TRIMITE PRIN

Viaţa culturală şi literară maghiară a oraşului Sfântu Gheorghe, 1945–1989

Publicare: 2010-11-26
Autor: BARTHA Katalin, BERDE Zoltán
Tradus de: SZÉKELY Zsuzsa
Categorie: literatură



După ce în cel de-al Doilea Război Mondial frontul a lăsat în urmă câmpurile de bătălie din Transilvania şi s-a deplasat spre Vest, iar Trei Scaune a ajuns sub ocupaţia trupelor sovietice şi române, primul organ de presă tipărit a fost, încă în data de 16 noiembrie 1944, Dolgozók Szava [Cuvânt muncitoresc], la început sub forma de „cotidian politic democrat", iar din decembrie ca „săptămânal democrat". Redactorul său a fost Sándor Tordai şi, după mărturia casetei tehnice, a fost susţinut de către sindicatul tipografilor. În februarie 1945 şi-a schimbat numele în Szabadság [Libertatea], dar nici această denumire nu i-a adus o existenţă mai lungă, ultimul său număr a apărut în data de 16 aprilie 1945.

Publicaţia a fost urmată în anul 1946 de o iniţiativă de scurtă durată, intitulată Új Székely Nép [Noul popor secui]. Între timp a ajuns şi la cititorii maghiari din Trei Scaune ziarul redactat la Braşov sub titlul Népi Egység [Unitatea poporului], cotidianul Uniunii Populare Maghiare, care - potrivit casetei tehnice - s-a mutat la Sfântu Gheorghe la 4 septembrie 1946, iar peste câteva luni László Szabédi, directorul de atunci al muzeului, a fost însărcinat cu funcţia de redactor-şef, pe care a ocupat-o până la desfiinţarea publicaţiei pe 1 martie 1948.


După schimbare, pentru un timp au mai apărut şi organe bisericeşti şi confesionale: în 1945-1946 au apărut cel puţin patru numere speciale din foaia romano-catolică Sepsiszentgyörgyi Egyházi Tudósító [Corespondentul bisericesc din Sfântu Gheorghe], până în 1948 mai apare ziarul fondat în 1933 de către Biserica Reformată locală, Üzenet (Mesajul, redactat în acea perioadă de către pastorul Zoltán Czirmay), iar în perioada 1946-1948 ziarul Bisericii Evanghelice Misionare din Secuime, Magvető [Semănătorul, redactat de László Kovács]. Lista este completată de buletinul oficial al comitatului, care a apărut între anii 1946-1949, din nou în ediţie bilingvă, sub titlul Buletinul Oficial al Jud. Treiscaune - Háromszékvármegye Hivatalos Lapja.


¬În viaţa spirituală a oraşului şi a împrejurimilor sale a jucat un rol important renumita tipografie Jókai, naţionalizată în anul 1948, a cărei desfiinţare iminentă a întrerupt pentru mult timp istoria presei din Sfântu Gheorghe. Începând din 1950, timp de aproape cinci ani, oraşul nu mai are nicio publicaţie în limbă maghiară. În urma reorganizării administrative, Sfântu Gheorghe este retrogradat în reşedinţă de raion în cadrul Regiunii Stalin, unde apare doar un buletin comun al comitetelor Partidului Muncitoresc Român din raioanele Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, intitulat Bőség Útja [Calea rodniciei], cu 8 numere în anii 1957-1958, iar în lunile august-noiembrie 1958, buletinul comisiei de organizare al uniunii sportive raionale Tömegsport [Sportul de masă].


Ieşirea din acest impas a fost începută încă înaintea noii reorganizări administrative din 1968 (înfiinţarea „judeţelor"), prin apariţia unei singure reviste şcolare, la început sub formă de manuscris dactilografiat: revista Gyökerek [Rădăcini] a fost lansată în anul şcolar 1966/67 în ediţie bilingvă de Liceul nr. 1 (urmaşul fostului Colegiu Reformat Secuiesc Mikó), sub îndrumarea profesorului Ernő Albert (până în 1976). Aceasta a fost urmată după 1968 de noi reviste şcolare: Sirius şi Aurora, prima fiind publicaţia ştiinţifică a aceluiaşi Liceu nr. 1. (între 1969-1971), iar cea din urmă revista Liceului nr. 2. (până în 1980), care cuprindea contribuţii ale elevilor şi profesorilor în limbile maghiară şi română. Aceste reviste şcolare merită atenţia pentru că au găzduit primele încercări ale unor scriitori şi poeţi care şi-au câştigat renumele mai târziu, iar printre elevii-redactori figurau de exemplu Árpád Dani, Gyula Kádár, Ágota Kapui, Zita Mánya, Dezső Nagy, Zsolt Székely, Gerzson Veress, Walter Willmann.


Evenimentul care a adus fără îndoială marea schimbare în viaţa spirituală a judeţului nou înfiinţat sub numele de Covasna şi a oraşului Sfântu Gheorghe, a fost lansarea cotidianului Megyei Tükör [Oglinda judeţului], pe de o parte datorită apariţiei regulate şi conţinutului care nu publica doar actualităţi legate de manifestările culturale şi artistice din oraş şi din zonă, ci participa efectiv la dezbaterile la nivel naţional ale vieţii spirituale, iar pe de altă parte pentru că a adunat câţiva reprezentanţi însemnaţi din noua generaţie a literaturii maghiare din România, care - sub îndrumarea redactorului-şef Sándor Dali, înlocuit din anul 1974 de către Tibor Jecza - au făcut din acest ziar un for dintre cele mai remarcabile. Megyei Tükör a avut în perioada 1977-1986 şi o revistă auxiliară pe teme sociale şi artistice, intitulată Fórum (12 numere în total în cei zece ani), publicată ocazional de redacţia ziarului.


¬¬În anii 1977-1978 au apărut mai multe publicaţii independente în două sau mai multe limbi. Dintre acestea poate fi amintit revista Colocviu-Kollokvium, la început în limbile română şi maghiară, apoi în română, maghiară şi germană (titlul său fiind transcris chiar şi cu litere ebraice), din care s-au publicat câte 3 numere cu ocazia colocviilor teatrelor minoritare din 1978 şi din 1980, respectiv revista Bálványos, editată cu ocazia festivalurilor dansului popular din staţiunea omonimă, în anii 1971-1972.
¬În perioada 1968-1971 judeţul a avut din nou şi un buletin local bilingv, Buletinul Oficial al Consiliului Popular Judeţean Covasna - Kovászna Megye Néptanácsának Hivatalos Közlönye, care între anii 1972-1974 a apărut sub titlul românesc [Buletinul Oficial al Consiliului Popular Judeţean Covasna], fiind urmat de un Buletin oficial similar în perioada 1983-1989.


Celelalte publicaţii, în număr de aproximativ 30, apărute între anii 1968-1989 nu merită nici măcar enumerarea titlurilor. În general este vorba de publicaţii bilingve editate de către partid, de către consilii populare, de întreprinderi sau de UTC, câteodată colligatumuri ale unor publicaţii în limba română. Astfel de publicaţii au fost foaia bilingvă publicată de autoritatea locală a ministerului de interne [Szemafor, 1976-1982], publicaţia periodică adresată agitatorilor de partid [Agitátor, respectiv Agitátor Fórum, în perioada 1971-1984], gazeta Crucii Roşii (Egészségünkért [Pentru sănătatea noastră], 1976-1980) şi un alt organ bilingv, Turisztikai Híradó [Buletin turistic, 1979-1986].

Trebuie să menţionăm în mod special Anuarul din 1954 al Muzeului Naţional Secuiesc (a cărui apariţie a fost interzisă în continuare) şi almanahurile Aluta, publicate în perioada 1969-1988 (I-XVIII), precum şi Acta [Siculica] (1995-2006), care din 2007 apare sub denumirea completă Acta Siculica.

¬Ca urmare a naţionalizării din anul 1948, industria poligrafică locală a fost desfiinţată. Se cunoaşte doar un singur produs al unei tipografii numite Graiul Liber, din anul 1950 şi o publicaţie unică editată în cadrul „Întreprinderii 11 Iunie" în 1958. După lansarea cotidianului Megyei Tükör în 1968, acesta a fost tipărit pentru un anumit timp în Braşov. Tipografia modernă a oraşului a fost construită doar în 1969 (precum în cazul celorlalte reşedinţe de judeţ nou înfiinţate), după care, în anii 1970, a produs o serie de publicaţii locale.

Pe la mijlocul anilor 1960, József Árvay a găsit în secţia de arhivă a Muzeului Naţional Secuiesc jurnalul scriitorului Zsigmond Kemény, care a fost editat de către Samu Benkő în 1966. Biblioteca numără astăzi peste 100.000 de volume. Biblioteca Documentară a Colegiului Mikó a fost întemeiată încă în anul următor înfiinţării acestuia, în 1860 . Cea mai mare parte a fondului se compune din donaţiile a trei mari familii: cea a protopopului reformat János Ferenczi de la Dalnic, cea a contelui Domokos Teleki şi cea a contelui Imre Mikó. În prezent cuprinde peste 25.000 de volume, conţine un material bogat legat de istoria presei locale, imprimate mici, o colecţie de ziare, 370 volume manuscrise şi cărţi vechi în limba maghiară.


Biblioteca Orăşenească a fost creată ca succesoare a Bibliotecii Cazinoului şi a Bibliotecii Corporaţiei Meseriaşilor, în 1948. Ea s-a transformat în 1974 în Biblioteca Judeţeană, care poartă astăzi numele lui Péter Bod.

Teatrul din Sfântu Gheorghe, ca instituţie permanentă a artei profesioniste, a fost înfiinţat în anul 1948 sub denumirea de Teatrul Popular Maghiar de Stat, cu participarea - printre alţii - a membrilor Teatrului Muncitoresc organizat la Cluj după cel de-al Doilea Război Mondial. Din anul 1949 a devenit Teatru Maghiar de Stat, iar din 1987, având deja şi o secţie de limbă română, a funcţionat ca Teatrul din Sfântu Gheorghe. În 1992 cele două secţii s-au separat în Teatrul Maghiar de Stat Tamási Áron şi Teatrul Român care poartă numele lui Andrei Mureşanu, care funcţionează în continuare într-un sediu comun, însă ca instituţii artistice independente din punct de vedere juridic şi bugetar. Din anul 1998 numele teatrului a devenit Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, supravegheat şi susţinut de Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe.


Primul director al teatrului din Sfântu Gheorghe a fost András Bokor, urmat de Dezső Kováts, Anna Dukász, Lajos Sylvester, Éva Balázs şi Levente Nemes. Secretarii literari care i-au marcat profilul printr-o activitate mai lungă în timp, au fost Sándor Salamon, respectiv Dániel Veress. Compania a prezentat numeroase creaţii remarcabile din literatura maghiară şi universală, precum şi premiera absolută a mai multor drame contemporane maghiare din Transilvania. Un moment excepţional a fost seria dramelor lui Áron Tamási, în cadrul cărei au fost prezentate toate piesele scriitorului. Începând din anul 1968 compania administrează şi un teatru studio sub denumirea de Pódium, care a prezentat - câteodată şi pe scena mare - monodrame de István Kocsis, montaje literare din creaţia poeţilor Lajos Áprily, János Arany, Árpád Farkas, Gyula Illyés, Attila József, Sándor Kányádi, Csaba Lászlóffy, János Pilinszky, Sándor Petőfi, János Székely, cu concursul unor artişti renumiţi (Zsuzsa Adorjáni, Éva Balázs, Irén Bányai, György Csapó, Zsuzsa Daróczi, Szidónia Krizsovánszky, Ildikó Kudelász, Gusztáv Laczó, Árpád Márton, Gizella Molnár, Katalin Nászta, Levente Nemes, Árpád Visky şi alţii). Evenimente memorabile au fost şi montajele Évszakok [Anotimpuri], Anyám, feleségem, gyermekem [Mamă, soţie, copil], Szülőföldem [Patria], Variációk négersorsra [Variaţiuni pe un destin de negru], Fecskeköszöntő [Bun-venit rândunelelor, poezii pentru copii], Kapuállító [Ridicarea porţii, creaţia poeţilor din Trei Scaune], o seară de balade, programul intitulat Dózsa (monodrama lui János Székely în interpretarea lui Levente Nemes) sau programul dedicat lui Sándor Kőrösi Csoma, pe baza unui poem de Lajos Magyari.


Teatrul din Sfântu Gheorghe a găzduit în 1978 şi în 1980 Colocviul Teatral al Naţionalităţilor, un prilej de întâlnire pentru numeroase companii de limbă maghiară, germană sau idiş din ţară, care au avut posibilitatea de a-şi împărtăşi experienţele legate de problemele statutului de minoritar. Această atmosferă creatoare a fost motivul pentru care colocviul a fost interzis după a doua întâlnire, reluarea fiind posibilă numai în anul 1990, după căderea dictaturii.

În jurul ziarului Megyei Tükör - înfiinţat în urma reorganizării administrative din 1968 în oraşul reşedinţă al judeţului Covasna - s-au reunit numeroase tinere talente: Zoltán Czegő, László Csiki, Árpád Farkas, Lajos Magyari, Árpád Mátyás, Péter Tömöry, István Sütő, Lajos Sylvester, Attila Vári, Attila Znorovszky, István Zsehránszky, apoi László Balogh, Béla Bíró, László Bogdán, Alpár Horváth, Imre Márkó, József Mészely, András Salamon, Gerzson Veress, Károly Veress, Győző Zsigmond. Numărul dedicat oraşului Sfântu Gheorghe de revista Igaz Szó (8/1968), cele două antologii Kapuállító (1969, 1982) semnalează această prezenţă în grup în domeniul literaturii, iar premiile naţionale şi tirajul în mai multe mii de exemplare al operelor lor stau ca mărturie a recunoştinţei şi interesului publicului cititor.



Bibliografie selectivă



Dr. Sulyok István - dr. Fritz László (szerk.): Erdélyi magyar évkönyv, 1918-1929. Kv. 1929. - Bogdán László: Groteszk tragédia a felzabált jövőről. A Hét 1990/48. - Veress Dániel: Nyolcvanas évek. Művelődés 1990/9. - Székely-Szabó Zoltán: Volt egyszer egy társulat. Sepsiszentgyörgyi színészek a 80-as évek elején. Bécs 1993. -- Horváth Alpár: Európai Idő. Művelődés 1993/5.- Kelemen József (szerk.): A Székely Mikó Kollégium Emlékkönyve. 1859-1994, uo. 1994. - Gábor Dénes: Szent György-napi ünnepi játékok. Művelődés 1995/6. - Kántor Lajos - Kötő József: Magyar színjátszás Erdélyben, 1919-1992. Buk. 1995. - Kiss László: A sepsiszentgyörgyi magyar színház története. 1948-1992. Disszertáció a bukaresti egyetem Hungarológiai Tanszékén, 1997 (Kézirat.) - Boér Hunor: Könyvtár a Székely Nemzeti Múzeumban. Művelődés 1998/4. - Csikós Júlia: A Székely Mikó Kollégium könyvtára. Művelődés. 1998/4. - Kónya Ádám: A Mikóból indultak. Bev. Egyed Ákos, Sepsiszentgyörgy. 2000. - Kiss Jenő: Könyvtár és könyvtárak Sepsiszentgyörgyön. Művelődés 1998/4. - Veress Károly: A tudományelmélet sepsiszentgyörgyi műhelyéről. Erdélyi Múzeum 1999/1-2. - Cserey Zoltán - József Álmos: Sepsiszentgyörgy képes története. Sepsiszentgyörgy 1999. - Háromszék. Szabó T. Attila kéziratos gyűjtéséből közzéteszi Hajdó Mihály és Slíz Mariann. Bp. 2001. - Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum százhuszonöt éves jubileumára. 1-3. Szerk. Wolf Tamás és Boér Hunor, uo. 2002-2004. Cziprián Kovács Loránd - Kozma Csaba (szerk.): Háromszékiek Háromszékről. Társadalomtudományi írások. Sepsiszentgyörgy-Csíkszereda é. n. 363-369. Háromszéki olvasókönyv. Szerk. (többekkel) Demeter Lajos, uo. 2006. - József Álmos: A Székely Mikó Kollégium képes története. Uo. 2008.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ