TRIMITE PRIN

Purcelul de la Turda

Publicare: 2010-10-15
Autor: KESZEG Vilmos
Tradus de: Lingua Franca Kft.



Turda a devenit un oraş vestit în urma unei poveşti despre un purcel. La târgul din Turda a sosit odată un cărăuş străin, care în marea aglomeraţie a călcat din întâmplare un purceluş de două săptămâni. Stăpânul purcelului l-a chemat în judecată pe căruţaş şi i-a cerut o despăgubire mare. „Cât de mare a fost purcelul?" a întrebat judecătorul, vrând să aprecieze despăgubirea. „A avut şi două luni, cu siguranţă" a exagerat păgubaşul în speranţa unei despăgubiri mari. „Nu se poate - a decis judecătorul -, fiindcă un purcel de două luni ar fi avut atâta minte să nu ajungă sub căruţă." Această sentinţă înţeleaptă a devenit celebră în zicala comparativă: e deştept ca purcelul de la Turda.


Sentinţa judecătorească a fost pronunţată în clădirea primăriei, construită între anii 1795-1806.
În Catalogul Basmelor Populare Maghiare această poveste este identificată cu numărul 1213xx şi a fost publicată în următoarele surse: András Dugonics: Magyar példabeszédek és jeles mondások [Proverbe şi zicători maghiare alese]. I-II. Szeged, 1820; Mór Ballagi: Magyar példabeszédek, közmondások és szójárások gyűjteménye [Culegere de proverbe şi zicători maghiare]. I-II. Szarvas, 1850; János Erdélyi: Magyar közmondások könyve [Cartea proverbelor maghiare]. Pesta, 1851; Andor Sirisaka: A közmondásokról [Despre proverbe]. Pécs, 1891; Ede Margalits: Magyar közmondások és közmondásszerű szólások [Proverbe maghiare şi zicători cu caracter de proverbe]. Budapesta, 1897.

 


Aşadar povestea a devenit cunoscută în primul rând ca un proverb, ca o zicătoare aleasă, respectiv ca anecdotă explicativă. A fost publicată în formă identică în Magyar Nyelvőr în anii 1874, 1876, 1878, 1879, 1880, 1885, 1890, 1897, 1899, 1901, 1902 şi în volumul anilor 1923-1924 al publicaţiei Ethnographia. Originea şi interpretarea acestei poveşti va fi cuprinsă mai târziu, în anul 1957, în cartea lui Gábor O. Nagy, intitulată: Mi fán terem? Magyar szólások eredete [De unde vine? Originea zicătorilor maghiare]. Atât catalogul, cât şi Gábor O. Nagy au cunoştinţă de faptul că ulterior s-a format şi s-a răspândit varianta de zicătoare, potrivit căreia purcelul de la Turda este deştept, fiindcă se duce cu spatele la uluc şi totuşi se satură.


Această poveste face parte din categoria persiflajului popular cunoscut sub denumirea de rátótiáda. În folcloristică naraţiunile despre faptele săvârşite de diverse comunităţi se numesc rátótiáda [după satul Rátót, satirizat într-o povestire cunoscută - n. trad.]. Povestirile de origine apocrifă devenite populare nu funcţionează datorită conţinutului lor de adevăr. Naraţiunile istorice legate tradiţional, pe bază de consens, de anumite localităţi şi de locuitorii acestora (ca zvonirile, proverbele, zicalele memorabile şi specialităţile din domeniul alimentaţiei, vestimentaţiei, construcţiilor şi gospodăriei) au rolul de a ajuta orientarea primară în spaţiu, timp şi societate. Ele servesc la divizarea şi identificarea societăţii, la însuşirea şi memorarea spaţiului cultural şi a societăţii, precum şi la evocarea trecutului local. Gluma, sâcâiala, păcăleala sunt comportamente lingvistice provocative. Rostirea lor este în acelaşi timp corelată cu funcţia lor de socializare: rolul lor este concentrarea atenţiei asupra alterităţii, prezentarea, ironizarea, conştientizarea şi acceptarea diferenţelor.


În legătură cu Turda au existat mai multe „rátótiáde". Ferenc Kanyaró (1859-1910), profesor la gimnaziul unitarian din Cluj şi originar din Turda, a adunat 24 de povestiri. Vestitul pod acoperit a fost proiectat de către inginerul János Követsi, născut la Turda, şi a fost construit între anii 1798 şi 1815. Originalitatea podului constă în faptul că a fost construit fără stâlpi de întărire şi a fost susţinut de o structură boltită confecţionată din lemn. După o descriere contemporană, „uriaşa construcţie se susţine pe sine, ca o imensă greutate", „a fost construit întocmai după sistemul podurilor metalice, dar a fost confecţionat din lemn. Niturile sunt din lemn, susţinerea bolţii este îmbinată prin cioplire, este dotat chiar şi cu un grilaj de consolidare. Din punct de vedere tehnic este un miracol fără egal." Istoria tehnicii îl ţine în evidenţă şi în zilele noastre din cauza caracterului lui novator. Succesorul podului de lemn, podul din beton şi fier a fost inaugurat la 3 iulie 1909. Demolarea podului vechi a avut loc mai târziu, în cursul lunii august.


În anii 1860 o maşină grea a încercat să treacă peste pod, în drum de la moşia din Luncani spre Cluj. Moşia a cerut permis de trecere de la primărie. După ce, în urma unei lungi discuţii, consilierii au dat în sfârşit răspunsul negativ, vehiculul trecuse deja podul de două săptămâni.


Primarul oraşului s-a deplasat la Cluj. În absenţa sa un fulger a deteriorat una dintre grinzile podului. Când edilul s-a întors acasă, le-a reproşat colegilor săi neglijenţi că nu au avut grijă de mândria oraşului.
În apropierea podului s-a construit un depozit uriaş. Proprietarul a vrut să instaleze pe clădire un paratrăsnet. Consilierii şi-au exprimat îngrijorarea pentru soarta podului, în cazul în care un trăsnet atras de paratrăsnet ar fi scăpat totuşi de acesta şi ar putea lovi în pod.


Turnul bisericii reformate s-a dărâmat în anul 1865. Pereţii distruşi au devenit un pericol mortal pentru pietoni, prin urmare dărâmăturile trebuiau îndepărtate. Primarul a spus că forţa umană nu este suficientă pentru a demola zidurile, fiind necesară forţa bovină. - Suntem destui - au răspuns înflăcăraţii locuitori ai Turzii. Până la urmă au fost aduşi 24 de boi. Cetăţenii serviabili au prins şi ei frânghiile, după care animalele speriate au întins corzile, iar tensiunea acestora i-a aruncat în aer pe oamenii agăţaţi de ele.


Turnul actual al bisericii a fost ridicat între anii 1904-1908.
Judecătorii de la tribunalul din clădirea primăriei rezolvau cazurile atât de încet, încât unul dintre condamnaţi a cerut o cafea, pentru a-şi alunga plictiseala.
Când parohia din Turda Nouă a preluat globul - ornamentul turnului bisericii - de la atelierul de turnătorie, meşterii au atras atenţia oamenilor că globul nu va putea fi tras până sus în turn numai cu forţa oamenilor, şi că va fi nevoie şi de cai. Locuitorii din Turda Nouă au ascultat sfatul meşterilor: au legat globul de spinarea celui mai puternic cal, au legat o frânghie de gâtul calului şi l-au tras sus în turn. Când au văzut limba scoasă a calului, şi-au amintit cu recunoştinţă de sfatul meşterilor din turnătorie: nici puterea unui cal nu era destulă pentru ridicarea globului, cum ar fi fost de ajuns puterea oamenilor.



Bibliografie selectivă



DUKA János: Üti Páké Barátost. Csúfolódó székely népköltészet. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 1995.
KESZEG Vilmos: Torda és a malacok. Rátótiáda és művelődéstörténet. In: EKLER Andrea - MIKOS Éva - VARGYAS Gábor (szerk.): Teremtés. Szövegfolklorisztikai tanulmányok Nagy Ilona tiszteletére. (Studia Ethnologica Hungarica VII.) L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2006. 115-148.
KOVÁCS Ágnes - BENEDEK Katalin (összeállította és a bevezetőt írta): Magyar népmesekatalógus. 6. A rátótiádák típusmutatója. A magyar falucsúfolók típusai (AaTh 1200-1349). 2. javított, bővített kiadás. MTA Néprajzi Kutató Csoport, Budapest, 1990.
O. NAGY Gábor: Mi fán terem? Magyar szólásmondások eredete. Gondolat Könyvkiadó, Budapest, 1957.
VÖŐ Gabriella: Falucsúfolók. In DUKA János: Üti Páké Barátost. Csúfolódó székely népköltészet. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 1995. 9-21.



Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ