listare

trimite prin

Liceul Teoretic Báthory István, fostul Liceu Piarist, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Str. Kogălniceanu nr. 2.
Cod: CJ-II-m-A-07371
Datare: 1817–1821

Date istorice

Liceul Teoretic Báthory István se consideră moştenitorul spiritualităţii şcolii iezuite fondată în anul 1579 de către principele Ştefan Báthory. Principele i-a încredinţat ordinului încă de la fondare sarcini didactice, şi cu ajutorul lor, pe lângă şcolile de grad inferior, a avut în vedere în anul 1581 fondarea unei şcoli superioare fostele edificii ale ordinului franciscan din capătul străzii Lupului(Kogălniceanu), donat între timp ordinului iezuit. Călugării iezuiţi au fost alungaţi în anul 1603 din oraş, dar din 1615 se reîntorc la Cluj-Mănăştur, importanţa lor în viaţa religioasă şi culturală a Transilvaniei crescând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu integrarea principatului transilvan în sistemul provinciilor imperiului Habsburgic. În locul actualului liceu a fost construită o şcoală cu un etaj în anul 1727, după finalizarea construcţiei bisericii şi a mănăstirii iezuite. După dizolvarea ordinului iezuit în anul 1773, complexul edificiilor iezuite a fost preluat de către membrii ordinului piarist, în aceste clădiri împărăteasa Maria Terezia fondând cu numele de Liceul Academic, o instituţie universtară cu facultate de drept şi de medicină. Marele incendiu din anul 1798, cel care a mistuit şi clădirile străzii Lupului, a cauzat pagube iremediabile şi în clădirea şcolii piariste, ei fiind nevoiţi să dărâme acest edificiu. Clădirea actuală a liceului a fost construită între anii 1817 şi 1821, după proiectele inginerului Friedrich Thallinger, directorul supremei autorităţi în construcţii din Transilvania, denumită Aedilis Directio şi subordonată guberniului transilvan. Lucrările propriu-zise ale construirii au fost executate sub suprvagherea a doi antreprenori cunoscuţi ai oraşului Georg Winkler şi Christian Kiermayer, în paralel cu lucrările lor de la biserica evanghelică din Cluj. Pentru construirea noii clădiri neoclasice ei l-au folosit pietrele incintei fortificate medievale din capătul parcelei şi materialele provenite din demolarea zidurilor navei în ruină a fostei biserici benedictine din Mănăştur.

 

 

Iniţial la etajul aripii vestice a fost amenajată o capelă a instituţiei, care din anul 1850 funcţiona ca gimnaziu catolic principal. Această capelă a fost folosită ulterior ca şi sală festivă, şi compartimentată cu ocazia unei renovări de la sfârşitul secolului XX în săli de clase.

 

Actuala sală festivă a şcolii este rezultatul intervenţiilor din perioada 1926-1928. Cele mai importante elemente ale aspectului său interior sunt cele trei busturi ale sculptorului Gábor Vágó, care imortalizează pe episcopul Gusztáv Károly Majláth, cel care în perioada interbelică a fost unul dintre importanţii susţinători ai instituţiei, şi pe doi dintre celebrii foşti elevi ai şcolii, pe scriitorii Kelemen Mikes şi Miklós Jósika.


Descrierea edificiului

Edificiul cu trei niveluri şi cu plan în forma de L se întinde cu aripa sa principală pe aliniamentul străzii Kogălniceanu, iar aripa sa vestică urmăreşte linia lotului vecin.

 


Partea cea mai importantă a monumentului este monumentala sa faţadă neoclasică, pe care articulaţia verticală prin pilaştri uriaşi a celor două niveluri superioare, se sprijină pe parterul ritmat de arcade oarbe. Aceste două părţi ale faţadei diferă şi în ceea ce priveşte tratarea suprafeţei lor: parterul are o suprafaţă striată, specifică barocului târziu, iar cele două etaje au o suprafaţă netedă. Axa centrală a faţadei este accentuată de prezenţa porţii carosabile cu închidere semicirculară prevăzută cu ancadrament de piatră, şi de placa comemorativă dintre etajele clădirii, iar pe cele două laturi ale acestei axe se află câte şase axe identice la fiecare nivel. Din rândul axelor laterale face excepţie numai parterul primei axe vestice, în aceasta fiind practicată intrarea pietonală a şcolii, cu închidere în semicerc şi cu ancadrament din piatră. În arcadele oarbe cu închidere în segment de cerc ale parterului se deschid ferestre dreptunghiulare cu simple chenare din tencuială.

 


Articularea orizontală a faţadei este asigurată de brâul profilat dintre parter şi etajul întâi, şi de cornişa accentuată a clădirii, care e formată după specifica structură tripartită a arhitecturii clasice, şi decorată cu un şir de console simple. În timp ce unele rezolvări ale parterului, ca arcadele oarbe cu închidere în segment de cerc, tratarea striată a suprafeţei sau forma şi profilatura ancadramentelor, pot fi considerate ca persistenţa limbajului barocului târziu, formele decorative şi elementele de articulare ale ultimelor două niveluri se inspiră din moştenirea arhitecturii clasice. Cele mai spectaculoase elemente ale acestui limbaj neoclasic sunt pilaştrii cu capiteluri compozite, sprijiniţi pe postamente, brâul dintre etaje decorat cu un şir de elemente canelate sau panourile decorate cu diferite reliefuri din stuc ale unor motive vegetale clasice, dispuse deasupra ferestrelor de la primul etaj. Acelaşi limbaj neoclasic se poate observa şi în cazul plăcii comemorative de mari dimensiuni, cioplită din marmură: placa este susţinută de două perechi de console decorate cu frunze de acant, iar axa părţii superioare este decorată de coroana gloriei, compusă din ramuri de palmieri şi de lauri, executate din stuc. Inscripţia aurită cu litere anticva a elegantei plăci imortalizează în stilul specific lapidar, contextul construirii acestei clădiri: FRANCISCO I. AVSTR(iae) IMP(eratore) / GEORGIO C(omite) BÁNFFY GVBERN(atore) / LYCEVM REGIVM / E REDIT FVNDI STVDI (orum) CATH(olici) / MAGNIFICIENTIVS REAEDIF(icavitur) / MDCCCXXI. (Liceul regal a fost reconstruit mai strălucit din veniturile fondului şcolar catolic în timpul împăratului Austriei Francisc I. şi al gubernatorului György Bánffy.)

 


Aspectul original al faţadei se datorează, pe lângă detaliile arhitecturale, şi păstrării grilajelor originale ale parterului în cazul axelor laterale vestice, dar şi prezenţei elegantelor canaturi neoclasice ale porţii carosabile şi pietonale.

 


O placă comemorativă discretă şi elegantă, aşezată pe partea dreaptă a porţii carosabile, cu ocazia aniversării a 400 de ani de existenţă a şcolii, rememorează personalităţile importante române care au învăţat în această instituţie şi organizaţiile culturale ale elevilor români care au funcţionat în cadrul liceului piarist. O altă placă comemorativă, de lângă intrarea pietonală dezvăluie mai degrabă prostul gust şi caracterul agresiv al plăcilor comemorative a perioadei funariote, denaturând şi aspectul istoric al faţadei monumentului istoric.

 

La racordarea celor două aripi acoperişul în două ape al edificiului este încălecat de structura unui turnuleţ acoperit cu tablă, o construcţie care în epocă era un element destul de răspândit în cazul edificiilor de şcoli.

 


Faţadele dinspre curte ale clădirii este lipsit de orice element de articulare sau decoraţie mai pretenţioasă, articularea sa rezumându-se la prezenţa unui simplu brâu median şi a unei cornişe profilate.

 


Planimetria celor trei niveluri ale clădirii este determinată de un singur şir de săli de clase, a căror acces este asigurat de pe coridorul, aflat dinspre curte. Coridoarele sunt boltite cu bolţi a vela despărţite de arcuri dublou, iar sălile primelor două niveluri cu bolţi cilindrice cu penetraţii.


Bibliografie selectivă
Gaál György, Iskolánk története, în: Tiltott évkönyv. A kolozsvári Báthory István alapította 411 éves líceum kiadványa, Kolozsvár, 1990. 7-26.
Vincze Zoltán, A kolozsvári Farkas utca. Művelődéstörténeti barangolás, Kolozsvár, 2003.


Discuţie