TRIMITE PRIN

Răscumpărarea agresiunii verbale

Publicare: 2010-11-12
Autor: ALBERT Ernő
Tradus de: SZÉKELY Zsuzsa



Este vorba de răscumpărarea bănească a pedepselor date pentru calomnie sau agresiune verbală puternică. Pe lângă pedepsele mai severe, de fapt concomitent cu acestea, au fost emise şi legi în baza cărora măsurile punitive au fost atenuate într-o anumită măsură. Cu toate că pedepsele pentru calomnie erau făcute publice, acuzaţii puteau să le răscumpere. Este motivul pentru care aceste practici au fost numite răscumpărări ale limbii. Astfel de judecăţi au fost favorabile pentru ambele părţi: acuzaţii îşi puteau salva viaţa, puteau evita diverse mutilări fizice sau, eventual, se puteau salva de oprobriul public; participanţii la judecată ieşeau şi ei în câştig, deoarece îşi puteau împărţi între ei, într-o proporţie stabilită, suma impusă drept răscumpărare.


István Werbőczi - în opera sa Magyar és Erdély-országnak törvény könyve [Codul legilor Ţării Ungureşti şi Transilvaniei], capitolul LXXII - a dedicat acestui procedeu un subcapitol separat, intitulat „Despre răscumpărarea limbii şi amenzile acesteia". Iată ce notează Werbőczi: „Iar răscumpărarea limbii face o sută de forinţi, pedeapsă care este stabilită de judecători pentru plângerile false şi nedemne făcute în faţa judecătorului, a regelui sau a ţării şi pentru limbajul urât şi nerespectuos care afectează bunul renume al altor persoane onorabile". Din suma plătită, „două treimi revin judecătorului, iar o treime revine părţii vătămate".


István Werbőczi s-a ocupat într-un capitol distinct de legile secuilor. În 1514, a stabilit şi el faptul că secuii au „legi şi obiceiuri distincte". Aici se opreşte şi asupra răscumpărării verbale: „Iar răscumpărarea limbii înseamnă treisprezece forinţi şi jumătate. Iar sentinţa capitală pentru un secui în faţa jupânului său înseamnă 24 de girae, ceea ce valorează tot atâţia forinţi". (pg. 467-468.)
Ulterior, pe de o parte, în codurile de legi s-au făcut referiri la cele publicate de Werbőczi, iar pe de altă parte, au fost completate regulile conform particularităţilor şi obiceiurilor locale. În Provizionalis articulosok [Articole provizorii], apărute în 1835 la Târgu-Mureş, au fost adunate într-un volum legile redactate anterior de mai multe ori. Şi în această rezumare se dedică o secţiune calomniatorilor, în capitolul „Pedeapsa cu răscumpărarea limbii", din care cităm : „De la nobilii din Ungaria, vor fi luaţi 100 de forinţi maghiari, de la cei din Transilvania, 33 de forinţi maghiari, de la ţărani, 12 forinţi maghiari şi 50 de bani, de la secui, 12 forinţi maghiari şi 50 de bani".


Nu putem demonstra în ce măsura Codul de legi al lui Werbőczi i-a influenţat pe cei ce, la 28 aprilie 1555, la Odorheiu Secuiesc, au redactat o nouă reglementare privind calomniile; din documentul bine păstrat putem însă deduce că, deja de atunci, calomniatorul avea posibilitatea de a-şi răscumpăra pedeapsa.


„32. Dacă cineva este numit fiu de curvă, trădător sau păgân, iar ajuns în faţa legii acuzatul neagă acest lucru, dacă partea cealaltă dovedeşte că vorbele sale sunt nefondate, acuzatul trebuie să plătească treisprezece forinţi şi jumătate. Dacă acuzatorul nu poate dovedi acuzaţiile în faţa judecătorului, acuzatul scapă, iar acuzatorul va fi cel pedepsit."


În spiritul celor de mai sus au decis judecătorii la Cluj în 1570, atunci când au oferit posibilitatea răscumpărării limbii. După rostirea acuzaţiilor contra învinuitului, judecătorii au decis că acesta trebuie să plătească 12 denari şi 50 de bani pentru răscumpărarea limbii.
Într-un alt proces, în 1583, vinovatul a declarat că nu doreşte să i se taie limba, mai bine adună bani şi o răscumpără.


*


Conform datelor de mai sus, în secolul al XIX-lea, în Trei Scaune, în câteva procese verbale dintr-un sat s-au păstrat şi circumstanţele răscumpărării limbii.


În comuna Pava, în 1883, József Ferencz şi Tamás Sütő au fost pedepsiţi cu răscumpărarea limbii în valoare de 1 forint şi 15 creiţari, pentru că în casa de cultură a satului „se înjurau unul pe altul".
Istoria satului Pava a fost scrisă de învăţătorul Károly Bartha, iar cea de la Păpăuţi de „rectorul" Sámuel Barabás. Acesta din urmă a fost membru al Academiei de Ştiinţe a Ungariei, el fiind autorul volumului VIII al Arhivei Secuieşti. O parte dintre documentele adunate de Sámuel Barabás au ajuns la Arhiva de Stat din Sfântu Gheorghe. Între aceste documente se regăseşte o consemnare din 9 ianuarie 1850, despre faptul că la Păpăuţi doamna János Lukács a fost „pedepsită cu răscumpărarea limbii" de către mai-marii satului, ceea ce a însemnat că a trebuit să plătească 1 forint pentru că a răspândit despre doamna András Dombora lucruri ce nu puteau fi dovedite şi care erau înjositoare pentru persoana vătămată. De asemenea, doamna Lukács a primit următorul avertisment: dacă mai răspândeşte astfel de calomnii nefondate despre oricine, „va trebui să părăsească satul, iar doamna András Dombora îşi va păstra onoarea".


Tot la Păpăuţi, Ferenc Hajdú a fost chemat în faţa legii împreună cu soţia, deoarece i-au făcut hoţi pe fratele şi mama acestuia şi chiar au numit-o pe mamă „aruncătoare de blesteme". Dat fiind că nu puteau să dovedească niciuna dintre acuzaţii, judecătorii i-au obligat „să-şi ceară scuze de la mamă şi de la fratele György pentru toate faptele josnice", care „erau calomnii" şi „să plătească în casa comunităţii" un forint. „Iar pentru viitor", sub sancţiunea de cinci forinţi, se recomandă liniştea." Nu este menţionată plata cuvenită judecătorului, vinovaţii au trebuit să plătească suma în „casa comunităţii".

Tot un eveniment din Păpăuţi a fost consemnat şi în următorul document de arhivă. În 30 aprilie 1853, doamna Istvánné Dombora „a depus plângere susţinând certitudini" contra „doamnei András Bagoly". A depus plângerea deoarece „de fiecare dată când o vede pe ea şi pe fiica sa, doamna András Bagoly le calomniază în faţa altora". „Expresiile calomnioase ale doamnei András Bagoly" au fost dovedite de şapte martori şi au fost considerate false, mai mult, „a ieşit la iveală cât de puţin se jenează acuzatul să păcătuiască contra liniştii şi onoarei aproapelui", motiv pentru care a trebuit să plătească un forint maghiar. Pe lângă aceasta, judecătorii au atenţionat-o pe doamna András Bagoly că „de acum încolo îi este interzisă folosirea de vorbe rele despre oricine".


După ascultarea martorilor şi pronunţarea sentinţei, a avut loc un nou caz de judecată. „András Bagoly [soţul], după ce a văzut argumentele, în loc să-şi ceară scuze de la partea vătămată, a calomniat-o în faţa edililor pe soţia lui Sigmond Bajkó ca aruncătoare de blesteme, iar pentru că nu a putut să dovedească afirmaţia... pentru această calomnie a fost pedepsit la plata unui forint maghiar, fiindu-i recomandat atât lui cât şi soţiei sale păstrarea onoarei, doamnele amintite păstrându-şi onoarea".
Oamenii slobozi la gură din Păpăuţi au continuat a fi chemaţi în faţa judecătorului pentru injurii şi calomnii.


La 15 octombrie 1854, János Butyka „se plânge" deoarece doamna László Csekme a „făcut-o în toate felurile" pe soţia sa. Judecătorii din sat au decis că acest caz reprezintă o injurie şi au decis că doamna László Csekme va trebui să-şi ceară scuze, atât de la János Butyka, cât şi de la soţia sa, apoi să-şi recunoască vina şi în faţa întregului sat. După liturghie, când s-au adunat toţi cei din sat, a trebuit să spună cu voce tare în faţa tuturor: „Aşa păţesc cei care îi vorbesc de urât pe ceilalţi".


La trei ani după acest eveniment, în 1857, tot la Păpăuţi, Ferenc Gál s-a plâns că doamna József Sütő, cea în vârstă, a numit-o pe fiica sa „băşinoasă". „Scăparea limbii" a fost agravată de faptul că a spus acest lucru atunci când vecinii şi cunoscuţii erau adunaţi în şura lui Elek Mátyás să macine grânele.
În urma denunţului, edilii au citat-o pe doamna József Sütő, care şi-a recunoscut cuvintele. Ea a încercat să demonstreze veridicitatea spuselor sale prin faptul că a auzit cele declarate atunci când se deplasau spre Covasna, împreună cu fata şi alte colege. Demonstraţia însă nu i-a fost acceptată, pentru că... doamna István Domokos şi Mária Czofor care o însoţeau pe fată nu au auzit nimic.
Edilii i-au dat dreptate celui ce a depus plângerea şi au condamnat-o pe calomniatoare. Doamna József Sütő a mai fost atenţionată că a făcut o gravă eroare pentru că a afectat onoarea fetei prin cuvintele sale: „Murdărirea numelui unei fete nevinovate este un păcat", chiar dacă a spus ceea ce a spus cu intenţia „să facă timpul să treacă". „Un om onest nu face aşa ceva". Aşadar, doamna József Sütő a fost mustrată şi condamnată la plata a „30 de creiţari răscumpărare de limbă şi 1 forint 40 creiţari restituire de cheltuieli".


În zilele de astăzi, în procesele-verbale din sate nu mai apar astfel de consemnări, acestea s-ar putea găsi în procesele-verbale de la tribunale, însă nu greşim dacă afirmăm că apărarea onoarei sau evitarea calomnierii altora nu mai sunt aşa de importante. Şiruri întregi de vorbe neadevărate pot fi spuse, nu doar în faţa unei comunităţi mici, ci şi la nivel de stat, iar când acuzaţia nu se adevereşte, chiar şi ascunzându-se în spatele imunităţii, defăimătorul nu consideră necesară recunoaşterea vinei, nemaivorbind despre prezentarea de scuze. O metodă vicleană constă în răspândirea unor acuzaţii despre care detractorul însuşi ştie că nu sunt adevărate, după care, pentru a se scăpa de responsabilitate, adaugă - aşa am auzit eu, nu ştiu dacă este adevărat.



Bibliografie selectivă



Székely Oklevéltár II. 199. old. CCCIV. sz.
EMSZT VIII. 1038.; uo. IX. 749-757.
BARTHA Károly: Páva története 1941. 22. Kézirat. Szőcsné Gazda Enikő tulajdona.
SÁLvt F. 377. 10. számú irat 56. lap. 1796-1859.



Discuţie