referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / religie, credinţe populare
TRIMITE PRIN

Cultul popular al Mariei

Publicare: 2010-11-04
Autor: TÁNCZOS Vilmos
Categorie: religie, credinţe populare



Câteva dintre dogmele legate de Maria sunt doar cunoscute şi acceptate pasiv de religiozitatea populară, iar în practica paraliturgică populară aceste învăţături oficiale sunt receptate doar în forme cu contururi şterse. De pildă, teza virginităţii Mariei, declarată la sinodul din Constantinopol din anul 555 şi la sinodul Laterania din 669, este percepută de credinţele populare - de cele mai multe ori - doar cu o oarecare tentă de umor. Această teză a devenit sursa unor tipuri de istorisiri anecdotice. Sau putem aminti faptul că, deşi încă de la sinodul din Ephes (431) biserica a declarat-o pe Maria ca fiind născătoare de Dumnezeu (theotokos), totuşi, sărbătoarea - 1 ianuarie - legată de acest atribut al ei nu are deloc urme în folclorul religios. Din contră, dogma înălţării la ceruri a Mariei, adoptată doar la 1 noiembrie 1950 de către papa Pius al XII-lea, era acceptată cu pioşenie de conştiinţa populară religioasă. „Sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului", înălţarea ei la ceruri, în ziua de 15 august, are forme populare cultice de o mare varietate. Credinţele populare au fost întotdeauna preocupate de moarte şi de posibilitatea de învingere a morţii şi a slăbiciunii trupeşti. Ca urmare, învăţăturile bisericii despre trupul Mariei, nealterat, şi despre preamărirea (glorificarea) ei au fost „încorporate organic de sufletul popular". Florile puse în coşciugul morţilor de ziua Înălţării la Ceruri (Nagyboldogasszony) sau lungile legende epice despre moartea şi înălţarea Mariei, răspândite pe toată aria lingvistică maghiară, sunt decantarea populară sau - sub influenţa literaturii religioase vândute în târguri - semipopulară a acestei învăţături bisericeşti. Rădăcinile marii popularităţi şi „încorporarea organică" în perceptele religiozităţii populare a acestei dogme adoptate târziu pot fi explicate prin faptul că sufletul popular, plin de bun-simţ şi străin de speculaţiile teologice, nu a putut accepta niciodată ascetismul, dispreţul faţă trup al bisericii medievale. Credinţa populară vedea în preamărirea eternă a trupului mamei lui Hristos - propagată şi de către biserică - posibilitatea victoriei asupra morţii şi glorificarea finală a trupului uman.


Mater Dolorosa. Icoană pe sticlă din colecţiile muzeului din Rădăuţi gyűjteményéből. Foto: Tánczos VilmosDogmele despre Maria, amintite până acum, au avut doar o influenţă infimă asupra cultului popular al Mariei, în schimb semnificaţiile altor câteva dogme (Imaculata Concepţie, Maria Mediatoarea etc.) sunt esenţiale în această privinţă.


Cultul popular al Mariei este pătruns - mai mult chiar decât de imaculată concepţie - de percepţia Mariei „care ne ajută", de credinţa conform căreia Maria poate mijloci minunate binecuvântări cereşti celor care i se roagă. Acest rol de mediere nu este privit ca dogmă de către biserică, ci este doar un titlu („mediatrix", „advocata"), care decurge univoc din dogmele propriu-zis legate de Maria ca atare, poate fi propagat prin oficiile de răspândire de învăţături ale bisericii, poate fi deci dogmatizat.


Imaginea despre Dumnezeu proprie religiozităţii populare a maghiarimii a fost dintotdeauna abstractă şi impersonală (Dumnezeul aflat în depărtări, pasiv şi de o superioritate incomensurabilă, este invocat personal doar în situaţii de pericol). Relaţia interpersonală umană a noastră cu Dumnezeu se realizează de fapt printr-o relaţie personală cu Maria. Astfel, Imaculata Fecioară din Şumuleu-Ciuc, vizitată în fiecare zi din an, a devenit purtătoarea căinţei celor păcătoşi, mediatoarea celor bolnavi, orfani, părăsiţi.


Fără îndoială, această relaţie faptică, foarte strânsă cu Maria (vezi: Mi Asszonyunk [Doamna Noastră], Boldogasszony Anyánk [Binecuvântata Noastră Mamă]) nu este caracteristică doar maghiarilor (vezi: Madonna, Notre Dame, Our Lady etc), dar imaginea de Maria-advocata are semnificaţii deosebite pentru toată naţiunea maghiară. Maghiarii sunt poporul Mariei, deoarece Sfântul Ştefan a dedicat Ungaria Mariei. Ungaria istorică a devenit astfel regatul Mariei (Regnum Marianum), iar Sfânta Fecioara (Mamă), patroana Ungariei (Patrona Hungariae), deţinând astfel dreptul exclusiv asupra Sfintei Coroane care simbolizează Ungaria. În consecinţă, toţi regii de după Sfântul Ştefan domnesc de fapt din mila şi cu binecuvântarea Mariei. Până şi Casa Domnitoare Habsburg a fost conştientă de acest lucru. Eclatant este faptul că împăratul Leopold I a reînnoit în 1695 legământul lui Sfântul Ştefan, oferind din nou ţara - punându-şi familia şi pe el însuşi - sub protecţia Mariei. În Evul Mediu, chipul Mariei era bătut pe monede, cusut pe flamuri, pus pe clădirea parlamentului. Secole de-a rândul s-a aclamat „sub tuum presidum refugimus" („ne refugiem sub oblăduirea ta"), deoarece maghiarii credeau cu tărie că Fecioara Virgină nu va lăsa pradă pierii ţara care i-a fost oferită şi îi va pedepsi pe cei care uneltesc împotriva ei - deoarece ţara o simbolizează chiar pe ea.


Începând cu epoca barocă, se poate documenta faptul că Maria din Şumuleu-Ciuc era privită ca protectoarea întregii naţiuni, deţinătoarea Regnum Marianum, iar cultul ei s-a întregit tocmai în acest sens. Această relaţie mistică de „drept de posesiune" este redată clar de textul latin şi maghiar al imnului Tota pulchra es Maria... din culegerea de cântece a lui Kájoni, editată în 1719: „Te a mü nemzetünknek vagy tisztessége, Te a bűnösök szó-Szóllója, [...] Könyörögj érettünk a mi urunk JESUS Krisztusnál, hogy meg-mentse országunkat..." („Tu eşti onoarea naţiunii noastre, Tu eşti purtătoarea de cuvânt a păcătoşilor [...] Intervino pentru noi la domnul nostru IISUS Hristos, pentru salvarea Ţării Noastre.") La fel de clar e şi textul în latină: „Tu onorificentia populi nostri. Tu advocata peccatorum. [...] Intercede pro nobis ad Dominum JESUM CHIRSTUM: ut defendat Regnum istud."


În conştiinţa religioasă populară, dedicarea ţării Mariei este de o vie amintire şi azi, dovadă că multe rugăciuni, multe cântece religioase sunt închinate „Doamnei Regine" a „vechilor maghiari". În timpul vigiliilor de noapte la pelerinajul din Şumuleu-Ciuc, se cântă obsedant: „Ò, áldott Szűzanya, tégy nagy csodát/ a csak még egyszer add vissza a szép magyar hazát!" („Oh, Binecuvântată Fecioară-Mamă, fă o mare minune şi redă-ne din nou frumoasa ţară maghiară!").


Câteva dogme ale teologiei creştinătăţii europene - mai ales dogma neprihănirii şi învăţăturile despre rolul său de mediator (mediatrix) ¬¬- au dobândit o semnificaţie aparte în locurile votive ale Mariei din Transilvania. Statuia Mariei de pe altarul central al bisericii votive din Şumuleu-Ciuc simboliza toate atributele sale de excepţie. Intensificarea cultului Mariei din Şumuleu-Ciuc a atins un punct culminant cu o procedură iniţiată de dioceză la sfârşitul secolului al XVIII-lea, procedură încununată de episcopul Transilvaniei Batthyány Ignác, care în 1798 a declarat statuia făcătoare de minuni, recunoscând şi legiferând o nouă prerogativă a ei. Deşi teologia catolică nu cunoaşte dogma „Fecioarei Maria Făcătoare de Minuni", raportul episcopal a sfinţit o concepţie religioasă larg răspândită la secui despre forţa făcătoare de minuni a Mariei, cvasi-dogmatizând prin aceasta titlul de „Maria mediatrix" al Fecioarei Imaculate. În cultul popular al Mariei din Şumuleu-Ciuc, din atributele de „pulchra" (frumoasă, neprihănită, sfântă); „beatus" (binecuvântată, fericită, bogată [însărcinată]); „advocata" (mediatrix) şi din preceptul de „făcătoare de minuni" s-a creat un arhetip de Mamă („Nagy Anya" - „Marea Mamă"), care a făcut din Fecioara din Şumuleu-Ciuc ocrotitoarea şi salvatoarea secuilor şi a ceangăilor. Ulterior, ea a devenit ocrotitoarea şi salvatoarea întregii naţiuni.


Identificarea afectivă (şi mai puţin raţională) cu această „Mamă" a stat nu doar la originea marii drame rituale a pelerinajului din Şumuleu-Ciuc, ci şi a bogatelor obiceiuri poetice, dar şi a mulţimii de reprezentări vizuale bisericeşti şi populare care redau de secole acest sentiment religios profund.
Întemeietorul teoretic şi practic al etnografiei religioase maghiare, Bálint Sándor, se referă des în studiile sale de debut, la faptul că învăţăturile creştinismului european au găsit „un sol fertil" şi au devenit structuri „organice" ale sufletului popular maghiar. Noi am putea spune că în decursul timpului, tezele şi riturile creştine s-au suprapus în cultura populară cu reprezentările mistice arhaice aduse din est, contopindu-se într-o viziune unitară despre lume. Cu alte cuvinte: şi elementele străine au devenit, treptat, reale structuri organice ale culturii populare maghiare.


Neîndoielnic, însă, asimilarea nu s-a produs uniform în cazul tuturor tezelor şi formele liturgice creştine. Unele nu au avut deloc influenţă asupra imaginaţiei şi nu au indus entuziasm popular, dar, din contra, esenţializarea altora dintre ele a fost atât de pătrunzătoare, încât au generat forme ritualice complexe ale religiozităţii populare sau au dus la apariţia unor creaţii folclorice religioase de o frumuseţe excepţională.



Bibliografie selectivă



BARNA Gábor (szerk.): Boldogasszony. Szűz Mária tisztelete Magyarországon és Közép-Európában. Néprajzi Tanszék, Szeged, 2001.
ISTVÁN Anikó: „Most segíts meg, Mária..." A futásfalvi Sarlós Boldogasszony-napi búcsú szövegrepertóriuma. (Kriza Könyvek, 20.) Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2003.
KÁLMÁNY Lajos: Boldogasszony ősvallásunk istenasszonya. Budapest, 1885.
MAJSAI Mór: Szűz Mária tisztelete Magyarországon Szent István királytól napjainkig. In: Boldogasszony anyánk. Budapest, é. n., 7-200.
MOHAY Tamás: A csíksomlyói pünkösdi búcsújárás. Történet, eredet, hagyomány. Nyitott Könyv-L'Harmattan Kiadó, Budapest, 2009.
NAGY Ilona: Szűz Mária halála az apokrifekben és a folklórban. In: PÓCS Éva (szerk.): Lélek, halál, túlvilág. Vallásetnológiai fogalmak tudományközi megközelítésben. Balassi Kiadó, Budapest, 2001. 337-371.
SZIKSZAI Mária: Szövegek, képek, kultúrák. Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2010.
VASS Erika: A búcsú és a búcsújárás mint rituális dráma. Lexika Kiadó-MTA Könyvtára, Budapest, 2009.



TAGURI

magie, Regnum Marianum, János Kájoni, Şumuleu Ciuc


Discuţie