listare

trimite prin

Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului, Timişoara
Ultima actualizare:  2010-03-15
Autor:  Sarkadi Nagy Emese
Tradus de:  P. Kovács Klára



Date despre monument
Adresa: Piaţa Iancu de Hunedoara nr. 1.
Cod: TM-II-m-A-06140
Datare: 1443–47, transformat în sec. XVI–XVIII şi în 1856

Date istorice

Castelul patrulater, care găzduieşte începând cu anii 1950 Muzeul Banatului, se situează în centrul oraşului, în imediata vecinătate a pieţei centrale. Aripile edificiului delimitează o curte interioară. Colţurile clădirii cu două etaje erau flancate iniţial de câte un turn, dintre care s-au păstrat bastioanele de tip italian de pe colţul sud-estic şi sud-vestic, respectiv turnul poligonal nord-estic. Fundaţiile turnului poligonal nord-vestic au fost identificate cu ocazia săpăturilor arheologice. Faţada principală - cea nordică -, turnul nord-estic şi latura nordică a faţadei vestice sunt de factură romantică.

 

Pe locul castelului actual stătea o cetate construită în perioada domniei regelui Carol Robert, după ce acesta îşi mutase sediul la Timişoara. Unele cercetări susţin că s-au efectuat lucrări importante în castel şi la incinta urbană fortificată şi în perioada comitelui de Timiş, Filippo Scolari (1404-1426). Această construcţie fusese extinsă şi transformată ulterior, în deceniul al cincilea al secolului al XV-lea, de către Ioan de Hunedoara. Castelul nou îl întrecea în dimensiuni pe acela vechi, iar la construcţia sa nu s-a ţinut cont de dispoziţia planimetrică a vechiului castel. Fundaţiile sale au fost aşezate pe piloni, asemenea celui vechi. Turnul nord-estic - păstrat cu anumite transformări până în zilele noastre - a fost ridicat probabil pe la finele secolului al XV-lea, sau începutul celui următor. Cele două bastioane (pe colţul sud-vestic, respectiv sud-estic) datează de pe la mijlocul veacului al XVI-lea (1551), deşi conform unui plan realizat în 1727 de către un inginer militar austriac (v. Opris 2007, pp. 46-47) bastionul sud-vestic fusese reconstruit sau reparat la începutul veacului al XVIII-lea. Aceste lucrări au fost necesare cu siguranţă ca urmare a pagubelor suferite în asediul din 1716, condus de Eugeniu de Savoia.

 

În secolul al XVIII-lea edificiul utilizat drept cazarmă de artilerie a suferit şi alte intervenţii: s-a reconstruit aripa estică şi capătul estic al aripii sudice. Cea mai amplă renovare a castelului a avut loc în 1856. Aripa nordică, capătul nordic al aripii vestice şi colţul nord-estic au fost transformate radical în stil romantic. Tot atunci şi-a dobândit înfăţişarea actuală - în ton cu faţada nordică de factură romantică - şi turnul poligonal nord-estic. De asemenea aripa nordică s-a extins cu încă un tract spre curte, faţadele au dobândit forma lor actuală cu distribuţia nouă a golurilor. S-a transformat şi compartimentarea interioară a clădirii şi s-au reclădit bolţile încăperilor.

 

Între 1902-1903 s-au efectuat lucrări de amploare în jurul castelului. Pe latura nordică au avut loc investigaţii arheologice. După pregătiri ce s-au prelungit decenii întregi, în anii 1950 clădirea a fost reamenajată pentru a găzdui Muzeul Banatului. Cu câteva luni în urmă au fost demarate noi lucrări de renovare şi modernizare ale edificiului.
 

 


Descrierea edificiului

Faţada principală a monumentului este cea nordică datând din secolul al XIX-lea. La parter aceasta este ritmată de 2+3+1+3+2 axe de goluri, caracterizate de ferestre geminate cu închiderea semicirculară şi frontonul încheiat în arc frânt, respectiv de portalul flancat de pilaştri, din în axul central. Poarta are închiderea şi frontonul asemănător ferestrelor.

 

Faţada etajului prezintă 2+7+2 axe de goluri, caracterizate de ferestre romantice, care au înălţimea a două niveluri, ancadramente semicirculare încununate de panouri decorative din tencuială, încheiate în arc frânt. Deschiderile împărţite de câte un menou sunt decorate cu muluri din fier.

 

Faţada estică este delimitată de bastionul sud-estic - dotat cu trei axe de goluri pe latura estică - respectiv de turnul poligonal amintit mai devreme, de la capătul opus. Între turnuri, peretele este articulat la cele două etaje de 6+1+4 axe marcate de ferestre simple, fără ancadramente, încheiate în segment de cerc şi încununate de sprâncene înguste, de forma închiderii. Cu o singură excepţie, deschiderile de la parter urmează distribuţia celor de la nivelurile superioare: dintre cele 1+4+1+4 axe, a şasea cuprinde poarta semicirculară, cu ancadramentul cioplit din piatră. Ferestrele încheiate în segment de cerc sunt încununate de panouri decorative încheiate în arc frânt. Faţada estică a bastionului prezintă trei axe caracterizate de ferestre asemănătoare cu cele descrise.

 

Turnul poligonal are patru niveluri. Fiecare a doua latură a acestuia prezintă la fiecare nivel câte două ferestre geminate cu închiderea semicirculară, încununată de frontoane modelate din mortar, avânt închiderea în arc frânt. Registrele faţadelor sunt delimitate de brâuri accentuate, profilate. Turnul este încununat de un atic crenelat de factură romantică, sprijinit pe un şir de console. Peretele este tratat în rustica la parter şi doar striat la nivelurile superioare. În secolul al XIX-lea faţada estică s-a prelungit spre nord cu un colţ de lungimea unui singur tract. Faţada acestuia este în ton cu faţada nordică: la parter peretele căptuşit cu blocuri de piatră făţuită este străpuns de ferestre geminate semicirculare, încununate de frontoane încheiate în arc frânt; la nivelurile superioare faţadele de cărămidă prezintă o fereastră cu deschiderea semicirculară, de înălţimea a două niveluri, încununată de un panou decorativ încheiat în arc frânt, modelat din tencuială. Atât decorul în rustica de pe muchiile faţadei de la nivelurile superioare, cât şi atica ce încoronează faţada au fost cioplite în piatră. Extinderea, colţul adăugat în veacul al XIX-lea, iese în rezalit faţă de planul faţadei nordice, asemenea bastionului de pe colţ.
Cele şase axe dinspre nord-vest ale faţadei vestice prezintă un decor asemănător faţadei nordice, în timp ce în partea sudică, faţada vestică prezintă un corp cu cinci axe şi trei niveluri, uşor în rezalit faţă de restul faţadei, al cărui aspect evocă faţada estică şi sudică. Latura sudică a acestui corp cuprinde patru axe de goluri. Peretele este striat pe toate cele trei niveluri. La parter remarcăm ferestre - respectiv ferestre oarbe - încheiate în segment de cerc, încununate de panouri decorative cu închiderea în arc frânt, modelate din tencuială; ferestrele etajului întâi sunt dreptunghiulare şi prezintă panouri decorative asemănătoare; cele de la etajul al doilea sunt tot dreptunghiulare, dar nu sunt dotate cu panouri decorative.

 

Feţele bastionului sud-vestic prezintă câte trei axe de goluri.

 

Faţada sudică flancată de cele două bastioane este compartimentată în 3+11+3 axe caracterizate de ferestre de tipul celor descrise anterior la toate trei nivelurile.

 

Deşi decorul faţadelor dinspre curte urmează în linii mari modelul faţadelor exterioare, primele sunt mult mai modeste. Faţada estică şi sudică prezintă ferestre simple, cu ancadramente modelate din tencuială, încheiate în segment de cerc la toate trei nivelurile. Faţada dinspre curte a aripii nordice este ritmată de ferestre încheiate în segment de cerc, mai mici la parter, şi deschideri de înălţimea a două niveluri la etaj. Acestea sunt urmate de un şir de goluri mici, pătrate, asemenea unor ambrazuri. La parterul aripii vestice remarcăm arcade largi, semicirculare, iar la etaj ferestre cu închiderea în segment de cerc, asemenea acelora descrise anterior. Un brâu profilat înconjoară faţadele dinspre curte, delimitând parterul de etajul întâi.

 

Amenajarea interioară a clădirii este cât se poate de monotonă, purtând amprenta transformărilor din anii 1950, efectuate în vederea găzduirii muzeului (în prezent este în curs renovarea edificiului).

 

Majoritatea încăperilor de la parter sunt folosite drept birouri şi depozite. Acestea se accesează dinspre curte, de pe foişorul din faţa aripii sudice cu dublu tract. Aripa estică cuprinde un singur tract mai lat. În secolul al XIX-lea aripa nordică fusese extinsă spre curte cu un al treilea tract. În capătul vestic al aripii se situează aşa-numita „sală de marmură", boltită, ritmată de stâlpi, pardosită cu dale de calcar roşu. Aripa vestică are un plan uşor neregulat: corpului cu dublu tract şi faţada exterioară uşor oblică i s-a alipit spre sud un corp cu triplu tract (coridor + 2 tracturi). În centrul aripii sudice, în partea sudică a aripii vestice, respectiv în colţul nord-estic al clădirii sunt amenajate scările ce duc la etaj. Aici s-au păstrat câteva detalii ale tâmplăriei din veacul al XIX-lea. Printre sălile cele mai reprezentative ale castelului se remarcă sala dinspre vest de la etajul aripii nordice, deasupra „sălii de marmură". Spaţiul ritmat de două şiruri de stâlpi comunică cu o sală asemănătoare - împărţită cu un şir de stâlpi - aflată în capătul nordic al aripii vestice. Stâlpii amintiţi, clădiţi din cărămidă, susţin bolţi semicilindrice în ambele încăperi. Sala din aripa nordică fusese acoperită iniţial de bolţi în cruce, desfiinţate după anul 1836. Spaţiul amplu este luminat de ferestrele mari, de factură romantică descrise mai sus. Izvoarele consemnează tot la etajul întâi şi capela castelului (situată - conform reprezentărilor mai vechi ale clădirii - în turnul nord-estic dotat cu o absidă poligonală). Camerele castelanului şi a doamnelor erau în aripa sudică şi estică, încăperile de la etajul al doilea fiind destinate oaspeţilor şi servitorilor.

 

Castelul are în zilele noastre un aspect foarte eterogen, reflectând transformările efectuate în cursul multiplelor intervenţii din trecut. În ciuda semnificaţiei sale edificiul a fost prea puţin cercetat. Nu au avut loc nici investigaţii arheologice sistematice. Renovarea de amploare în curs şi cercetările efectuate cu această ocazie vor dezvălui fără îndoială date semnificative referitoare la istoricul monumentului.

 


Bibliografie selectivă
• Mihai Opriş, Timişoara. Evoluţia structurilor urbane medievale, în: Arhitectura, 33, 1985, nr. 3, pp. 45-54 şi 34, 1986, nr. 3, pp. 33-52.
• Ioan Haţegan, Das Mittelalterliche Schloss von Temesvar und die von Filippo Scolari im Banat gebauten oder renovierten Schlösser, în: Castrum Bene, 2/1990, Budapest, 1992, pp. 268-269.
• Roşiu Liliana, Amenajarea castelului Huniazilor din Timişoara ca muzeu al Banatului, în: Analele Banatului, S.N., Arheologie-Istorie, VI, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pp. 31-41.
• Adrian Andrei Rusu, Arad és Temes megye középkori erődítményei, în: A Középkori Dél-Alföld és Szer, Szeged, 2000, pp. 579-581.
• Al. Rădulescu, Castelul Huniade - Timişoara. Sondajul arheologic din anul 1980, în: Analele Banatului S.N., XIV, 2, 2006, pp. 11-32.
• Mihai Opriş, Timişoara. Monografie urbanistică, Vol. I, Descoperiri recente care au impus corectarea istoriei urbanistice a Timişoarei, Timişoara, 2007, pp. 46-47.
• Al. Rădulescu, Daniela Tănase, Zsuzsanna Kopeczny, Raport preliminar privind cercetările arheologice preventive de la Timişoara - Castelul Huniade 2007, în: Banatica, 18, 2008.


taguri

castel, , Timişoara

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină