listare

trimite prin

Biserica reformată din Mănăstireni
Ultima actualizare:  2012-11-09
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Cod: CJ-II-m-A-07706
Datare: secolul XIII.

Date istorice

Despre cel mai important monument de stil romanic din regiunea Călata cunoaştem foarte puţine informaţii medievale. Din planimetria bisericii şi din denumirea localităţii (Mănăstireni, Gyerőmonostor), dar şi din decorul plastic bogat pare să fie sigur faptul, că este vorba despre o aşa-numită biserică mănăstirească de neam. Nu se cunoaşte însă ordinul călugăresc căruia aparţinuse biserica iniţial. Deoarece mănăstirea nu apare pe listele mănăstirilor benedictine de pe teritoriul Regatului Ungariei, se presupune că aparţinea mai degrabă de ordinul premonstratens, un ordin destul de răspândit în aceea perioadă. Această presupunere poate fi sprijinită şi de câteva analogii planimetrice ale bisericilor acestui ordin (Adonymonostora şi Bozók, ambele în Ungaria).

 

 

Se pare că localitatea era o proprietate comună a neamului Gyerő/Gerő (cunoscut şi Mikola), din care se trag familiile nobiliare medievale Mikola, Kabos, Gyerőfi, Kemény, Valkai etc., biserica fiind mănăstirea lor familială. Mănăstirile de neam erau foarte răspândite în Ungaria medievală (Ják, Zsámbék, Türje, cele mai cunoscute exemple transilvane sunt Acâş şi Herina). În Ungaria secolelor al XI–XIII-lea membrii păturilor sociale mai înalte făceau parte deseori din câte un „neam” („genus”, „clan”), care se legau printr-un strămoş comun şi deseori aveau o mănăstire în întreţinere comună. Mai târziu aceste neamuri s-au destrămat, cele mai talentate membri ai acestor familii ajungând  în rândul nobilimii.

 

Cea mai veche parte a clădirii, nava, datează din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Nava iniţial dispunea de o tribună de vest construită din piatră, sprijinită pe un şir de trei arcade, din care s-au păstrat doar câteva fragmente (consolele şi probabil o arcadă în poziţie secundară). Ferestrele circulare de pe faţadele de nord şi de est (astăzi acoperită) au luminat această tribună. Acestei faze mai aparţin şi ferestrele romanice de sud şi intrarea sudică originală.

 

Perechea de turnuri, tipice pentru bisericile mănăstireşti ale neamurilor, este construită ulterior, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Decorul plastic bogat (capitelul cu dragoni de la fereastra turnului, luneta cu relief şi reprezentarea Luxuriei – aşa-numita „fata-pasăre”, de o rezolvare foarte provincială) poate fi în legătură cu un curent al stilului romanic târziu pornit de la Ják (Ungaria de vest), care a avut influenţă şi în Transilvania (portalurile bisericilor de la Sântămărie-Orlea şi Şieu-Odorhei respectiv unele capiteluri ale catedralei de la Alba Iulia). Relieful Sfântul Mihail ucigând balaurul datează din perioada romanică, însă pare a fi opera unui meşter (puţin) mai priceput. Pe baza faptului că, cele două reliefuri sunt de aceeaşi mărime şi formă, presupunem că original au făcut parte din aceeaşi compoziţie.

 

Mănăstirea nu apare în izvoarele scrise. Registrul decimelor papale (1332–1337) menţionează biserica parohială din Mănăstireni, care aproape sigur este identică cu clădirea actuală: altă biserică medievală din localitate nu apare în izvoare, iar majoritatea mănăstirilor de neam au fost desfiinţate în secolul al XIV-lea. În 1433 şi 1491 este menţionată capela Sf. Ladislau din localitate, astăzi neidentificată. Pe baza unui document despre o indulgenţă dată cu ocazia zilei Sfântului Gheorghe, se prusupune, că biserica a avut hramul Sf. Gheorghe. Între anii 1491–1496 este menţionată biserica parohială în actele unui proces.

 

Pe baza unei informaţii a cărei veridicitate este neverificabilă, se pare, că corul gotic al bisericii a fost construit în 1448 prin finanţarea lui Kabos Tamás. Corul a primit un decor bogat renascentist în prima jumătate a secolului al XVI-lea, caracterizat printr-o înaltă calitate artistică. Din acest decor ancadramentul uşii sacristiei s-a păstrat în întregime, iar fragmentul in situ al sediliei semicirculare este datată de o inscripţie din 1536. În sacristie se mai păstrează un element de piatră profilată de stil renascentist, decorat cu flori, un fragment din solbancul tabernacolului, găsit în 1936. În secolul al XVI-lea biserica a fost preluată de către protestanţi.

 

În secolele următoare biserica a suferit mai multe transformări. Prima renovare cunoscută este indicată de inscripţia 1642 a faţadei de vest. Biserica era înconjurată de o incintă de apărare mai veche, distrusă în răscoala antihabsburgică a lui Francisc Rákóczi (1703–1711), şi care a fost reconstruită în 1734 din iniţiativa lui Ferenc Kabos. Începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea se realizează piesele de mobilier liturgic sau alte elemente care definesc astăzi interiorului bisericii. Acelaşi Ferenc Kabos în 1748 finanţase construirea tavanului casetat al navei (caseta centrală cu blazonul familial şi inscripţie pare a fi opera lui Lőrinc Umling senior, inscripţia menţionând, că tavanul s-a construit în locul celui vechi), iar în 1752 cea a amvonului (opera pietrarului Dávid Sípos). În 1753 şi în 1758 s-au realizat băncile pictate, Masa Domnului (din finanţarea unui alt nobil local, András Török), banca preoţească (finanţat de Márton Török) respectiv batantul uşii sacristiei. Aceste piese de mobilier liturgic de asemenea se leagă de activitatea tâmplarului-pictor Lőrinc Umling senior. În sacristie se mai găseşte un fragment dintr-o bancă pictată mai mică din această perioadă. Presupunem că tribuna vestică romanică s-a demolat tot în această perioadă. Cu ocazia cutremurului din 1765, se pare, că s-a distrus turnul sudic şi coiful turnului nordic (literatura menţionează o reprezentare a bisericii cu două turnuri pe un sigiliu de epocă). În 1778 a fost amplasat coronamentul amvonului, iar Farkas Kabos a finanţat turnarea unui clopot. În această perioadă au construit tribuna vestică fii lui Lőrinc Umling, Lőrinc jun. şi János pe baza unei inscripţii; tribuna estică probabil este tot opera lor. În 1787 s-a montat tavanul holului de intrare şi parohia a comandat băncile enoriaşilor.

 

Din 1826 provine poarta de intrare în incinta bisericii. În 1846 s-a prelungit tribuna vestică spre est lângă peretele nordic. În anul 1891 a avut loc o renovare generală a bisericii, când s-a desfiinţat arcul de triumf şi – foarte probabil – bolta corului, din care se mai păstrează fragmente de ogive în sacristie. În anul 1912 s-a amplasat orga pe tribuna estică. Cu ocazia renovărilor generale finalizate în anul 1936, au fost descoperite vestitele reliefuri romanice. Între anii 1970–1976 au avut loc ultimele renovări generale ale bisericii.


Descrierea edificiului

Biserica reformată se ridică în mijlocul satului, înconjurat de un zid de incintă de plan neregulat, ovoidal, construit prin patronajul nobilului Ferenc Kabos în 1734. Biserica are un plan tipic: navă dreptunghiulară, cor mai îngust poligonal cu o sacristie spre nord. La vest de navă se află o pereche de turnuri de plan pătrat cu un „pronaos” dreptunghiular etajat între cele două; perechea de turnuri este mai lată decât nava. Biserica are două accese, una din sud şi una dintre cele două turnuri, amândouă fiind prevăzute cu porticuri.

 

Turnul nordic, cu coiful înalt, este cel mai proeminent element din volumetria clădirii. Coiful construit integral din lemn şi învelit cu şindrilă are patru turle de colţ susţinut de un foişor cu arcade, tipic pentru arhitectura regiunii. Turnul sudic se ridică doar până la nivelul straşinei navei, şi are un acoperiş separat, care se prelungeşte şi deasupra pronaosului dintre cele două turnuri; acest acoperiş ascunde o fereastră circulară romanică, observabilă dinspre pod, cu urmele clare ale mulurii originale. Nava are un acoperiş înalt, în două ape, învelit cu şindrilă. Acoperişul mai scund al corului urmăreşte planul poligonal. Nava şi (probabil) corul păstrează şarpanta medievală, însă cele două structuri sunt diferite. Timpanul vestic al navei este acoperit tot de şindrilă.

 

Faţadele bisericii sunt tencuite şi văruite. Soclul bisericii nu este original, fiind realizat din blocuri necioplite de piatră, cu rosturi de ciment, cu un aspect total nepotrivit pentru o biserică romanică. La colţul sudestic al navei s-a păstrat o porţiune a cornişei originale, profilat printr-o cavetă. Corul gotic  păstrează partea superioară a soclului medieval, cu o profilatură simplă, teşită.

 

Faţada vestică a bisericii este dominată de turnul de nord. Colţurile turnului sunt zidite din blocuri de piatră fasonată. La capătul superior al bosajului de piatră se află câte o cornişă în fiecare colţ, după care se continuă prin zidărie simplă până la cota straşinei . Interiorul turnului nu este tencuit, şi la ultimul nivel se observă urmele coifului vechi: fiecare latură a avut un timpan triunghiular, peste care s-a sprijinit acoperişul în patru ape, cu patru laturi de formă romboidală, din piatră, de exemplul coifului bisericii reformate din Sântămărie-Orlea. Faţadele turnului au câte două ferestre romanice, cele de jos bipartite, cele de sus tripartite, cu colonete având baze şi capiteluri cubice. Faţada vestică are o concepţie mai reprezentativă, cu trei ferestre. Fereastra de jos de un singur gol nu apare pe celelalte laturi. Fereastra bipartită este mai lată decât pe celelalte faţade ale turnului, şi capitelul colonetei a primit un decor special, cu doi dragoni. Pe una dintre pietrele cubice ale colţului sudic se citeşte inscripţia 1642, data unei renovări.

 

Porticul faţadei vestice a fost construit cu ocazia renovărilor din 1936 din piatră de carieră, probabil după proiectele lui L. Debreczeni. Intrarea principală a bisericii se deschide în pronaosul dintre cele două turnuri. Portalul are un ancadrament simplu de piatră, cu o lunetă purtând un relief în stil romanic, reprezentând o cruce (înlăturată ulterior prin cioplire) înconjurată de vrejuri de viţă de vie. Batantul uşii, din secolul al XVIII-lea este decorat cu două panouri adâncite în exterior (probabil cu ornamente pictate sub vopseaua actuală), pe faţa interioară fiind decorată cu vrejuri pictate şi păstrând feroneria de o bună calitate artistică.

 

Latura sudică a turnului sudic poartă renumitele reliefuri ale bisericii. Amplasamentul original al reliefurilor, descoperite cu ocazia renovărilor din anii 1930, este necunoscut. Cele trei reliefuri reprezintă Sf. Mihail ucigând balaurul, un fragment dintr-o piatră funerară romană cu doi lei (originar probabil din jurul castrului de la Gilău) şi o sirenă cu picioare de pasăre alăptând două şerpi la sâni (una cu aripi). Sirena este personificarea Luxuriei (a Desfrânării), în concepţia medievală una dintre cele şapte păcate capitale.

 

Faţada sudică a navei are patru ferestre semicirculare asemănătoare, tipic romanice, şi una la vest, la o cotă mai înaltă. Această ultimă fereastră poartă urmele unor intervenţii ulterioare, se pare că original lumina tribuna vestică a navei. Porticul sudic acoperă parţial poarta originală romanică cu ancadrament de piatră cu profilatură destul de simplă şi cu lunetă de piatră, fără decor.

 

Corul bisericii, ranforsată cu contraforturi la colţuri, are ferestre în arc frânt cu ancadramente de piatră, decorate cu mulură simplă. Sacristia este prevăzută cu o fereastră nordică cu ancadrament dreptunghiular, din care a fost îndepărtat grilajul. Faţada nordică a navei a fost sprijinită ulterior prin trei contraforturi. Cel mai important element al acestei faţade este fereastra circulară cu mulura originală romanică.

 

Interiorul bisericii – chiar dacă nu şi-a păstrat mult din aspectul medieval – dispune de un mobilier liturgic de importanţă artistică şi istorică deosebită. Din pronaos ajungem în navă prin portalul original al navei, care are două (!) ancadramente romanice. Ancadramentul interior are o arhivoltă semicirculară profilată prin semitor susţinută de console piramidale. Ancadramentul exterior semicircular, cu arhivoltă denticulată susţinută de montanţi profilaţi cu semitor la colţ prin intermedierea unor console, pe baza asamblării se pare că este în poziţie secundară. Presupunem că original acest „ancadrament” făcea parte din tribuna vestică demolată şi a fost reaşezată în jurul golului intrării, cum indică şi consolele cu profilatură identică cu consolele păstrate in situ ale tribunei romanice. Pronaosul are un tavan casetat simplu. Pe baza inscripţiei în limba maghiară a casetei de mijloc acesta s-a realizat în anul 1787, din donaţia lui Ilona Finta, soţia lui Márton Török. Din pronaos ajungem la etajul dintre cele două turnuri printr-o scară cu parapet pictat de atelierul Umling (nu este exclus că scara iniţial a asigurat accesul tribunei de vest). Din etajul holului se deschide un acces spre tribuna vestică.

 

Tribuna vestică de lemn a navei are parapet cu casete pictate şi este prelungită cu o tribună lângă peretele nordic. Porţiunea vestică, cum s-a văzut, este opera lui Lőrinc Umling jun. şi János Umling, dar casetele parapetului au suferit reasamblări. Tribuna se sprijină pe stâlpi de lemn pictaţi cu păsări care mănâncă struguri. Prelungirea tribunei a fost realizată în 1846, iar decoraţia casetelor, realizată de László Varga, urmăreşte stilul tipic al atelierului Umling. În peretele vestic se mai observă consolele profilate din piatră ale tribunei romanice demolate. Pe baza poziţiei acestora se poate afirma, că tribuna a avut trei arcade spre navă.

 

Nava are un tavan casetat, fără pictură decorativă, vopsită în albastru. Pe caseta de mijloc se vede blazonul familiei Kabos şi inscripţia din 1748, menţionând pe comanditarul reconstruirii, Ferenc Kabos. Amvonul bisericii, cioplit în piatră şi pictat, este o operă din 1752 a pietrarului Dávid Sípos, cu forme tipice renaşterii târzii transilvănene, realizat la comanda aceluiaşi Ferenc Kabos. Coronamentul bogat ornat al amvonului a fost cioplit din lemn în 1788 de un meşter puţin cunoscut, I, Késmárki, dar ulterior a suferit repictări. Băncile pictate ale bisericii sunt operele familiei Umling din 1753, 1758, 1787, şi s-au păstrat într-o stare bună Masa Domnului, cu placă circulară şi cu un decor pictat deosebit de bogat a fost realizat în 1758. Este interesant faptul că este pictată şi partea inferioară a plăcii mesei. Lângă uşa sudică a navei putem observa urma intrării originale romanice.

 

Arcul de triumf al bisericii nu s-a păstrat. Corul are tavan drept, cu un decor simplu de stuc. În cor s-au păstrat mai multe vestigii medievale. Nişa de tabernacol se deschide în peretele estic. Ancadramentul de piatră a uşii sacristiei, în peretele nordic, are profilatură renascentistă bogată. Batantul uşii sacristiei este opera pictată a atelierului Umling. În peretele sudic se văd urmele fragmentare ale sediliei, pe ancadramentul căreia apare un decor floral, pe baza inscripţiei databilă în 1536, una dintre vestigiile timpurii ale stilului renascentist în Transilvania. Lângă amvon se află strana cu decor pictat, realizat de Lőrinc Umling sen. în 1758 din comanda lui Márton Török. Pe tribuna estică se ridică orga bisericii (1912). Se pare că tribuna a fost lărgită în momentul amplasării orgii. Din parapetul original al tribunei s-au păstrat casetele pictate laterale (3+3), iar în zona decroşată din mijloc au fost dezvelite urme de pictură.


Bibliografie selectivă
BALOGH Jolán: Az erdélyi renaissance. I. kötet. 1460–1541. Kolozsvár, 1943. 266–-267.
BUNYITAY Vince: A váradi püspökség története alapításától a jelenkorig. II. Nagyvárad, 1883. 353–360
ENTZ Géza: Erdély építészete a 11–13. században. Kolozsvár, 1994. 48–49, 119.
ENTZ Géza: Erdély építészete a 14–16. században. Kolozsvár, 1996. 114–115, 368.
F. ROMHÁNYI Beatrix: Kolostorok és társaskáptalanok a középkori Magyarországon. Budapest, 2005. Cd-rom.
JAKÓ Zsigmond: A Farnasi Veres család. In: Emlékkönyv Imreh István születésének nyolcvanadik évfordulójára. Szerk. KISS András – KOVÁCS KISS Gyöngy – POZSONY Ferenc. Kolozsvár, 1999. 211–231.
KELEMEN Lajos: Kalotaszeg történelmi és műemlékei. In. K.L.: Művészettörténeti tanulmányok. I. Bukarest, 1977. 210–211.
LÁNGI József – MIHÁLY Ferenc: Erdélyi falképek és festett faberendezések. I. Budapest, é.n. 64–65.
MIKLÓSI SIKES Csaba: Egyházi építészet Kalotaszegen. A romanika és gótika évszázadai (1540-ig). Adattár. In: Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. Coord. KISS Imola – SZŐCS Péter Levente. Satu Mare, 1999. 258–261.
Virágozódott Anno. Az Umlingok Kalotaszegen. Néprajzi Múzeum, Kiállítási katalógus. Szerk. KISS Margit – LÁNGI József – MIHÁLY Ferenc. Budapest, 2007.


Discuţie