listare

trimite prin

Casa Adorján II, Oradea
Ultima actualizare:  2012-09-01
Autor:  Paşca, Mircea
Tradus de:  Veress Boglárka



Date despre monument
Adresa: Str. Patrioţilor nr. 4.
Cod: BH-II-m-B-01071
Datare: 1904–1905.

Date istorice

Clădirile cunoscute sub numele de Casele Adorján sunt primele edificii din Oradea ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső. Atreprenorul ambelor clădiri a fost Sztarill Ferenc.

 

Proprietarul a fost Adorján Emil, cel care a ridicat Palatul Vulturul Negru. Acesta a cumpărat în 1902 terenul de pe colţul dintre Str. Patrioţilor cu Str. Moscovei, terenul de lângă magazia teatrului. În 1903 pe acest amplasament a fost construită Casa Adorján I (Str. Patrioţilor nr. 6). Adorján Emil ar fi vrut să vândă terenul vecin (având 30 m de front stradal), dar, negăsind cumpărător, a ridicat aici un imobil de închiriat, denumit Casa Adorján II, în 1904-1905.



Dr. Adorján Emil, fiul lui Auschpitz Adolf (1836-1909), s-a născut la Oradea în 1874. Şi-a schimbat numele din Auschpitz în Adorján, în 1890. El a fost o personalitate marcantă a oraşului Oradea, având multiple preocupări. În 1893 a terminat Facultatea de Drept, iar în 1897 a obţinut doctoratul în drept şi politică, la Budapesta. În 1900 a obţinut diploma de avocat. Adorján Emil a fost un foarte bun stenograf, publicând două cărţi despre stenografie. În 1898 a redactat revista „Foaia stenografilor", iar în 1899 sub conducerea sa a fost creată Asociaţia Stenografilor. A avut preocupări literare , a fost un om de cultură având o bibliotecă impresionantă şi o importantă colecţie de tablouri. Şi-a constituit averea printr-o muncă susţinută, devenind miliardar, având mai multe imobile şi afaceri înfloritoare. Între 1912-1919 a fost preşedintele Asociaţiei Avocaţilor Orădeni, iar între 1915-1916 vicepreşedintele Baroului. Adorján Emil a făcut parte din comisia juridică a primăriei. După 1920 nu a mai practicat avocatura şi s-a dedicat afacerilor. A fost preşedintele mai multor consilii de administraţie: al Băncii Industria, al Societăţii pe Acţiuni Vulturul Negru, al Casei de Închiriat Arborele Verde (Zöldfa), al Cinematografului Pasage. A fost şi preşedintele Clubului Unio şi preşedinte de onoare al Clubului Atletic. În 1920 Adorján Emil a preluat Întreprinderea Cinematografică şi de Industrie a Filmului Székely şi Boros şi a transformat-o într-una din cele mai mari şi mai prospere din România interbelică, numită Casa de Închiriat Filme Dorian, cu un capital de 1200000 lei. În Oradea, Casa de închiriat filme Dorian deţinea cinematografele Filmpalace (denumit până atunci Cinematograful Pasage) care a fost renovat în 1927 şi Film Terrasse, ale cărui baze au fost puse în 1928 (Terasa Teatru Dorian).


Descrierea edificiului

Clădirea este un imobil de raport, care nu se diferenţiază de altele de acelaşi tip, decât prin faţadă, care determină interesul pentru această clădire.

 

Imobilul are planul dreptunghiular, de tip bară. Pe axul median, la parter, se găsesc intrarea, culoarul de acces şi scara. De o parte şi alta a acestuia sunt magazine, iar intrarea carosabilă, gangul spre curte erau amplasate în partea stângă a clădirii. La etaje existau câte două apartamente pe nivel, cu patru sau cinci camere, organizate similar. Fiecare apartament avea un culoar central, patru sau trei camere înspre stradă, iar spre curte o cameră, baia, bucătăria, cămara, camera servitoarei şi un w.c. de serviciu. În prezent imobilul este recompartimentat în apartamente mai mici.



Faţada este realizată diferit faţă de primul imobil, are nouă travee şi este compusă simetric, în funcţie de axul median, pe care se găseşte la parter poarta pietonală, iar aticul are înălţimea maximă. Faţada este dotată cu trei balcoane, amplasate simetric, două la etajul al doilea, în traveele marginale şi unul, mai lung, în dreptul celor trei travee centrale. Ceea ce dă un caracter dinamic şi anulează monotonia faţadei cu ferestre dispuse regulat este aticul curbiliniu. Acesta este constituit dintr-o succesiune de segmente trilobate, deasupra fiecărei travee, care alăturate creează un parcurs sinusoidal. Acest ritm este accentuat deasupra celor trei travee centrale, unde aticul constituit după acelaşi model de segment trilobat este mult mai înalt.

 

Pe orizontală, faţada se desfăşoară pe două registre. Parterul, tencuit simplu, are golurile vitrinelor terminate în arc de cerc. Etajul întâi şi etajul al doilea formează al doilea registru în care ferestrele sunt înglobate în panouri decupate în tencuială, având înălţimea a două nivele. Aceste panouri sunt amplasate într-un ritm descrescător. Decupajul central are trei travee, următoarele panouri, de o parte şi alta au două travee, iar cele din extremităţi o travee. Conturul acestor panouri este sub formă de acoladă în partea superioară, vălurit în părţile laterale şi puternic ritmat curbiliniu în partea inferioară. Ferestrele etajului întâi sunt dreptunghiulare, iar cele de la etajul al doilea sunt terminate în arc de cerc.

 

Modalitatea de organizare a faţadei face trimitere la Banca Poştei realizată de către Lechner la Budapesta. Putem considera că imobilul orădean este o imitaţie, la o scară provincială, mai puţin reuşită, a faţadei principale a clădirii budapestane.

 

Faţada pare supraîncărcată şi atrage atenţia prin ornamentele florale. Elementele decorative sunt făcute din stuc, material ieftin, dar perisabil. Repertoriul motivelor utilizate este preluat din arta populară, dar face trimitere şi la baroc.

 

Perimetrul interior al marilor panouri decupate în tencuială este ornat cu flori mici. Ancadramentele ferestrelor de la cele două etaje sunt asemănătoare, dar nu identice. Conturul exterior al ancadramentelor este şerpuitor, acestea fiind decorate cu motive vegetale: de sub pervaz, dintr-o vază cresc lalele şi două plante cu tulpina şerpuitoare, cu frunze şi flori, care înconjoară ferestrele. În cadrul marilor panouri care ritmează faţada, există în partea inferioară, la etajul întâi, între ferestre, o inimă având deasupra o vază cu o plantă (rodie / sau lalea şi frunze de laur), iar în partea superioară atârnă un buchet cu mai multe tipuri de flori (muşeţel, trandafir stilizat, garoafă). Pe atic există două tipuri de elemente decorative florale, dispuse serial. Deasupra celor trei travee centrale, aticul are în mijloc o fereastră decupată sub formă de inimă. Lateral acesteia sunt motive florale (rodia), iar deasupra un buchet din flori de muşeţel (floarea soarelui?).

 

În traveele marginale, extradosul bombat al balcoanelor, situat deasupra ancadramentului ferestrei de la etajul întâi, este decorat cu un motiv floral (probabil rodia), care creşte din inima aflată în centrul ancadramentului ferestrei de dedesubt. Balconul mare de la etajul întâi are extradosul modelat ca o pânză vălurită care se prelungeşte pe peretele de la parter prin două console (extradosul balconului este realizat pe structură de rabiţ, fără rol funcţional) de o parte şi alta a intrării, decorate cu elemente florale.

 

Feroneria balcoanelor are acelaşi tipar, repetitiv, constituit din linii ondulate şi flori, predominând laleaua. Poarta pietonală este masivă din lemn, cu două canaturi, încadrată într-o arcadă semicirculară. Partea superioară a uşii este curbilinie. Feroneria redă stilizat coada de păun, iar panourile inferioare pătrate, conturate de perimetrul ondulatoriu au ornamente florale, curbilinii, inspirate din arta populară (poarta este aproape la fel cu cea de la Casa Adorján I).


Bibliografie selectivă
CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, Bucureşti, 1972.
HÂRCĂ, Rodica, Oradea decoraţii Art Nouveau, Oradea, 2007.
PAŞCA, Mircea, Habitatul orădean la începutul secolului al XX-lea, teză de doctorat, coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Godea, Oradea, Universitatea din Oradea, 2008.
PAŞCA, Mircea, Palatul Vulturul Negru, Oradea, 2007.
PÉTER, I. Zoltán, 3 secole de arhitectură orădeană, Oradea, 2003.
PÉTER, I. Zoltán, Mesélő képeslapok, Nagyvárad 1885-1915 (Vederi care povestesc, Oradea 1885-1915), Budapest, 2002.
PÉTER, I. Zoltán, Nagyvárad 900 évés múltja és épített örörksége (Trecutul de 900 de ani al Oradiei şi moştenirea construită), Budapest, 2005.
PÉTER, I. Zoltán, Nagyvárad műemlék épületei, Nagyvárad, 2008.
VÁRALLYAY, Réka, Komor Marcell, Jakab Dezső, Budapest, 2006.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină