listare

trimite prin

Biserica evanghelică Mediaş
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Mediaş, Piaţa Castelului nr. 1.
Cod: SB-II-a-A-12424
Datare: secolele al XIV-lea şi al XV-lea

Date istorice

Cea mai importantă aşezare a saşilor stabiliţi la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea în bazinul Târnavelor, a fost Mediaşul, centrul scaunului cu acelaşi nume, care la sfârşitul secolului al XIV-lea a fost pomenit ca oraş (civitas), iar mai târziu ca târg (oppidum). Străbătând străzile seculare ale centrului vechi, vizitatorul de îndată găseşte biserica parohială de odinioară, capodopera arhitecturii gotice ardelene, înconjurată de fortificaţii medievale, şi păstrată în stare excepţională.

 

Parohia din Mediaş este atestată documentar din 1283, fiind amintit parohul cu numele Adam. Următoarea dată este mult mai târzie, anul 1414, când în corul bisericii cu hramul Sfânta Margareta din Antiochia, se întocmeste un document pentru episcopul Transilvaniei. Tot în acelaşi an şi tratând acelaşi caz, mai apare un document în care se pomeneşte piaţa, respectiv poarta bisericii parohiale. Biserica mai este amintită şi în 1423, iar în 1446 papa Eugeniu al IV-lea emite un act de indulgenţă, a cărui venituri, se pare că erau necesare pentru construcţiile bisericii. Într-un document din 1450 apare văduva lui Szász Nicolaus, castelanul cetăţii Mediaş, şi a altor cetăţi din împrejurime. Unii istorici consideră că este vorba despre cetatea din jurul bisericii, dar este de menţionat faptul că în cazul acestui gen de fortificaţii nu se prea cunosc castelani. Matia Corvinul într-un privilegiu din 1477 aminteşte pe cetăţenii din Mediaş şi fortificaţiile oraşului, probabil cele din jurul bisericii. Regele Vladislav al II-lea a scutit de taxe o posesiune, a cărui venit a fost utilizat la construirea bisericii.

 

La mijlocul secolului al XVI-lea comunitatea bisericii a aderat la religia lutherană. În perioada următoare biserica a servit în repetate rânduri pentru întrunirile dietelor transilvane. La dieta din 1576 Ştefan Báthory a primit solia poloneză, care i-a oferit coroana Poloniei.


Descrierea edificiului

Despre evoluţia istorică a clădirii bisericii, care în context transilvan poate fi considerat de mari dimensiuni, părerile sunt împărţite, datorită interpretării diferite a rezultatelor cercetărilor arheologice care s-au desfăşurat în anii 1970. Săpăturile au identificat în nava bisericii actuale, corul poligonal cu două sacristii laterale, al primei biserici databilă la sfârşitul secolului al XIII-lea. Conform afirmaţiilor istoricului de artă Géza Entz, biserica bazilicală cu trei nave şi turnul din colţul nod-vestic al navei au fost începute în acceaşi perioadă (evident, faţada vestică a fost prevăzută cu două turnuri). Concepţia spaţială a acestei bisericii timpurii este asemănătoare cu cea a bisericii Bartolomeu din Braşov, fapt pentru care istoricul de artă Géza Entz face legătura cu atelierul cistercian, deşi elementele sculptate caracteristice acestuia nu s-au găsit la Mediaş. Se pare că cea mai timpurie parte a construcţiei, păstrată până astăzi, este partea inferioară a turnului.

 

Conform cercetărilor arheologice, cândva între 1330–1340, s-a construit un cor nou, care se întindea de la arcul triumfal, până în dreptul actualei mase a altarului. Se presupune că de această biserică au aparţinut arcadele (semicirculare?) dintre nava principală şi nava laterală nordică mai scundă, care la sfârşitul secolului al XIV-lea au fost transformate în arce ogivale cu păstrarea pilaştrilor. Naşterea arcelor iniţiale s-au păstrat la fiecare arcadă, aceste proemineţe de forme regulate au putut servi pentru susţinerea romanatelor pentru construirea arcelor ogivale, iar apoi nu au mai fost îndepărtate. Nava principală mai scundă denotă o structură bazilicală, deşi în interior nu apar goluri de ferestre în pereţii longitudinali. În peretele nordic al navei laterale nordice sub ferestrele actuale s-a păstrat pe exterior o fereasrtă circulară înzidită, respectiv în interior o fereastră ogivală înzidită, ceea ce înseamnă că peretele a fost supraînălţat în mare măsură.

 

Interiorul bisericii este decorat cu picturi murale medievale pe suprafaţa peretelui nordic al navei laterale nordice şi pe peretele nordic al navei principale, deasupra arcadelor ogivale. Cu ocazia cercetărilor şi lucrărilor de restaurare, au fost descoperite mai multe straturi de picturi murale pe ambii pereţi, cele mai vechi au fost datate la sfârşitul secolului al XIV-lea. Este interesant faptul că şi părţile interioare ale arcadei sunt acoperite de picturi, nu este exclus că erau altare amplasate aici. Poziţia picturilor murale denotă, că originar cele două nave aveau tavane drepte, fenomen des întâlnit în arhitectura ecleziastică din Transilvania secolelor XIII-XIV. Pe perete navei laterale pe lângă figura lui Toma Necredinciosul, a Sfântului Francisc din Assisi, a regelui Sfântul Ludovic, apare scena Naşterea Domnului, Închinarea Magilor, Vestirea păstorilor şi o scenă cu mai multe figuri (dintre care se identifică Sfânta Barbara, Sfântul Bartolomeu şi Sfânta Ecaterina) de asemenea şi Răstignirea. Nu este exclus că scena cu Sfântul Ludovic se referă la perioada domniei lui Ludovic cel Mare (1342–1382), când a fost foarte popular închinarea la acest sfânt. Picturile de pe peretele nordic al navei principale au o tematică variată: martiriul unui sfânt neidentificat, scenă din legenda Sfântului Nicolae, Culegerea manei, Încoronarea cu spini, Zece mii de martiri, Trunchiul lui Isaia, Hristos pe Muntele Măslinilor, Sărutul lui Iuda, Hristos în faţa lui Pilat, Biciuirea, Purtarea Crucii. De sub pictura acestei scene din urmă a apărut scena mai timpurie a Închinării Magilor (suprapuneri se găsesc şi în alte zone). Intermitenţa  aparent fără sens a temelor, denotă modificările dese ale programelor iconografice. Pictura murală ce se întinde pe o suprafaţă amplă (partea superioară), în baza unei inscripţii pictate se poate data cu exactitate 1420. Compoziţia grandioasă abundă în chenare decorative şi personaje auxiliare.  
Suprafaţa picturilor murale atât în nava principală, cât şi în cea secundară este tăiată de elementele structurale verticale – ataşate pilaştrilor iniţiali – ce susţin bolta gotică târzie. Nava secundară este acoperită cu bolţi în cruce simple, iar nava principală cu boltă parleriană în reţea. Se presupune că dintre aceste structuri diferite cea a navei secundare este mai timpurie. La intersecţia nervurilor principale ale bolţii navei centrale apar însemne heraldice sculptate şi pictate în culori vii, printre care blazonul familiei Báthory, a regelui Matia, stemele oraşelor Sibiu şi Mediaş.

 

Conform cercetărilor arheologice, corul actual datează din anii 1430, deşi caracteristicile stilistice – forma mulurilor de la ferestre şi a consolelor – indică anii 1470. Nava laterală sudică poate fi datată la sfârşitul secolului al XV-lea, şi a fost ridicat probabil de către un alt atelier. Se presupune că, nava laterală sudică a existat mai devreme, însă înălţimea egală cu cea a navei principale, este o realizare mai modernă faţă de structura bazilicală, determinând o structură de tip hală. Nava laterală sudică este acoperită cu bolţi în cruce. Profilatura nervurilor şi a consolelor de la naşterea acestora este identică în nava laterală sudică, în nava principală şi în cor. În partea estică a navei laterale sudice pe două traveei se întinde o galerie, construită probabil în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. O componentă artistică deosebită a navei principale este amvonul de piatră sculptată susţinută de o consolă sprijinită de o figură ghemuită după un scut.

 

Bolta corului urmăreşte sistemul parlerian de boltă în reţea, intersecţia nervurilor principale fiind marcată de scuturi pe care – în loc de motivele heraldice din nava principală –  apar reprezentări ecleziastice: Agnus Dei, Madona, simbolurile evangheliştilor şi reprezentările apostolilor. Sunt deosebit de frumoase consolele cu forme curbe, decorate cu vrejuri şi frunze sculptate, analogia cărora se regăseşte în fragmentele descoperite în corul bisericii catolice din Turda. În mod similar, în privinţa formelor şi mulurilor ferestrelor cele mai apropiate referinţe oferă tot corul bisericii turdene. Peretele nordic al corului poartă un fragment de pictură murală. Bolta gotică a sacristiei datează din anii 1500, din perioada domniei regelui Vladislav al II-lea (1490–1516).

 

Cea mai valoroasă componentă artistică a interiorului bisericii este altarul poliptic monumental, sculptat în stil gotic târziu, aripile altarului fiind încadrate de traforaje bogat ornamentate şi poleite. Predela altarului poartă scena Cina cea de taină. Cu ocazia restaurărilor predela a fost extinsă cu elemente aduse de la alte altare. Altarul poliptic dispune de patru aripi, cele centrale se deschid, fiecare aripă are câte două compoziţii pictate. În poziţie deschisă tabernacolul adăposteşte o răstignire din secolul al XVIII-lea, iar aripile sunt decorate cu simbolurile apostolilor. În poziţie închisă altarul este şi mai frumos, Patimile sunt reprezentate pe opt panouri pictate, în spiritul cel mai modern al goticului târziu. Locurile scenelor pictate sunt familiare privitorului, prezentarea zguduitoare a Mântuirii este completată de scene cotidiene. Cercetătorii în fundalul Răstignirii identifică veduta Vienei. Analogia stilistică cea mai apropiată a altarului este Schottenaltar-ul din Viena, renumitul altar al bisericii benedictinilor scoţieni. Din anturajul meşterului necunoscut al acestuia a provenit pictorul talentat şi bine instruit al polipticului bisericii din Mediaş.

 

Această biserică deţine un tezaur cu valori acumulate în decursul secolelor, completate de obiecte la fel de preţioase, aduse în ultima perioadă din bisericile săseşti părăsite din împrejurimi. Cristelniţa de bronz a bisericii este o piesă de bună calitate, decorată cu basoreliefuri, din secolul al XIV-lea, şi a fost realizată la Sibiu. O cristelniţă de bronz asemănătoare, adusă de la Şeica Mică este amplasată în nava principală. Colecţia de covoare din Anatolia este foarte bogată şi valoroasă. Sculptura renascentistă din Transilvania este de asemenea reprezentată prin coroana amvonului, bogat decorată, având figura centrală a Sfântului Mihail luptându-se cu balaurul, opera meşterilor din secolul al XVII-lea, sculptorul Sigismundus Möss şi pictorul Paul Demosch. În pereţii oblici ai corului au fost înzidite cele mai reprezentative pietre funerare cu decor figurativ din secolul al XVI-lea şi XVII-lea. Cel mai timpuriu este piatra funerară a umanistului Christian Schesäus (†1585). Cel mai cunoscut sculptor din Transilvania secolului al XVII-lea Elias Nicolai a realizat monumentul funerar pentru Barbara Theilesius, soţia episcopului evanghelic Georg Theilesius. Orga din 1678, construită de Johann West a fost extinsă în 1732, căpătând forma sa actuală.

 

Părţile cele mai timpurii ale incintei fortificate din jurul bisericii au fost realizate la începutul secolului al XV-lea. Turnul bisericii – turnul cu trompetă – are coiful monumental flancat de patru fleşe de colţ. Un detaliu interesant este figura atârnată pe exteriorul turnului, trăgând mici clopote. Un alt turn foarte vechi al fortificaţiei este turnul Maria de lângă corul bisericii, care a fost renovat în 1500, recent fiind restaurate şi picturile murale din turn, datate din secolul al XVI-lea.


Bibliografie selectivă

Otto FOLBERTH, Gotik in Siebenbürgen. Der Meister des Mediascher Altars und seine Zeit, München, 1973.
Vasile DRĂGUŢ, Picturile murale de la Mediaş, o importantă recuperare pentru istoria artei transilvănene, In: Revista Muzeelor şi Monumentelor, Monumente Istorice şi de Artă, 1976, 2.
Hermann FABINI, Mariana BELDIE-DUMITRACHE, Die Restaurierung der evangelischen Stadtpfarrkirche in Mediaş, In: Forschungen zur Volks-und Landeskunde, 20 (1977).

A magyarországi művészet 1300–1470 körül. Red.. MAROSI Ernő. Budapest, 1987. 607–608.
Alexandru AVRAM, Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaş, Sibiu 2006, pp. 21–25, 33–37.
ENTZ Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 2006, pp. 68–70, 382–385.



Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină