listare

trimite prin

Capela Inima lui Isus, Odorheiu Secuiesc
Ultima actualizare:  2010-02-18
Autor:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: strada Bazinului 2.
Cod: HR-II-a-A-12893
Datare: sec. XIII.?, sec. XVI.?

Date istorice

Datarea capelei este un subiect încă în discuţie, fără o concluzie certă. Pe baza planimetriei, cei mai mulţi autori o consideră o clădire romanică, din secolul al XIII-lea. Această datare se bazează pe câteva analogii sigur databile: Ják (Ungaria), capela Sf. Iacob, mijlocul secolului al XIII-lea, Pápoc (Ungaria), capela Sf. Mihail mijlocul secolului al XIII-lea, Chrasť nad Hornádom (Slovacia, sec. XIII.).

 

Clădirile enumerate, care apar şi în documentele medievale, au multe piese sculptate în piatră databile stilistic, în interiorul lor, la întâlnirea loburilor, se ridică stâlpi angajaţi. Clădirile din Ungaria au faţadele bogat articulate, respectiv două niveluri în interior, cea din Slovacia are un turn masiv central, capela din Odorhei - pe lângă o asemănare parţială a planului - neavând legături morfologice cu exemplele enumerate. Capela Inima lui Isus nu dispune de piese sculptate sau pictură murală pe baza căruia am putea emite o datare medievală sigură. Un exemplu mai apropiat (cel puţin geografic) este biserica ortodoxă din Gurasada, unde însă loburile de pe axul E-V sunt alungite, respectiv şi aici dispunem de piese cioplite în piatră şi de fresce care datează clădirea. În Secuime cunoaştem trei clădiri cu plan asemănător: capela Sf. Ana lângă Gheorgheni, care ulterior a fost extinsă cu o navă dreptunghiulară. Despre istoricul acestei clădiri se cunoaşte şi mai puţin, dar nu este exclus că este vorba despre o capelă armenească sau de influenţă armenească din secolele XVII-XVIII. (în zona Caucazului planurile asemănătoare sunt des răspândite). În faza actuală a cercetărilor această clădire este cea mai apropiată analogie a capelei din Odorhei. A doua clădire este de fapt o ruină lângă biserica reformată din Doboşeni, care încă nu a fost cercetată arheologic. Al treilea monument este capela Sf. Ştefan pe dealul Perkő lângă Sânzieni, care are un plan mai dezvoltat decât cel din Odorhei: cele patru loburi se alăturează unui pătrat, asemănător cartuşelor renascentiste, acoperişul are cinci turle. Capela de pe Perkő, despre care nu dispunem informaţii medievale, are un ancadrament de intrare deosebit de frumos realizat din 1686 (cu blazoanele lui Sámuel Kálnoky şi Erzsébet Lázár), respectiv o pictură murală în absidă din mijlocul secolului XVIII., reprezentând regii sfinţi ai Ungariei, din donaţia lui István Mikes şi Róza Petki. În acest caz nu se poate exclude de loc că avem un exemplu de clădire cu plan central renascentist.

 

 

Concluzionând, se poate constata, că capela Inima lui Isus este foarte departe de analogiile sigure din secolul al XIII-lea, iar exemplele din Secuime sunt foarte puţin cunoscute, deci nu pot fi folosite la datare. Studiul de parament din 1973 a arătat că uşa originală nu are ancadrament, iar cadrele de cărămidă ale ferestrelor par a fi ulterioare faţă de zidărie. Este indiscutabil faptul că planul patrulobat era foarte răspândit în evul mediu, în evul mediu timpuriu în zona Caucaziană şi în Orientul Apropiat au fost zidite numeroase biserici cu această planimetrie, iar în perioada romanicului găsim exemple aproape în toate ţările Europei catolice, şi nu numai. Totuşi, nu trebuie să uităm faptul că acest plan era folosit şi în perioada renaşterii sau a barocului ( de ex. Vác, capela Sf. Rocus, 1740).
O altă datare a capelei ar putea fi bazată pe o monedă din 1561 a regelui Ferdinand I., găsită în 1973 lângă fundaţia absidei nordice în cursul cercetărilor arheologice de către Mariana Beldie. Acceptarea datării de secol XVI. este la fel de problematică ca şi cea de secol XIII.: avem doar un singur indiciu, neconfirmat de alte informaţii.

 

Cercetările arheologice au descoperit doar două morminte, care indică mai degrabă funcţiunea de capelă şi nu de biserică medievală (în interiorul şi în jurul bisericilor parohiale a fost cimitirul localităţilor medievale). Levente Tibád presupune că capela ar fi fost construit ca şi o recunoştinţă pentru vindecările care au avut loc datorită izvoarelor sărate din jur. Despre Gyárosfalva avem foarte puţine informaţii, în conscripţia militară din 1567 împreună cu cele două sate vecine avusese doar 4 porţi, şi în 1571 deja a fost alipit oraşului Odorhei. Prima menţionare a capelei este din 1662, când s-au reparat probabil pagubele provocate de invazia turco-tătară. Nu este exclus că tavanul din 1677 a fost realizat în cadrul acestor lucrări de renovare. Călugărul István Lakatos în 1702 prezentase procesiunea de Ziua Domnului de la capela Numele lui Isus denumită Casa lui Isus ca şi una dintre cele mai importante sărbători religioase ale regiunii. Monografiile mai importante ale sfârşitului secolului al XVIII-lea (József Benkő, János Szeles) menţionează capela Casa lui Isus şi procesiunile de ziua Corporis Christi, care însă, datorită numeroaselor fapte violente, au fost interzise de către autorităţi în anii 1780. Zidul din jurul capelei a fost construit în 1771, iar în 1773 iezuiţii din Odorhei au reparat clădirea. Căsuţa sihastrului a fost construită în 1830 din donaţia episcopului Sándor Rudnay. La începutul secolului al XIX-lea s-a răspândit denumirea capela Isus, iar la începutul secolului XX., Inima lui Isus.


Descrierea edificiului

Una dintre cele mai des menţionate monumente istorice ale oraşului Odorheiu Secuiesc este capela Inima lui Isus, aflată lângă drumul spre Cristuru Secuiesc, pe situl satului dispărut Gyárosfalva. Gyárosfalva a fost alipit în 1571 oraşului, locuitorii lui s-au mutat la Odorhei, singura construcţie pe situl localităţii a rămas capela Inima lui Isus. Se poate presupune că toponimul Gyárosfalva („satul fabricanţilor") păstrează amintirea fierarilor care locuiau lângă centrul domenial regal Odorhei din timpul regilor Arpadieni, înaintea sosirii secuilor în regiune. În valea pitorească se ridică construcţia cu volumetrie inedită, menţionată în literatură prin mai multe denumir:, de cele mai multe ori ca şi capela Isus sau capela Inima lui Isus. Mica construcţie este împrejmuită de un zid scund de piatră de plan ovoidal neregulat, sprijinit prin contraforturi, având o poartă spre sud şi o uşă spre nord. Dinspre interior zidului este adosat o căsuţă de sihastru. Pe vârful frontonului porţii sudice se vede o cruce de piatră. Deasupra uşii se observă inscripţia 1830, modelată din tencuială, în chenarul de lemn al uşii s-a înscris anul 1771. Căsuţa de sihastru cu târnaţ are două clopote de dimensiuni mai mici, una dintre aceştia a fost turnat în secolul al XIX-lea la Sighişoara conform inscripţiei: M(ichael) MANCHEN SCHAESBURG.

 

Planul capelei, construite din pietre de râu, este patrulobat, totuşi mai mulţi autori definesc ca şi rotundă, rotundele fiind de fapt clădiri eclesiastice cu navă circulară cu absidă. Capela din Odorhei este o clădire cu plan central, pătratul interior, care este lărgit prin cele patru abside, are lăţime de 3,4 m. Acoperişul cu şindrilă poartă o turlă de lemn, cu cruce. Sub streaşina clădirii se mai observă faptul, că original absidele au fost acoperite prin semicupole. Intrarea clădirii se deschide dinspre sud, din direcţia porţii zidului de incintă. Deasupra uşii simple de lemn se deschide o fereastră alungită, de mici dimensiuni. Grilajul metalic din spatele uşii este inscripţionat: 1830 INRJ. În faţa absidei sudice, în absida de nord - unde este amplasat şi altarul - se poate observa perechea înzidită a ferestrei de sud. În absida vestică se mai sesizează urma intrării originale şi o fereastră ovoidală în ax. În absida estică se deschide o fereastră în segment de cerc, de dimensiuni mai mari.

 

Interiorul capelei este simplu, are pardoseală de cărămidă. Tavanul casetat este o copie - nu prea fidelă - a tavanului vechi, care astăzi se află într-un loc necunoscut, probabil în colecţia unui muzeu din Budapesta. Tavanul casetat de astăzi poartă inscripţia 1903. Pe baza unei alte inscripţii literatura susţine că tavanul vechi datează din 1677. Astăzi tavanul respectiv poate fi studiat doar în reproducţia în culori din cartea lui Dezső Malonyay. Pe acesta se poate observa, că mai multe casete au margini arcuite datorită planimetriei capelei, şi casetele mai mici nu au fost decorate (din cele 42 sunt decorate 35). Cele mai multe casete au avut ornamente florale în compoziţie simetrică pe ax, în mai multe cazuri apare şi motivul caracteristic al ulcioarei italieneşti. Casetele de formă neregulată au fost decorate cu compoziţii mai libere, de frunze sau de ciorchine de struguri. Pe câteva casete se observă compoziţii în vârtej. Plantele care apar cel mai des sunt lalelele şi strugurele. Pe baza unor considerente stilistice, Lajos Kelemen legase tavanul cu cele ale bisericilor din Feliceni (1670) şi Satu Mic (1699), operele tâmplarilor János şi András Asztalos de Szombatfalva, presupuşii autori şi ale tavanului din capelă.

 

O piesă valoroasă a mobilierului liturgic este altarul amplasat în absida nordică, realizat probabil în secolul al XVIII-lea, cu o compoziţie arhitecturală cu coloane, bogat decorate şi aurite. Pe frontonul altarului se vede monograma Maria. Pictura altarului reprezintă pe copilul Isus cu mielul. Într-o mică casetă deschisă recent pe altar, se observă cromatica originală în culori vii. Pe lângă altar, sub un baldahin baroc se află o cruce de lemn pentru procesiuni. În colţul estic al absidei nordice se observă o nişă, probabil un pastoforiu. În absida vestică s-a amplasat statuia de lemn colorat al Sfântului Ioan de Nepomuc, o reprezentare interesantă a sfântului, cu boneta în mână. Ferestrele capelei sunt închise prin vitralii de la începutul secolului XX. Cercetările de parament au dezvelit în interior mai multe inscripţii de tip hic fuit din secolul al XVII-lea, iar în absida altarului o figură încă neidentificată, pictată în ulei.



Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină