listare

trimite prin

Biserica mizericordienilor, Oradea
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kémenes Mónika



Date despre monument
Adresa: Str. Republicii nr. 33.
Cod: BH-II-m-B-01079
Datare: între 1754-1760

Date istorice

Biserica romano-catolică dedicată Îngerilor păzitori a fost ridicată la mijlocul secolului al 18-lea, pentru ordinul mizericordienilor. Călugării mizericordieni, care se ocupau de îngrijirea şi tratarea bolnavilor, au fost aduşi la Oradea din iniţiativa canonicului Gyöngyösi György, cu sprijinul episcopului orădean Forgách Pál canonicul.

 

Gyöngyösi şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţă, începând cu 1750, legat de pat, datorită unei boli incurabile, ceea ce a contribuit probabil la sensibilitatea lui accentuată faţă de bolnavi şi de persoanele neajutorate. Mai multe date documentare relevă intenţia canonicului de a întemeia la Oradea o casă a săracilor şi bolnavilor. Episcopul orădean Forgách Pál i-a sprijinit această nobilă idee, sugerându-i adoptarea unui cadru instituţional bisericesc, care să permită totodată înfiinţarea unui nou ordin călugăresc, ceea ce ar fi oferit mai multe garanţii pentru funcţionarea autonomă a aşezământului în viitor. Este vorba de ordinul mizericordian, cunoscut pentru activitatea intensă de sprijinire a bolnavilor şi care şi-a întemeiat prima mănăstire în Ungaria în 1650, numărul acestora respectiv a spitalelor conduse de ei crescând până la sfârşitul secolului 18. la opt.

 

Pentru a crea condiţiile ridicării unei mănăstiri, episcopul Forgách Pál le-a donat printr-un act emis la 8 ianuarie 1753 o parcelă, pe care apoi canonicul Gyöngyösi a început construirea bisericii. Dispunem de câteva documente care ne relevă informaţii cu privire la ridicarea clădirii, şi anume mai multe scrisori ale canonicului, adresate episcopului Forgách şi testamentul acestuia, în care menţionează capellae erigendae, adică biserica care urma să fie construită. Într-o scrisoare din 1755 vorbeşte deja despre lucrările altarului bisericii iar mai târziu despre piesele liturgice pe care le-a donat. O fundaţie constând în 25000 de forinţi şi în bunuri materiale, a întregit şirul donaţiilor făcute de Gyöngyösi în favoarea ordinului mizericordienilor, cu doar cinci zile înainte de decesul canonicului. După obţinerea acordului episcopilor de Oradea, Patachich Ádám (1759-1776) şi celui de la Eger, Barkóczy Ferenc (1745-1761), au sosit în luna iulie 1760 medicul-călugăr mizericordian din Eger, Franciscus Balthasar şi călugărul Pacificus Lipcsei.


Descrierea edificiului

În ceea ce priveşte clădirea bisericii, unicitatea ei constă în configuraţia spaţială specifică dată de aşezarea cupolei eliptice cu axul perpendicular pe cel al navei, ceea ce determină şi forma faţadelor. Faţada principală este orientată către nord, având o cornişă pronunţată, deasupra acesteia un fronton cu volute, flancat de cele două turnuleţe de plan pătratic. Spaţiul cupolei aşezată între tribuna orgii şi corul cu două travei, conferă configuraţiei planimetrie are un caracter central iar nişele aşezate în pereţii curbilinii ai navei şi în cei ai corului induc spaţiului interior un oarecare dinamism. Lumina pătrunde în acest spaţiu prin ferestrele relativ mici ale navei şi corului. Ritmarea, divizarea pe verticală şi totodată unificarea spaţiilor este realizată prin cornişa puternică profilată susţinută de pilaştri aplatizaţi. În mod evident rezolvarea cupolei eliptice a necesitat o abordare arhitectonică mai specială, datorită complexităţii structurale. Soluţia relativ rară a cupolei eliptice orientată perpendicular faţă de axul bisericii, a fost adoptată pentru prima oară de Bernini la biserica Sant Andrea al Quirinale din Roma, fiind preluată apoi de arhitectura austriacă, producând exemple reuşite ca biserica Sf. Ioan de Nepomuc din Viena, ridicată în 1737. Aceleaşi tipuri de cupole au fost folosite la biserica dominicană din Pécs, la biserica romano catolică Sf. Ana din Budapesta, la biserica trinitariană Sf. Treime din Bratislava sau la biserica carmelită din Győr, însă cea mai apropiată analogie cu clădirea orădeană o prezintă capela castelului Trojce din Valec, construită în 1728.

 

Nu dispunem de date referitoare la proiectantul clădirii, este însă cert că în execuţia ei au fost implicaţi meşterii zidari italieni, care au lucrat la construcţia catedralei episcopale romano catolice din oraş.
Cupola bisericii este decorată cu o pictură realizată în trompe l-oeil, creând iluzia unei cupole cu lanternă, cu structură casetată, având în centrul compoziţiei figura Fecioarei protectoare, înconjurată de îngeri. Ea îşi deschide larg braţele iar sub mantia protectoare apar credincioşii, grupuri clericale şi cel al mirenilor, înşiraţi de-alungul perimetrului cupolei, ocupând mai mult de jumătate din circumferinţa elipsei. Istoricul de artă Bíró József, primul cercetător al clădirii a mai consemnat în anii 1930 o inscripţie - dispărută sau acoperită ulterior - lângă altarul lateral, A Rupp/ akadem. Maler/von Wien/ 1867 gemalt, pusă în legătură cu pictarea frescei, sugerând şi datarea aferentă.
În 1948 mănăstirea a fost naţionalizată iar mobilierul dispersat. Dintre elementele acestuia astăzi se mai păstrează altarul principal şi amvonul. Cunoaştem deasemenea din descrieri titulaturile altarelor laterale: Sf. Cruce şi Sf. Ioan de Deo, fondatorul ordinului.

 

Altarul este compus din pilaştri adosaţi peretelui şi coloane înalte, aşezate între pilaştri corului, ce susţin un coronament bogat decorat, încadrat de volute. Centrul coronamentului este ocupat de figura Domnului, sprijinită de globul pământesc şi a lui Hristos cu cruce, printre nori. Pilaştri şi coloanele sunt decorate cu elemente aplicate: frize, panglici, volute, vrejuri. Din scrisoarea menţionată a lui Gyöngyösi, adresată episcopului Forgách Pál în 1755, reiese că a fost plătită suma de 25 galbeni pentru altarul şi tabloul acestuia. Tabloul reprezentând Îngerii păzitori, adusă din biserica mizericordienilor şi care se află astăzi în transeptul bisericii foste franciscane, provine probabil de la altarul principal.

 

Amvonul bisericii a fost caracterizat de Bíró József ca fiind piesa cea mai interesantă şi mai valoroasă a barocului orădean. Forma ei este determinată de prezenţa simbolurilor evangheliştilor: amvonul este purtat parcă de boul reprezentând Sf. Luca, leul (Sf. Marcu) şi îngerul (Sf. Matei) decorează parapetul amvonului iar acvila cu aripile deschise (Sf. Ioan) a fost aşezată peste un glob, în vârful coronamentului amvonului. Alături de figurile simbolice ale evangheliştilor, parapetul amvonului poartă şi o scenă a Pescuitului minunat, ca o alegorie a lui Iisus care propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu.
Băncile baroce de lemn ale bisericii, cu parapeţii bogat decoraţi cu vrejuri şi flori au fost mutate în biserica fosta franciscană. Elementele de mobilier şi decor liturgic ale bisericii urmează acelaşi program iconografic unitar, care propovăduieşte îngrijirea bolnavilor şi a neajutoraţilor prin Îngerul păzitor al altarului principal şi prin figura fecioarei Îndurării de pe fresca cupolei: Mater mizericordianus, la care se adaugă figura fondatorului ordinului, Sf. Ioan de Deo şi ideea victoriei asupra morţii reflectată de altarul Crucificării.

 

Clădirea etajată a mănăstirii dezvoltată pe un plan în formă de L, se racordează la latura vestică a bisericii, fiind structurată pe două tracturi. Spaţiile boltite ale ei au fost realizate în anii 1760-70, fiind ocupate de încăperile spitalului, ale călugărilor şi ale farmaciei.


Bibliografie selectivă
Bíró József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.
Nicolae Sabău: Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii baroce din Oradea. CRISIA XIV. 1984.
Péter I. Zoltán: Mesélő képeslapok. Nagyvárad 1885-1915. Bp., 2002.
Péter I. Zoltán: Nagyvárad 900 éves múltja és épített öröksége (Trecutul de 900 de ani al Oradiei şi moştenirea construită), Budapest, 2005.
Agata Chifor: Oradea barocă. Oradea, 2006.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină