listare

trimite prin

Palatul episcopal romano-catolic, Satu Mare
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Bara Júlia
Tradus de:  Éva Dezső



Date despre monument
Adresa: Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Cod: SM-II-m-A-05201
Datare: 1805−1837, intervenţii mai importante: 1858, 1892

Date istorice


Primul sediu al Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare din strada Mihai Eminescu (fosta stradă Szirmay) se afla în vecinătatea Bisericii Calvaria. Terenul, împreună cu mănăstirea şi şcoala aflată în proprietatea iezuiţilor a fost cumpărat de episcopul István Fischer (1804-1807), şi tot el a transformat mănăstirea în reşedinţă episcopală. Clădirea nu s-a păstrat, ea a fost demolată odată cu construirea Gimnaziului Catolic Regal (actualmente Colegiul Doamna Stanca din str. Mihai Eminescu) în 1912.
Conform literaturii de specialitate, noua reşedinţă episcopală, palatul din strada 1 Decembrie 1918 (fosta stradă Széchenyi) a fost construit începând din anul 1805 pe baza proiectului lui Josef Bittheuser, arhitectul domeniilor familiei Károlyi din Carei. Prima dată s-au construit aripile laterale ale clădirii cu planul în formă de „U", în 1809 s-a terminat aripa dinspre strada Bisericii (azi Dobrogeanu Gherea), apoi aripa vestică dinspre strada Teatrului. În 1823, arhitectul din Eger (Ungaria), Ferenc Povolny elaborează un nou proiect pentru execuţia faţadei principale a clădirii, dar care nu s-a realizat.
Construcţiile s-au continuat în timpul episcopului János Hám între anii 1837 şi 1840, când s-au legat cele două aripi de clădire existente cu cea spre strada Széchenyi (azi str. 1 Decembrie 1918), şi s-a realizat intrarea principală în axa noii aripi, substituind fosta intrare principală în aripa dinspre strada Teatrului. Tot în această aripă sunt amenajate capela episcopală şi sala festivă.

 

Se presupune că aceste lucrări nu au fost conduse de Bittheuser, ci probabil, de maistrul constructor episcopal, care era prezent şi la şantierul catedralei (1830-1837). Datorită perioadei foarte lungi de construire (32 de ani), proiectul iniţial a suferit o serie de transformări şi completări.

 

Clădirea a fost terminată în 1837, însă câţiva ani episcopul János Hám locuieşte încă la reşedinţa veche, şi abia în 1851 se mută în noua clădire.

 

Palatul episcopal a fost extins din nou în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1859 se termină construcţia unei aripi noi, amplasată paralel cu strada Bisericii, care servea ca seminar teologic, iar în 1892 se construieşte aripa de legătură dintre seminar şi palat.

 

Clădirea a fost avariată în cursul bombardamentelor oraşului din 1944, dar acestea au fost reparate la scurt timp după terminarea războiului. În ciuda repetatelor intervenţii de renovare, clădirea şi-a păstrat până astăzi caracterul şi decoraţiile originale.


Descrierea edificiului

Palatul episcopal romano-catolic de la Satu Mare este amplasată la capătul dinspre Piaţa Libertăţii al străzii 1 Decembrie 1918, în vecinătatea catedralei romano-catolice. Palatul episcopal propriu zis este o clădire cu planul în formă de „U" şi curte interioară, a cărei faţadă principală urmăreşte linia străzii 1 Decembrie 1918, aripa vestică este paralelă cu strada Teatrului, iar cea estică cu str. Dobrogeanu Gherea. Aceasta din urmă este legată cu aripa construită ulterior de pe strada Dobrogeanu Gherea.
În ciuda construirii în mai multe etape succesive, faţadele clădirii neoclasiciste cu un etaj au un caracter unitar.



Faţada principală a palatului are 9+3+9 axe. Segmentul central cu trei axe, zona intrării principale, proeminentă sub formă de rezalit, este marcată de o cornişă puternică cu un timpan triunghiular. În axul central al rezalitului se află portalul cu închidere în arc în mâner de coş, iar de o parte şi alta sunt ferestre cu închidere semicirculară. Etajul rezalitului este penetrat de trei ferestre cu închidere semicirculară, flancate de pilaştrii cu capiteluri corintice. Zona lintoului încheiat în cornişă este decorată cu ornamente vegetale de stuc. În cărţile poştale de la începutul secolului al XX-lea cu imaginea palatului episcopal se poate vedea, că iniţial şi timpanul triunghiular al rezalitului principal era decorat cu reliefuri.

 

Axele laterale ale faţadei principale sunt ritmate pe verticală de lesene cuprinzând ambele niveluri ale clădirii şi ferestre dreptunghiulare, iar pe orizontală de un brâu intermediar şi cornişă. Înspre extremităţi, câte patru lesene de o parte şi alta, poartă capiteluri ionice.

 

În interior, în vecinătatea intrării se află scara cu balustradă cioplită din piatră, ce urcă la etaj. Casa scării începând din 2006 este decorată cu un crucifix de mari dimensiuni, sculptat în 1777, adus din capela cetăţii din Ardud.

 

Încăperea cea mai reprezentativă a palatului este sala festivă amplasată la etajul rezalitului principal, care a primit aspectul actual în cursul lucrărilor de reabilitare din 2004. Picturile de pe pereţii articulaţi de pilaştrii cu capiteluri compozite reprezintă figurile episcopilor. Portretele episcopilor Péter Klobusiczky, Flórián Kovács, János Hám, Mihály Haas au fost realizate de János Zahorai, portretul episcopului Tibor Bornemisza a fost pictat de vărul său, Tibor Bornemisza, iar pictorul portretului episcopului Lőrinc Schlauch este neidentificat. Decoraţia caracteristică acestui interior este compusă din ornamentele de stucatură albă şi aurită ale pereţilor şi tavanului.

 

Tot la etajul întâi se află şi capela episcopală. Capela, original foarte simplă, a fost reamenajată pe baza proiectului arhitectului Ernő Foerk (1868-1934) din Budapesta, lucrările fiind începute în anul centenar 1904, în timpul episcopului Tibor Bornemisza. Capela actuală este o încăpere simplă de plan dreptunghiular, cu o absidă la capătul estic. Altarul absidei este o construcţie clasicistă din 1806, şi, asemenea crucifixului din casa scării, este originar din capela cetăţii Ardud. Conform tradiţiei, în faţa acestui altar s-a cununat poetul Sándor Petőfi cu Júlia Szendrey, jurându-şi credinţă veşnică. În locul actualului tablou al altarului, reprezentând Fecioara Maria şi Pruncul Isus binecuvântând, iniţial se afla tabloul reprezentând pe Maria Immaculata, pictat de József Mezey, şi adus din catedrală.

 

De o parte şi alta a tabloului se află statuia lui Hristos şi a Fecioarei Maria, amplasate pe console prinse în perete. Tavanul şi registrul superior al pereţilor este acoperit de casete cu chenare aurite din ipsos. În centrul tavanului casetat, datând din 1906, se află blazonul episcopului Tibor Bornemisza, iar în registrul de sub tavan galeria sfinţilor maghiari (Adalbert, Ladislau, Özséb, Gellért, Margareta, Emeric, Ştefan, Elisabeta) sub formă de medalioane în basorelief. Lambriurile şi băncile capelei sunt confecţionate din lemn de plop.

 

Cu ocazia lucrărilor de reamenajare au fost executate şi vitraliile ferestrelor capelei, decorate pe partea superioară cu simbolurile celor patru evanghelişti înconjuraţi de cununi de flori.

 

În perioada 1952-1990 capela a fost înzidită, neutilizată. În urma lucrărilor de desfacere a înzidirii, capela a fost restaurată, iar în 1991 a fost resfinţită.

 

În palatul episcopal funcţionează biblioteca şi arhiva episcopală; clădirea găzduieşte de asemenea o importantă parte a colecţiei de picturi episcopale. Această galerie se compune din tablouri cu portretele episcopilor şi a conducătorilor bisericii, precum şi tablouri reprezentând sfinţii iezuiţi sau scene biblice. Cele mai importante picturi sunt pânza în ulei al pictorului Lucas Kracker (1719-1779), considerat unul dintre importanţii maeştri ai barocului central-european, întitulat Cina din Emmaus, respectiv două tablouri de altar reprezentând figurile Sfântului Ştefan şi Sfântului Ioan, pictate în 1836 de József Pesky la Budapesta în aceeaşi perioadă cu pictura altarului principal al catedralei din Satu Mare.


Bibliografie selectivă
A Szatmári Püspöki Egyházmegye emlékkönyve fennállásának századik esztendejében. (Schematismus centenarius), 1804-1904, Szatmár, 1904.
Arhitectura ecleziastică din Satu Mare. Szatmár egyházi építészete. Ecclesial Arhitecture of Satu Mare. Red. Szőcs Péter Levente, Satu Mare, 2007.
Bura László, A szatmári római katolikus székesegyház, Szatmárnémeti, 1997.
Bura László, Szatmárnémeti kialakulása és fejlődése, Szatmárnémeti, 2002.
Muhi Csilla, Egyház és város. A szatmári római katolikus püspökség szerepe Szatmárnémeti modern városképének kialakításában, Szatmárnémeti, 2004. (Otthonon Szatmár megye 22.)
Muhi Sándor-Murvai György, Szatmárnémeti római katolikus temploma, Szatmárnémeti, 2001.
Szatmárnémeti szabad királyi város, în: Magyarország vármegyéi és városai. Borovszky Samu (szerk.), Budapest, 1906.
Zádor Anna - Rados Jenő, A klasszicizmus építészete Magyarországon, Budapest, 1943.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină