listare

trimite prin

Palatul Toldalagi-Korda din Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2010-05-14
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: strada Ion I. C. Brătianu nr. 14.
Cod: CJ-II-m-A-07285
Datare: 1803–1809

Date istorice

Din punctul de vedere al concepţiei arhitecturale şi al articulării faţadei palatul face parte din acea serie de clădiri clujene care au avut ca şi arhetip palatul Bánffy, construit între 1774–1786 la comanda lui Gheorghe Bánffy (1746–1822) după proiectele lui Johann Eberhard Blaumann, care a şi condus construirea clădirii. În anul 1787 Gheorghe Bánffy devine guvernatorul Transilvaniei, şi în 1790 mută sediul gubernial de la Sibiu la Cluj. Mutarea sediului gubernial a avut drept consecinţă un reviriment economic al oraşului, şi a condus la apariţia unor palate nobiliare în zonele intra muros, reşedinţele acelor familii care au deţinut diferite demnităţi în administraţia conducerii politice a provinciei. În mod firesc, concepţia arhitecturală a acestor palate era inspirată de palatul Bánffy, şi adaptată în parte posibilităţilor materiale ale comanditarului, respectiv la caracteristicile parcelelor avute la dispoziţie.

 

După mărturia inscripţilor comemorative, comanditarii palatului erau soţii László Toldalagi şi Anna Korda. Contele László Toldalagi (1748–1805) – al cărui tată era comanditarul frumosului palat baroc Toldalagi din Târgu Mureş – era un om şcolit la Basel, Utrecht şi Göttingen; în anii 1780 era vicecomite de Turda, iar la Dieta din 1791 participă ca şi oficial regal, dar la începutul anilor 1790 se retrage din viaţa politico-administrativă.

 

Anna Korda, soţia sa (†1820) provenea dintr-o familie nobiliară cu domenii vaste în comitatul Bihor şi în Sălaj. Tatăl ei, Gheorghe Korda, era comite de Cluj şi consilier gubernial, care a primit titlul de conte de la împărăteasa Maria Teresa în anul 1779. La căsătoria oficiată în anul 1786, Anna şi László erau deja divorţaţi, soţia fiind aceea care poseda un teren cu o casă în Cluj, pe locul actualului palat. Mai ales după anul 1791 petrec mai mult timp în casa menţionată din Cluj, şi probabil de atunci apare intenţia lor de a construi un palat reprezentativ în locul casei. Cumpărarea parcelelor vecine a avut un parcurs destul de anevoios, doar după marele incendiu din anul 1798, familia Toldalagi-Korda a putut să intre în posesia terenurilor de care au avut nevoie pentru edificarea impozantei reşedinţe visate.

 

Primele proiecte, nesemnate şi nedatate, par să fi fost realizate ante quem 1801. Cel care a desenat varianta finală a proiectului a fost inginerul Carlo Justi (1768–1808), inginer al comitatului Târnava (1789) şi al comitatului Turda (din 1800). În şematismul anilor 1794-1796 e menţionat ca geometra provincialis. În anul 1801 Carlo Justi a realizat devizul construirii clădirii (atât variantele cât şi desenele de detaliu ale palatului se păstrează în arhiva Bánffy aflat în Arhivele Naţionale din Cluj), dar lucrările propriu zise au fost demarate doar în anul 1803, debutând cu săparea fundaţiilor, respectiv cu comandarea materialelor de construcţie. În 1804 au fost isprăvite doar subsolul şi peretele vestic, respectiv s-a semnat un contract cu meşterul pietrar Mihail Kocsárdi pentru stâlpii porţii şi ai galeriei curţii, balustrada scării de onoare şi ancadramentele faţadelor. Pe lângă Kocsárdi mai apare în documente şi numele pietrarului Anton Hartmann.

 

În anul 1805 a murit László Toldalagi, dar, se pare că întâmplarea nefericită nu a afectat mersul lucrărilor. În 1807 clădirea era aproape terminată, şi deja un apartament a fost dat în chirie, probabil şi pentru paza materialelor de construcţie. În anul 1808 a fost terminată clădirea, cu lucrările de finisaj ale pietrarilor, ale lăcuitorului şi ale olarilor (Johann Gebhardt Refner şi Samuel Binetz) care au realizat sobele de teracotă. În anul 1806 Anna Korda a comandat inscripţiile comemorative de la pietrarul Mihail Csűrös, un meşter din atelierul marelui sculptor Simon Hoffmayer († 1800). Csűrös, pictor şi sculptor, în anul 1810 a vopsit grilajele ferestrelor realizate de fierarul István Ungvári după proiectele lui Carlo Justi.

 

Palatul – ca şi majoritatea palatelor nobiliare clujene din aceea vreme – a fost construit şi cu intenţia de a fi închiriate anumite apartamente, banii câştigaţi fiind folosite pentru întreţinerii clădirii. În 1809 Pál Bánffy a închiriat un apartament de şase camere, iar fiul lui a fost cel care în final a moştenit palatul: soţii care au construit clădirea au murit fără copii, iar moştenitoarea edificiului, Kata Bethlen, a fost luată de soţie de către contele Miklós Bánffy în anul 1840, şi după cum o demonstrează iniţialele unor grilaje, cei doi au întreprins şi anumite lucrări. În această vreme în palat a mai locuit şi fratele lui Kata Bethlen, Domokos Bethlen, liderul partidului conservator. După moartea contesei, palatul a fost moştenit de familia Bánffy, scriitorul şi politicianul Miklós Bánffy, curator principal al episcopiei reformate de Ardeal, fiind ultimul proprietar nobiliar al clădirii, care ulterior a fost naţionalizată. Dintre instituţiile care au avut sediul în palat, menţionăm Judecătoria Cluj, Conservatorul de Muzică, într-o vreme în unele camere au fost depozitate arhive din colecţia Societăţii Muzeului Ardelean. Printre locuitorii mai de seamă ale palatului amintim pe familia Reményik şi pe compozitorul Gheorghe Dima.

 Palatul Toldalagi-Korda actualmente adăposteşte birourile administrative ale Universităţii „Babeş-Bolyai”. În anul 2007 Universitatea a întreprins o serie de lucrări de „modernizare”, de refacere sau reparaţii la nivelul deschiderilor ferestrelor şi ale tâmplăriilor vechi deteriorate parţial, la care s-au adăugat o serie de refaceri la faţadele exterioare dar şi în interiorul palatului.

 


Descrierea edificiului

Palatul Toldalagi-Korda se ridică la intersecţia străzilor I. I. C. Brătianu şi H. Oberth (fosta Minorită), pe parcela situată la colţul sud-estic al intersecţiei, având astfel două faţade stradale. Clădirea se compune din patru aripi care înconjoară o curte interioară rectangulară, dar edificiile din colţul sud-estic ale curţii n-au fost niciodată finalizate. Palatul a fost construit pe trei niveluri: subsol, parter şi etaj. Acoperişurile aripilor sunt în două ape, şarpanta de tip baroc a palatului a suferit numeroase intervenţii ulterioare. Menţionăm faptul că deasupra calcanului estic al aripei sudice se observă în exterior o fermă a şarpantei, indicând intenţia de a „închide” planul pătrat, care însă, din motive încă necunoscute nu s-a realizat niciodată. Curtea interioară a clădirii se poate accesa prin poarta practicată în axa centrală a aripii nordice.

 

Faţadele exterioare ale palatului sunt cele de nord şi de vest, pe aliniamentele stradale ale parcelei, faţada nordică, spre strada I. I. C. Brătianu fiind cea principală, cu poartă, balcon, respectiv două table comemorând construirea clădirii. Faţada principală prezintă două decroşuri în partea estică, care au fost mascate de pilaştrii colosali, care se întind în înălţimea a două niveluri. Decroşurile se datorează, probabil, liniei uşor curbate a străzii, sau refolosirii clădirilor care au precedat palatul. Faţada principală are 11 axe, în centru fiind dispus portalul carosabil; articulat pe verticală de soclul format din plăci de piatră şi de brâul median din tencuială, decorat cu panglică împletită între două dungi. Brâul e aşezat sub elementele verticale de articulare. Cornişa este compusă din două porţiuni de profilatură marcantă, cea superioară este decorată cu denticuli. În axa elementelor verticale cornişa prezintă decroşuri. Faţada este articulată de opt pilaştri, cu capiteluri ionice care se ridică pe fundalul unor pilaştri cu decor alla rustica, formând împreună cu elementele orizontale şapte registre. Axele de goluri se încadrează în aceste registre după schema 1+1+2+3+2+1+1. Dinspre subsol se deschid opt goluri de aerisire, încadrate în soclu. Golurile de formă dreptunghiulară mai păstrează grilajul original din fier forjat.

 

La parter axa centrală este marcată de poarta reprezentativă a palatului. Intrarea este flancată de două coloane într-un puternic rezalit, cu capiteluri ionice decorate cu ghirlande fitomorfe. Coloanele au bază poligonală sprijinită pe două postamente prismatice înalte. În spatele coloanelor se mai vede şi câte un pilastru cu bază şi capitel asemănător. Capitelurile susţin două console alungite, cu capăt curbat, cioplite în piatră. Pe aceste console, respectiv pe una din mijloc, care porneşte din bolţarul median marcat al ancadramentului porţii se sprijină balconul cu placă de piatră ranforsată de benzi metalice. Poarta are ancadrament cioplit în piatră, cu închiderea în forma mânerului de coş. Montanţii au câte o piatră-tampon cu volută superioară. Montanţii dispun de capiteluri cu denticuli. Poarta are doi batanţi, şi în linia capitelurilor porţii se află o arhitravă de lemn. Golul dintre arhitravă şi arcadă este închis prin plăci de lemn. Pe cele două laturi ale porţii carosabile găsim câte o uşă pietonală. Nivelul de călcare al acestora este la o cotă mai înaltă decât cea a porţii. Uşile dispun de ancadramente dreptunghiulare de piatră cu luminator superior, cu colţurile superioare evazate şi decorate cu striuri pe margini, fiind tipice perioadei începutului de secol XIX. Se mai păstrează tâmplăria uşilor cu frize şi tăblii, respectiv balamalele, clanţele, broaştele, şildurile şi butoanele de uşă, realizate din metal. La luminatoarele superioare găsim grilaje metalice. Deasupra uşii vestice se află o placă comemorativă în memoria marelui compozitor Gheorghe Dima, care a locuit în această clădire.

 

Ferestrele de la parter – cu ancadrament şi tâmplărie – au fost schimbate cu replici prin nişte lucrări neautorizate în 2007, întreprinse de birourile administrative ale Universităţii Babeş-Bolyai, soarta ancadramentelor originale nu este cunoscută. Ancadramentele de piatră prezintă forme tipice baroce, cu colţurile superioare evazate şi cu marginile decorate cu striuri. Cele mai frumoase detalii ale ferestrelor de la parter, sunt elegantele grilaje din fier forjat. Partea inferioară a grilajelor este bombată în formă de coş. Grilajele sunt decorate la partea superioară cu ghirlande şi motive florale. Fiecare grilaj prezintă în partea inferioară câte un medalion cu o iniţială şi coroană nobiliară. Iniţialele forjate folosesc tipul de litere care se observă şi la piatra de cheie a ancadramentului porţii palatului Bánffy. Iniţialele ascund numele comanditarilor şi beneficiarilor palatului, László Toldalagi şi soţia sa, Anna Korda (GTL, GTKA), dar şi a monogramele moştenitorilor lor, Miklós Bánffy I., soţia sa, Katalin Bethlen, şi fiul lor, Gheorghe Bánffy (GBM, GBK, GBG). Conform istoricului de artă József Biró, în perioada interbelică grilaje asemănătoare existau şi în colecţia castelulul Teleki de la Gorneşti, care proveneau de la o clădire din Târgu Mureş.

 

Balconul se află în faţa celor trei axe centrale, dintre care cea de mijloc îndeplineşte funcţiunea de uşă. Balustrada balconului este realizată din fier forjat, decorul prezintă analogie cu formele balcoanelor palatelor Teleki (1790-1795, operă a arh. Joseph Leder) şi Thoroczkai. În partea centrală a balustradei se vede monograma GTL într-un medalion alcătuit din frunze de laur şi cu o coroană de conte. Golurile au chenare de tencuială cu colţurile superioare evazate. Inscripţiile incizate pe câte o placă amplasată în cele două laturi ale uşii, comemorează construirea palatului. Placa de vest: G. TOLDALAGI LÁSZLÓ/ G. KORDA ANNÁVAL/ KEZDIK ÉPÍTENI/ MDCCCIII. (Lucrările au fost începute de contele László Toldalagi şi contesa Anna Korda, 1803). Inscripţia plăcii estice consemnează: G. KORDA ANNA/ NÉHAI HÍV FÉRJE/ TZÉLJÁT VÉGZI/ MDCCCIX. (Anna Korda termină scopul răposatului şi fidelului său soţ, 1809). Deasupra plăcilor de piatră sunt amplasate blazoanele celor doi proprietari, cioplite în piatră: roata ţinută de un braţ, herbul familiei Toldalagi şi călăreţul cu sabia scoasă, însemnul familiei Korda.

 

Faţada vestică are o tratare asemănătoare cu faţada principală, cu 12 goluri pe nivel, doar ferestre identice cu ferestrele faţadei principale. Între axele 9 şi 10 s-a amplasat o tablă comemorând naşterea în această casă a poetului Sándor Reményik. Faţadele spre curtea interioară dispun de ferestre asemănătoare la parter şi la etaj. În mod firesc nu lipseşte galeria elegantă asemănătoare cu cea a palatului Bánffy, cu arcade sprijinite pe stâlpi, la parter, şi şir de coloane elegante la etaj care se ridică de pe balustrada de piatră.

 

Cu ocazia ultimelor cercetări au fost descoperite patru grilaje de fereastră asemănătoare cu cele de pe faţadele exterioare. Aceste grilaje prezintă elemente stilistice diferite de cele de pe faţade: lipsesc iniţialele, decorul concentrându-se la partea superioară. După toate probabilităţile erau montate la unele ferestre ale faţadelor interioare în anii 1830–1840.



taguri

, palat,

Discuţie