TRIMITE PRIN

Editarea de cărţi în perioada 1944-1969

Publicare: 2010-11-25
Autor: DÁVID Gyula
Tradus de: GÁL Réka
Categorie: literatură



Începând cu toamna anului 1944, editarea cărţilor maghiare din România s-a revigorat în mod surprinzător. Până la sfârşitul lunii decembrie, într-o perioadă de numai patru luni, au văzut lumina tiparului 89 de publicaţii independente. Printre acestea se găsesc, ce-i drept, într-un număr mare şi ediţii speciale, dar concomitent cu câteva caiete noi ale ETF [Caiete ardelene pentru ştiinţă] şi publicaţiile independente recent tipărite de ETI [Institutul Ardelean pentru Ştiinţă], deja şi-au făcut apariţia şi câteva produse ale literaturii marcate de noua orientare ideologică: primele publicaţii despre Uniunea Sovietică apărute la Ateneul Józsa Béla, primele broşuri în limba maghiară ale PCR, volumele László Szenczei: A magyar nép tragédiája [Tragedia poporului maghiar], Sándor Grosz: 3 év zsidó kényszermunka [3 ani de muncă silnică a unui evreu], István György: Fegyvertelenül a tűzvonalban [Neînarmat în linia întâi].
În perioada 1945-1948 producţia de carte maghiară din România a fost una schimbătoare: 271 de opere au văzut lumina tiparului în 1945, 283 în anul 1946, 216 în 1947. În 1948 numărul lor a ajuns la 350.


În anul 1948 ponderea cea mai mare o au deja operele editate de PCR (în total 136 de titluri), ia amploare activitatea editorială a Universităţii Bolyai şi, fiind desprins din aceasta, a Institutului de Medicină şi Farmacie transferat la Târgu-Mureş (în total 64 de lucrări). Însă simultan au publicat şi aşa-numitele organizaţii democratice (Uniunea Populară Maghiară, ARLUS, Sindicatele şi Uniunea Femeilor Democrate), în total 92 de titluri; instituţiile maghiare rămase (EME [Societatea Muzeul Ardelean], ETI [Institutul Ardelean pentru Ştiinţă], EMGE [Asociaţia Ardeleană Maghiară pentru Economie], Minerva S.A.) 130 de lucrări, iar bisericile, 63 de publicaţii.


Rolul de reprezentant al unei noi politici literare şi culturale a fost asumat de către Ateneul Józsa Béla (cu 48 de titluri) şi Editura Cartea Rusă (cu 41 de opere), respectiv Colegiul Móricz Zsigmond, organizaţia studenţească Méhkas [Stupul de albine] din Cluj, editurile Bolyai din Târgu-Mureş, Litera din Timişoara şi Új Élet [Viaţă Nouă] din Oradea (în total, cu 32 de opere). Chiar dacă într-o proporţie mai modestă, prezenţa editorială a unor organizaţii denotă totuşi amploarea pe care a luat-o autoorganizarea: la Arad întreprinderea editorială purtând numele de Grupul Aurora, editura Scriitorilor Democraţi Populari, Új Genius [Noul Geniu], Editura Eminescu din Bucureşti, editurile Dózsa György, Libro, Ateneul Petőfi din Cluj, Uniunea Scriitorilor Maghiari din România, Magyar Élet [Viaţa Maghiară]din Târgu-Mureş, Editura Pán din Timişoara, Organizaţia Scriitorilor Maghiari din Banat, Asociaţia Arany János din Timişoara.


Între anii 1947-1948 scade frapant producţia de carte a instituţiilor calificate drept „susţinători ai vechiului regim", iar instituţiile şi organele democratice câştigă şi numeric teren important. Societatea Muzeul Ardelean şi Institutul Ardelean pentru Ştiinţă se prezintă cu câte o operă, Editura Minerva cu 3 volume, în 1948 Universitatea Bolyai publică 4 lucrări, Uniunea Populară Maghiară 5 opere. În 1947 se lansează Editura de Stat (cu redacţie maghiară şi filială la Cluj) şi tot din acest an publicarea exclusivă a manualelor şcolare este preluată de Ministerul Învăţământului Public; începând cu anul 1948 se lansează sub egida Uniunii Tineretului Muncitoresc Editura pentru Tineret a acesteia (având redacţie maghiară deocamdată doar la Bucureşti); între timp creşte brusc numărul operelor editate de organele corespunzătoare ale PCR (doar 22 de titluri în anul 1947, ajungând la 76 de titluri în 1948) şi al celor publicate de Editura Cartea Rusă (23 de opere doar în anul 1948).


Din data de 11 iunie 1948, odată cu naţionalizarea, intră în subordinea statului şi tipografiile. Editarea de cărţi este în acelaşi timp caracterizată de o concentraţie puternică şi de încercarea de a pune în concordanţă activitatea editorială cu obiectivele politice şi de politică culturală generale, impuse de puterea comunistă. Statul comunist proaspăt instaurat şi partidul care acum deţinea puterea exclusivă, considerau încă de pe atunci că este important să se adreseze maselor maghiare, îndeosebi activiştilor cu rol în naţionalizare. În acelaşi timp, literatura şi-a asumat şi ea rolul de propagandist al transformării, dincolo de faptul că după 1949 a crescut într-o importantă măsură şi în limba maghiară ponderea lucrărilor de popularizare a ştiinţei şi al publicaţiilor ideologice (mai ales al broşurilor). Această orientare axată pe transformările politice se relaxează doar la mijlocul anilor '50 (de fapt, începând cu 1954); literatura începe să se elibereze de sub jugul proletcultismului şi apar pe rând - adesea însoţite de dispute aprinse - acele opere care „prezintă realitatea" ţinând cont şi de dimensiunea umană a transformărilor. Aprecierea patrimoniului literar maghiar interbelic şi clasic devine mai nuanţată, iar descoperirea literaturii universale începe să depăşească graniţele literaturii ruse şi sovietice. Concomitent cu acest lucru devine mai deschisă şi viziunea asupra ştiinţele socioumane: se relansează cercetarea etnografică maghiară din România, iar prin colecţia intitulată Gazdaságtörténeti tanulmányok [Studii de istoria economiei], Editura Ştiinţifică face primii paşi în cercetarea obiectivă a trecutului naţional.


În anii de după naţionalizare creşte în continuare producţia de carte maghiară din România: între anii 1949-1959 au văzut lumina tiparului în total 5515 publicaţii în limba maghiară, adică media anuală este de 501 lucrări, această cifră fiind depăşită chiar între anii 1952-1957.


Înfiinţată în 1947, Editura de Stat este la început singura editură (ulterior adesea împreună cu un minister de specialitate) care oferă cititorilor cărţi în limba maghiară, apoi apar pe rând noile edituri: în 1951 Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, în 1952 Editura pentru Cultură Fizică şi Sport şi Editura Tehnică, în 1953 Editura Agrosilvică de Stat şi Editura Ştiinţifică de Stat, în 1954 departamentul maghiar al Editurii de Stat pentru Literatura Economică şi Juridică. În acelaşi timp, în 1952 devine de sine stătătoare Editura Politică aflată sub îndrumarea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi Editura Tineretului condusă de UTM.


Sediul editurilor se află la Bucureşti, dar din secţia maghiară şi redacţia maghiară din Cluj ale Editurii de Stat se constituie pe rând secţiile şi redacţiile maghiare ale noilor edituri, astfel că la mijlocul anilor '50 editura pentru literatură şi artă, editura agricolă, ştiinţifică, economică şi a tineretului, respectiv editura didactică au deja redacţii maghiare şi la Cluj. Între anii 1955-1959 Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi Editura Didactică şi Pedagogică înfiinţează la Târgu-Mureş o redacţie maghiară de sine stătătoare.


Cea mai mare parte a lucrărilor publicate este semnată de principalele edituri de stat (în total 3100 publicaţii). Pentru celelalte 742 de lucrări sunt responsabile Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii, Comisia Naţională de Specialitate, Editura pentru Arhitectură şi Construcţii, Editura pentru Imprimate şi Publicaţii, Editura Medicală şi Muzicală, respectiv alte 30 de organe centrale. În schimb, editarea de carte maghiară din provincie se restrânge într-o importantă măsură: între anii 1950-1953 au apărut doar 73 de volume, iar în perioada 1954-1959 au fost publicate în total 312 cărţi în limba maghiară, această cifră incluzând şi cărţile şi cursurile publicate de Universitatea Bolyai din Cluj şi de Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, respectiv producţia redacţiei din Târgu-Mureş a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă (cu 69 titluri). Progresul înregistrat de Târgu-Mureş apare pe fondul intenţiei de a ridica oraşul, în detrimentul Clujului, la rang de nou centru spiritual maghiar. Astfel că între anii 1950-1953 oraşul Cluj publică 49 de titluri, iar Târgu-Mureş 12, pe când producţia de carte înregistrată în perioada 1954-1959 este constituită din 90, respectiv 160 de publicaţii, în cazul din urmă creşterea fiind una deosebită, numărul publicaţiilor înmulţindu-se cu 12. Producţia de carte maghiară în celelalte părţi ale regiunii este nesemnificativă, 57 de titluri în 11 ani.


Publicarea literaturii religioase între anii 1950 şi 1959 are caracter simbolic: toate bisericile şi cultele au publicat în total 31 de lucrări în limba maghiară.


Revoluţia maghiară din 1956 a avut consecinţe şi în România, politica editorială din România treptat se rigidizează iarăşi. Este refuzată editarea unui întreg şir de opere care şi-au propus dezvăluirea patrimoniului istoric-cultural-ştiinţific propriu al maghiarimii din România şi care tocmai din acest motiv au fost criticate de documentele de partid, la şedinţele de „evaluare", şi de la tribuna acuzării a tribunalelor militare pentru păcatul „naţionalismului". În anii '60, publicarea cărţilor maghiare din România a fost caracterizată de două procese care au acţionat în direcţii opuse: pe de o parte, continuă limitarea orizontului spiritual al maghiarimii din România, limitare prezentată în relaţie cu sfârşitul anilor '50, iar pe de altă parte - îndeosebi de la mijlocul deceniului - devin tot mai vizibile semnele unei deschideri de drumuri spre un model cultural-literar specific, mai complex decât cel anterior. Cel din urmă proces se va amplifica în anii '70 şi va revigora întreaga viaţă spirituală maghiară din România.
Între anii 1960 şi 1969, 12 edituri de stat au publicat în total 3440 de opere, în timp ce producţia totală înregistrată de organizaţiile şi instituţiile de stat şi sociale, altele decât editurile, cuprinde 561 de opere. De fapt, şase dintre aceste edituri au o contribuţie semnificativă: Editura de Stat Didactică şi Pedagogică (cu 1250 de titluri - în mare parte prin retipărirea anuală a manualelor şcolare), Editura pentru Literatură (cu 738 de titluri), Editura Tineretului (678 de titluri), Editura Politică (cu 320 de titluri), Editura Agrosilvică (cu 177 de titluri), Editura Ştiinţifică (cu 115 titluri). Celelalte edituri au scos în zece ani 169 de publicaţii în limba maghiară în total. Publicarea de cărţi în limba maghiară de către organizaţiile centrale de stat şi sociale se restrânge din ce în ce mai mult. În afara Consiliul Naţional al Femeilor (139 de titluri) şi a Comisei de Stat pentru Cultură şi Artă (78 de titluri), toate celelalte organizaţii au publicat împreună 32 de opere. Bisericile figurează cu doar 11 titluri în total.
În urma reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, activitatea editorială maghiară din provincie cunoaşte (începând cu 1968) o adevărată înflorire în anumite judeţe. Majoritatea absolută a publicaţiilor este înregistrată de organele de stat, de partid şi culturale ale Regiunii Autonome Maghiare (devenită ulterior Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară) cu 101 titluri, urmată de Crişana (27 de titluri), Cluj (21 de titluri), Braşov (19 titluri - din a cărei componenţă administrativă face parte pentru un timp şi fostul comitat Trei Scaune); în celelalte centre regionale au apărut 28 de titluri.


La editurile care constituie trunchiul editării de carte maghiară din România se arată încă din anii '60 semnele îmbunătăţirii calitative. Editura pentru Literatură lansează în 1961 colecţia Romániai Magyar Írók [Scriitori maghiari din România], care-şi propune recitirea şi reeditarea patrimoniului literar interbelic, colecţiile Horizont [Orizonturi] şi Drámák [Drame] (ambele din 1965), cuprinzând opere ale literaturii universale clasice şi contemporane. Se îmbogăţeşte şi paleta operelor incluse în colecţiile Magyar Klasszikusok [Clasici maghiari] şi Román Írók [Scriitori români]. Totodată, la Editura Tineretului devine mai regulată şi mai chibzuită redactarea colecţiei Tanulók Könyvtára [Biblioteca şcolarului] şi este lansată colecţia Legszebb versek [Cele mai frumoase poezii] care prezintă şi creaţii ale literaturii universale clasice şi contemporane. Tot Editura Tineretului este cea care-şi deschide porţile în faţa literaturii de popularizare a ştiinţelor naturii.


Publicarea cărţilor maghiare la editurile de specialitate dispare treptat în anii '60: în 1969 la Editura Agrosilvică apar doar 8 titluri, la Editura Tehnică 3, la Editura Ştiinţifică 4 lucrări în limba maghiară, iar la Editura Meridiane, înfiinţată în 1961, apar în anul 1968 doar 2 cărţi în limba maghiară.



Bibliografie selectivă





Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ