TRIMITE PRIN

Olăritul din Deja

Publicare: 2010-11-12
Autor: TÖTSZEGI Tekla



În Sălaj, alături de Zalău - centrul administrativ, economic şi spiritual al acestui ţinut, oraş în care meşteşugarii, printre ei şi olarii, erau organizaţi în bresle menite să le apere interesele - au funcţionat, în decursul secolelor XVIII-XX, mai multe centre de olărit nebreslaşe. Dintre acestea, Deja - sat poreclit în maghiară „csuprosfalu" (sat de cănari) - era centrul cel mai activ, cu cele mai extinse pieţe de desfacere.


Hotarul său nu prea mare şi solul de proastă calitate nu puteau asigura subzistenţa locuitorilor. Cea mai importantă sursă de venit a dejanilor a devenit lutul de bună calitate şi uşor de exploatat, care se găsea din abundenţă şi care permitea confecţionarea unor obiecte de ceramică de bună calitate. Îşi valorificau produsele în târgurile săptămânale sau anuale din împrejurimi, deseori prin intermediari sau chiar străbătând cu ele satele. Pe baza Hotărârii consiliului oraşului Şimleul Silvaniei, datată din anul 1806, care reglementa participarea dejanilor la târgurile locale, putem presupune că la Deja, încă în cursul secolului al XVIII-lea, olăritul era o ocupaţie cu pondere importantă, deoarece, conform acestui document, produsele lor erau valorificate nu numai local, ci ajungeau şi în Câmpia Ungară, de pildă la Debreţin, cu prilejul marilor târguri organizate de ziua Sfântului Lőrinc. Numărul olarilor a început să descrească treptat în secolul al XX-lea. În anul 1954, aveau dreptul de a-şi exercita meseria 16 de capi de familie, iar la sfârşitul secolului mai lucrau doar 3-4 olari. Ultimul reprezentant al olăritului din Deja a fost Hunyadi Imre, născut în 1922. Aflaţi în vecinătatea a două centre importante de olărit - Zalăul şi Baia Mare - olarii din Deja au putut supravieţui doar datorită calităţii produselor lor, capacităţii lor de adaptare la noile tehnici şi metode, precum şi la cerinţele pieţei. Produceau cu precădere vase de folosinţă cotidiană. Parte din ele - oale de fiert - erau oale ţărăneşti arse o singură dată, fără smalţ. Calitatea acestor oale era asigurată de impermeabilitatea lutului galben folosit la confecţionarea lor. Produceau şi alte vase, smălţuite parţial (interiorul oalelor şi gura lor, gura urciorelor, ciocul, sau partea exterioară a capacelor) sau smălţuite pe toată suprafaţa. Acestea din urmă erau vase de depozitare a produselor, piese pentru servirea mesei sau pentru decor (căni, cancee, farfurii, tăvi), ornamentate de multe ori sub smalţ şi cu angobă. La prepararea angobei se folosea mai ales lutul albastru, cu o structură mai puţin poroasă.


Pe lângă calitatea lor excelentă, vasele din Deja erau preferate şi datorită faptului că unele dintre ele aveau un rol bine definit în sistemul de obiceiuri ale comunităţilor beneficiare. Ulcioarele cu zurgălăi aveau un rol în curtarea fetelor, cănile cumetrilor (komaszilke), în menţinerea legăturilor de rudenie, iar vasele de pomană (căni, urciore, blide) cumpărate de către membrii comunităţilor româneşti aveau un rol determinat în procesul de comemorare a morţilor.


Încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea dejanii foloseau pentru fondul pieselor de decor angobă obţinută din măcinarea chihlimbarului (care conţinea oxid de mangan) ornându-le ulterior cu angobă albă, distribuită cu cornul.


La piesele cu fond negru, decorate cu alb, se intervenea ulterior, peste alb, cu verde sau galben obţinut din praf de cupru sau de fier. Cu ajutorul unor date indirecte, putem presupune că pământul alb, cu conţinut mare de caolin, adus de la Băiţa, a fost folosit mai devreme la fond, apoi chihlimbarul a înlocuit, o perioadă, fondul alb. Fondul alb a devenit caracteristic din nou abia la începuturile secolului al XX-lea. Sub influenţa ceramicii băimărene, încă din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, paleta cromatică s-a îmbogăţit cu albastrul ultramarin, apoi la începutul secolului al XX-lea, cu albastrul cobalt, mai uşor de procurat.


Un alt mod de ornamentare era colorarea smalţului. Erau numeroase şi preferate farfuriile mari, blidele, cănile colorate în verde cu oxizi de cupru, dar şi variantele decorate prin stropire în galben-verde. Din motive practice, marginile farfuriilor de plăcinte erau modelate dantelat. Prin orificiile ornamentului aburii puteau să iasă, astfel încât plăcintele de pe fundul vaselor nu se înmuiau.
În jurul anilor 1925 - la fel ca în cazul celorlalte centre de olărit din Transilvania - pe lângă ornamentarea cu cornul - şi, în parte, în locul acesteia - apare pictarea cu pensula. Ornamentarea cu cornul era realizată de meşter pe roata olarului, iar florile rotunde, albe, albastre, cu multe petale, lalelele, frunzele schiţate sumar sau cununile de frunze erau pictate de către soţia sau fata meşterului.
Din 1850, avem primele date cu privire la faptul că dejanii confecţionau cahle, fiind şi sobari. Meşterii îşi confecţionau ei înşişi formele de lemn pentru cahle, deoarece cioplitul, ornamentarea lemnului cu dalta sau crestarea acestuia aveau tradiţii îndelungate în această comunitate. A confecţiona obiecte din lemn astfel prelucrate şi a le da cadou era un obicei frecvent practicat până în anii 1950, făcând parte din viaţa afectivă a tinerilor, fiind o formă de exprimare a sentimentelor, un obicei de întărire a legăturilor afective.


Olarii din Deja fabricau cahle smălţuite, dar şi nesmălţuite, acestea din urmă fiind folosite la coşul vetrei libere din tindă, iar primele la soba din cameră. Faţă de cahlele din alte centre, ornamentate pe toată suprafaţa, uneori cu decor în exces, conform gusturilor ţărăneşti, cahlele din Dejea se disting prin echilibrul proporţiilor şi al raportului între suprafeţele ornamentate şi cele lipsite de ornament, prin armonia generată de raportul dintre motivul central compact şi restul suprafeţei netede, care-l pune valoare.



Bibliografie selectivă



KÓS Károly, ifj.: A désházi fazekasság jelene és jövője. Falvak Dolgozó Népe XXVIII. (1972) 27. sz. 11.
KÓS Károly, dr.: Agyagmunka. In dr. KÓS Károly - SZENTIMREI Judit - dr. NAGY Jenő: Szilágysági magyar népművészet. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1974. 58-103.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ