TRIMITE PRIN

Legăturile dintre sate înfrăţite

Publicare: 2010-10-26
Autor: PETI Lehel
Tradus de: Lingua Franca Kft.



Forţa care a stimulat crearea legăturilor de înfrăţire dintre satele din Transilvania, din perspectiva localităţilor ardelene, este aspiraţia de a consolida identitatea locală şi pe cea naţională din perspectiva minoritară. Legăturile de înfrăţire cuprind întregul sistem de relaţii dintre un sat ardelean şi unul din afara Transilvaniei, care se extinde deopotrivă atât asupra sferei economice, cât şi a culturii. Situaţia minoritară a contribuit în mare măsură, după schimbarea regimului în 1989, la extinderea relaţiilor locale de până atunci ale aşezărilor din Transilvania, sprijinindu-se pe ideologia supravieţuirii, precum şi la crearea unor noi legături. Iniţierea relaţiilor de înfrăţire a reprezentat o posibilitate de a extinde legăturile locale.


Construirea sistemelor de relaţii cu localităţile înfrăţite este un fenomen specific perioadei de după schimbarea regimului, care influenţează împărţirea timpului cu ocazia sărbătorilor în satele ardelene, petrecerea timpului liber, şi oferă ocazia unei experienţe instituţionalizate a diversităţii, care în acelaşi timp este şi rezultatul unei acumulări conştiente a capitalului de relaţii convertibil în capital economic.
În funcţionarea legăturilor de înfrăţire putem distinge impulsuri de ordin cultural, turistic, emoţional şi economic, sprijinindu-se unul pe celălalt în mod sincretic.


1. Impulsul cultural: tradiţia istorică, tradiţii noi (de ex. ziua satului, sfinţirea bisericii, inaugurarea şcolii, a monumentelor sau a clopotului, învăţământul, descoperirea tradiţiilor, festivităţile).
2. Impulsul turistic: căutarea exotismului, utilizarea timpului liber, evadarea din cotidian.
3. Impulsul emoţional: altruism, trăirea caracterului local/experienţa pământului natal, trăirea identităţii naţionale, eroizarea cotidianului.
4. Impulsul economic/practic: schimburi, investiţii, cumpărături, învăţământ, acumularea capitalului relaţional.

Organizatorii legăturii de înfrăţire dintre sate sunt, în faza incipientă, intelectualii bisericii sau laicii, actorii sociali pot fi însă oricare dintre membrii comunităţii rurale. În acele cazuri în care funcţionarea contactului este coordonată de bisericile locale, legătura de înfrăţire - dincolo de conţinutul ideologic al localităţii - dobândeşte şi o esenţă religioasă, ideologică. În acest context, satul înfrăţit devine (la nivel conceptual) o congregaţie înfrăţită. Cu toate acestea, construirea relaţiilor cu congregaţia înfrăţită este organizată pe baza unor rezultante identice din punctul de vedere al funcţionalităţii. În aceste cazuri biserica devine scena sărbătoririi, a evenimentelor amintite, supraevaluate ritual, oferind şi spaţiul salutărilor reciproce sau a comemorărilor (de exemplu cu ocazia zilei satului).


Menţinerea relaţiilor cu comunităţi din Ungaria sau din alte ţări este caracterizează de condiţii diferite. În timp ce relaţiile cu cele din urmă sunt fără doar şi poate relaţii asimetrice, legăturile cu satele din Ungaria se realizează mai mult sau mai puţin simetric. În cazul localităţilor înfrăţite cu localităţi din Occident, asimetria decurge din funcţiile contactului. Această legătură se materializează sub forma ajutoarelor. În acest context, comunitatea din ţară este un participant pasiv, funcţionarea legăturii este condiţionată în întregime de reprezentanţii comunităţii donatoare. Legăturile cu satele vestice au avut de regulă o durată scurtă după schimbarea regimului; cu excepţia unor acţiuni de ajutorare sporadice ale comunităţii occidentale - care uneori au îmbrăcat forma unor investiţii locale -, nu s-au materializat într-un contact durabil. După 1989, din motive economice, sociale sau care ţin de mentalitate, satele maghiare din Transilvania nu au mai putut îndeplini aşteptările care au luat naştere în sânul comunităţilor occidentale, ceea ce a dus în multe locuri la reducerea, banalizarea legăturilor şi la stoparea ajutoarelor. În anumite cazuri, satele au nutrit şi ele aşteptări exagerate faţă de ajutoarele localităţilor din Occident. Aceste aşteptări au fost intensificate de situaţia în care o localitate vecină a beneficiat de profiturile unor investiţii substanţiale, rezultate dintr-o legătură care funcţiona bine. În jurul distribuirii ajutoarelor au apărut conflicte mai ales în cazul în care donatorii au lăsat distribuirea în seama localnicilor. Conflictele au apărut cu multă uşurinţă dacă donaţiile au fost distribuite familiilor şi indivizilor, în loc să fie dedicate unui obiectiv comunitar (de exemplu construirea unei săli de clasă, renovarea unei biserici, construirea terenului de joacă, achiziţia unei orgi). „Trasul cu ochiul", invidia, calomniile au fost atitudini caracteristice nemulţumirilor apărute în urma împărţirii donaţiilor din ajutoare străine. Cei ofensaţi urmăreau încontinuu membrii comitetului de distribuire sau preotul în drumul lor către casă, presupunând că au furat bunurile destinate comunităţii satului.


După schimbarea regimului, odată cu deschiderea graniţelor, localităţile din Ungaria s-au adresat localităţilor maghiare din Transilvania cu intenţia de a le ajuta, legăturile care s-au născut în această perioadă având scopul explicit de a oferi un ajutor economic maghiarimii de peste hotare.
Faptul că o localitate dispune sau nu de un sat înfrăţit a devenit parte din discursul de autoreprezentare al localităţii în cauză, fiind o componentă importantă a interpretării situaţiei locale de după schimbarea regimului.


Cel mai important eveniment comunitar în cadrul desfăşurării relaţiei între satele înfrăţite este vizita. Cu ocazia unei vizite, în unele cazuri, satul poate primi şi găzdui chiar şi un autobuz de persoane. Cazarea se face „la case", pe baza înscrierii prealabile oricine poate fi gazdă. Găzduirea are un aspect economic semnificativ. Plata ei este deghizată de către oaspeţi sub forma unei donaţii simbolice. În cadrul vizitei, oaspeţii veniţi din satul înfrăţit sunt însoţiţi de gazdele din localitate în excursii care au fost organizate din timp. În afară de programele comunitare, unele familii gazde organizează şi programe separate. Momentul de încheiere a vizitei este de obicei o cină comună, organizată într-o clădire comunitară adecvată scopului, în căminul cultural sau într-o sală a şcolii din localitate.


Pe lângă relaţiile microeconomice care funcţionează între gospodării, putem observa şi colaborarea economică la nivel de comunitate, intermediată de instituţiile locale (consiliile locale şi bisericile, alte grupări instituţionalizate, cum ar fi Asociaţia Femeilor).


La nivel economic, pe lângă condiţiile juridice favorabile, consiliile locale din Ungaria sau din alte ţări occidentale au trimis în cadrul procesului de transformare a economiei în vederea integrării în UE, prin intermediul legăturilor de înfrăţire, obiecte de uz general ce reprezintă o valoare materială însemnată şi care au intrat în patrimoniul reprezentanţelor instituţionale (biserici, consilii locale) ale satelor înfrăţite din Transilvania. În unele cazuri, comunităţile transilvane au putut decide singure dacă doresc să primească obiecte de uz general sau contravaloarea în bani a acestora.


Satul înfrăţit este integrat în istoria locală. În publicaţiile de istorie ale localităţii şi pe site-urile de internet editate de către consiliile locale - deseori în scopuri de publicitate turistică - a devenit importantă şi prezentarea satului înfrăţit cu localitatea în cauză, a comemorărilor, a întâlnirilor mai importante dintre cele două comunităţi. Prezentarea localităţii înfrăţite pe site are o funcţie reprezentativă. Astfel, dacă o localitate are legături de înfrăţire, acest lucru dovedeşte vitalitatea localităţii, activitatea şi competenţa conducătorilor, bunătatea şi caracterul deschis al locuitorilor săi.



Bibliografie selectivă



GICZI Johanna - SÍK Endre: A települések kapcsolati tőkéjének egy típusa - a testvértelepülések. Szociológiai Szemle. (2003) 4. 34-54.
MAGYARI Nándor László: Testvérfalvak, testvérvárosok. Korunk VI. (195) 5. 5-7.
PETI Lehel: A testvérfalu-kapcsolatok mint a falusi turizmus és az identitásépítés színterei. In: JAKAB Albert Zsolt - SZABÓ Á. Töhötöm (szerk.): Lenyomatok 4. Fiatal kutatók a népi kultúráról. Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2005. 7-27.



TAGURI




Discuţie