listare

trimite prin

Catedrala romano catolică Sf. Maria Mare, Oradea
Ultima actualizare:  2010-07-22
Autor:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: Str. Şirul Canonicilor 2
Cod: BH-II-m-A-01080
Datare: 1752 - 1780

Date istorice

Catedrala medievală a episcopiei romano-catolice din cetate a căzut pradă distrugerilor turcilor şi apoi Reformei şi construirii palatului princiar. În oraşul recucerit condiţiile vitrege şi lipsa surselor financiare nu a permis ridicarea unei biserici de proporţii care să oglindească tradiţiile multiseculare ale episcopiei. În cursul primei jumătăţi a secolului XVIII însă consolidarea economică şi administrarea eficientă a veniturilor au permis reorganizarea instituţiilor episcopiei, şi astfel episcopii au încercat să readucă oraşul aflat în posesia lor la rangul pierdut cu două secole în urmă prin ridicarea sau patronarea unor ansambluri bisericeşti.

 

Încă de la începuturi ei au conceput construirea unui ansamblu care să cuprindă palatul episcopal, catedrala, seminarul teologic şi sediile capitlului.

 

Începuturile lucrărilor noii catedrale sunt legate de figura episcopului Forgách Pál (1747-1757), care l-a invitat pe tânărul arhitect Franz Anton Hillebrandt din Viena pentru a întocmi proiectul ansamblului episcopal.

 

Arhitectul s-a angajat în 1750 să realizeze 11 planuri pe baza a trei schiţe. Planurile definitivate au fost predate agentului episcopului die la Viena, Bernáth György. Trei meşteri vienezi au supervizat proiectul în prezenţa acestuia şi l-au recomandat pentru execuţie. După prezentarea planşelor în faţa cancelariei imperiale, acestea au fost vizate, fiind acceptate ideile episcopului şi trimise la Oradea.

 

Săparea fundaţiilor catedralei a început în 1751, la lucrări asistând meşteri pietrari şi zidari italieni, conduse de arhitectul Giovanni Battista Ricca. Ricca a făcut o serie de adaptări proiectului lui Hillebrandt, zidurile fiind ridicate până în 1753 la cota solbancurilor ferestrelor. În 1756 episcopul a sfinţit catedrala. Lucrările însă au fost oprite din cauza decesului lui Giovanni Battista Ricca în 1756 şi numirea lui Forgách ca episcop de Vác. Datorită vacanţei scaunului episcopal supravegherea lucrărilor a fost preluată de canonicul Keserű György şi de consilierul regal Krusper István, meşterii lucrând sub comanda lui Domenico Luchini.

 

După intronarea episcopului Patachich Ádám acesta a favorizat lucrările palatului în detrimentul catedralei. Între timp conform unui raport din 1759 biserica a fost boltită integral sub supravegherea lui Johann Neumann şi s-au definitivat lucrările navei, ale transeptului, ale corului, cupolei, sacristiei şi a încăperilor de la etaj, ale capelelor laterale şi ale tribunelor.

 

Într-un nou raport întocmit de Koller şi Hillebrandt se propun o serie de modificări referitoare la accesele în cor, dimensiunile criptei, realizarea tribunei orgii şi la faţada principală, propuneri ce vor fi acceptate de regină. Lucrările însă nu au înaintat în ritmul scontat, iar împărăteasa Maria Tereza l-a numit în 1776 pe Patachich arhiepiscop de Kalocsa, şi astfel şantierul a stagnat din nou. Capitlul l-a numit pe canonicul Salamon ca responsabil cu continuarea execuţiei. Acesta a ţinut să respecte planurile lui Ricca şi din această cauză s-au ivit discuţii aprinse cu Neumann, reprezentantul lui Hillebrandt.

 

Conflictele au izvorât din concepţia diferită a italianului Ricca şi proiectul baroc clasicizant al lui Hillebrandt. Împărăteasa a sprijinit varianta celui din urmă şi astfel la executarea faţadei, a decoraţiei parietale s-au manifestat ideile arhitectului austriac.

 

S-a stabilit ca data predării clădirii şi sfinţirii festive să fie pe 17 august 1772, însă lucrările nu s-au definitivat. La 8 decembrie 1779 a avut loc binecuvântarea clădirii de către prepozitul Korniss Ferenc, iar sfinţirea ei s-a făcut doar la 25 iunie 1780 de către episcopul transilvan, Kollonitz László, numit în aceeaşi zi episcop de Oradea.


Descrierea edificiului

În ciuda dimensiunilor impunătoare, catedrala romano catolică nu face parte din cele mai valoroase biserici baroce, în primul rând datorită lipsei unei unităţi stilistice şi a disproporţiilor la nivelul faţadei principale şi a turnurilor.

 

Concepţia lui Hillebrandt asupra configuraţiei faţadelor nu a ţinut cont de o divizare proporţională a suprafeţelor parietale mari şi acest lucru este cu atât mai strident în cazul faţadei estice. Faţada impunătoare şi lată a navei este flancată de două turnuri relativ subţiri, ceea ce conferă şi faţadelor laterale o imagine disproporţionată.

 

Deasemenea înălţimile turnurilor nu sunt suficient de accentuate în raport cu volumul navelor. Deşi amplasarea lor a fost făcută conform concepţiei lui Ricca, înălţimea relativ redusă a lor se datorează intenţiei de a încheia cât mai rapid lucrările de execuţie. Faţadele destul de sobre ale bazilicii, cu accentuarea orizontalităţii prin realizarea unei cornişei puternice conferă clădirii o imagine creată de tendinţa spre clasicism caracteristic sfârşitului de secol, în antiteză cu dinamismul barocului matur. Detaliile denotă influenţa aşa-zisului stil zopf.

 

Brâul desparte faţada principală în două registre. În cel inferior s-au practicat trei accese, dintre care cel din mijloc este mai înalt, are o sprânceană profilată dreaptă, cu un panou sub ea, decorat cu un medalion în formă de scut. Portalurile laterale sunt prevăzute cu timpane triunghiulare aşezate peste o bandă decorată cu ghirlande prinse între console baroce târzii. Forma ovală a ferestrei de deasupra portalului principal accentuează şi ea axialitatea compoziţiei, ea fiind flancată de două ferestre dreptunghiulare cu cornişe profilate susţinute de console. Câmpurile parietale străpunse de ferestre sunt delimitate de pilaştri dubli cu capiteluri ionice iar pe segmentul curbliniu al peretelui de racordare a faţadei cu turnurile sunt distribuiţi alţi doi pilaştri.

 

Parterul turnurilor este prevăzut cu bosaje iar ferestrele dreptunghiulare ale lui au chenare simple profilate cu chei proeminente. Ritmarea registrului etajului este asigurată de opt perechi de pilaştri, - deasemeni cu capiteluri ionice - aşezaţi desupra celor de la parter, peste piedestaluri, aceştia fiind însă mai zvelţi. Câmpurile parietale în care au fost amplasate ferestrele, sunt uşor retrase. Cea din mijloc este de dimensiuni mai mari, având un timpan triunghiular sprijinit pe console ce incadrează o ghirlandă.

 

La mijlocul cornişei principale profilate se află un timpan proiectat pe aticul faţadei. Deasupra aticului se înalţă un nou fronton incadrat de volute clasicizante, în interiorul căruia două perechi de pilaştri cu capiteluri cu console incadrează orologiul. Deasupra acestuia apare o ghirlandă peste care cornişa se curbează, susţinând crucea.

 

Faţadele laterale sunt cu mult mai sobre şi modeste. Bolta navei principale se sprijină pe câte patru contraforţi realizaţi sub forma unor volute uriaşe, dispuse deasupra acoperişelor colateralelor. Între ele suprafaţa parietală este străpunsă de ferestrele cu terminaţii în arc, ce luminează nava principală.
Faţadele colateralelor sunt ritmate de lesene duble. Cele două şiruri de ferestre - ale capelelor colateralelor şi ale tribunelor laterale - se situează în câmpurile retrase dintre lesene. Cele superioare sunt de mici dimensiuni şi formă pătratică iar cele inferioare se-ncheie semicircular, fiind prevăzute cu cornişe profilate în segment de arc.

 

Faţadele transeptului prezintă bosaje la parter şi perechi de pilaştri aplatizaţi la etaj. Corpurile de clădire ce flanchează corul bisericii - sacristia, sălile arhivelor şi capela - au şi ele faţade mai simple, cu ferestre pătratice respectiv dreptunghiulare, cu chenare simple profilate aşezate în câmpurile retrase dintre lesene. Peste acoperişul lor apar şi aici câte trei volute mai cu rol de contraforţi.
Între turnuri navele sunt prefaţate de un vestibul.

 

Interiorul navelor pare extrem de bogat decorat faţă de sobrietatea faţadelor laterale. Tribuna cu faţada arcuită şi ritmată de câte 3-3 pilaştri cu capiteluri ionice, se sprijină pe trei arcade. Nava principală boltită cu bolţi boeme despărţite de arce dublou, este flancată de colaterale pe care se sprijină tribunele oratoriilor. La intersecţia transeptului cu nava principală se află o cupolă relativ aplatizată. În lipsa unui tambur cu ferestre lumina pătrunde în interior doar prin cele zece ferestre mari ale navei principale.

 

Altarul principal integrat în arhitectura absidei corului şi cele două altare secundare din transept au fost realizate în 1777. Tabloul altarului principal, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, dar şi cele laterale a fost realizate de Vinzenz Fischer în 1778-1779, primul fiind flancat de cele două statui ale Sf. Ladislau şi Sf. Ştefan.

 

Colateralele adăpostesc alte opt altare, realizate anterior anului 1785. Dintre acestea cele dedicate Sf. Ioan Nepomuk, Sf. Ştefan, Sf. Barbara, Sf. Apostol Ioan şi Sf. Treime, au fost pictate de Johann Ignaz Cimbal.


Bibliografie selectivă
Bíró József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.
Bunyitay Vince: A nagyváradi latin szertartású székesegyház. Nagyvárad, 1880.
Bunyitay Vince - Málnási Ödön: A váradi püspökök a száműzetés s az újraalapítás korában 1566-1780. Debrecen, 1935.
Kelényi György: Franz Anton Hillebrandt, in Művészettörténeti füzetek, Budapest, 1976.
Nicolae Sabău: Johann Nepomuk Schöpf, promotor al barocului din Transilvania. Ars Transilvaniae VIII-IX. 1998-99.
Agata Chifor: Oradea barocă. Oradea, 2006.


Discuţie