listare

trimite prin

Cetăţuia din Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2014-10-23
Autor:  P. Kovács Klára
Lector:  Kovács András



Date despre monument
Adresa: Zona este cuprinsă între: limita estică a parcelei din str. Drăgălina nr. 70, str. Şerpuitoare nr.1-27 fundul parcelelor , str. Şerpuitoare şi str. Augustin Bunea, str. Călăraşilor frontul nordic, str. Cetăţii frontul estic de la nr.25 la nr. 55, limita vestică a parcelei din str. Galilei nr.18, Aleea Scărilor, str. Drăgălina frontul nordic de la Aleea Scărilor până la nr. 70.
Cod: CJ-II-a-A-07240
Datare: 1715-1735

Date istorice

Instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania, legiferată prin Înţelegerea de la Blaj (1687) şi ulterior prin prevederile Diplomei Leopoldine (1691), a fost însoţită de ocuparea celor mai importante cetăţi ale Principatului de trupele imperiale. Condiţiile precare de cazare ale trupelor invadatoare, dar şi constatarea faptului că fortificaţiile medievale ale Clujului fuseseră întrecute demult de evoluţia tehnicii militare au impus construcţia unei fortificaţii noi, moderne într-un punct replica watches strategic al oraşului. Cetăţuia aflată la nord de centrul istoric a fost ridicată pe dealul Kőmál, o terasă situată cu 60 m deasupra Someşului, care constituie în acelaşi timp şi interfluviul dintre valea Someşului şi cea a pârâului Nadăş.

 

Proiectul Cetăţuii Clujului, prima citadelă ridicată de Habsburgi în Transilvania, a fost realizat de inginerul militar italian Giovanni Morando Visconti (1652-1717) în anul 1712. Arhitectul amintit a ajuns în Transilvania în 1691, fiind numit peste doi ani arhitect militar şef al principatului. În această calitate a efectuat expertize la mai multe cetăţi, precum a elaborat şi proiecte noi de fortificaţii, fiind şi autorul unei hărţi a Transilvaniei. Aceasta din urmă, publicată în 1699 la Sibiu, conţine pe lângă harta fizică a teritoriului şi imagini (planuri şi vedute) reprezentând fortificaţii şi oraşe fortificate din Transilvania. Printre acestea se numără şi harta Clujului, care redă zidurile de incintă medievale, nu prezintă însă cetăţuia. Visconti a început măsurătorile pe teren în preajma anului 1712, şi în vara aceluiaşi an a întocmit proiectul amintit, trimis spre aprobare autorităţilor vieneze. Acesta reprezintă planul Clujului împreună cu propunerea unei citadele pe dealul din nordul oraşului, o fortificaţie de tip Vauban, de plan pentagonal neregulat, dotată pe latura estică, nordică şi vestică - mai uşor accesibile - cu o serie de lucrări avansate de fortificaţie. Cetăţuia urma să comunice cu incinta medievală a oraşului, acestea urmând să fie legate între ele cu câte un zid pe laturile estică şi vestică. Proiectul lui Visconti a fost aprobat în februarie 1713 de Consiliul de Război de la Viena şi de însuşi preşedintele acestuia, Eugeniu de Savoia. Din avizul său reiese şi rolul pe care urma să replica watches îl împlinească această fortificaţie în protejarea şi controlarea aşezării urbane de maximă importanţă.

 

Lucrările propriu-zise au debutat abia în 1715. Construcţiile suspendate apoi o perioadă - probabil şi din cauza decesului arhitectului Visconti (1717) - fuseseră reluate în anii 1721-1723. Construcţia fortificaţiei a fost finalizată doar în cursul anului 1735. Planul Clujului de la mijlocul secolului al XVIII-lea reprezintă Cetăţuia terminată, într-o formă uşor diferită, ceva mai simplă, decât proiectul iniţial. Aceasta a păstrat dispoziţia pentagonală neregulată, s-a simplificat în schimb sistemul lucrărilor de fortificaţie avansate şi s-a renunţat şi la îmbinarea acesteia cu incinta medievală a Clujului. Complexul a fost apărat de lucrări de pământ, bastioane fără urechi pe patru dintre colţuri, respectiv un semibastion pe latura sud-vestică, legate de un val de pământ simplu. Şanţul sec din faţa bastioanelor a fost urmat spre exterior de un drum acoperit şi glacis, cu excepţia laturii sudice, mai ocrotită din cauza pantei abrupte a dealului. O ravelină a fost construită pe latura nord-vestică. Cetăţuia avea trei porţi, pe latura estică, vestică şi nordică. În interiorul incintei fortificate au fost construite o serie de clădiri pentru a satisface necesităţile garnizoanei instalate în cetate: cazărmi, depozite de replica watches muniţii, depozite de alimente, clădiri pentru comandamentul cetăţii. Două dintre porţi şi câteva dintre aceste clădiri interioare au supravieţuit până în zilele noastre.


Descrierea edificiului

Poarta Apei (Wasser Thor), este amplasată pe latura estică a incintei. Două contraforturi masive plachează deschiderea acesteia săpată în panta exterioară a valului de pământ. Deschiderea porţii în formă de mâner de coş este flancată de doi pilaştri plaţi, legaţi de o platbandă orizontală. Gangul de acces este mai îngust spre exterior, şi mai larg spre interiorul cetăţii. Acesta este boltit cu bolţi baroce cu profilul în formă de mâner de coş. Partea dinspre interior a gangului de acces este încălecat de o clădire cu două niveluri. Aceasta din urmă are o înfăţişare sobră şi funcţională: ferestre dreptunghiulare fără ancadramente, parterul boltit şi etajul tăvănit.

 

Poarta de pe latura nordică, numită şi Poarta Vieneză (Wiener Thor) constituia accesul principal al cetăţii. Aceasta are o înfăţişare asemănătoare cu poarta estică. Observăm în plus doar frontonul construit din cărămidă de deasupra cornişei. Gangul de acces prezintă două faze de construcţie, partea dinspre exterior este mai veche (ca şi în cazul porţii estice) şi este acoperită de o boltă semicilindrică turtită, mai scundă decât porţiunea dinspre interior, caracterizată de bolţi semicilindrice cu penetraţii. Porţiunea mai nouă a coridorului de acces a fost construită odată cu clădirea etajată de deasupra sa. Clădirea este boltită la parter şi tăvănită la etaj. Observăm de asemenea replica watches ancadramente cioplite în piatră la deschiderile parterului, în timp ce ferestrele de la etaj au ancadramente dreptunghiulare modelate în mortar. Gangul porţii vestice s-a surpat parţial din cauza unor alunecări de teren. Aceasta fusese amenajată în mod asemănător cu cele descrise, fiind la rândul ei surmontată de o clădire etajată de plan dreptunghiular existentă şi astăzi.

 

Între bastioanele de nord şi de nord-est se mai află un coridor îngust de acces în cetate, tăiat în grosimea valului de pământ şi acoperit cu o boltă turtită.

 

În vecinătatea porţii estice se află o clădire masivă, cu un singur nivel, ridicată pe un plan dreptunghiular. Ancadramentele ferestrelor (câte 6 pe laturile lungi şi câte 3 pe cele scurte) au fost modelate în mortar. Acoperişul înalt al clădirii este evidenţiat prin lucarne ample, dispuse în două şiruri. Clădirea cu un singur nivel, aflată în spaţiul delimitat de bastionul nord-estic, caracterizată de pereţi netencuiţi, ridicaţi din pietre sumar ecarisate, deschideri puţine şi acoperiş în patru ape găzduia odinioară magazia de pulbere a cetăţii. Deasupra deschiderii în formă de mâner de coş a uşii a fost cioplit în piatră anul 1718. Magazia de pulbere este acoperită de o boltă semicilindrică amplă, din piatră.

 

Odată cu construcţia Hotelului Belvedere (1969-1970) au fost demolate clădirile de pe latura sudică a cetăţii.


Cetatea de tip Vauban a Clujului fusese construită aşadar începând cu anul 1715, aceasta fiind urmată de cetatea mult mai amplă din Alba Iulia. Cetăţi de tip Vauban au fost proiectate şi pentru apărarea Făgăraşului şi Sibiului, ulterior însă s-a renunţat la construcţia lor.


Bibliografie selectivă
Ţoca, Mircea, Clujul baroc, Cluj-Napoca, 1983, pp. 21-24.
Sabău, Nicolae, Giovanni Morando Visconti in Transilvania. Intorno a un piano inedito per „il Castello" di Cluj, în Sabău, Nicolae (red.), Maestri Ticinesi In Transilvania Tra Cinquecento e Settecento, Cluj-Napoca, 2007, pp. 51-79.
Mihály Melinda, Fortificaţiile Clujului, în Kovács András - Kovács Kiss Gyöngy (red.), Clujul renascentist, Cluj, 2008, pp. 6-23.


Discuţie