listare

trimite prin

Fragmente din zidul celei de-a doua incinte a oraşului medieval, Cluj-Napoca
Ultima actualizare:  2010-05-10
Autor:  Mihály Melinda



Date despre monument
Adresa: Str. Potaissa nr. 1–3, Avram Iancu nr. 1–27, Republicii nr. 3–7, Universităţii nr. 7–9, M. Kogălniceanu nr. 2–10, Baba Novac (extrema sudică şi nr. 15), Tipografiei nr. 17.
Cod: CJ-II-a-A-07242, CJ-II-m-A-07241.01, CJ-II-m-A-07241.02, CJ-II-m-A-07241.03, CJ-II-m-A-07241.04, CJ-II-m-A-07241.05, CJ-II-m-A-07242.06, CJ-II-m-A-07271
Datare: sec. XV–XVI.

Date istorice

Regele Sigismund de Luxemburg în anul 1405 a ridicat o serie de oraşe ale ţării, între care şi Clujul, la rangul de oraş liber regal, acordându-le totodată şi dreptul de a se înconjura cu ziduri noi de incintă. Deşi nu există documente referitoare la începerea construcţiilor din Cluj, acestea au fost demarate probabil înaintea emiterii decretului regal, regele Sigismund aprobând de fapt prin decret lucrările deja începute. Lucrările au fost foarte lente, cei 3-4000 de locuitori ai oraşului întâmpinând mari greutăţi chiar şi cu sprijin regal. Plăcile comemorative ale porţilor demonstrează faptul, că mare parte a incintei fortificate a fost definitivată după moartea regelui Sigismund, la presiunea otomană din timpul domniei regelui Matia.

 

Noua fortificaţie se întindea pe unele porţiuni pe linia incintei vechii fortificaţii, fiind delimitat de Canalul Morii, străzile Tipografiei, Baba Novac, Potaissa, Samuil Micu şi Paul Chinezu.

 

La sfârşitul secolului al XV-lea fortificaţia se întindea pe aproximativ 45 de hectare, având 18 de turnuri şi ziduri de 3 km lungime, străjuite de turnuri exterioare. Accesul în interiorul incintei era asigurat de şase porţi şi două portiţe, acestea fiind următoarele, turnul de poartă din strada Podului (azi str. Regele Ferdinand), din strada Ungurească (b-dul 21 Decembrie), din strada de Mijloc (b-dul Eroilor), din strada Turzii (str. Universităţii), din strada Fânului (str. Napoca), din strada Mănăşturului (str. Memorandumului), precum portiţele din strada Apei (str. Roosevelt) şi strada Săpunului (str. Tipografiei). Turnul de poartă a străzii de Mijloc a fost terminat în anul 1449, cel din strada Mănăşturului în anul 1476, iar Poarta Podului în anul 1477. Aceste construcţii aveau două sau trei nivele, parterul fiind deschis cu o poartă cu închidere semicirculară, la primul etaj fiind deschiderile ce comunicau cu drumul de strajă din interiorul zidurilor, sprijinit de mai multe şiruri de console din piatră. În zidăria nivelului al doilea şi al treiea se deschideau de regulă gurile de tragere. Ultimul nivel al turnurilor de poartă era prevăzut cu un drum de strajă cu guri de aruncare, ieşit faţă de planul faţadelor, sprijinit pe un şir de console. Cel mai impozant turn de poartă era cu siguranţă turnul de ceas din strada de Mijloc. Pe faţada interioară a turnului, între deschiderea porţii şi cadranul ceasului se afla o inscripţie gravată cu minuscule gotice datând construcţia în anul 1449, în perioada domnieie regelui Ladislau al V-lea.

 

În cursul secolelor XVI-XVII zidurile incintei erau dublate pe latura de est, vest, şi parţial şi pe latura de sud, aceste zidării scunde având rolul de a proteja baza zidurilor fortificaţiei de bombardamentele cu tunuri. Zwingerul, porţiunea dintre cele două ziduri a fost folosită timp de mai multe decenii pentru înmormântări, inscripţiile funerare fiind gravate de regulă în blocurile de piatră ale zidurilor.
Construirea şi renovarea turnurilor era asigurată de breslele oraşului. Refacerile turnurilor şi a zidurilor au fost imortalizate de numeroase plăci comemorative, unele din acestea fiind păstrate azi în Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Două dintre aceste reliefuri din secolul al XVI-lea reprezintă stema oraşului, încadrată de o cunună de lauri. Stema Clujului este flancată de o pereche de pilaştrii canelaţi, care susţin o cornişă profilată. O altă placă comemorează refacerea porţiunii de zid aflată între poarta străzii Mănăşturului şi turnul aurarilor în anul 1581, în perioada principelui Cristofor Báthory. Partea superioară a lespezii este decorată cu monograma şi relieful blazonului principelui, susţinut de o pereche de îngeri înaripaţi, cu plete cârlionţate, îmbrăcaţi în tunici, iar în partea inferioară este gravată inscripţia comemorativă cu caractere tipice perioadei renaşterii. Inscripţia îi pomeneşte pe principele Cristofor Báthory şi pe cei doi juzi ai oraşului din anul respectiv.

 

O altă placă comemorativă se afla în apropierea celui menţionat, în vecinătatea turnului aurararilor, comemorând renovarea acestei porţiuni de zid în anul 1641. Compoziţia era alcătuită de fapt din patru plăci distincte, două conţinând inscripţia comemorativă, gravate cu litere anticva, celelalte două fiind decorate cu stema oraşului, respectiv blazonul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, încadrat de o pereche de semicolane canelate.

 

După ocuparea oraşului Oradea în anul 1660 de către turci Clujul a fost privat de privilegiul de oraş liber regal, în fortificaţia acestuia fiind instalate în anul 1687 trupele imperiale ale împăratului Leopold I. La începutul secolului al XVIII-lea zidurile au fost asediate de către curuţi, pierzându-şi apoi definitiv rolul militar cu câţiva ani mai târziu, în urma construirii Cetăţuii, pe dealul aflat la nord de centrul oraşului medieval. La sfârşitul secolului al XVIII-lea consiliul orăşenesc a hotărât parcelarea şanţurilor secate, iar la începutul secolului următor au deschis toate porţile şi în faţa accesului pietonal. Zidurile au suferit deteriorări pe suprafeţe întinse şi în marele incendiu al oraşului din anul 1789. Starea acestora, precum statutul nou al oraşului, de sediu al Guberniului Transilvaniei începând din anul 1790 a impulsionat demolarea vechilor ziduri, în vederea modernizării, extinderii oraşului. În pofida protestelor sistematice ale Aedilis Directio, direcţia cu atribuţii legate de urbanism şi de arhitectură a Guberniului, a început procesul de demolarea a zidurilor şi a turnurilor, în urma acesteia oraşul beneficiind în mod însemnat, prin procurarea materialului de construcţie la edificarea, sau renovarea unor clădiri publice. În anii 1840 în urma numeroaselor presiuni din partea Direcţiei, consiliul oraşului a decis păstrarea celor mai însemnate inscripţii ale zidurilor. Rezultatul acestei hotărâri a fost păstrarea şi înzidirea a două plăci comemorative, cele din anul 1581 respectiv 1641 în noua clădire a primăriei, celelalte fiind distruse, dispărute, sau refolosite în construcţii noi. Ulterior, în anii 1980, aceste plăci au fost transportate în lapidarul Muzeului de Istorie. În anii 1840 au fost demolate turnurile de poartă din strada Mănăşturului şi din strada Turzii, în anul 1850 a urmat turnul de poartă din strada de Mijloc, în 1868 cel din strada Podului, în 1872 cel din strada Ungurească. Imaginea acestora a fost imortalizată pe numeroase desene, fotografii, sau acuarele.


Descrierea edificiului

Cel mai bine păstrat turn al fortificaţiei este cel al breslei croitorilor, aflat în colţul de sud-est a acestuia. În afară de turn se mai păstrează şi o porţiune întinsă din zidul incintei de est, ataşat turnului. Construcţia are plan pentagonal, străpuns la etaje de goluri pentru tragere, fiind marcat cu o placă comemorativă ce comemorează faptul, că fusese renovată în anul 1627, în timpul principelui Gabriel Bethlen.

 

Pe latura de sud a incintei fortificate, între turnul croitorilor şi turnul dubălarilor, aflat de colţul de sud-vest se mai păstrează astăzi trei turnuri. Primul dinspre est este turnul masiv al zidarilor. Pe parcela casei de pe strada Avram Iancu nr. 9. se află turnul tâmplarilor, folosit azi ca spaţiu pentru depozitare. În apropierea turnului dubălarilor se află un balconaş fortificat, susţinut de mai multe şiruri de console treptate. Ultimul turn al incintei sudice este turnul dubălarilor, aflat pe parcela de colţ a străzii Avram Iancu, în curtea fostei case Bogdánffy. În afară de turn se mai păstrează şi fragmente însemnate din zidurile racordate de turn.

 

Din incinta de nord a fortificaţiei oraşului se mai păstrează turnul breslei ţesătorilor, aflat la intersecţia străzii Tipografiei cu strada Francisc Dávid. Clădirea cu trei nivele a devenit în cursul secolului al XIX-lea turnul pompierilor, fiind supraînălţat cu încă două nivele. Astăzi turnul adăposteşte Muzeul Pompierilor.

 


Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, Városrendezés Kolozsvárt és Máramarosszigeten a múlt század első felében, In: Idem: Stílusok, művek, mesterek, Bucureşti, 1977, 126-129.
Balogh Jolán, Kolozsvári kőfaragó műhelyek. XVI. század, Budapest, 1985.
Balogh Jolán, Pákei Lajos rajzai Kolozsvár építészeti emlékeiről, Erdélyi Múzeum, 1944, 293-303.
Entz Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996.
Jakab Elek, Kolozsvár története, I-III, Buda, Budapest, 1870-1888.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, vol. II. Red. B. Nagy Margit, Bucureşti, 1982.
Kolozsvár leírása 1734-ből, Red. Páter Pál, Cluj, 1944.
Kovács András, Késő reneszánsz építészet Erdélyben. 1541-1720, Budapest-Kolozsvár, 2003.
Miklósi Sikes Csaba, Kolozsvár bástyái és városfalai. Adatok a középkori Kolozsvár katonai jellegű építkezéseihez, Művészettörténeti Értesítő 1999/2. 269-284.
Nagyajtai Kovács István, Vándorlások Kolozsvár kőfalai körül, Nemzeti Társalkodó 1840.

 



taguri

evul mediu, ,

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină