TRIMITE PRIN

Orbán Balázs (Poloniţa, 3 febr. 1829 − Budapesta, 19 apr. 1890)

Publicare: 2010-11-03
Autor: TÁNCZOS Vilmos
Tradus de: KOZÁK Gyula



Opera principală a lui Orbán Balázs este Descrierea Ţinutului Secuiesc (în maghiară A Székelyföld leírása), o lucrare cu caracter enciclopedic, ultima realizare grandioasă de factură romantică a cunoaşterii populare, publicată în limbă maghiară. Idealul ştiinţific de factură romantică reprezentat în lucrare era deja depăşit în anul apariţiei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Anterior apariţiei s-au dezbătut deja marile teme care au încheiat epoca romantică şi au condus, în final, la consolidarea idealului ştiinţific pozitivist (polemica dintre Ipolyi Arnold şi Csengery Antal în problema religiei arhaice maghiare, aşa-numitul „proces Vadrózsa", poziţia lui Arany János în dezbaterea despre „epopeea naivă" etc.). Astfel, lucrarea nu reprezenta o realizare ştiinţifică inedită a epocii. Descrierea Ţinutului Secuiesc a rămas totuşi o sursă de referinţă a etnografiei şi istoriei datorită bogăţiei de date incluse. Opera monumentală a lui Orbán Balázs se constituie şi în zilele noastre într-un factor determinant al cunoaşterii de sine a secuilor, consolidează conştiinţa istorică a comunităţii şi totodată defineşte în mare măsură imaginea despre secui.

Date biografice

Orbán Balázs provine dintr-o veche familie de secui din Scaunul Odorhei. Tatăl lui, Orbán János, baron din Poloniţa şi căpitan la husari, rănit în războaiele napoleoniene, s-a întors acasă, unde s-a căsătorit cu Knechtel Eugenia, o femeie cu o viaţă zbuciumată, provenită dintr-o familie germano-italiano-greacă. Au avut cinci copii, al doilea dintre ei fiind Orbán Balázs, născut pe 3 februarie 1829. Şi-a început studiile la gimnaziul romano-catolic din Odorheiu Secuiesc şi le-a continuat la colegiul reformat. Însă nu le-a terminat pentru că la vârsta de 17 ani, în anul 1846, a plecat cu familia la Istambul pentru a prelua o moştenire lăsată de familia mamei. Pentru obţinerea moştenirii expropriate de Biserica mohamedană familia s-a angajat într-un proces care a durat 17 ani. Până la urmă nu au avut sorţi de izbândă.

În perioada petrecută în Orientul apropiat a călătorit în Palestina, Siria, Asia Mică, Egipt. În Grecia a studiat memoriile culturii Greciei antice şi istoria luptătorilor greci pentru libertate. Era în Atena când a aflat de izbucnirea luptei maghiare pentru libertate. Iată cum a descris momentul în care a plecat din oraş: „Am urcat din nou în Acropole să mă închin spiritelor creatoare ale secolelor trecute, să-ţi jur credinţă eternă aici în biserica gloriei neamului, în faţa altarului luminos al libertăţii şi dragostei de ţară şi văzând atâtea exemple glorioase să învăţ să te ador, draga mea patrie." La revenirea în Istambul a organizat o unitate de luptători liberi formată din 150 de membri. Însă nu a ajuns decât până la Vidinig pentru că nu-şi primise paşaportul. Aici a aflat de la refugiaţi despre capitularea de la Şiria. În perioada 1849-1852 a sprijinit emigranţii maghiari aflaţi în Turcia, după care a luat legătura cu Kossuth Lajos, care trăia atunci în exil. L-a căutat pe Kossuth în Kiutahia şi cu ajutorul consulului englez a neutralizat asasinii plătiţi pentru a-l lichida pe politicianul maghiar. A călătorit cu vaporul în Anglia când autorităţile externe ale Austriei au cerut Turciei extrădarea lui pe motivul satisfacerii serviciului militar obligatoriu. Aici s-a împrietenit cu Teleki Sándor, prietenul lui Petőfi Sándor, şi i-a cunoscut pe Giuseppe Mazzini şi Louis Blanc. De la acesta din urmă a învăţat metoda cercetării ştiinţifice. În perioada cât a studiat la British Musem a lucrat aproape doi ani la pregătirea, documentarea în bibliotecă a jurnalului de călătorie în Orientul apropiat. Din Londra s-a mutat în Jersey, apoi pe insula Guernesey. A petrecut patru ani în compania lui Victor Hugo şi a familiei sale, care era de părere că două sute de inşi ca Orbán Balázs ar putea răsturna Imperiul francez. În 1855 s-a întors în Istambul pentru problemele legate de moştenirea familială, iar după cinci ani, în toamna anului 1959, a revenit în Transilvania.

Acasă şi-a asumat funcţii publice în administraţia judeţului, iar mai apoi funcţii politice. Între 1861-1867 a fost temporar secretar al Scaunului Odorheiului. La scurtă vreme după întoarcerea acasă a scris, mai apoi a publicat în şase caiete lucrarea Utazás Keleten (1961) (Călătorie în Orient). Între 1862-1867, în cinci ani a cutreierat - în bună parte pe jos, dar ocazional cu căruţa sau călare - toate localităţile din Secuime, după care între 1868-1873 a publicat în şase volume masive lucrarea sa principală, Descrierea Ţinutului Secuiesc din punct de vedere istoric, arheologic, natural şi al cunoştinţelor populare (I. Scaunul Odorheiului. 1868; II. Scaunul Ciucului 1869; III. Trei Scaune 1869; IV. Scaunul Mureş 1870; V. Scaunul Arieşului 1871; VI. Ţara Bârsei 1873) (în maghiară A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból.) (I. Udvarhelyszék. 1868.; II. Csíkszék. 1869.; III. Háromszék. 1869.; IV. Marosszék. 1870.; V. Aranyosszék. 1871.; VI. Barcaság. 1873.). Oraşul Turda şi împrejurimile (în maghiară Torda város és környéke), parte integrantă a operei monumentale, a apărut mai târziu, în 1889.

Din 1867 devine secretarul primăriei oraşului Cluj, iar din 1868 trăieşte la Pesta. În 1870 a fost ales deputat de Târgu Mureş din partea partidului de independenţă (Függetlenségi Párt), partid de opoziţie. Rămâne membru al parlamentului până la sfârşitul vieţii. Din 1872 devine deputat de Cristuru Secuiesc, dar aici, la alegerile din 1881, pierde în favoarea reprezentantului puterii. După eşecul din alegeri, până la moartea sa din 1890, a reprezentat oraşul Berettyóújfalu din judeţul Bihor. Între timp a lucrat la Băile Seiche, amenajate şi dezvoltate de către el; a scris studii istorice, a publicat numeroase articole în ziarele opoziţiei. Şi-a publicat discursurile parlamentare în şase volume în perioada 1871-1887.

Opoziţia şi democratismul caracterizează gândirea lui politică. Orientarea lui politică s-a manifestat şi în modul de viaţă asumat. A dus o viaţă simplă, a mâncat şi s-a îmbrăcat fără fast. Nu a folosit niciodată titlul de baron, chiar mai mult decât atât, i-a plăcut întotdeauna să ia în derâdere titlul acordat strămoşilor lui „cu siguranţă nu pentru vreo faptă de mare patriotism". (De exemplu, şi-a vândut titlul de baron lui Vámbéry Ármin pentru cinci kreuzer - krajcár - într-una dintre călătoriile sale din Orient.) Sloganul lui, „Cu poporul şi pentru popor!", redă precis miezul gândirii lui democratice şi credinţa sa sinceră în ideea libertăţii civice. Convingerile sale liberale l-au îndemnat să se convertească la religia unitariană, în rândurile căreia a fost primit de episcopul Ferencz József în 1865. S-a convertit după ce familia sa a practicat religia romano-catolică încă de la primirea titlului nobiliar, din secolul al XVIII-lea.

În 1887 devine - chiar dacă tardiv - membru corespondent al Academiei. În discursul lui inaugural (Despre originea şi instituţiile secuilor, în maghiară A székelyek származásáról és intézményeiről) a susţinut teza înrudirii dintre huni, secui şi maghiari contrar teoriei propuse de Hunfalvy Pál şi de alţi adepţi care susţin originea fino-ugrică a maghiarilor. A încercat să aducă argumente în favoarea ideilor sale romantice pornind de la structura instituţională arhaică a societăţii secuieşti şi de la interpretarea materialelor lingvistice şi toponimice. Prelegerea a fost ascultată cu respectul cuvenit unei opere ce exprimă o întreagă viaţă de cercetări, însă a fost primit cu indiferenţă de comunitatea ştiinţifică pentru că mitul originii privind înrudirea dintre huni şi secui fusese deja înfrânt în dezbaterea lingvistică numită „războiul turco-ugric".

Decesul lui din 19 aprilie 1890 a survenit neaşteptat, la câteva zile după un discurs înflăcărat rostit în parlamentul de la Budapesta. A avut cancer stomacal. Neavând familie, mare parte a averii lui a fost destinată încă înainte de deces unor scopuri publice în Teiuş, Sâmbăteni şi Băile Seiche. A fost înmormântat, după dorinţa sa, lângă Poloniţa în Băile Seiche. După ce în 1908 cripta familiei a fost distrusă, a fost înmormântat tot acolo, în aşa-numitul deal „Borvízoldal", însă în scurt timp o alunecare de teren a distrus şi noua criptă. De aceea, pe 19 iunie 1921, a fost înmormântat a treia oară, de data aceasta sicriul a fost îngropat în pământ. Mormântul nu a avut niciun semn până în 1932, când după un plan schiţat de Haáz Rezső, un profesor de desen din Odorheiu Secuiesc, i s-a ridicat un nou monument funerar care a început să se degradeze rapid după cel de-al Doilea Război Mondial, dar la iniţiativa profesorilor din localitate au reuşit să-l salveze în 1969. Atunci a fost terminat şi monumentul poate fi văzut şi în prezent. În faţa lui se află zece porţi secuieşti. Ultima dintre acestea, cea mai apropiată de monumentul funerar, a fost la origine poarta propriei sale locuinţe de vară din Băile Seichen. De aceea este numită şi poarta lui Orbán Balázs.

Semnificaţia etnografică

Orbán Balázs s-a considerat în primul rând istoric. Şi contemporanii lui l-au privit la fel, în ciuda faptului că nu a scris decât puţine lucrări de istorie propriu-zisă. Ca istoric a creat mituri despre originea hună a secuilor, şi-a susţinut argumentele prin dezvoltări romantice, nu a exersat niciun fel de critică asupra surselor cu care a lucrat. Perspectiva istoriografică adoptată, metodele lui erau învechite, depăşite chiar şi în epoca lui. Cu toate că opera lui de căpătâi, Descrierea Ţinutului Secuiesc, este în întregime o lucrarea romantică până la cel mai mic amănunt, atât ca perspectivă adoptată, cât şi ca limbaj, ea este cu totul excepţională, fiind o lucrare de referinţă care tinde spre precizie filologică, de care ţin cont istoriografia, geografia, ştiinţele naturii, istoria economiei, dar în primul rând istoria culturii şi etnografia. Cea mai mare valoare a lucrării este bogăţia de date. Culegător conştiincios şi zelos, Orbán Balázs a adunat - atât pe teren, cât şi în cursul cercetărilor desfăşurate în arhive şi biblioteci - un material documentar extraordinar de bogat despre universul obiceiurilor din Secuime.

Genul acestei lucrări enciclopedice este greu de definit. De fapt, poate fi situat la intersecţia jurnalului de călătorie (voyage pittoresque) cu istoriografia locală. Este o lucrare a cărei valoare ridicată este dată şi de faptul că mare parte din obiectele culturii materiale şi creaţiile de istorie a artei (biserici, capele, cruci, clopote, altare cu aripi, picturi murale, inscripţii, broderii etc.) cuprinse în volum au dispărut între timp.

Observaţiile, datele cu caracter etnografic (cunoaşterea populară) au o prezenţă accentuată în Descrierea Ţinutului Secuiesc. Orbán Balázs, considerat deschizător de drumuri în fotografia etnografică maghiară, a imortalizat în primul rând portul popular, scene din târguri, locuinţe, porţi secuieşti, obiecte cioplite, dar nu a considerat importantă fotografierea obiectelor cotidiene (de ex. unelte de lucru, mobilier, textile etc.).

Conformându-se spiritului vremii, a considerat că este de datoria lui să adune, să imortalizeze cât mai precis domeniul spiritual al tradiţiilor populare şi date lingvistice. S-a străduit să noteze miturile religioase, legendele populare referitoare la fenomene naturale, clădiri şi alte memorii legate de anumite obiecte. Cercetările lui cuprind şi multe descrieri ale obiceiurilor populare (de ex. botez, nuntă, înmormântare cu stâlp funerar sculptat, slujbă funerară etc.). Pe alocuri, aceste descrieri se dezvoltă în veritabile studii de etnografie. Urmând romantismul eclectic al epocii, tratează datele etnografice şi lingvistice într-un tot unitar sincretic şi este convins de valoarea lor ca surse istorice. Notează proverbele, regionalismele auzite şi în anumite ocazii încearcă explicaţii etimologice originale şi ingenioase. Explicaţiile sale sunt uneori nimerite, dar adesea nu sunt plauzibile. Munca lui folcloristică conştiincioasă şi tenace a dus la publicarea a 11 povestiri şi legende în volumul III al Colecţiei de versuri populare maghiare, Culegere despre Secuime (în maghiară Magyar Népköltési Gyűjtemény, Székelyföldi gyűjtés. Budapesta, 1882.)

Opere:
Utazás Keleten. I-VI. Kolozsvár, 1861.
A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismei szempontból. Pest, 1868-1873. (ediţie reprint: I-III. Budapesta, 1982.; ediţia prescurtată: Budapest, 1982.; ediţie reprint: I-II. Szekszárd, Babits Kiadó, 1991/2002.)
A székelyek származásáról és intézményeiről. Budapest, 1888.
Torda város és környéke. Budapest, 1889. (reprint kiadás: Budapest, Helikon Kiadó, 1984.)
Székelyföld képekben. Introducere de ERDÉLYI Lajos. Cuvânt înainte SÜTŐ András. Bukarest, 1971.
Sztambultól Szejkéig. Scrieri alese. Editor, introducere, note de BALÁZS Ádám. Debrecen, 1990.
Orbán Balázs összes fényképe. Coord. KOLTA Magdolna. Budapest, 1993.
Törökországról s különösen a nőkről. Budapest, 1999.
Orbán Balázs: Székelyföld és Erdély, CR-ROM, Arcanum, Budapest, 2001,



Bibliografie selectivă



Ki volt Orbán Balázs? Kiadja a Székelykeresztúri Kaszinó, Székelykeresztúr, 1929. (studii de SZENTMÁRTONI Kálmán, KELEMEN Lajos, VÁRADI Aurél, K. SEBESTYÉN József, BÁNYAI János, Dr. LÉVAI Lajos)
TAVASZY Sándor: Erdélyi csillagok. II. Kolozsvár, f. a.
KÓS Károly: Orbán Balázs, a néprajzkutató. Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének 80. évfordulójára. Kolozsvár, 1957.
ORTUTAY Gyula: Orbán Balázs. In: Írók, népek, századok. Budapest, 1960.
KÓSA László: Orbán Balázs könyvének évfordulójára. Valóság XI. (1968) 10. 88-94.
KÓSA László: Orbán Balázs élete és munkássága. In: ORBÁN Balázs: A Székelyföld. Válogatás. Európa Könyvkiadó, Budapest, 1982. 477-499. (postfaţă)



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ