listare

trimite prin

Biserica Calvaria, Satu Mare
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Str. Eminescu Mihai 3.
Cod: SM-II-m-B-05209

Date istorice
Prima construcţie certă al locului actualei biserici, aflată în imediata apropiere a bastionului nordvestic al cetăţii pentagonale a Sătmarului, numită colina toboşarilor, a fost capela Calvaria construită în anul 1844 de către episcopul Hám János, după planurile lui Tischler Albin, canonic titular şi paroh al comunei Urziceni (jud. Satu Mare). În acest perimetru au fost construite o serie de clădiri ce au servit ca reşedinţă episcopală în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Tot după proiectele lui Tischler Albin s-a construit în faţa colinei, şi cele 14 staţii ale calvariei. Canonicul Albin Tischler este una dintre rarele personalităţi ale bisericii catolice din perioadă, care a practicat şi arhitectura, această faţetă a activităţii sale fiind subliniată şi de cele mai importante contribuţii referitoare la arhitectura neogotică a vremii. De numele lui se leagă mai multe proiecte de biserici, dintre care cele mai importante sunt biserica romano catolică din Baia de Sprie şi reconstrucţia ruinelor bisericii parohiale din Beregovo (Ucraina). Aceasta din urmă este una dintre primele biserici neogotice din regiune. Importanţa primei biserici Calvaria din Satu Mare se datorează tot acestui fapt, fiind de asemenea un exemplu important al neogoticului timpuriu din Ungaria perioadei respective. Despre imaginea acestei prime biserici, demolată la începutul secolului XX, ne stau mărturie, doar fotografiile vechi de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul celui XX. Pe aceste fotografii se vede o biserică de dimensiuni mai mici, având în partea estică o construcţie mai amplă, care sprijină două turnuri octogonale. Nava şi corul poligonal al acestei biserici au fost ranforţate cu contraforţi. Elementele de decor, ca mulurile ferestrelor, rozetele sau frizele se încadrează în limbajul arhitectural al neogoticului.

Descrierea edificiului

Biserica romano catolică Calvaria este amplasată în zona centrală a municipiului Satu Mare, pe o mică înălţime, aflată în partea vestică a lotului de pe strada Mihai Eminescu nr. 3, edificiul său având o orientare inversă celei tipice unor astfel de construcţii, adică est-vest. Pe cele două laturi ale axei centrale ale intrării sunt înşirate în faţa bisericii edificiile celor 14 staţii ale calvariei, adăpostite de construcţii neoclasiciste.

 

Structura planimetrică a bisericii prezintă o clădire ecleziastică cu o navă principală amplă, formată din patru travee din care se deschid pe fiecare latură câte trei capele perpendiculare, intersectată de un transept, capetele acestuia şi a corului bisericii având o închidere poligonală prin cele 5 laturi ale octogonului. Capelele centrale ale construcţiei au o adâncime mai accentuată faţă de celelalte. Partea estică a bisericii este marcată de cele două turnuri, a căror construcţie iese mult din linia zidului exterior al capelelor. Un alt element important al planimetriei edificiului o constituie cele două sacristii cu un singur nivel, ce sunt adosate celor două laturi ale corului. Structura planimetrică a bisericii se inspiră din două tipuri de planuri istorice: în ansamblu dintr-un plan tipic goticului matur, a cărui cel mai important exemplu este biserica Sfintei Elisabeta din Marburg, prevăzut cu un transept terminat în abside poligonale, şi prin folosirea capelelor laterale, înşirate perpendicular pe axa navei, provenite din planul tipic al bisericilor iezuite. Acest tip de plan se bucura de o răspândire semnificativă în arhitectura istorismului târziu.

 

Volumetria bisericii este dominată de cele două turnuri masive estice, şi de volumele treptate ale spaţiilor longitudinale, datorate structurii basilicale a edificiului. Toate faţadele clădirii au un aspect specific bisericilor neogotice. Faţada principală a bisericii, cea estică, este accentuată de cele două turnuri cu trei nivele şi axa intrării principale, terminată în fronton triunghiular încoronată cu fleuron. Axa centrală a acestei faţade este străpunsă de portalul principal cu arc în acoladă şi de o rozasă circulară înzidită. Portalul principal prezintă forme tipice neogotice: este încadrată de două contraforturi încheiate în nişe ce imită forma unor fiale, şi deasupra sa a fost construită un fronton triunghiular. Ambrazura portalului este decorată cu coloane ce susţin capiteluri decorate cu motive vegetale. Deschiderea propriu-zisă a portalului este o deschidere dreptunghiulară a cărui lintel se sprijină pe console, şi deasupra sa, în frontonul portalului se află relieful, probabil în gips, al Sfintei Treimi.
Pe toate faţadele bisericii apar ca elemente de articulare orizontală un soclu turnat şi o cornişă principală, formată dintr-un şir de arcade frânte în care este înscris un trilob, o friză şi o cornişă profilată. Arcurile frânte se sprijină pe mici console, toată decoraţia fiind turnată din gips după aceleaşi modele. Articularea verticală a faţadelor este rezolvată prin folosirea unor lesene pe colţurile clădirii, în cîteva locuri, mai ales la cor, acestea fiind accentuate şi de contraforturi treptate. Coifurile celor două turnuri prezintă un tip de coif complex, cu o înfăţişare decorativă. Cele trei nivele ale turnurilor au ferestre încheiate în arc frânt, a căror mărime creşte de la un nivel al altul. Aceste ferestre au o structură bipartită, şi muluri quadrilobate. Faţada navei bisericii are trei axe, cu o rezolvare simetrică în partea nordică şi sudică. Axa din mijloc este accentuat prin rezalita capelei centrale, dar şi prin cele două contraforturi ale navei centrale. Ferestrele navei centrale sunt mai largi, decât cele ale turnului, având o structură tripartită.

 

Elementele cele mai importante ale celor două faţade exterioare ale transeptului sunt frontonul triunghiular al transeptului decorat cu motivul cornişei principale şi absida transeptului ranforţată pe colţuri de contraforturi treptate. Aceleaşi tipuri de contraforturi întâlnim şi în cazul absidei principale, ale căror suprafeţe în treaptă sunt marcate prin plăci de piatră, ca şi în cazul celorlalte contraforturi ale bisericii. Laturile laterale ale închiderilor absidelor sunt străpunse de ferestre bipartite, dar în timp ce în cazul absidelor transeptului acestea au muluri guadrilobe, cele două ferestre ale înaltei abside centrale au fost decorate cu muluri cu motivul de vezică de peşte, una dintre principalele motive ale limbajului decorativ al goticului târziu.

 

Interiorul bisericii este dominat de înaltul spaţiu al navei, formată din patru travee cu bolţi cu muchii sprijinite pe stâlpii pătraţi adosaţi, ce susţin şi arcurile dublou dintre travee. Cel mai accentuat spaţiu al interiorului este careul, fapt subliniat nu numai de suprafaţa sa mai mare, dar şi de folosirea unui alt tip de boltă, acest spaţiu fiind boltit cu o boltă stelată. Din careu pe cele trei laturi, spre cele două capete ale transeptului şi spre absida principală, se deschid spaţii formate din câte o travee cu boltă cu muchii şi închiderea absidelor. Pereţii navei sunt ritmaţi de cele trei arcade terminate în arc frânt ale capelelor laterale, sprijinite tot pe stâlpi patrulateri. Capitelurile acestor stâlpi au o decoraţie plastică formată din două motive: pe partea inferioară un şir de crin, iar pe partea superioară frunze cărnoase specifice limbajului decorativ al goticului matur. Celelalte capitele ale bisericii au o tratare mai bogată a suprafeţelor prin folosirea aceluiaşi tip de frunză desfăcută cu elan, dar apărând pe aceste capitele şi în varianta sa în boboc. În axa centrală ale acestor capitele ale bolţilor navei alternează ca decoraţie motivul crucii înconjurată de raze, cu cea a Inimii lui Isus, în varianta sa înflăcărată şi cu cruce, înconjurate tot de razele soarelui.

 

Travea estică a navei este ocupată de tribuna orgii, sprijinită pe doi stâlpi patrulateri centrali şi pe doi stâlpi adosaţi, ce susţin arcade în arc frânt. Spaţiul de sub tribună poartă o boltă pe şine, iar parapetul tribunei este traforată de un şir de baluştri simpli ce susţin arcuri frânte, fiind ritmate şi de stâlpişori. Din holul intrării de sub tribună se deschide spre sud o mică capelă cu boltă cu muchii, iar pe nord spaţiul scării din piatră cioplită şi cu parapet din fier forjat, ce asigură accesul pe tribuna orgii, şi pe nivelele superioare ale turnului nordic.

 

Pereţii, bolţiile şi elementele de structură ale interiorului bisericii sunt decorate de un interesant program decorativ şi figurativ. Picturile murale decorative ale interiorului au fost pictate, prin folosirea unor şabloane, cu ocazia reparaţiilor din 1977, şi constă dintr-o serie de bande decorative, specifice interioarelor neogotice de la începutul secolului 20, formate prin folosirea unor motive geometrice şi vegetale, care apar pe suprafaţa stâlpiilor, pe intradosul arcelor, în ambrazura ferestrelor, pe muchiile bolţilor şi în jurul intersecţiei acestor muchii. Pe suprafeţele pereţilor interiori se pot detecta două tipuri de decoraţii: una compusă din repetarea unui motiv stilizat al crucii, iar celălalt, vizibil în cor, din alternarea a două rozete stilizate.

 

Scenele figurative ale interioarelor se pot grupa în două tipuri distincte: pe pereţii navei şi ale arcului de triumf apar o serie de imagini ale unor sfinţi ai ordinului iezuit şi reprezentări simbolice, înscrise în medalione circulare sau patrulobate, iar pe mai multe suprafeţe ale interiorului se văd scene mai mari ale unor teme biblice sau din viaţa unor sfinţi. Cele două grupuri de picturi diferă nu numai din punct de vedere tematic şi stilistic, dar şi în privinţa tehnicii folosite: pe baza culorilor şterse, se pare, că primul grup a fost pictat prin tehnica a secco, iar în cazul scenelor mai ample cromatica vie şi închisă denotă şi folosirea picturii în ulei, dealtfel un procedeu răspândit în primele decenii ale secolului 20, şi în cazul picturilor murale. Pe baza diferenţelor stilistice considerăm, că cele două grupuri au fost pictate de artişti diferiţi, pe baza tematicii, strâns legat de ordinul iezuit, cu siguranţă înainte de interzicerea acestuia. Decoraţiile interioare ale bisericii cuprindeau şi o serie de vitralii, din care se mai păstrează numai mici fragmente din închiderea a trei ferestre din transeptul nordic.

 

Interiorul bisericii păstrează un ansamblu unitar de mobilier neogotic, care pe lângă decoraţiile murale asigură un caracter neogotic al interiorului. Principalele elemente ale acestui mobilier sunt cele 5 altare neogotice, amvonul neogotic şi băncile decorate pe partea lor superioară cu decoraţii în formă de crin. Altarele, aceste construcţii tipice neogotice, reiau structura şi limbajul formal al altarelor poliptice de la sfârşitul evului mediu, fiind bogat decorate cu o serie de elemente tipice ale acestora, ca fiale, vimperga, suprafeţe cu bogate vrejuri aplicate sau traforate.

 

Altarul principal este dedicat Inimii lui Isus, a cărei statuie se află amplasată în nişa centrală a construcţiei. În decoraţia altarului un rol important le revine şi unor elemente legate de ordinul iezuit: în arcadele oarbe de pe mensa altarului, pe cele două laturi ale unui cruci cu coroana de spini, apar primele litere, cu maiuscule gotice, ale devizei ordinului[A(d) M(aiorem) D(ei) G(loriam)], iar în cele două nişe, încoronate cu frontoane gotice(vimperga), pe lângă tabernacol, se află statuile celor mai importanţi sfinţi iezuiţi, Sfântul Ignaţiu de Loyola şi Sfântul Francisc de Xavier.

 

Cele două altare din absidele transeptului au o structură şi o decoraţie identică, ele diferând numai prin statuia sfântului patron, în cazul celei nordice, Sfântul Iosif, iar în celălalt Immaculata Concepţiune, ambele fiind încoronate de un baldachin cu statuia unui înger. Al patrulea altar al bisericii se află în capela vestică a şirului nordic de capele. Aceasta are un aspect mai decorativ faţă de cele de mai dinainte, datorat nu numai păstrării pe mai multe suprafeţe a culorii originale a decoraţiilor vegetale, dar şi a modului în care a fost concepută întreaga construcţie. Celelalte 4 reprezentări plastice ale altarului sunt statuile celor mai importanţi sfinţi iezuiţi: Ignaţiu de Loyola, Stanislav Kostka(?),Francisc de Xavier, Aloisius Gonzaga. În capela de sub turnul sudic se află un alt altar neogotic, în a cărei decoraţie un rol important le revine reliefurilor de vrejuri, dedicată temei Pieta, a cărei statuie se află în nişa centrală a structurii sale.

 

Amvonul din lemn al bisericii se înscrie deasemenea în şirul mobilierului neogotic al bisericii, în decoraţia lui un rol important revenind diferitelor tipuri de arce gotice şi reliefuri cu vrejuri, vizibile în cazul parapetului sau a unei construcţii de forma unui turnuleţ, ce domină structura baldachinului. Elementele sale figurative fac parte din tematica comună a decoraţiei amvoanelor. Astfel pe cele patru laturi ale parapetului sunt înscrişi în arcade oarbe trilobate reliefurile celor patru evanghelişti (a cincea latură este acoperită cu vrejuri), iar în centrul părţii inferioare a baldacinului apare porumbelul Sfântului Duh, şi în interiorul turnuleţului din coronamentul aceleiaşi structuri statuia Bunului păstor.
Orga neogotică a bisericii a fost construit în jurul anului 1896 în una dintre cele mai bune ateliere de constructori de orgi a Europei Centrale, cea a fraţilor Rieger.

Bibliografie selectivă
Arhitectura ecleziastică din Satu Mare. Szatmár egyházi építészete. Ecclesiastical Arhitecture of Satu Mare, Coord. Szőcs Péter Levente. Satu Mare, 2007.
Bura László: A jezsuiták Szatmárban. Satu Mare - studii si comunicarii 13 (1996) 268-282.
Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Coord. Adrian Andrei Rusu, Cluj-Napoca, 2000.
Komárik Dénes, A korai gótizálás Magyarországon, în: Művészet és felvilágosodás. Művészettörténeti tanulmányok, Szerk. Zádor Anna és Szabolcsi Hedvig, Budapest, 1978.
A szatmári püspöki egyházmegye emlékkönyve fennállásának századik évfordulóján. Schematismus centenarius 1804-1904, Szatmár, 1904.


Discuţie