referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / religie, credinţe populare
TRIMITE PRIN

Pelerinajul de la Şumuleu

Publicare: 2010-11-05
Autor: TÁNCZOS Vilmos
Tradus de: KOZÁK Gyula
Categorie: religie, credinţe populare



Timp de mai multe secole Şumuleu a reprezentat un loc de pelerinaj însemnat pe plan local, care la început a atras doar catolicii din Secuime şi ceangăii din Moldova, însă în secolul al XX-lea zona din care veneau pelerinii s-a extins, iar după 1989 Şumuleu a devenit un loc sfânt pentru naţiunea maghiară.

 

Pelerinajul de la Şumuleu este un eveniment care se întinde pe mai multe zile şi se bucură de participarea mai multor sute de mii de persoane. În prezent este un eveniment complex care cuprinde un sistem întreţesut de semnificaţii religioase şi profane. Baza istorică a pelerinajului de la Şumuleu este dată de venerarea Sfintei Maria. Pelerinii de la Şumuleu vizitează locul în primul rând pentru a cere ajutorul, intervenţia Mariei (Maria advocata, Maria mediatrix). Ea este totodată protectoarea întregii ţări (Patrona Hungariae). Mai mult, Ungaria este văzută Regnum Marianum. În acelaşi timp, rusaliile reprezintă momentul înălţător al întâlnirii cu Duhul Sfânt care dă putere şi sănătate şi se arată în soarele care răsare în astfel de momente în locuri deosebite. Pentru intelectuali, atât cei din cadrul bisericii cât şi laici, pelerinajul de la Şumuleu este un simbol al păstrării credinţei şi al identităţii culturale.

 

Franciscanii salută grupurile de pelerini ale parohiilor (1993). Foto: Tánczos Vilmos 

 

Începuturile ce datează din secolul al XV-lea sau chiar mai timpurii ale pelerinajului de la Şumuleu sunt legate de venerarea Sfintei Maria în rândul franciscanilor practicanţi din zonă. Formarea cultului ar putea avea legături şi cu anumite tradiţii aflate în afara creştinismului, cum ar fi: cultul soarelui sau cultul lunii. Statuia ce stă pe altarul principal al bisericii franciscane, despre care se presupune că a fost creată la faţa locului în anii 1510, o reprezintă pe Fecioara Înveşmântată în Soare (Mulier amicta Sole). Cu cele 227 de cm pe care-i măsoară este cea mai înaltă statuie din Europa sculptată în lemn, de factură gotică a Sfintei Maria. Această reprezentare iconografică întruchipează simbolul dogmei teologice medievale al neprihănitei zămisliri. În secolele XV-XVI, i s-au ataşat şi conţinuturi ce exprimau împotrivirea faţă de erezie şi turci. S-au format câteva locuri de pelerinaj în jurul reprezentărilor Fecioarei Înveşmântate în Soare (Şumuleu, Szeged). Biserica franciscanilor din Şumuleu a fost destinaţia pelerinajelor (peregrinatio) încă din secolul al XV-lea, deoarece în scrisoarea Papei Eugen al IV-lea din 1444, Dum precelsa, se menţionează că „poporul nu încetează să se adune zilnic" la Şumuleu. Biserica franciscană în stil gotic reconstruită cu sprijinul financiar al lui Hunyadi János la insistenţele papei („de novo construi cepta et adhuc in suis structuris et edificiis perfecta non existit") a fost sfinţită în 1488 în onoarea Sfintei Maria (Sarlós Boldogasszony), iar data pelerinajului a fost stabilită pentru 2 iulie, ziua sfântului protector. Un indiciu în acest sens este scrisoarea papală prin care se încuviinţează pe termen nelimitat absolvirea pe şapte ani pentru cei ce vizitează biserica de ziua Sfintei Maria (Sarlós Boldogasszony), participă la sfânta împărtăşanie şi la euharistie şi dau pomană pentru construirea bisericii.

 

Nu avem date istorice despre pelerinajul de la Şumuleu din secolul al XVI-lea. Aşadar, nu putem decât presupune că pelerinajul a existat aici şi în perioada imediat următoare Reformei. S-au păstrat în număr semnificativ creaţii de artă bisericească (tablouri, altarul cu aripi, statui din lemn etc.) din Ciucul primei jumătăţi a secolului al XVI-lea, ceea ce sugerează o viaţă religioasă intensă a credincioşilor catolici. Pelerinajul la Sfânta Maria de Rusalii este menţionat pentru prima dată de surse iezuite în prima treime a secolului al XVII-lea.

 

Cercetările mai recente (Mohay Tamás) arată că mitul originii referitor la pelerinajul de la Şumuleu, care explică apariţia pelerinajului odată cu bătălia victorioasă împotriva lui János Zsigmond din 1567, a apărut doar la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aşadar, avem de-a face de fapt cu o creare a tradiţiilor într-o epocă mai târzie, cu contextul său istoric şi ideologic particular. Este vorba de un fenomen cultural numit de literatura etnografică cu „inventarea tradiţiilor" („invention of tradition") sau „fabricarea tradiţiilor". Primele formulări ale mitului originii provin de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din cercurile de intelectuali franciscani (creatorii lor sunt P. Losteiner Leonárd, istoric franciscan din Şumuleu, Cserey Farkas istoric şi consilier la curtea din Viena, originar din Racu, precum şi P. Katona György capelan în Crasna, persoane care aveau legături spirituale). În momentul de faţă, cercetarea ştiinţifică nu are nici un răspuns cu privire la motivele pentru care marile confruntări religioase din secolul al XVI-lea reprezintă momentul în care data pelerinajului s-a mutat în perioada Rusaliilor, deşi se ştie că nu este o sărbătoare legată de Sfânta Maria. Trebuie să considerăm acest eveniment drept pelerinaj comemorativ istoric pentru că sâmbăta Rusaliilor ca dată pentru pelerinaj nu are justificare teologică. (Pelerinajul ar putea fi asociat cu aşteptarea răsăritului de Rusalii, sărbătorile primăverii ale studenţilor franciscani, însă aceste tentative explicative nu pot fi demonstrate şi ele nu explică totalitatea practicilor de pelerinaj valabile pentru întreaga zonă catolică din Secuime catolică şi ceangăii din Moldova.) Este un fapt istoric că răspândirea Reformei din a doua jumătate a secolului al XVI-lea s-a oprit în mijlocul secuimii şi până la urmă secuimea din est nu s-a convertit. Nu ştim îndeajuns de mult despre motivele şi circumstanţele reale ale acestui fapt, însă putem presupune că păstrarea credinţei vechi, a cutumelor, a formelor de organizare socială etc. în rândul secuilor din est ar fi putut conduce la formarea unui pelerinaj istoric comemorativ. Aşadar, caracterul de comemorare istorică al pelerinajului de la Şumuleu nu a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ci sunt probe care arată că el a existat în prima jumătatea a secolului al XVII-lea. Într-un protocol iezuit din 1649 se spune că secuii „se adună la locul de cult al Sfintei Maria în munţii din secuime în fiecare an, de Rusalii". Populaţia a dorit să reţină în rândul său un iezuit aflat în trecere prin zonă în 1649. El a vorbit în faţa unei mase mari de oameni şi s-a spus că rămânând acolo „ar avea mare trecere sufletească în rândul lor".

 

În secolul al XVII-lea locul de pelerinaj era frecventat mai ales de populaţia din zonele Ciuc şi Gheorgheni însă tot în acest secol zona de atracţie a credincioşilor s-a extins la Scaunul Odorheiului, partea superioară a Nirajului şi zona rămasă catolică din Trei Scaune aşa-numitul Pământ Sfânt. Prezenţa ceangăilor din Moldova se poate proba începând din secolul al XVIII-lea. De exemplu, în 1744 - dacă e să dăm crezare surselor epocii - în jur de cinci mii de persoane au peregrinat din Moldova la Şimleul Ciucului, număr semnificativ în contextul demografic al epocii. Deţinem numeroase date credibile referitoare la intensificarea pelerinajului şi la minunile ce au avut loc aici în secolul al XVIII-lea. În 1798, Batthyány Ignác, episcop din Transilvania într-o declaraţie precedată de ani lungi de analiză a afirmat că statuia sfântă din Şumuleu este statuie făcătoare de minuni.

 

Organizarea pelerinajului a continuat în secolul al XIX-lea. Dezvoltarea transportului (construirea reţelei de drumuri şi apariţia căilor ferate) de la sfârşitul secolului a condus la creşterea numărului pelerinilor şi a extins zona de atracţie a locului. De exemplu, în această perioadă prezenţa pelerinilor din Bucureşti sau din marile oraşe din Transilvania a devenit obişnuită. Tot din această perioadă provin şi primele date istorice referitoare la caracterul naţional al pelerinajului. Numărul pelerinilor şi al comunităţilor din anumite parohii a scăzut semnificativ, iar elanul peregrinării a slăbit. Pelerinajul a dispărut definitiv ca urmare a mutării statuii din cauza războiului. În octombrie 1916, când trupele române au invadat Transilvania, statuia Sfintei Maria şi-a găsit refugiu prima dată la Odorheiu Secuiesc, apoi la Cluj şi a revenit la Şumuleu doar în 1919. După terminarea războiului oficialităţile române au interzis pelerinajul, astfel încât primul pelerinaj de după război a avut loc în 1921, dar cu această ocazie pelerinii au renunţat la procesiune. La procesiunea din 1922 au participat în jur de 20-25000 de persoane. În perioada interbelică, caracterul naţional al pelerinajului s-a consolidat tot mai mult. După cel de-al Doilea Război Mondial organele comuniste au interzis pelerinajul, drept urmare, între 1949-1989, locul de pelerinaj din Şumuleu a fost vizitat doar de grupuri mici sau individual.

 

Activităţile tradiţionale din cadrul pelerinajului de la Şumuleu s-au schimbat într-o anumită măsură în funcţie de epoci, dar ele conţin şi elemente constante: vizitarea statuii sfinte aflate la altar, atingerea ei, înnoptarea în biserică (veghe), spovedania şi împărtăşania şi participarea la slujba religioasă, drumul crucii la calvaria de pe muntele Kis-Somlyó (denumirea locală: trecătoarea lui Hristos), vizitarea celor patru capele de la faţa locului (capela Salvator, capela Suferinţele lui Hristos, capela Sfântul Anton, capela Sfântul Ioan Nepomuk), culegerea plantelor medicinale de pe muntele Kis-Somlyó şi din împrejurimi (cea mai cunoscută plantă este cea numită „palma lui Hristos", o plantă cu cinci frunze, asemănătoare cu trifoiul), ruperea crengilor, târgul etc. Evenimentul central al pelerinajului de la Şumuleu este de secole procesiunea precedată de slujba de sâmbătă dimineaţă. Procesiunea durează mai multe ore până ce pelerinii înconjoară muntele Kis-Somlyó. Până la ultimul pelerinaj liber din 1949, biserica a fost punctul de plecare şi punctul terminus al itinerarului parcurs de către grupurile de pelerini ale diferitelor parohii. Procesiunea de sâmbăta Rusaliilor are o ordină strictă în funcţie de regiunea şi chiar de satele de provenienţă a grupurilor: Joseni - satele din Gheorgheni - Ciucul de Sus - preoţii (din interiorul cordonului) - Ciucul de Jos şi Casin - Zona Nirajului - Zona Sovata - Scaunul Odorheiului - Scaunul Mureş - Trei Scaune (aşa-numitul „Pământ Sfânt") - Braşov şi împrejurimile (ceangăii din Şapte Sate) - ceangăii din Ghimeş - ceangăii din Moldova. Franciscanii din Şumuleu au elaborat această ordine pentru a evita competiţia dintre grupuri care la cumpăna dintre secole a dus deseori la bătăi generalizate. Obiectul principal al procesiunii este labarum (popular laborium), un steag greu, asemănător cu un stup, fixat pe un cadru de fier şi o prăjină. Conform tradiţiei, obiectul era purtat în mijlocul procesiunii de către un elev eminent (laborifer) al unui gimnaziu franciscan din Şumuleu, elev care avea intenţia să urmeze o carieră în biserica catolică. Tradiţia spune că labarum este simbolul victoriei purtate asupra armatei condusă de principele unitarian János Zsigmond.

 

Structura spaţială şi temporală a evenimentelor centrale din cadrul pelerinajului s-a modificat semnificativ după schimbarea de regim din 1989: mesa principală este ţinută azi în şaua dintre munţii Kis-Somlyó şi Nagy-Somlyó pentru a găzdui mulţimea, care a ajuns de ordinul sutelor de mii. O parte însemnată a grupurilor de pelerini (cele organizate pe parohii) nu participă la procesiune ci merge direct la mesă. Procesiunea, deşi are o tradiţie de secole, a dispărut din cauza faptului că slujba este ţinută în cadrul procesiunii. Doar o mică parte a pelerinilor împreună cu elitele religioase şi laice participă la procesiune.

 

Pe lângă reorganizarea structurală a spaţiului şi timpului din epoca modernă putem observa estomparea treptată a elementelor populare tradiţionale, paraliturgice ale pelerinajului. De exemplu, veghea, comuniunea din biserică este mai degrabă organizată de biserică, iar rolul liderilor, al specialiştilor (conducători locali ai pelerinajului, persoane ajutătoare precum cântăreţi sau cei care spun o rugă şi persoanele care răspund de oficiile divine pe drumul crucii) s-a redus simţitor. Descreşte gradul de ritualizare al pelerinajului în ansamblul său. Cu alte cuvinte creşte numărul celor care nu participă la practicile ritualice comunitare prescrise de tradiţiile populare sau de bisericii. În acelaşi timp, se înmulţesc programele şi fenomenele profane asociate pelerinajului (comerţ, distracţie, elemente de carnaval observabile în vestimentaţie şi comportament etc.). Totodată au început să câştige teren funcţiile identitare (atât în privinţa identităţii locale cât şi în cea a identităţii naţionale). Parţial legate de elementele cultului religios arhaic de la Şumuleu (cultul soarelui, relaţia dintre venerarea Mariei şi cultul lunii), observăm mai nou expresii de cult neopăgân (de exemplu, aşteptarea răsăritului soarelui de rusalii, vestimentaţia şi utilizarea emblemelor etc.). Gradul intens de mediatizare a pelerinajului se răsfrânge la rândul lui asupra evenimentului în sine. Anumite momente şi practici ale pelerinajului par a se conforma aşteptărilor venite din partea mediei electronice, respectiv ale publicului lor. Televiziunea Duna TV este importantă în cadrul mass-media (ziare, posturi de radio şi televiziune, pagini de internet) pentru că din 1993 transmite în direct evenimentele din sâmbăta Rusaliilor. Mai mult, recent a început să transmită şi veghea din biserică. Astfel, transformă în eveniment public în spaţiul media exact acea parte a pelerinajului care mai devreme reprezenta comuniunea independentă (organizată fără ajutorul bisericii), spontană, intimă a celor mai săraci şi religioşi pelerini.



Bibliografie selectivă



BARNA Gábor: Moldvai magyarok a csíksomlyói búcsún. In: HALÁSZ Péter (szerk.): „Megfog vala apóm, szokcor kezemtül..." Tanulmányok Domokos Pál Péter emlékére. Budapest, 1993. 45-61.
BÁRTH János: A vígasztaló Napbaöltözött Asszony. Csodás gyógyulások egyházi vizsgálata Csíksomlyón 1784-ben. Agapé, Szeged, 2000.
BOROS Fortunát, P.: Csíksomlyó, a kegyhely. Csíkszereda, 1994.
DACZÓ Árpád Lukács, P.: Csíksomlyó titka. Pallas-Akadémia, Csíkszereda,2000.
DEMETER Júlia (szerk.): „Nap, hold és csillagok, velem zokogjatok!" Csíksomlyói passiójátékok a 18. századból. Argumentum Kiadó, Budapest, 2003.
KÁDÁR Kincső: Közösségi normák és egyéni hivatástudat összeütközése a csíksomlyói remete életében. Szakdolgozat. Kolozsvár, BBTE, Magyar Néprajz és Antropológia Tanszék, 2009.
MEDGYESI S. Norbert: A csíksomlyói ferences misztériumjátékok forrásai, művelődés- és lelkiségtörténeti háttere. Pázmány Péter Katolikus Egyetem-Magyarok Nagyasszonya Ferences Rendtartomány, Piliscsaba-Budapest, 2009.
MIRK László (szerk.): 101 vers és ének Csíksomlyóról. Kriterion Könyvkiadó, Kolozsvár, 2010.
MOHAY Tamás: Csíksomlyói kolduló ferencesek Moldvában 1858-59 ben. In: CZÖVEK Judit (szerk.): Imádságos asszony. Tanulmányok Erdélyi Zsuzsanna tiszteletére. Gondolat Kiadói Kör-Európai Folklór Intézet, Budapest, 2003. 168-189.
MOHAY Tamás: A csíksomlyói csíksomlyói pünkösdi búcsújárás. Történet, eredet, hagyomány. Nyitott Könyv-L'Harmattan, Budapest, 2009.
SIMÉN Domokos: A csíksomlyói búcsú folklorizálódott eredethagyományai. In: KÜLLŐS Imola (szerk.): Vallási Néprajz 10. Tanulmányok Dankó Imre tiszteletére. Budapest, 1999. 129-138.
TÁNCZOS Vilmos: A csíksomlyói kegyhely története. Európai Idő Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 1990.
TÁNCZOS Vilmos: Adatok a csíksomlyói kegyhely búcsújáró hagyományainak ismeretéhez. In: S. LACKOVITS Emőke (szerk.): Népi vallásosság a Kárpát medencében I. Veszprém, 1991. 136-158.
VASS Erika: A búcsú és a búcsújárás mint rituális dráma. Lexika Kiadó-MTA Könyvtára, Budapest, 2009.
VÖRÖS Gabriella: A szakrális, a nemzeti közösség és az egzotikum élménye. A magyarországiak részvételének motivációiról a csíksomlyói búcsúban. In: FEISCHMIDT Margit (szerk.): Erdély-(de)konstrukciók. Budapest-Pécs, 2005. 69-83.



TAGURI

pelerinaj, Şumuleu Ciuc


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ