TRIMITE PRIN

Disputa despre imposibilitatea statutului de „minoritar” (1937-1938)

Publicare: 2010-11-24
Autor: DÁVID Gyula
Categorie: literatură



Prozatorul şi eseistul maghiar Makkai Sándor, episcop reformat al Ardealului, după ce în anul 1936 a demisionat din scaunul episcopal şi a părăsit ţara, a publicat un articol în revista Láthatár din Budapesta (2/1937) sub titlul „Nem lehet" (Nu este posibil), în care şi-a rezumat punctul de vedere referitor la situaţia şi viitorul minorităţii pe care a părăsit-o: „...Nu pot să concep nicio soluţie demnă de om în statutul de minoritar, deoarece însăşi «categoria de minoritate» o consider nedemnă de om şi imposibilă sufleteşte" - scria Makkai. El îşi exprimă părerea că dintre toate consecinţele tratatelor de pace care au pus capăt Primului Război Mondial, „...chestiunea minoritară este cea care ilustrează în modul cel mai elocvent tentativa de sinucidere a omenirii". Apoi continuă: „...cu cît trece timpul, cu atît mai multe şi mai dificile vor fi obstacolele în calea soluţionării politice [...], adevăratele posibilităţi umane ale rezolvării, ca şi înţelegerea şi echitatea vor fi împinse tot mai mult în plan secund". „Iluzia" privind rezolvarea chestiunii - spune mai departe -, „alimentată de spiritul liberal", este „cea mai mare minciună", iar calea de urmat în viitor pentru naţiuni va fi „cultivarea conştientă a specificului generic şi istoric al calităţii umane", întrucît „exacerbarea actuală a naţionalismului a devenit cel mai important factor de formare a viitorului", iar indiviul „se va refugia sub aripile ocrotitoare ale geniului său naţional". În această situaţie - conchide autorul - „...omul nu se poate simţi şi poate deveni om, doar în cadrul propriei comunităţi naţionale, [...] iar masele şi indivizii care aparţin unei naţiuni nu vor avea parte de o viaţă demnă de om doar în cadrul suveranităţii propriei lor naţiuni."


Şocul provocat de acest articol se poate explica prin faptul că însuşi Makkai a fost acela care, în eseul său intitulat Magunk reviziója [Autorevizuirea noastră], susţinuse cu ani în urmă ideea că obiectivul şi perspectiva existenţei ca minoritate se poate asigura printr-o „maghiaritate spirituală", printr-o spiritualitate edificată pe trecutul şi pe moştenirea oferite de pământul natal. Iar acum afirma că „...părţile minoritare ale naţiunii maghiare nu sunt de loc capabile să supravieţuiască, chiar dacă - ascultând de porunca instinctului de conservare - se încurajează sau se amăgesc cu aceasta". Apoi spune: „... adevărata plenitudine a vieţii de naţiune nu poate fi trăită de nicio comunitate minoritară. Acesta nu are numai obstacole externe, ci şi obstacole interne: deformările şi micşorările impuse manifestîndu-se treptat şi în structura sufletească a minorităţii." „Condiţia de minoritar - afirmă în încheiere - nu este o absurditate politică, mai precis nu este doar o absurditate politică, ci şi o una morală."

Dacă plecarea sa din ţară a stîrnit reacţiile vehemente, articolul lui Makkai a suscitat o polemică amplă în presă, având un ecou imens şi în rândurile populaţiei minoritare maghiare din România. Prieteni şi colegi scriitori au încercat să-l convingă să-şi schimbe hotărârea (vezi scrisorile lui Jancsó Béla, Reményik Sándor, Bánffy Miklós şi ale altora în volumul Nem lehet), pe de altă parte, când hotărârea lui definitivă a fost făcută publică, aceasta a fost comentată în articole vehemente semnate de Albrecht Dezső, Jancsó Béla, Reményik Sándor, Szekfű Gyula, Tabéry Géza şi alţii. În coloanele periodicelor Szabadság şi Magyar Lapok din Oradea, Keleti Ujság, Erdélyi Fiatalok, Hitel, Korunk, Független Újság din Cluj, Brassói Lapok din Braşov, Déli Hírlap din Timişoara, iar peste hotare, Budapesti Hírlap, Magyar Út, Kalangya din Budapesta, Bratislava şi Novi Sad au succedat comentariile în legătură cu articolul lui, comentarii care uneori l-au făcut chiar responsabil pentru „demoralizarea" maghiarimii minoritare.


„...După acest articol Magunk reviziója trebuie aruncat în foc" - scria Hegedűs Nándor în zilele imediat următoare publicării articolului lui Makkai (Szabadság, 12 februarie 1937). „Ne confuntăm cu o glumă amară - formulase Ligeti Ernő -, nu este posibil ca autorul lui Magunk reviziója să creadă cu adevărat ceea ce spune"; apoi, referindu-se la cei care „au participat la lupta minoritară" şi apoi „au fost răsplătiţi datorită relaţiilor de care s-au bucurat", constată cu amărăciune: „...iar aici nu mai rămân decît nişte haiduci zdrenţeroşi [...], care nu se lasă purtaţi de curent, ci înoată contra lui." (Független Újság, 20-27 februarie 1937)


Articolui lui Makkai a avut însă şi un altfel de efect: a oferit pentru majoritatea intelectualilor maghiari minoritari prilejul de a formula un program de acţiune. „[...] suntem aici şi aici trebuie să rămînem - scria Hegedűs Nándor, confruntându-l pe autorul articolului Nem lehet cu propriile sale cuvinte - veşnic maghiari, chiar dacă ne vom purta cu respectul cuvenit faţă de ordinea legală." Poziţia lui Reményik Sándor a fost similară, afirmând că de la Makkai Sándor de odinioară am învăţat că „...în ciuda tuturor circumstanţelor contrare, viaţa nu este doar o realitate pură, ci o calitate care poate fi atinsă, [...] nu doar o posibilitate, ci un imperativ categoric". Autorul evocă în continuare concluziile mai multor dispute edificatoare: „...acest transilvanism al nostru [...] era întemeiat pe o premisă, explicită sau subînţeleasă, potrivit căreia statul şi naţiunea nu sunt neapărat identice, din contra, o formă fără stat poate fi chiar mai profundă, mai pură, mai familiară, mai creştinească, mai etică, decât [...] forma politică." Remenyik a formulat ideea fundamentală a răspunsului său chiar în titlul articolului: „Este posibil, deoarece trebuie!"


O altă dimensiune este deschisă de Csuka Zoltán, redactorul revistei care a publicat articolul lui Makkai, dar care s-a distanţat de concluziile lui, scriind în nota redactorului: „...problema nu poate fi încheiată prin afirmarea acestui «nu este posibil», ci mai de grabă prin afirmarea ideii că se poate altfel", apoi constată: „Îndreptarea situaţiei de azi nu este un interes vital doar pentru minorităţi, ci şi pentru majoritari, deoarece toate naţiunile Europei au în alte ţări confraţi aflaţi în minoritate, astfel că soluţionarea problemei este un interes universal european. Pot spune şi aşa, că această îndreptare este o acţiune salvatoare pentru întreaga Europă." (Láthatár, 1937/4, sublinieri în original).


La fel şi publicistul Páll Árpad, coautorul faimosului manifest Kiáltó szó (1921), care denunţă politica consecventă de demoralizarea şi de lichidare a minorităţilor din „statele naţionale", afirmă: „...oricare minoritate etnică nu trebuie privită doar ca o sumă numerică de indivizi, ci ca un grup constant, [...] o fiinţă colectivă", iar apoi ajunge la concluzia: „Soluţia trebuie căutată în transformarea noţiunii de minoritate etnică în «popor minoritar», acordîndu-i importanţa cuvenită. De aceea trebuie să primească drepturi colective, pentru a nu fi dependenţi de autoritatea statului respectiv, ci să stea sub ocrotire internaţională. În dreptul colectiv la viaţă al fiecărui popor trebuie să fie inclus în orice caz şi dreptul la un teritoriu propriu, precum şi la o autoguvernare economică şi spirituală pe teritoriul respectiv." (Láthatár, 4/1937)


În cardul polemicii s-a auzit şi opinia tineretului. Astfel, studentul clujean Lőrinczi László a constatat: „... tineretul transilvan are nevoie să fie sprijinit de conducători, dar nu are nevoie de idoli, care sunt şi ei oameni"; astfel „...va rămîne deasupra noastră, strălucind modest, dar orbitor, singurul nostru «idol», singura noastră nădejde: credinţa!" (Brassói Lapok, 27 februarie 1937). Iar Szemlér Ferenc, contrazicîndu-l pe Makkai în privinţa aşa-zisei „îngustări minoritare", a accentuat importanţa „sursei comune: cultura europeană" afirmând: „...minorităţi vor exista întotdeauna, şi dacă vrem să le asigurăm un trai omnesc, avem doar o singură cale de urmat, cea a Democraţiei, a Liberalismului. Calea Utopiei." (Hitel, 1/1937).


Bilanţul întregii polemici a fost rezumat de Jancsó Béla astfel: „... pe de o parte, exprimarea amărăciunii profunde faţă de articolul [lui Makkai] şi evidenţierea contradicţiilor sale interne, pe de altă parte unanimitatea refuzurilor îzvorâte din cele mai diverse porniri provocate de acest articol şi afirmarea în unanimitate a unei conştiinţe şi a dorinţei de viaţă, ceea ce a contrabalansat în suflet daunele cauzate de ideile ucigătoare de credinţă ale lui Makkai" (Erdélyi Fiatalok, II/1937).



Bibliografie selectivă



Nem lehet. A kisebbségi sors vitája. Texte pregătite sub tipar de Cseke Péter şi Molnár Gusztáv. Postfaţă şi note de Molnár Gusztáv. Budapesta, 1989.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ