, javított kiadás. Tankönyvkiadó, Budapest, 1992.
KOCSIS Rózsi: Megszépült szegénység. Vallomások a gyermekkorról. Kriterion, Bucureşti, 1988.
KOCSIS Rózsi: Nyitott könyv a lelkem. Egy anya vallomása. L'Harmattan, Budapest, 2000.
KOROM Mihály: A második bécsi döntéstől a fegyverszünetig. In: RÁCZ István (szerk.): Tanulmányok Erdély történetéről. Csokonai, Debrecen, 1988. 167-180.
KOVÁCS Mózes: A Fülöp utcából indultam. Zalalövő és Környéke Közéletéért, Kultúrájáért, Környezetéért Alapítvány, Zalalövő, 2005.
KOVÁCS Mózes: Élt egyszer egy Ész Mózsi. Haáz Rezső Alapítvány, Székelyudvarhely, 2006.
KOVÁCS Mózes: A nagy kísérlet. Haáz Rezső Alapítvány, Székelyudvarhely, 2008.
KÖNCZEI Ádám: Házatlan csiga. Könczei Ádám naplója. Tinivár, Kolozsvár, 1998.
KÖTELES Pál: Hotel Carpatia. Magvető, Budapest, 1989.
KRISTÓ Tibor: Kuláksors. Székely kulákok történetei. Státus Könyvek, Csíkszereda, 1999.
KUNCZ Aladár: A fekete kolostor. Erdélyi Szépmíves Céh, Kolozsvár, 1931.
KURKÓ Gyárfás: Nehéz kenyér. Kriterion, Bukarest, 1949, 1970.
LIPCSEY Ildikó: CASBI: az Ellenséges Vagyonokat Kezelő és Felügyelő Pénztár működése Romániában (1945-1948). Regio (1992) 2. 76-89.
MAGYAR István Pikó: Magyarózd. In: SALAMON Anikó (szerk.): Igy teltek hónapok, évek... Öt életrajz. Kriterion, Bukarest, 1979. 41-77.
MARKÓ Béla: Egy irredenta hétköznapjai. Pallas Akadémia, Csíkszereda, 2009.
MARKOVITS Rodion: Szibériai garnizon. Kollektív riportregény I-II. Lapkiadó Nyomdai Műintézet, Kolozsvár, 1927.
MATICHESCU, Olimpiu: Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Scînteia Tineretului. 1981.
MÉHES György: Kolozsvári milliomosok. Dacia Könyvkiadó, Kolozsvár, 1997.
NAGY István: Sáncalja. Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1968.
NAGY István: Ki a sánc alól. Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1969.
NAGY István: Hogyan tovább? Önéletrajzi regény III. Kriterion, Bukarest, 1971.
NAGY István: Szemben az árral. Önéletrajzi regény IV. Kriterion, Bukarest, 1974.
NAGY Olga: Pályakép fénnyel és árnyékkal. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 1995.
NAGY Olga: Egy botcsinálta riporter emlékei. Erdélyi Gondolat, Székelyudvarhely, 2001.
NYITRAI Mózes: Nyolcvan év. In: KESZEG Vilmos (kiadásra előkészítette): Palástban. Lelkészek szórványban. Mentor, Marosvásárhely, 2001. 189-476.
OLÁH Ilona: Tanítóné voltam Erdélyben. Profundis, Szatmárnémeti, 2003.
OLÁH Sándor: Csendes csatatér. Kollektivizálás és túlélési stratégiák a két Homoród mentén. Pro-Print, Csíkszereda, 2001.
OLÁH Sándor: Kivizsgálás. Írások az állam és a társadalom vizsonyáról a Székelyföldön, 1940-1989. Pro-Print, Csíkszereda, 2008.
OZSVÁTH Imola (szerk.): Néptanítók: életpályák és élettörténetek. Scientia, Kolozsvár, 2008.
OZSVÁTH Imola (szerk.): Lámpások voltunk. Udvarhelyszéki pedagógusok élettörténete. Sajtó alá rendezte és a kísérő tanulmányt írta ~. Mentor, Marosvásárhely, 2009.
PÁCZKÁN Éva: Kopasz föld. Mentalitás- és szövegvizsgálat egy élettörténet elemzésének alapján. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2002.
PILLICH László - VETÉSI László (szerk.): Leírtam életem... Népi önéletírások. Közzéteszi ~. Kriterion, Bukarest, 1987.
RÁDULY János: Mikor a szolgának telik esztendeje. (A kibédi gazdai szolgák életéből). Kriterion, Bukarest, 1987.
REBREANU, Liviu: Pădurea spânzuraţilor [Akasztottak erdeje]. Bucureşti,1922.
SALAMON Anikó: Igy teltek hónapok, évek... Öt életrajz. A szövegeket válogatta és gondozta, az előszót és a jegyzeteket írta ~. Kriterion, Bukarest, 1979.
SALAT Levente: A kommunizmus romániai öröksége és az erdélyi magyarok. http://www.jakabffy.ro/magyarkisebbseg/index.php?action=cimek&cikk=2008_01.htm. 2009. 08. 11.
SEBESTYÉN Ádám: Igy volt. Sebestyén Ádám lelkipásztor rendhagyó önéletírása. H. n. [2007]
SEBŐK László - SÜLE Andrea: A romániai magyarság területi, településszerkezeti és társadalmi tagozódása. In: BARABÁS Béla - DIÓSZEGI László - ENYEDI Sándor -SEBŐK László - R. SÜLE Andrea: Hetven év. A romániai magyarság története 1919-1989. Magyarságkutató Intézet, Budapest, 1990. 57-62.
SÜTŐ András: Anyám könnyű álmot ígér. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1970.
TAMÁS Gáspár: Vadon nőtt gyöngyvirág. Kriterion, Bukarest, 1971.
TELEKI Éva: Tölgy és repkény. Minerva Könyvek 1., Kolozsvár, 1995.
TURLEA, Petre: Ip si Trăznea, Atrocităţi maghiare şi acţiune diplomatică. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
VAJDA András (szerk.): BEREKMÉRI István Andrásé: Minden poklokon keresztül. Sajtó alá rendezte és a kísérő tanulmányt írta ~. Mentor, Marosvásárhely, 2008.
VARGA László: A fegyencélet fintorai. Románia, 1956 után. Püski, Budapest, 1998.
VINCZE Gábor A romanizálástól az államosításig. http://www.arts.u-szeged.hu/doktar/texts/hargita.html. 2009. 07. 25.
VULTUR, Smaranda: Istoria trăită, istorie povestită. Deportarea în Bărăgan 1951-1956. Amarcord, Timişoara, 1977.
VULTUR, Smaranda: Lumi în destine. Memoria generaţiilor de început de secol din Banat. Nemira, Bucureşti, 2000.
VULTUR, Smaranda: A szóbeli élettörténet tétjei. In: JAKAB Albert Zsolt - KESZEG Anna - KESZEG Vilmos (szerk): Emberek, életpályák, élettörténetek. BBTE Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék-Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2007. 119-128.
ZALKA Máté: Doberdo. Moszkva, 1936.
ZSIGMOND Ferenc: Hadifogságban. Naplótöredékek. Emlékfoszlányok. 1944-1948. Kriterion, Bukarest, 1995.



Discuţie