Proiectul “Digitalizare pentru interculturalitate II” categorie: enciclopedie [2012-10-26]

Proiectul digitalizării și publicării revistei "Glasul minorităților" a fost realizat în cadrul proiectului Digitizare pentru interculturalitate II finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Fundația Jakabffy Elemér Alapítvány (Cluj-Napoca) prin colaborare cu Asociația Media Index. Tot în cadrul proiectului sunt puse la dispoziția celor interesați 9 volume axate pe tematica minoritară.

Glasul Minorităților categorie: reviste [2012-09-26]

Glasul Minorităților (1923–1942) este cea mai importantă revistă din perioada interbelică dedicată problemei minorităților din România și nu numai. Revista a apărut în anul 1923, redactorii revistei fiind Jakabffy Elemér și Sulyok István. Primele trei volume conțin articole în limba română, începând cu anul 1926 devine revistă multilingvă, lîngă articolele de limba română apar și articole în limba germană, franceză și engleză.

Operele lui Hervay Gizella categorie: scriitori și poeți maghiari [2011-10-18]

Nascută în 1934 la Mako, în Ungaria, Hervay Gizella se mută în județul Sălaj la vârsta de 12 ani, împreună cu mama. După terminarea facultății de limba si literatura maghiară la Cluj, se mută la Bucuresti. Prima sa poezie apare în 1953. În 1976 se mută la Budapesta. În același an, fostul său soț, Szilágyi Domokos se sinucide, iar un an mai târziu, fiul lor, Attila – eroul volumului Cartea lui Kobak – moare în cutremurul de la București. Hervay Gizella se sinucide in 1982.

Pagina poetului Bogdán László categorie: scriitori și poeți maghiari [2011-10-16]

Scriitorul, poetul, redactorul și traducătorul Bogdán László s-a născut în 1948 la Sfântu Gheorghe. Începând din 1969 lucrează la ziare, iar din 1974 și la reviste culturale. Primul sau volum de poezii apare in 1972, urmat în 1978 de primul roman, intitulat "În căutarea unor locuri pentru filmare". De-a lungul timpului, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor de trei ori.

Pagina scriitorului Bálint Tibor categorie: scriitori și poeți maghiari [2011-10-12]

Născut in 1932 la Cluj, Bálint Tibor a debutat în a doua parte a anilor 1950 cu nuvele și schițe. După mai multe volume de nuvele și povestiri, apărute în anii în care lucra la diferite reviste și ziare, în 1969 apare romanul Maimuța plângăreața, pentru care primește premiul Uniunii Scriitorilor. Romanul a fost primit cu entuziasm și de public, iar in 1972 este pus pe scena la Cluj. Înainte de moartea sa din 2002, Bálint Tibor publica și celelalte două volume din trilogia începută cu Maimuța plângăreață.

Realizări culturale și științifice maghiare în limba română, respectiv limba germană categorie: cărți [2011-09-26]

Încă din anii ’60 Editura Kriterion a recunoscut importanța transmiterii valorilor culturale și realizărilor științifice ale comunității maghiare în procesul de a genera relații științifice și cultural cu influență pozitivă în viața culturală, științifică a minorităților naționale. În mijlocul anilor ’90 putem înregistra puține încercări asemănătoare, în primul rând editurile revistelor culturale își asumă sarcina de a transmite valorile culturale a communităților conlocuitoare. Cu publicarea valorilor culturale și a performanțelor științifice maghiare în limba română și germană, și noi ne alăturăm aceastei tendințe. În cadrul proiectului intitulat Digitizare pentru interculturalitate, realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, celor interesați le punem la dispoziție 19 opere literare și științifice.

SÜTŐ ANDRÁS

Un leagăn pe cer "E bine să ni-l închipuim pe Sütő András pedalînd în continuare pe o bicicletă celestă, îndreptîndu-se spre o redacție mai înaltă și spre o tipografie căreia numai el îi știe, în clipa asta, tainele presimțite în capodopera „Un leagăn pe cer" (...)" - fragment din necrologul „Cireșe de toamnă", de Mircea Dinescu.


BALLA ZSÓFIA

Așa cum trăiești Balla Zsófia, poetă, scriitoare și jurnalistă, s-a născut la Cluj la 15 ianuarie 1949, unde a absolvit Academia de Muzică. Volumul de poezii "Așa cum trăiești" a apărut în 1983, la Editura Kriterion.



Biserica romano-catolică "Sfânta Maria", Baia Sprie

Romániai Magyar lexikon
Biserica Sfânta Maria din Baia Sprie se află în centrul localității situate într-o zonă pitorească, înconjurat de munți înalți și împăduriți, în mijlocul fostei piețe a orașului, numit Piața Hunyadi, în apropierea bisericii reformate și a primăriei. Biserica sală, orientată est-vest dispune de o navă formată din trei travee, la ale cărei parte centrală ăi este adosată spre nord și sud, formând câte o capelă cu închidere semicirculară în interior și dreptunghiulară în exterior. Traveea centrală a navei este acoperită cu o cupolă pe pandantivi, susținută de coloane îngemănate, iar celelalte travee cu boltă a vela. Nava bisericii se închide spre est cu un cor semicircular, al cărei laturi nordice îi este anexată o sacristie etajată. Fațada bisericii este monumentală. Intrarea se află în axa centrală a fațadei principale cu trei axe, amenajat sub un portic înălțat de 12 trepte, ieșit în rezalit. Porticul este format din patru coloane cu capiteluri ionice și fusuri canelate, care susțin un timpan. În fața bisericii, pe piedestaluri înalte sunt așezate statuia regilor sfinți maghiari Sf. Ștefan și Ladislau, iar în nișele cu închidere semicirculară ale fațadei se află statuile Sfinților Petru și Pavel. Frontonul porticului este flancat de două turnuri cu plan rectangular cu două etaje, care se ridică deasupra cornișei principale, fiind acoperite cu coifuri octogonale înalte. Aspectul și elementele de decor ale fațadei principale a bisericii, cum ar fi structura porticului, cornișa principală împodobită cu un șir de denticuli, ancadramentul ușii principale, accentuat cu șiruri de ove, precum și nișele cu statui ne amintesc de fațada neoclasică a catedralei episcopale din Satu Mare, cu toate că ferestrele circulare poartă deja amprenta stilului romantic. Fațada nordică și sudică sunt amenajate simetric, iar părțile centrale, care încorporează cele două capele, sunt concepute asemenea unor rezalite încoronate cu timpan, cu fațade articulate cu pilaștri cu capiteluri ionice decorate cu palmete, ferestre și nișe de statui cu închideri semicirculare.     Interiorul bisericii, asemenea fațadei, oferă o imagine impozantă vizitatorilor. Pereții sunt articulați cu coloane și pilaștri cu capiteluri ionice, învelite cu marmură roșie și cornișe bogat profilate. Pictura altarului principal înfățișează pe Înălțarea Maicii Domnului și a fost pictată de Károly Lotz în 1858. În timpul postului Sfintelor Paști aceasta este acoperită cu o scenă a Răstignirii pictată în 1935 de pictorul din Baia Sprie Hajós Ilona. În capelele laterale deasupra altarelor neoclasiciste se află tablouri pictate de Franz Geiling în 1859, reprezentând Răstignirea (dreapta) și Sf. Ioan de Nepomuk (stânga). În nișele aflate în aceste capele sunt plasate statuile din lemn a Sf. Ana, Sf. Iosif, Sf. Florian și Sf. Emeric. La intersecția navei și a corului, pe ambele părți, se află câte o pictură ale unor altare laterale demontate în anii 1980, pictate în 1865 de Carl Schellein. Pictura alipit laturii nordice, conform tradiției locale, portretizează doi mineri, pe István Glódics și Pál Stenczel, care aveau religii diferite (catolică și reformată) și în fața cărora, în timpul unei dispute confesionale, a coborât din cer Fecioara Maria, înconjurat de îngeri. Compoziția picturii de pe latura sudică prezintă pe Isus ținând o pâine, iar pe partea inferioară apare imaginea a doi îngeri ținând o cruce și un potir. Bolta bisericii este decorată cu picturi murale executate în perioada construcției bisericii. În semicalota absidei se vede scena încoronării Fecioarei Maria, în prima travee a navei scena prezentării lui Isus în templu, în cupolă nașterea lui Isus, iar în semicalotele capelelor laterale adorarea magilor și scena întâlnirii Sf. Maria cu Sf. Elisabeta. Printre piesele interiorului este de remarcat cristelnița de marmură roșie, acoperit cu un capac de lemn, în formă de clopot, încoronat cu o compoziție sculpturală reprezentând botezului lui Isus, precum și construcția tribunei de orgă, sprijinită de patru stâlpi înalți, din fier turnat, cu capiteluri egiptizante. În colecția bisericii se păstrează de asemenea un steag a minerilor din 1859. Biserica a fost restaurată de mai multe ori. Cele mai importante au fost lucrările de refacere din anii 1982–1984, când au fost restaurate picturile murale, s-au demontat cele două altare laterale și amvonul, iar în ultima travee a navei dinspre tribuna de orgă au fost ridicate două altare mai mici și au înlocuit orga din 1857 cu o orgă electrică. Biserica parohială din Baia Sprie est un monument important de arhitectura religioasă de stil neoclasicist, care însă prin utilizarea elementelor caracteristice ale stilului romantic are și un caracter istoricizant. Importanța ei, în afară de nivelul ridicat al calității arhitecturale și a amenajării interioare, se datorează și faptului, că a fost proiectat de un preot diecezan, un caz rarisim în arhitectura religioasă a vremii.
tovább a lexikonhoz

Chiaburi, chiaburire

Romániai Magyar lexikon
Termenul de „chiabur" provine din Rusia, unde țărănimea bogată era astfel denumită. Potrivit teoriei marxist-leniniste, societatea se împarte în clase, în mediul rural ele fiind: proletariatul agicol (fără pămănt), țărănimea săracă, cea mijlocie și „chiaburii". Conform acestei viziuni, chiaburii îi exploatează pe ceilalți agricultori, acest fapt dând naștere „luptei de clasă" dintre chiaburi și celelalte clase sociale. După preluarea puterii de către comuniști în România (1947), prima dată s-a declanșat o campanie de presă împotriva chiaburilor, apoi, în ședința plenară a CC al PMR desfășurată între 3-5 martie 1949, s-a decis declanșarea colectivizării și luarea unor măsuri de constrângere a chiaburilor. Conform prim-secretarului de partid de atunci, Gh. Gheorghiu-Dej, pentru a se putea stabili apartenența la clasa chiaburilor trebuia avut în vedere: „(...) dacă are pământ, în ce regiune se află pămăntul, dacă mai posedă și alte mijloace de producție, câte și ce fel de mijloace de producție; ce cultivă; cât produce și cât duce din producție pe piață; dacă exploatează sau nu forță de muncă străină; dacă este sau nu exploatat de alții; mărimea familiei, precum și o serie de împrejurări locale care se puteau aprecia numai cercetând fiecare caz concret în parte. Însă decisiv este dacă exploatează sau nu forță de muncă străină și dacă este sau nu exploatat de alții; are sau nu mijloace de producție, câte și ce fel de mijloace de producție."Sarcinile suplimentare impuse chiaburilor au făcut necesară întocmirea listelor de chiaburi. Și din definiția lui Gheorghiu-Dej rezultă că era destul de complicat să se stabilească cine poate fi considerat chiabur, așa că subiectivismul - și adesea rea-voința - membrilor locali de partid și a conducătorilor Sfaturilor Populare s-a manifestat în întocmirea acestor liste. Conducerea de partid și de stat a exercitat de multe ori presiuni pentru ca numărul celor care erau considerați chiaburi să fie cât mai mare. În general, din 1949 și până în 1959, s-au întocmit anual liste de chiaburi, numărul chiaburilor fiind variabil, în funcție de situația politică și economică la data respectivă. Nu dispunem de date sigure la nivel național, iar în listele întocmite la diferite niveluri ale administrației sunt frecvente modificările, schimbările, ceea ce face dificilă stabilirea numărului exact al chiaburilor la o anumită dată.Practic, cineva putea fi declarat chiabur pentru următoarele motive: deținerea în proprietate a unor terenuri agricole mai mari, practicarea unor mici afaceri (proprietarii de batoze, de cârciumi, de mici prăvălii, de moară sau chiar ai unui cazan de țuică etc.), originea (așa-numiții „chiaburi de sertar"), starea materială generală mai bună în raport cu ceilalți săteni, folosirea unui salariat plătit, opinia politică exprimată (de ex. manifestarea nemulțumirii față de regimul comunist). De regulă, la etichetarea cu termenul de chiaburime era expusă pătura înstărită a satului, care practica mici afaceri; dispariția ei a însemnat întreruperea procesului de modernizare internă, organică a zonei rurale. La plenara din 3-5 martie 1949 s-au stabilit țelurile de ordin sociopolitic față de chiaburi: îngrădirea lor economică, micșorarea influenței lor sociale, excluderea lor din conducerea cooperativelor sătești. Îngrădirea economică s-a realizat prin cote și impozite mărite (cu cca 20-50%). Dacă chiaburii nu puteau să le satisfacă, erau citați în tribunale sub acuzația de „sabotaj economic", unde - în funcție de situația politică și economică de la acel moment - puteau fi condamnați la amendă, confiscarea averii, închisoare, muncă silnică sau deportare. Pe plan social Partidul Comunist a încercat instigarea unei „lupte de clasă" împotriva lor - la indicația partidului, membrii de partid și simpatizanții de la sate au început o campanie de discreditare a chiaburilor: pe gardurile lor au fost mâzgălite inscripții jignitoare, în gazetele de perete erau batjocoriți, în diferite chestiuni administrative erau discriminați negativ. Toate acestea erau secondate de o campanie de presă îndreptată împotriva lor. Chiar și în acest context, se cunosc mai multe gesturi de solidaritate practicate: consătenii i-au ajutat cu produse agricole la cote sau cu muncă fizică. Executarea celor numiți chiaburi în scopuri de intimidare a avut cel mai mare efect asupra comunităților rurale. De exemplu, în județul Mureș, pentru a înfrânge rezistența de trecere de la treierișul pe arie la colectivizare, se cunosc patru persoane considerate chiaburi care au fost executate: Kacsó István (Miercurea Niraj † 9 august 1949), Sántha József (Vădaș † 7 august 1949), Kiss István (Vadu † 20/21 iulie 1950), Nagy László (Curteni † 13/14 august 1950). În prima perioadă a colectivizării era o practică frecventă confiscarea bunurilor imobile (terenuri, casă, șură) de la cei etichetați drept chiaburi pentru gospodăriile colective nou înființate, pentru aceasta fiind nevoie fie de condamnarea lor pentru „sabotaj economic" și confiscarea averii, fie de expulzarea familiei și preluarea bunurilor „părăsite". În județele secuiești fenomenul a fost unul de proporții (cunoaștem 24 astfel de cazuri în județul Trei-Scaune, 12 în județul Ciuc, 10 în județul Odorhei, 53 în județul Mureș, toate petrecute până la jumătatea lunii octombrie 1950). În alte cazuri au fost constrânși să se înscrie în noile gospodării comune, apoi la inaugurarea gospodăriei sau după aceea erau excluși din gospodărie - fără animalele și inventarul agricol pe care le-au predat. Copiii celor calificați drept chiaburi erau excluși din instituțiile de învățământ superior sau nu se puteau înscrie la asfel de instituții. Există date și despre excluderea lor de la locul de muncă. Dar pe lângă modalitățile enumerate mai sus, chiaburii erau discriminați în viața de zi cu zi în diferite feluri. În 1952, măsurile luate contra chiaburilor au devenit instrumente utilizate în lupta internă din partid: Vasile Luca (Luka László), membru CC și ministru al finanțelor, a fost acuzat de către Gh. Gheorghiu-Dej că, din cauza măsurilor lui, între anii 1949-1951, chiaburii au plătit impozite prea mici și numărul gospodăriilor chiaburilor a fost micșorat artificial. După ce Luca a fost schimbat din funcție, la 21 aprilie 1952 au fost elaborate noi directive de bază în identificarea chiaburilor: erau considerați chiaburi acele persoane care au folosit anual mai mult de 30 de zile forță de muncă plătită. Ca urmare a acestei măsuri, a cresut numărul chiaburilor, apoi, după strângerea surplusului de cote obligatorii generat astfel, în toamna anului 1952 conducerea politică a scăzut numărul chiaburilor. În rezoluția ședinței plenarei din 19-20 august 1953 a CC al PMR s-a recunoscut faptul că unor gospodării ale chiaburilor le-au fost impuse cote și alte obligații prea mari și ilegale, rezultând o scădere a producției acestora, chiaburii lăsându-și pământul pârloagă sau abandonându-și gospodăriile. Pentru că asigurarea producției agricole era o prioritate, rezoluția a atras atenția organelor de execuție ca politica de „îngrădire" a chiaburilor să fie aplicată astfel încât ei să poată să-și îndeplinească obligațiile economice față de stat.Și în rezoluția ședinței plenare a PMR din 16-17 iulie 1956 a fost abordată situația chiaburilor. S-a decis că, în urma măsurilor de îngrădire îndreptate împotriva chiaburilor, precum și a „fărâmițării naturale a proprietății agricole", s-a micșorat numărul gospodăriilor chiaburilor și că aceștia participă la producția agricolă sub posibilitățile lor și din cauza „îngrădirii" prea stricte. Pentru contracararea acestei situații organele de partid au dispus relaxarea măsurilor de constrângere. Totodată, prin rezoluție s-a cerut reexaminarea listelor de chiaburi, scoaterea unora de pe aceste liste și s-a aprobat - condiționat - primirea copiilor de chiaburi în gospodăriile, întovărășirile și cooperativele agricole. Probabil sub influența revoluției din Ungaria din 1956, în a doua parte a anului - cel puțin în Ținutul Secuiesc - numărul chiaburilor a fost micșorat. O scădere treptată caracterizează și perioada de până la 1959. La 30 martie 1959 s-a interzis agricultorilor arendarea sau darea în parte a pământurilor, precum și folosirea forței de muncă străină. Acele terenuri pe care proprietarul nu a putut să le cultive trebuiau predate gospodăriilor colective sau întovărășirilor agricole, aceeași soartă având și terenurile agricole nelucrate, fără proprietar sau nedeclarate (HCM nr. 115/1959). Cei care nu respectau decizia erau amenințați cu Ordinul de confiscare a pămăntului. Din perspectiva rezoluției, celor care renunțau la „exploatare" (adică la cea mai mare parte a pământurilor și la utilizarea forței de muncă plătite) li se promitea că vor fi scoși de pe lista de chiaburi și că nu vor mai fi supuși niciunui fel de măsuri discriminatorii. Ca urmare a acestei hotărâri, 516 gospodării de chiaburi din Regiunea Autonomă Magiară au predat 8.856 ha teren; alte persoane din diferite categorii sociale au predat 1.891 ha.Odată cu aplicarea amintitei hotărâri a luat sfârșit întocmirea listelor de chiaburi, discriminarea celor considerați chiaburi, supunerea lor unor sarcini suplimentare, astfel fiind închis un capitol trist al istoriei sociale.
tovább a lexikonhoz

Pál-Antal Ildikó

Cégfelszámolás Romániában