TRIMITE PRIN

Viaţa literară şi culturală din Satu Mare până în 1945

Publicare: 2010-11-25
Autor: BURA László



Viaţa literară din Satu Mare îşi are originile în viaţa culturală şi publicistică dezvoltată în secolul al XIX-lea, care, la rândul ei, se bazează pe antecedente mai vechi. Acestea sunt: activitatea importantă a lui János Erdősi Sylvester în formarea limbajului standard deasupra dialectelor existente, traducerea Bibliei de către Gáspár Károli (circa 1529 - 1591). Tipografia înfiinţată de către scriitorul István Papp în 1753 la Carei a avut o importanţă însemnată în răspândirea acestor norme lingvistice. Poetul Imre Tamás Kreskay a fost directorul Colegiului Catolic din Satu Mare între 1780-86, iar József Gvadányi (1725-1801), autorul operei Egy falusi nótáriusnak budai utazása [Călătoria la Buda a unui notar de la sat] şi poet renumit în perioada premergătoare Iluminismului, s-a remarcat prin critica imitării obiceiurilor străine.


Liderul intelectual al mişcării de reformare a limbii maghiare, Ferenc Kazinczy, a avut relaţii strânse şi cu Ferenc Kölcsey, născut la Săuca (judeţul Satu Mare), reprezentantul proeminent al Iluminismului maghiar, creatorul esteticii maghiare, al criticii moderne şi al discursului artistic.


La Carei s-a născut József Gaál (1811-1866), unul dintre precursorii liricii lui Petőfi datorită nuvelelor şi picturilor de gen care au avut ca temă viaţa de la câmpie, autor cunoscut pentru romanul său istoric Szirmay Ilona (1836) şi pentru farsa intitulată A peleskei nótárius [Notarul din Peleske, 1836].


Józsa Oroszhegyi (Szabó) (1822-70), excelentul publicist al generaţiei Revoluţiei din 1848, autorul însemnărilor de călătorie intitulate Román élet [Viaţa românească] şi cel care a îmbogăţit limbajul medicinei şi al chimiei cu noi termeni tehnici, s-a născut la Culciu Mare. Contemporanul său, Lajos Kováts (1812-90), a fost un cunoscut publicist al anilor de reformă şi considerat cel mai învăţat scriitor economic al vremii. Endre Pap (1817-51) şi Ignác Riskó (1812-90), doi prieteni de-ai lui Petőfi din Satu Mare, au fost poeţi lirici apreciaţi, cel din urmă remarcându-se şi prin articole referitoare la probleme de interes public.


Péter Mándy (1784-1873) s-a remarcat prin cercetările sale dialectologice şi etimologice, precum şi prin sugestiile sale referitoare la simplificarea ortografiei limbii maghiare (1858). Tot din Satu Mare a pornit şi renumitul specialist în limba sanscrită József Lugossy (1812-1884), precum şi distinsul nuvelist al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, fondatorul primei reviste satirice de limba maghiară, Gusztáv Lauka (1818-1902). La Carei s-a născut istoricul literar Zsigmond Bodnár (1830-1907) şi istoriograful Ignác Acsády (1845-1906), autorul operei A magyar jobbágyság története [Istoria iobăgimii maghiare]. Áron Kiss (1845-1908), unul dintre fondatorii literaturii pedagogice, s-a născut la Kisnamény, precum excelentul lingvist şi traducător literar Ferdinánd Barna (1822-1894) şi Gyula Zolnai (1862-1949), unul dintre redactorii primului dicţionar istoric al limbii maghiare.


La Satu Mare au studiat scriitorul István Bársony, prozatorul József Berey, scriitorul János Csengery, istoricul şi traducătorul literar Gusztáv Madzsar, precum şi autorul de manuale şcolare Lajos Pataki. Dintre profesori savanţi ai liceelor din oraş s-au remarcat prin lansarea unor ziare şi reviste, precum şi prin activitatea lor literară şi de publicistică, devenind astfel personalităţi ale vieţii literare, scriitori, poeţi şi traducători literari recunoscuţi: Mátyás Aiben, Bertalan Bagossy, Gergely Bakcsy, Lajos Dier, dr. János Fechtel, Lajos Mátray, Géza Sarmaságh şi Gedő Zombori.


În scopul cultivării literaturii şi limbii maghiare, studenţii Institutului Teologic Romano-Catolic din Satu Mare au înfiinţat în 1842 o asociaţie literară, iar în 1856 Asociaţia Sfântul Alois (a funcţionat până în 1948), având ca misiune, la început, cultivarea limbii maghiare, iar mai târziu susţinerea literaturii religioase şi a traducerilor literare. Societatea Széchenyi, fondată în 1882, a sprijinit de asemenea cultivarea limbii şi literaturii maghiare, la fel precum Cercul Kölcsey, iniţiat în 1862 (a funcţionat efectiv doar din anul 1892) şi Cercul Literar al Diecezei Sătmarului (începând din anul 1889).


Pentru scriitorii din Satu Mare, presa locală a însemnat cea dintâi posibilitate de a publica. Prima iniţiativă de fondare a unui ziar (1862: Tárogató [Taragotul]) a fost urmată relativ târziu, în 1879, de două ziare lansate aproape în acelaşi timp: Szatmári Közlöny [Buletinul de Satu Mare] şi Tárogató, urmate în 1884 de Szatmár és Vidéke [Satu Mare şi împrejurimile], în 1891 de Heti Szemle [Cronica săptămânală] şi în 1897 de Szatmárnémeti [Satu Mare]. Téli Esték [Seri de iarnă] a apărut între anii 1886-1897. Asociaţia profesorilor din învăţământul primar a înfiinţat o revistă lunară de specialitate intitulată Tanügyi Értesítő [Buletinul educaţional].


La cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, regiunea este amintită în poeziile lui Ady Endre (cu toate că el scrie despre Sălaj), iar scriitoarea Margit Kaffka se remarcă prin romanele şi povestirile sale în care imortalizează oraşul natal (Carei) şi Satu Mare (Levelek a zárdából - Nyár [Scrisori din mănăstire - Vară]; Hangyaboly [Muşuroiul]; Színek és évek [Culori şi ani]). Prima manifestare a vieţii literare din Satu Mare în perioada interbelică este volumul Szatmári Antológia [Antologie sătmăreană] apărut în 1924. Dintre scriitorii şi poeţii vremii din oraş şi din împrejurimi, cel mai productiv a fost Károly Pakocs, care a publicat opt volume de poezii şi de proză. Pe lângă el, literatura religioasă este cultivată de János Scheffler, care şi-a consemnat impresiile de călătorie (Szatmártól Chicagóig [De la Satu Mare la Chicago] 1926), preotul reformat Károly Kürthy, autorul volumului Virágos kertemből [Din grădina mea cu flori, 1921] şi preotul catolic din Sanislău, Bálint Magyar, care a scris un volum de poezii intitulat Harangjáték [Joc de clopote, 1925). Se remarcă de asemenea naratorul şi poetul Zoltán Joláthy B. (Irodalmi egyveleg [Potpuriu literar], 1937), respectiv Béla Bakkay (Bianca, roman în versuri, 1925) şi Ernő Vigh prin volumul său de proză intitulat Üres a nézőtér, sötét a rivalda [Sala de spectacole este goală, rivalta închisă, 1937], inspirat din lumea teatrului.


După 1919 se remarcă Rodion Markovits (1888-1948), autorul romanului de renume mondial intitulat Szibériai garnizon [Garnizoana din Siberia], care s-a născut la Gherţa Mică. Primele poezii ale lui Jenő Dsida (1907-1938) au fost publicate în revista pentru copii a lui Elek Benedek, Cimbora [Prietenul], apărută la Satu Mare.Distinsul lingvist, Bálint Csűry (1886-1941), s-a născut la Agriş şi a studiat la Satu Mare. Tot aici a trăit (şi a lucrat) o perioadă poetul Imre Horváth. În perioada interbelică mulţi autori publică volume care pot fi încadrate în literatura religioasă: Jenő Boros îşi publică predicile de Paşti sub titlul Halál és örökélet [Moarte şi viaţă veşnică, 1922] şi traduce opera lui J. Haller intitulată Az evangélium nőalakjai [Personajele feminine din Evanghelie, 1930); Károly Jordán include rugăciuni şi meditaţii în volumul său intitulat Márciusi ibolyák [Viorele de martie, 1927]; Kálmán Bakkay publică un catehism catolic şi explicaţii ale Evangheliei (Vasárnapi és ünnepi leckék és evangéliumok magyarázata [Explicaţii ale evangheliilor şi lecţiilor de duminică şi de sărbătoare], 1925). În traducerea lui Ferenc Scheffler, Lajos Czumbel şi János Scheffler apare opera în trei volume a lui Franz Spirago intitulată Felnőttek katekizmusa [Catehismul adulţilor, 1928], precum şi traducerea în maghiară a lucrării lui P. Iulian Eymard, intitulată Szentáldozás - életforrás [Împărtăşania - sursă de viaţă, 1932]. Zoltán Nyisztor redactează două calendare catolice (Nagy képes naptár [Calendar mare ilustrat], 1923 şi 1925), în timp ce Lajos Bélteky, Jenő Boros şi Lajos Sárközi redactează în perioada 1922-1926 Protestáns naptár [Calendar protestant]. Intelectualii evrei se încadrează şi ei în acest peisaj: cartea lui Viktor Jordán, intitulată Erdélyi Zsidó Szövetség, Szatmári Csoport (Uniunea Evreiască din Transilvania, Grupul din Satu Mare, 1927) este o manifestare a spiritului acestei intelectualităţi, abordează probleme ideologice (politice).


În oraş funcţionează (cu o durată de funcţionare variată) 25 de tipografii, iar cele 208 titluri de cărţi în limba maghiară şi 87 de titluri de publicaţii periodice tipărite până la cel de-al Doilea Război Mondial situează oraşul pe locul 6 în clasamentul cărţilor publicate în limba maghiară pe întreg teritoriul României. Tipografiile cele mai performante sunt: Szabadsajtó (Presa Liberă - 66 de cărţi şi 25 de periodice), Pallas (30 de cărţi şi 8 periodice), tipografia lui Sándor Weisz (16 cărţi şi 5 periodice) şi tipografia Balogh (10 cărţi şi 8 periodice).


Ziare importante, care apar pe o perioadă mai îndelungată sunt: Szamos [Someşul, 1919-38 şi 1940-44] şi Hétfői Friss Újság [Ziarul proaspăt de luni, 1922-40], fondat de Ernő Gara cu titlul Est [Seara, 1922-23], care şi-a schimbat titlul de mai multe ori; o viaţă mai scurtă au avut ziarele Szatmári Hírlap (Ziarul de Satu Mare, 1928-29], redactat de Jenő Kovács, Szatmári Friss Újság (Ziarul proaspăt de Satu Mare, 1930], redactat de Zoltán Joláthy B., respectiv săptămânalul social-democrat Szatmári Népszava [Vocea poporului sătmărean, 1931-33]; de fapt, cu acest titlu apăruse deja în 1919 un ziar de scurtă durată, dar de o orientare asemănătoare. De altminteri, primul loc este ocupat şi în domeniul presei de ziarele şi revistele bisericeşti şi religioase: aici sunt redactate mai multe dintre ziarele mişcării bisericii catolice pentru educarea tineretului, Garda Inimii (Szív [Inima, 1927-40], iar din 1935 suplimentul acestuia, Gyermekszív [Inima copiilor]; Szívgárdista [Gardistul inimii, 1923-40, apărut mai târziu sub titlurile Kis Apostol - Micul Apostol, Kis Keresztesek - Micii Cruciaţi]; Gárdavezető [Conducătorul gărzii, 1929-37]). Tot aici apare buletinul bisericesc intitulat Hildegárda [Hildegarda, 1929-40], revista ordinului franciscan intitulată Szeráf [Seraful, 1928-31], ziarele Szabad Szó [Cuvântul liber, 1921-27] şi Új Élet [Viaţa nouă, 1927-28], editate de către Ferenc Scheffler; săptămânalul ştiinţific, literar şi cultural Katholikus Élet [Viaţa catolică], publicat între 1921-31, redactat la început de Lajos Ilosvay, apoi de István Pálos, respectiv Ferenc Scheffler, relansat în 1942 sub redactarea lui Károly Pakocs cu titlul Szatmári Katolikus Élet [¬Viaţa catolică sătmăreană]. Credincioşilor reformaţi li se adresează săptămânal Egyházi Híradó [Jurnalul religios], fondat în 1911 şi redactat de către Lajos Bélteky, apoi de Jenő Boros, respectiv Lajos Sárközy, revista schimbându-şi titlul în 1942 în Szatmári Református Híradó [Jurnalul reformat sătmărean], după care a apărut fără întrerupere până în iunie 1944. Revista literară şi socială lunară Zsidó Jövő [Viitorul evreiesc] este redactată şi publicată la Satu Mare între 1930-38 de către Dezső Frischmann. Merită să fie menţionat ziarul Rendkívüli Újság [Ziarul extraordinar, 1921-25], redactat de Gyula Vidor, ziarul lui Géza Berey, Mai Nap [Ziua de azi, 1932-33] şi ziarul Reggeli Lapok (Pagini de dimineaţă, 1939-40] redactat de József Óss. De asemenea, o revistă importantă din punct de vedere literar a fost revista Cimbora [Prietenul, săptămânal ilustrat pentru copii], sub redacţia lui Elek Benedek, revista de satiră şi umor Derű [Veselia, 1932-39], Gazdák Lapja [Foaia gospodarilor] apărută în redactarea lui Imre Molnár între 1921-29, precum şi buletinul oficial al Asociaţiei Agricultorilor din judeţul Satu Mare, Szatmári Gazda [Gospodarul sătmărean]. Colegiul Reformat lansează şi el o revistă în ianuarie 1918, intitulată Diákszó [Vocea elevilor]. Aceasta a avut o viaţă scurtă (a apărut până în luna octombrie a acestui an) fiind continuată de către elevi, în anul şcolar 1932/33, sub forma unui ziar manuscris, multiplicat cu indigo, intitulat Diákélet [Viaţa de elev], în care apar primele poezii ale lui Sándor Gellért. Redactorii mai importanţi ai perioadei (pe lângă cei deja amintiţi) sunt: Sándor Dienes, Sándor Horváth, Ferenc Kővári, István Lengyel, József Manyák, Károly Manyák, Pál Napholcz, Péter P. Olasz, Gyula Tankóczi şi Gyula Vidor.


Începuturile vieţii asociative datează din secolul al XIX-lea: nu se ştie exact când s-a înfiinţat Cercul Social din Satu Mare, care oferea membrilor săi bibliotecă şi sală de lectură, mai târziu Societatea Széchenyi, care, se pare, avea şi ea o bibliotecă proprie. De asemenea, încă înainte de Primului Război Mondial s-a înfiinţat Căminul de Lectură al Meşteşugarilor, cu o bibliotecă şi un cor. Totuşi, Biblioteca Colegiului Reformat, înfiinţată în 1600, respectiv Biblioteca Episcopală Romano-Catolică dispuneau de cele mai valoroase fonduri de cărţi. Pe lângă acestea, Institutul Pedagogic Romano-Catolic înfiinţat în anul 1857, respectiv Şcoala de Fete Romano-Catolică, înfiinţată în 1924 aveau biblioteci pentru profesori, relativ bine dotate. Toate aceste biblioteci au fost complet răvăşite de ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial (bombardamente, trecerea frontului), apoi din cauza naţionalizării şcolilor, respectiv a desfiinţării prin forţa autorităţilor a episcopiei din Satu Mare şi confiscării bunurilor acesteia.



Bibliografie selectivă



Sarmaságh Géza: A szatmári kir. Kath. Főgimnázium története. Szatmárnémeti 1896.
Bakcsy Géza: A szatmárnémeti ev. ref. főgimnázium története. Uo. 1898. -
A Szatmári Kölcsey-Kör Évkönyve. Uo. 1895-1989.
Jaskovics Ferenc: A szatmárnémeti Dalegyesület története. Uo. 1900.
Stern Mór: Szatmári zsidók útja. Uo. 1931.
Erdély monográfiája. Szerk. Várady Aladár és Berey Géza, Szatmár 1934.
Bodor Antal: Magyarország helytörténeti könyvészete (1527-1940). Bp. 1944.
László Béla: Egy színházi együttes emlékalbumába. Korunk 1964/6. 830-832.
Bura László: Otthoni szavak. Igaz Szó 1970/12;
uő: Diákújságok Szatmáron. Forrás 1972. szept.;
uő: Az iskolakönyvtár értéke. Művelődés 1976/6;
uő: A szatmári 1. számú reál-humán líceum irodalmi köre. Művelődés 1976/11;
uő: Néphagyomány-kutatás Szatmár megyében. In: Szatmári vidéki néphagyományok. Szatmár 1979;
uő: XVII. századi olvasmányok egy iskolakönyvtár tükrében. Művelődés 1982/10;
uő. Folkloristák és néprajzosok köre Szatmár megyében. Művelődés 1984/5;
uő: Iskolakönyvtár a 80-as években. Művelődés 1984/7;
uő: Gondolatok a műkedvelő színjátszásról. Korunk 1988/11;
uő: A második évszázad. A szatmári római katolikus egyházmegye kislexikona. 1904-2004. Szatmárnémeti 2005.
Satu Mare. Monográfia, Buk. 1980. - Csirák Csaba: 50 év krónikája. Uo. 2003.



Discuţie