TRIMITE PRIN

Iconografia Fecioarei Înveşmântată în Soare (statuia votivă a Mariei din Şumuleu-Ciuc)

Publicare: 2010-10-25
Autor: TÁNCZOS Vilmos



Statuia votivă a Mariei, expusă pe altarul principal al bisericii votive din Şumuleu-Ciuc, este o imagine specifică a dogmei Imaculatei Concepţii şi este denumită de literatura de specialitate teologico-iconografică prin sintagma Mulier Amicta Sole [Fecioară Înveşmântată în Soare]. Vom defini în continuare caracteristicile specifice ale acestei reprezentări iconografice: Fecioara Neprihănită Înveşmântată în Soare, cu Isus pe braţul stâng, cu sceptrul în cel drept, încoronată, având o aureolă deasupra capului formată din douăsprezece stele, calcând în picioare păcatul şi pe duşmanii creştinătăţii, reprezentaţi prin semiluna cu un cap de om la mijloc, aflată sub picioarele Fecioarei.


Imaculata Concepţie şi neprihănirea Fecioarei Maria, dogma sfinţeniei Mariei a fost declarată de biserică doar în anul 1854, deşi teza neprihănirii Maicii Domnului fusese adoptată deja din Evul Mediu creştin. Sfântul Augustin, în dezbaterile sale teologice, vorbeşte despre Maria ca despre o fiinţă de excepţie, care se ridică deasupra oamenilor damnaţi din cauza păcatului originar. Mai târziu, în cursul secolului al IX-lea, biserica a dedicat şi o sărbătoare popularizării neprihănirii originare a Mariei, dar această teză a trezit imediat controverse teologice pasionate. Savantul de mare prestigiu al Universităţii din Paris, Toma D'Aquino, nu putea armoniza această concepţie cu necesitatea generală a izbăvirii. Adoptarea tezei sfinţeniei Mariei a fost îngreunată de credinţele prezente încă din Antichitate în cultura mondială şi în cultura populară - şi care s-au perpetuat până în contemporaneitate - despre impuritatea naturii femeii dătătoare de viaţă.


În pofida dezbaterilor teologice, în Evul Mediu cultul Neprihănitei Maria se extindea peste tot în Europa. Acest cult poate fi surprins în Ungaria încă de la sfârşitul secolului al XII-lea. Codexul Pray, de limbă latină - care conţine „Halotti Beszéd", cel mai vechi text în limba maghiară - vorbeşte explicit despre asta. Mai târziu aceste prerogative ale Mariei sunt apărate de învăţăturile franciscane, cu precădere de mişcările teoretice ale franciscanilor observanţi, conduşi de reguli mai stricte. Franciscanii caută şi propagă izvoarele biblice ale Imaculatei Concepţii. Maria este concepută ca fiind a doua Eva, care este menită prin fiul său să ne izbăvească de păcatul originar, comis de familia originară. În acest context o teză profetică din Geneză este legată de numele ei: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei: aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul." (Moise I.3.15.) Principalul izvor biblic folosit de franciscanii observanţi pentru Imaculata Concepţiune este Apocalipsa care vorbeşte despre o femeie înveşmântată în soare cu o coroană de stele, dând naştere unui fiu, şi care se luptă cu un „balaur mare, roşu ca focul", de fapt, cu un alter-ego al şarpelui străbun din Geneza: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: O femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască. Şi alt semn s-a arătat pe cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui şapte cununi împărăteşti." (Apocalipsa, 12. 1-3).


Această imagine biblică va fi baza acelei reprezentări a Mariei care a fost numită de Bálint Sándor în cartea sa „Sacra Hungaria" - traducând termenul latin Mulier amicta Sole în maghiară - „Napbaöltözött Asszony" (Fecioara Înveşmântată în Soare). Această imagine a Imaculatei Concepţii a fost propagată în Ungaria secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, de observanţa franciscană. Sensul simbolic al acestei imagini iconografice: Fecioara Înveşmântată în Soare având atribute de zeitate-rege; datorită neprihănirii sale conferite din mila Domnului, calcă în picioare duşmanii dreptei credinţe creştine. În acest lucru rezidă explicaţia faptului că această imagine s-a răspândit mai ales în teritoriile ameninţate de către turcii musulmani, de erezia husită şi de ortodoxie. Una dintre cele mai frumoase imagini ale Imaculatei Concepţii, care este concomitent şi un simbol mitico-magic, statuia votivă din Şumuleu-Ciuc - după istoricul de artă Balogh Jolán - a fost creată într-un atelier local din Ciuc în jurul anilor 1510-1515. Balogh Jolán afirmă că începuturile funcţionării şcolii locale de cioplitori pot fi situate la mijlocul secolului al XV-lea (de exemplu: Madona din Tomeşti este realizată atunci). După opinia ei şi alte câteva artefacte - ca de pildă statuia gotică târzie (1533) a Mariei din Armăşeni - sunt produse ale acestei şcoli.


Se poate spune - cu mare probabilitate - că statuia din Şumuleu-Ciuc a avut un rol teoretico-ideologic în faptul că secuimea catolică a rezistat influenţei crescânde a Reformei la mijlocul secolului al XVI-lea. Aceasta a motivat şi în opoziţia secuilor faţă de dorinţa lui János Zsigmond, principele unitarian, care a încercat să impună cu forţa Reforma. Putem certifica - chiar cu documente, de data aceasta - că rezistenţa secuimii estice în decursul secolului al XVII-lea a fost atribuită intervenţiei Mariei din Şumuleu-Ciuc. În consecinţă, pelerinajul şi procesiunea din Şumuleu-Ciuc, marea sărbătoare din sâmbăta Rusaliilor, reprezintă celebrarea marii victorii a Fecioarei Imaculate Înveşmântată în Soare.
Există şi păreri conform cărora dogmele teologice ale Imaculatei Concepţii şi ale Fecioarei Maria o privează pe Madona de feminitatea ei şi de natura ei de zeitate-mamă, fapt în care s-ar oglindi masculinitatea unilaterală a bisericii. S-ar putea, într-adevăr, ca Biserica Catolică, datorită unui intelectualism manifestat în interpretarea perceptelor religioase, să fi privit cu oarecare suspiciune - care se manifestă şi astăzi - concepţiile legate de feminitate, de cultul popular al fecundităţii şi maternităţii. Erau privite cu reţinere credinţele populare legate de dubla natură a zeităţii-mame, dătătoare şi curmătoare de vieţi, precum şi credinţele arhaice puternic înrădăcinate despre păcat şi căinţă, legate de „Boldogasszony" („Binecuvântata"), cele legate de Sfânta Ana, în persoana căreia supravieţuiau reminiscenţe legate de „Kedd Asszonya", precum şi alte concepţii ale impurităţii - mai sus-amintite - legate de (zeităţi) femei născătoare. Religiozitatea populară, mai puţin raţională, bazată mai mult pe afectivitate, putea accepta şi sintetiza într-o singură credinţă dogmele Mariei imaculate, slăvită de biserică, dar şi pe cele despre maternitate, înrădăcinate în cultul păgân al fecundităţii. În conştiinţa populară convieţuiau simultan - şi cât se poate de firesc şi de autentic - Sfânta Fecioară, pură, imaculată, frumoasă - sau cu un singur cuvânt latinesc: „pulchra" - şi zeitatea născătoare de Dumnezeu, binecuvântată (însărcinată), care în limba maghiară veche se numea „Boldogasszony". Tot pe conceptele de puritate şi frumuseţe se pune accentul şi în denumirile vechi, folosite de către secuii din Ciuc şi de către ceangăi, de „Babba Maria", deoarece în aceste dialecte „babba" înseamnă „frumoasă", „strălucită", „pură". Denumirea de „Babba Maria" i se atribuie Sfintei Fecioare din Şumuleu-Ciuc, dar, prin aceasta - în acelaşi timp - ea are şi atribute de zeitate-Lună (Luna este numită şi ea Babba Maria, lumina Lunii este „lămpaşul lui Babba Maria", iar copiii neastâmpăraţi sunt ameninţaţi cu „te bate Babba Maria" etc). De altfel, spune multe despre starea de binecuvântare a zeiţei, redată prin latinescul „beata", iar corespondentul lui în limba maghiară, „boldog" (vezi: Boldogasszony), în maghiara veche însemna: „a poseda" (ceva), „bogat/ă", „gros/groasă", „însărcinată". Cuvântul „asszony", care provine din limba osetă din Caucaz, însemna la origine „anya" („mamă"). Denumirea general răspândită a zeiţei, de „Boldogságos Szűzmária" („Binecuvântata Fecioara Maria"), care cuprinde ambele concepţii, este dovada cea mai elocventă a faptului că imaginaţia populară consideră starea de „pulchra" (pură, frumoasă) şi pe cea de „beata" (fericită, bogată, binecuvântată/însărcinată) ca fiind cele mai înalte calităţi ale condiţiei umane, fără să vadă nici cea mai mică contradicţie între ele. Cântecul central al pelerinajului din Şumuleu-Ciuc, imnul: Tota pulchra es Maria...(Toată frumoasă eşti Maria...) subliniază puritatea originară a Mariei, deducând din aceasta toate celelalte calităţi de excepţie ale ei. Imnul apare - în prima ediţie din 1676 a culegerii lui Kájoni János, Cantionale Catholicum - în limba latină, dar ediţiile mai târzii (1719, 1805/1806) conţin şi traducerea în limba maghiară. Ipoteza conform căreia, de fapt, varianta maghiară ar fi cea originală nu poate fi probată. Nu ne putem pronunţa - în lipsa datelor istorice - care dintre cele două variante - latinescul „puchra", însemnând în acelaşi timp „neatinsă", „pură", sau ungurescul „szép" - este cea iniţială.


În cazul bisericii votive din Şumuleu-Ciuc, au dobândit o semnificaţie aparte câteva dogme de bază ale cultului Mariei din teologia creştinătăţii europene, răspândite încă din Evul Mediu - mai ales dogma neprihănirii şi învăţăturile despre rolul său de mediator (mediatrix). Statuia Mariei de pe altarul central al templului simboliza toate atributele de excepţie ale ei. Intensificarea cultului Mariei din Şumuleu-Ciuc a atins un punct culminant cu o procedură iniţiată de dioceză la sfârşitul secolului al XVIII-lea, procedură încununată de episcopul Transilvaniei Batthyány Ignác, care în 1798 a declarat statuia făcătoare de minuni, recunoscând şi legiferând o nouă prerogativă a ei. Deşi teologia catolică nu cunoaşte dogma „Fecioarei Maria Făcătoare de Minuni", raportul episcopal a sfinţit o concepţie religioasă larg răspândită la secui despre forţa făcătoare de minuni a Mariei, cvasi-dogmatizând prin aceasta titlul de „Maria mediatrix" al Fecioarei Imaculate Înveşmântată în Soare. Majoritatea vechilor statui ale Mariei, de pe tot cuprinsul Transilvaniei - Domina Alba (Fehér Mária) de la Alba-Iulia, Virgo Paupera (Szűz Istenanya) de la Hunedoara, Virgo Virginum (Szűzek Szűze) de la Cluj, Domina Nostra (Miasszonyunk) de la Sibiu, Domina Patrona (Védasszonyunk) de la Făgăraş - au fost înconjurate o de mare admiraţie, dar dintre toate acestea doar cea de la Şumuleu-Ciuc, „Fecioara Imaculata Înveşmântată în Soare", a fost recunoscută oficial de biserică ca fiind făcătoare de minuni.



Bibliografie selectivă



BÁLINT Sándor: A Napbaöltözött Asszony. In: Uő: Sacra Hungaria, Kassa, é. n. [1944], 19-27.
BÁLINT Sándor - BARNA Gábor: Búcsújáró magyarok. A magyarországi búcsújárás története és néprajza. Budapest, 1994.
BALOGH Jolán: Az erdélyi reneszánsz. Kolozsvár, 1943.
BÁRTH János: A vigasztaló Napbaöltözött Asszony. Csodás gyógyulások egyházi vizsgálata Csíksomlyón 1784-ben. Agapé, Szeged, 2000.
DACZÓ Árpád: Csíksomlyó titka. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2000.
MOHAY Tamás: A csíksomlyói pünkösdi búcsújárás. Történet, eredet, hagyomány. Nyitott Könyv-L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2009.
SZŐLLŐSSY Ágnes: A Napba öltözött asszony. Adalékok egy képtípus kialakulásának előzményeihez. Honismeret XIX. (1991) 4. 17-20.
TÁNCZOS Vilmos: Adatok a csíksomlyói kegyhely búcsújáró hagyományainak ismeretéhez. In: S. LACKOVITS Emőke (szerk.): Népi vallásosság a Kárpát medencében I. Veszprém, 1991. 136-158.



Discuţie