TRIMITE PRIN

Transilvanismul după al Doilea Război Mondial

Publicare: 2010-11-29
Autor: DÁVID Gyula
Categorie: literatură



După al Doilea Război Mondial, transilvanismul s-a transformat dintr-un factor viu şi influent al literaturii într-o temă a istoriei literare - pentru o bună perioadă de timp chiar şi o ţintă a criticii marxiste dogmatice. Evaluarea sa mai obiectivă a început doar în a doua jumătate a anilor 1960. La început, în lucrările de istoria literaturii, conceptul era în continuare deformat, „în spiritul luptei de clasă" (în vol. al 6-lea al operei A magyar irodalom története [Istoria literaturii maghiare], Budapesta, 1966) sau a luat forma unei concepţii care a „lărgit" transilvanismul, denumindu-l „literatură maghiară din România" sau „românitate" în sens geopolitic („romániaiság" - Edgár Balogh) sau a inclus moştenirea lui Károly Kós în tradiţia luptei de clasă (Mihály Czine şi János Varró). Preludiul unei interpretări autentice a fost disputa purtată în revista Kritika de către Béla Pomogáts, Pál E. Fehér şi Zádor Tordai (8/1973, 11/1973), interpretare completată prin (re)publicarea operelor scriitorilor care pot fi catalogaţi în curentul helikonian, precum şi a documentelor de istorie literară referitoare la această perioadă în colecţia Romániai Magyar Írók [Scriitori maghiari din România]: Az Erdélyi Helikon költői [Poeţii Helikonului Transilvan, ediţie şi studiu introductiv de Ferenc Szemlér, Bucureşti, 1973], A Helikon és az Erdélyi Szépmíves Céh levelesládája [Corespondenţa Helikonului şi a Breslei Beletristice Transilvane, ediţie îngrijită de Marosi Ildikó, Buc., 1979], corespondenţa lui Aladár Kuncz (îngrijită de András Juhász şi Magda Jancsó Máthé-Szabó, Buc., 1982), Benedek Elek irodalmi levelezése [Corespondenţa literară a lui E.B., I-IV, ed. îngrijită de Zsolt Szabó, 1979-2002] şi, în paralel cu acestea, monografiile referitoare la anumiţi scriitori: Tamási Áron de József Izsák (1969), Áprily Lajos de Zsigmond Vita (1972), Tompa László de Antal Kicsi (1978), Balázs Ferenc de Imre Mikó, Antal Kicsi şi István Horváth Sz. (1983), Berde Mária de Szabolcs Molnár (1986). Între timp evaluările au devenit şi mai nuanţate în studii cum ar fi cel al lui Ernő Gáll, care a investigat problema în contextul mai larg al caracterologiei naţionale (Az „erdélyi lélek": mítosz és valóság [„Sufletul transilvan": mit şi realitate], Utunk, 30/1972, 31), capitolul introductiv al cărţii scrise de Lajos Kántor şi Gusztáv Láng, Romániai magyar irodalom. 1945-1970 [Literatura maghiară din România, Buc., 1972] sau manualul de clasa a XII-a, care rezuma rezultatele de până atunci la nivelul liceenilor, Romániai magyar irodalom [Literatura maghiară din România, autori: Gyula Dávid, Péter Marosi şi János Szász, 1977]. O realizare a anilor 1970 a fost formarea treptată a unei imagini autentice, cu mentalitate obiectivă şi cu aprecieri concentrate asupra literaturii, despre această tendinţă şi despre operele care pot fi incluse în ea.

 

În această linie se încadrează cartea lui Béla Pomogáts (A transzilvanizmus. Az Erdélyi Helikon ideológiája [Transilvanismul. Ideologia promovată de Erdélyi Helikon], Budapesta, 1983), în care autorul urmăreşte evoluţia şi componentele concepţiei în contextul întregului proces al anticipării, formării şi desăvârşirii literaturii maghiare din Transilvania. Între timp au putut fi luate în considerare şi studii parţiale, cum ar fi abordările lui György Nagy, din domeniul istoriei spiritualităţii (A kezdeti transzilvanizmusról [Despre transilvanismul timpuriu], Korunk, 1973. 1652-1658; Gondolat és funkció [Reflecţie şi funcţie], idem, 1977. 250-254; Szimbolikus illusztráció és történelmi tartalom [Ilustraţie simbolică şi conţinut istoric], Idem, 1981. 739-744), studiul lui Gusztáv Láng, intitulat Jegyzetek a transzilvanizmusról [Note despre transilvanism, Utunk, 50/1973] şi articolul polemizator cu acesta, scris de către Sándor Tóth (Sándor Sárréti: A transzilvanizmus fogalmáról [Despre noţiunea de transilvanism], Tiszatáj, 8/1974. 54-57) S-a formulat şi actualitatea transilvanismului dincolo de dimensiunile literaturii, care a rămas valabilă şi în pofida schimbării circumstanţelor: „Transilvanismul - scria Ernő Fábián - putea deveni eficient doar în cadrul unui consens politic democratic. De unde rezultă că, în cazul în care crearea unui asemenea consens şi condiţia ei fundamentală, o ideologie nouă, modernă a identităţii, ar deveni de actualitate, transilvanismul nu trebuie nicidecum omis din şirul modelelor ideologice care pot servi drept punct de pornire." (A tudatosság fokozatai [Treptele conştiinţei], Buc., 1982: 7.)

 

În pragul prăbuşirii sistemului comunist din România, încă pe la mijlocul anilor '80 (în cadrul dezbaterii din anul 1986 a cercului Limes) a pornit şi un „schimb de idei neotransilvanist" (Zsolt K. Lengyel: op. cit. 269) care, în situaţia de la sfârşitul mileniului, s-a concentrat mai puţin pe analiza transilvanismului în sine (ca „formaţiune ideologică centrată pe morală", Éva Cs. Gyímesi: Gyöngy és homok [Perlă şi nisip], 1986/1992) şi mai mult pe „interpretarea propriei existenţe minoritare", pe „selectarea reperelor care sunt de actualitate" (Idem, op. cit. 270) şi pe polemica cu acestea. Miza acestei polemici a fost de fapt respingerea acelui „compromis politic continuu", a cărui „posibilitate există [în transilvanism] de la bun început" (Ibidem). În realitate, tocmai din acest „schimb de idei" s-a dezvoltat o dispută în coloanele săptămânalului Európai Idő, între anii 1990-91, în care unii intervenienţi - care în unele cazuri nu dispuneau nici măcar de noţiuni elementare despre această concepţie - au condamnat în cele din urmă transilvanismul pentru a-şi justifica comportamentele proprii, în schimb alţii (Ernő Fábián, Lajos Kántor, Gusztáv Láng) au subliniat rolul transilvanismului în apărarea identităţii şi culturii maghiarimii aflate în minoritate.

 

O dezbatere cu rezultate oarecum pozitive, dar care s-a înscris mai mult în problematica transilvanismului politic, s-a desfăşurat pe la mijlocul anilor '90, în pragul aderării la Uniunea Europeană a fostelor ţări comuniste, când Gusztáv Molnár a evocat într-un articol polemic posibilitatea teoretică a rolului special pe care Transilvania - în eventualitatea transformării sale în unitate geopolitică de sine stătătoare - ar putea juca în procesul aderării României. Participanţii români au refuzat însă până şi posibilitatea unui asemenea rol „autonom". (Vezi rezumatul dezbaterii în: Hadházy, Zsuzsa: Kérdések és válaszok [Întrebări şi răspunsuri] în: Romániai magyar évkönyv 2000 [Anuarul maghiar din România 2000]).


Transilvanismul literar a fost la vremea sa apreciată în critica literară română de Ion Chinezu [Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1930], iar ulterior prezentată în mod obiectiv (Nicolae Balotă: Scriitori maghiari din România. 1981. 517-526; Gavril Scridon: Literatura maghiară din România. 1996) sau într-o interpretare tendenţioasă (Francisc Păcurariu: Românii şi maghiarii de-a lungul veacurilor. 1988. 402-412.)

 

Astăzi, după aderarea la UE a celor două ţări, pentru maghiarimea din România (mai cu seamă pentru Secuime) obiectivul este autonomia - cea teritorială, asupra căreia insistă forţele forţele politice maghiare radicale - sau cea comunitară, asumată şi de către moderaţi. Ambele obiective se confruntă cu politica centralizatoare a statului român, intensificată şi consolidată de-a lungul timpului.

 

La rândul său, transilvanismul „literar" poate deveni în sfârşit obiectul unor cercetări pe baza documentării aprofundate, şi se poate elibera - datorită acestor cercetări şi prin multiple abordări - de acele „actualizări" dăunătoare care i-au acoperit sau deformat adevărata faţă timp de mai multe decenii.



Bibliografie selectivă



A Szépmíves Céh - Az Erdélyi Helikon - A transzilvanizmus. In: A magyar irodalom története 1919-től napjainkig. Bp. 1965. 932-935. - Czine Mihály: Kós Károly köszöntése. Kortárs 1964/1. 135-138. - Varró János: A romániai magyar irodalom előzményei. Igaz Szó 1968/2. 112-123. - Gáll Ernő: Az „erdélyi lélek": mítosz és valóság. Utunk 1972/30., 31. (Újraközölve: Tegnapi és mai önismeret. Buk. 1975. 32-48.); uő: Az „erdélyi gondolat" viszontagságai. Helikon 1992/16; uő: Erdélyiség, „romániaiság". A Hét 1994/32-33. (Újraközölve: Számvetés. Kv. 1996. 128-139); uő: Erdélyiség régi/új nacionalizmusok szorításában. Helikon 1999/20., 21. - Nagy György: A kezdeti transzilvanizmusról. Korunk 1973/11. 1652-1658; uő: Gondolat és funkció. Bevezetés egy eszmetörténeti monográfiához. Korunk 1977/2. 250-254; uő: Szimbolikus illusztráció és történelmi tartalom. Egy eszme- és magatartásrendszer elsődleges összetevőiről. Korunk 1981. 739-744; uő: A kisebbségi helytállástól a közösségi desirabilitásig és vissza. A transzszilvanista ideológiáról. Korunk 1993/1. 18-32; uő: Eszmék, intézmények, ideológiák Erdélyben. Tanulmányok. Kv. 1999. -- Vita a transzilvanizmusról (Pomogáts Béla és E. Fehér Pál, Kritika 1973/8; Tordai Zádor, 1973/11.) - Tóth Sándor: A transzilvanizmus fogalmáról. Tiszatáj 1974/1. 54-57. (Sárréti Sándor álnéven); uő: A transzszilvanizmus színeváltozásairól. In: Források és stratégiák. Csíkszereda 1999. 114-128. - Pomogáts Béla: A transzilvánizmus Az Erdélyi Helikon ideológiája. Bp. 1983 = Irodalomtörténeti Füzetek; uő: Szabédi László a transzszilvanizmusról. Új Erdélyi Múzeum 1990/1. 56-70; uő: Transzilvanizmus és európaiság. Korunk 1997/8; uő: Erdélyi gondolat - erdélyi irodalom. In: Párbeszéd anyanyelven. Bp. 1998. 88-106; uő: Viták áramában. In: Jelszó és mítosz. Mv. 2003. 5-101. - Cs. Gyímesi Éva: Egy létszimbólum színe és visszája. Életünk 1985/1. 49-59; uő: Helyzet és helyzettudat. Előadás a Limes-körben 1986. nov. 10-én. (Közölve a hozzászólásokkal együtt: Transzcendens remény. A Limes-kör dokumentumai. 1985-1989. Csíkszereda 2004); uő: Gyöngy és homok. Ideológiai értékjelképek az erdélyi magyar irodalomban. Buk. 1992 = Századunk. - Kántor Lajos: Vallani és vállalni. Egy irodalmi vita és környéke. 1929-1930. Buk. 1984; uő: Az erdélyiségtudat változásai. Korunk 1991/10; uő: Játék vagy program? Kuncz Aladár folyóirat-struktúrája és a „fiatal magyarok" 1930-ban. In: Itt valami más van. Bp. 1992; uő: Gyáva irodalom? (Erdélyi esszé- és regénypróba). Uo. 94-114; uő: A Termés és az „uralkodó eszmék". Uo. 135-149. - Ábrahám Barna: Az erdélyiségtudat változásai a két világháború között. Limes 1986/3. (Újraközölve: Kötődések Erdélyhez. Tatabánya 1999. 125-136 = Limes Könyvtár) - Köteles Pál: A transzilvanizmus és az erdélyi avantgárd. Confessio 1986/3. - Biró Béla: A transzilvanizmus időszerűsége. Európai Idő 1991/13. - Benkő Samu: Az erdélyiségtudat változásai. Korunk 1991/10. (Újraközölve: Újrakezdések. Csíkszereda 1996. 11-26.) - Gajdos-Balogh Attila: A transzilvanizmus román nézőpontból. Korunk 1991/10. - Láng Gusztáv: Transzilvanizmus és magyarságtudat. Helikon 1993/11. - K. Lengyel Zsolt: Transzilvanizmus és regionalizmus a húszas évek Erdélyében. Korunk 1993/6. - Molnár Gusztáv: Az erdélyi kérdés. Magyar Kisebbség 1997/3-4. - Dávid Gyula: Erdélyi írók a magyar irodalom egységéről. A „schisma-pör 1928-ban. Helikon 1998/23; uő: Kisebbségi irodalom - világirodalom. Erdélyi Múzeum 1998/3-4; uő: Erdélyi irodalom - világirodalom. Csíkszereda 2000. - Fábián Ernő: A megmaradás parancsolatai. Esszé az erdélyiségről mint politikai entiásról. Bp. 1999. - Hadházy Zsuzsa: Kérdések és válaszok (Az Erdély-vita összefoglalása). In: Erdélyi Magyar Évkönyv 2000. Kv.-Tv. 2000. 162-169. - K. Lengyel Zsolt: A kompromisszum keresése. Tanulmányok a 20. századi transzszilvanizmus korai törénetéhez. Csíkszereda 2007 = Múltunk Könyvek.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ