listare

trimite prin

Muzeul Industriei din Secuime (Actualmente clădirea Muzeului de Ştiinţe ale Naturii), Tîrgu- Mureş
Ultima actualizare:  2010-03-23
Autor:  Karácsony István
Tradus de:  Karácsony István



Date despre monument
Adresa: str. Horea nr. 24.
Cod: MS-II-m-A-15510
Datare: 1893

Date istorice

Construirea muzeului se încadrează în contextul unui amplu proces de reconstruire urbană declanşată în ultimele două decenii ale secolului XIX. Legat de consecinţele cutremurului din anul 1875, acest moment de efervescenţă al iniţiativelor constructive va avea un aport esenţial în promovarea locală a valorilor eclecticiste.

 

Rolul principal în înființarea clădirii îi revine Asociației Secuieşti de Dezvoltare Cultural-economică. Organizația lansată în anul 1885 îşi va asuma o amplă acţiune în scopul fondării la Târgu Mureș a unui muzeu al industriei, fapt care va genera şi primele rezultate concrete în favoarea cauzei, cum ar fi susţinerea de către Budapesta. În anul 1889 are loc o vizită în oraş din partea ministrului finanţelor şi al industriei pregătind şi acordarea unei subvenţii substanţiale de 1600 de forinţi pentru demersurile întemeierii muzeului. Următorul an va aduce şi deschiderea şantierului. Lucrările se demarează pe baza proiectului realizat de reputatul arhitect Kiss István. Execuţia condusă de meșterul Soós Pál decurge prin antrenarea a mai multor meşteri recunoscuți ai vremii care susțin nobila cauză a muzeului prin contribuţia lor directă, influențând net şi calitatea clădirii. Însemnările arhitectului ne permit identificarea completă a acestui cerc de coantrepenori. Dorim să evidențiem aici persoana lui Szabó Antal, recunoscut sculptor al epocii, care a executat pentru clădirea muzeului cele șase capiteluri de pilaştrii aparţinătoare faţadei stradale. Dar trebuie remarcat şi zugravul Götz Adolf. Devenit mai târziu colaborator al unor importante şantiere ale curentului de Art Nouveau, meşterul va decora sala mare a clădirii noastre discutate, aplicând aici încă o manieră romantică marcată de redescoperirea frescelor de la Pompei. Executantul uşii accesului principal, meşterul tâmplar de la Budapesta Bartholfy János se bucura şi el în vremea sa de o importantă reputaţie. Cu un statut deosebit se afirma la fel atelierul de sticlărie a lui Forgó István (Forgó és Társa), realizator şi donator al vitraliilor din casa scării.


Descrierea edificiului

Marcat de semnele primelor inițiative și deschideri întreprinse în sensul noilor orizonturi de Art Nouveau, mediul european de evoluție arhitecturală al sfârşitului de secol XIX. rezervă totuşi un destul de însemnat spaţiu vechilor exprimări de gândire romantică respectiv eclecticisă. Această linie mai conservativă se regăseşte şi la nivelul arhitecturii maghiare. Se afirmă aici grupul destul de marcant al arhitecţilor consideraţi academici, caracterizaţi prin atitudinea lor reticentă în fața noilor posibilităţi de exprimare arhitecturală. Estetica lor bine consolidată pe bazele unei aderări neînduplecate la experiențele eclecticului va facilita perpetuarea într-o formă târzie a gândirii de factură romantică, historizantă chiar până în primul deceniu al secolului XX.

 

În acest cadru de dezvoltare al istorismului târziu se integrează şi opera arhitectului Kiss István, autor al clădirii Muzeului Industriei din Târgu Mureş. Întreaga lui operă, marcată prin proiecte realizate la importante clădiri publice ale vremii, se subordonează (cu unele excepţii a aplecării spre neobaroc) unei afinități puternice faţă de neorenaştere, considerată un altfel de promotor al valorilor înrădăcinate în redescoperita antichitate, ca şi o anumită perpetuare a nostalgiei clasicismului.
Printr-o integrare perfectă pe orizontul celor de mai sus, faţadele din Târgu Mureş ale lui Kiss István dovedesc o întoarcere spre lumea arhitecturală a renaşterii. Factura alla rustica aplicată la finisarea zonelor de parter ale faţadei principale ne reinvocă soluţiile de articulare caracteristice palatelor florentine de quattrocento. Frontonul triunghiular al corpului median devine o replică a închiderii templelor greco-romane, dar populată de un decor figurativ cu tematică inspirată de momentele cruciale ale istoriei maghiarilor, respectiv a secuimii. Mai mult, frizele de ove trasate la închiderea corpurilor laterali, apoi nişele modelate în formă de ediculă plasate la flancul accesului principal, cum şi friza decorativă cu console a cornișei principale sunt toate reformulări romantice ale unor modele aparținătoare original arhitecturii antice, şi respectiv renascentiste. Dar în acest mediu a formulărilor anticizante şi neorenascentiste îşi găsesc locul şi anumite gesturi ale eclecticului introduse în recuzita decorativă a clădirii noastre sub forma unor ghirlande practicate şi de arta renaşterii, dar răspândite larg prin stilul copf. Cu toate acestea sediul Muzeului de Industrie Secuiască inaugurată în anul 1893 se dovedeşte a fi o operă reuşită a proiectantului aflat deja la o bogată experienţă a genului de clădire publică. Fațadele sale remarcabile prin plastica lor cristalizată, subordonate unei arhitecturi echilibrate îşi găsesc un loc de seamă în ambientul construit al străzii Horea.

 

Deşi apreciată şi descoperită într-un mod mult prea limitat, eleganța fațadelor târgumureşene ale lui Kiss István se dovedeşte a fi una deosebită, concepută prin mijloacele unui limbaj definitivat într-un mediu de mare rafinament al maturizării şi gândirii arhitecturale. Trebuie să avem aici în vedere formarea şi lansarea arhitectului nostru strâns legată de atelierul reputatului Hauszmann Alajos. Acest context va amprenta în mod decisiv direcţionarea stilistică a lui Kiss, meşterul lui - adept ferm al şcolii vieneze de factură clasică reprezentat de Theophil Hansen -s asumându-și un rol principal în răspândirea soluțiilor neorenascentiste în mediul arhitectural maghiar.

 

Soluționatoarea plastică a fațadelor Muzeului de Artă Secuiască din Târgu Mureş se dovedeşte a fi rezultatul unei ample experienţe de proiectare. Genul de compoziție aplicată la frontispiciul muzeului este una mai larg experimentată printr-un şir de utilizări prealabile la clădiri publice de prima clasă cum ar fi Spitalul Sf. Ioan de la Budapesta sau sediul Palatului Administrativ de la Veszprém. Cele din urmă cazuri se caracterizează prin flancarea accesului principal sau a golurilor suprapuse acestuia de către două sculpturi amplasate în nişe, asocieri prezente într-un sistem similar la soluţiile de exterior ale muzeului nostru.

 

Ambientul arhitectural al clădirii noastre, definit de arhitect într-un mod simplu renascentist riguros, constituie un ambient adecvat lucrărilor sculpturale de factură clasică ale lui Róna József. Ne referim la cele două figuri feminine ale nișelor de faţadă principală, precum şi la compoziţia frontonului triunghiular. Sculptorul cunoscut printr-o serie de lucrări monumentale de orientare neobarocă dă dovadă aici de o conformare a elaborării plastice la ambientul neorenascentist al muzeului, fapt concretizat prin alegerea unei forme de exprimare mai echilibrate şi lipsite de orice teatralitate excesivă. Accesoriile şi componentele de îmbrăcăminte modelate cu o deosebită măiestrie sculpturală sub influenţa gustului vestimentar al lumii greco-romane ne îndrumă la început spre ideea unei teme de pură inspirație antică. Compoziţia ne rezervă însă şi anumite elemente heraldice identificate în formele decorative ale celor două scuturi purtate de figurile feminine, materializând esenţa unui mesaj de clară inspiraţie ideologică naţională. Încărcătura ideologică urmărită de artist capătă o complexitate exagerată, relevarea ei devenind imposibilă prin simpla vizualizare a operei. Doar conspectarea însemnărilor arhitectului clădirii ne-a dus la o înțelegere exactă a tematicii decorului sculptural bazat pe figura centrală a lui Attila simbolizând migraţiunile maghiarilor urmate de actul descălecatului. În pofida tuturor dezavantajelor implicate de abordarea tematică, compoziţia de sculptură a lui Róna József capătă o valoare artistică deosebită, concretizată în calitatea modelării frapante asociate cu un simţ dezvoltat al formelor naturaliste.


Bibliografie selectivă
Bónis Johanna, A Székelyföldi Iparmúzeum, Marosvásárhely, 2003.
Gaál Kornélia, A Székely Iparmúzeum Marosvásárhelyt, în: Marosvásárhely történetéből, Pál-Antal Sándor-Szabó Miklós (Red.), Marosvásárhely, 1999.
Kiss István, Székelyföldi iparmúzeum, Budapest, 1893, Separatum.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină