TRIMITE PRIN

Viaţa literară maghiară a Careiului până în 1989

Publicare: 2010-11-25
Autor: BENEDEK Zoltán, BURA László
Categorie: literatură



Oraşul care s-a format lângă cetatea strămoşească a familiei Károlyi a fost sediul comitatului Satu Mare până la schimbarea politică din 1919, lăsându-şi posterităţii moştenirea spirituală în această calitate. Orizontul european al gândirii lui Gábor Bethlen şi Francisc Rákóczi al II-lea, întrunirea unor iacobini la înscăunarea prefectului în vara anului 1794, propoziţiile „cascadă" ale lui Kölcsey care „au răsunat între aceste ziduri", desfătările lui Petőfi în vizită la Carei, dar şi antipatia sa faţă de vechea viaţă a comitatului, toate acestea au creat atmosfera deosebită a oraşului, în care elevii liceului piarist, întemeiat de către Sándor Károlyi în anul 1725, au contribuit şi ei la formarea unei spiritualităţi colective elevate. Tot aici a apărut, în anul 1778, primul volum de poezii în limba maghiară al lingvistului Miklós Révai. Aici s-au afirmat „culorile şi anii" lui Margit Kaffka (autoarea romanului Színek és évek [Culori şi ani]), acest oraş fiind primul care a deşteptat geniul lui Endre Ady. Un moment mai puţin cunoscut din moştenirea culturală a Careiului este faptul că aici s-a născut Ferdinánd Barna, primul traducător maghiar al Kalevalei (1871).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Carei au apărut mai multe ziare, şi anume: Népiskolai Lapok [Foile şcolii populare, 1870-71], Szatmármegyei Közlöny [Monitorul comitatului Sătmar, 1874-1920, 1940-45]; Nagykároly [Careiul, 1875-76]. Cel mai mult a rezistat ziarul intitulat Nagykároly és Vidéke [Careiul şi împrejurimile]. Ziarul a fost înfiinţat în 1884 şi, după ce a fost obligat să-şi schimbe titlul după interzicerea folosirii numelor de localităţi maghiare, a apărut până în toamna anului 1940. La acest ziar a lucrat într-un timp romancierul popular Mihály Kosztka. Dintre ziarele lansate în acest oraş după Primul Război Mondial trebuie menţionate săptămânalul Északnyugati Újság [Gazeta de Nord-Vest, 1919-30], săptămânalul social-literar Haladás [Progresul, 1926-28] şi Szilágymegyei Újság [Ziarul judeţului Sălaj, 1931-38], respectiv urmaşul acestuia, Kisebbségi Újság [Ziarul minoritar, 1938].

În această perioadă înfloritoare ia fiinţă şi asociaţia culturală Polgári Olvasókör [Cenaclul Civic, 1874-1918], care joacă un rol important în viaţa spirituală a oraşului.


De îndată ce a încetat să fie reşedinţă de judeţ, oraşul s-a scufundat într-o letargie spirituală. A intrat în regres Asociaţia Kölcsey, înfiinţată încă din 1892 pentru cultivarea memoriei poetului Ferenc Kölcsey, cu toate că străduinţei conducătorilor săi se datorează vizita în oraş a lui Elek Benedek împreună cu „fiii" săi (1928). Aici îşi petrece anii de tinereţe poetul şi traducătorul literar Endre Hegyi, aici se formează Sándor Török, specialist în teatru şi publicist.


Urmaşul Asociaţiei Kölcsey poate fi considerat Cercul Literar Kölcsey, fondat sub conducerea lui István Fényi în anul 1957. Forţa de atracţie a Cercului a avut efect şi asupra literaţilor din zona învecinată a Văii Ierului, cum ar fi Ernő Számadó, stabilit în Cheşereu, şi Imre Máté din Valea lui Mihai. A participat la activitatea cercului şi preotul evanghelic Károly Nikodémusz, a cărui piesă de teatru, drama în versuri intitulată Iuda Iscariotul, a fost prezentată în 1928 pe scena teatrului din Cluj. Profesorul Zoltán Benedek din Carei s-a afirmat cu studii în domeniul ştiinţelor naturale şi scrieri de popularizare a acestora; lui i se datorează prelucrarea cercetărilor etnografice şi entomologice efectuate de către naturalistul tăşnădean Lajos Bíró în ţara papuaşilor din Orientul Îndepărtat (1979). Mihály Károlyi S., tot din Carei, a scris o monografie despre artistul plastic Jenő Gyárfás. Directorul muzeului din Carei, János Németi, s-a afirmat la nivel naţional şi internaţional datorită cercetărilor sale arheologice. Aici şi-a început cariera poetul, romancierul şi traducătorul literar József Balogh. La începutul anilor optzeci a funcţionat cu succes o grupare literară numită Vasárnapi Fórum [Forum Duminical], îndrumată de către Ferenc Kádár şi István Gnándt; însă în 1985, în epoca înăspririi dictaturii de stânga, activitatea grupării a fost interzisă. Aici au debutat mai mulţi autori tineri, printre care Ödön Sróth, al cărui volum de poezii intitulat Fényözön [Potop de lumină] a apărut în anul 1981 la Timişoara.


Ca un experiment pedagogic original, profesorii au sprijinit împreună cu elevii teatrul amator - prin punerea în scenă a mai multor drame clasice şi operete mari, susţinându-i în acest fel, în afara cadrului şcolar -, precum şi grupurile de actori amatori din uzine.


Viaţa literară neîntreruptă a oraşului este înrădăcinată, printre altele, în tradiţia tipografică a oraşului. Prima tiparniţă din oraş şi-a început activitatea deja din anul 1753. În 1754 se tipăreau aici abecedare în limba maghiară şi rusă, iar în 1756 un manual de geografie, iar începând din epoca luptei pentru reînnoirea limbii, şirul publicaţiilor locale nu s-a mai întrerupt până în zilele noastre. Prin aceasta se explică şi istoria bogată şi diversificată a presei oraşului.



Bibliografie selectivă



Szirmay Antal: Szatmár vármegye I-II. Buda 1809.
Eble Gábor: Egy magyar nyomda a XVIII. században. Bp. 1891.
Benedek Zoltán: Színjátszó tanárok. Korunk 1965/11.
Fényi István: Ady-kereső Nagykárolyban. Utunk 1969/4.
Benedek Zoltán: Nagykároly. Orosháza 1994;
Uő: Érmellék. Orosháza 1996.
Nagykároly és vidéke. Évkönyv '96. Nagykároly 1995.
Nagykároly és Vidéke. Évkönyv '97. Nagykároly 1996.
Nagy László: Károli Gáspár és kora. Nv. 1996.



Discuţie