listare

trimite prin

Biserica romano-catolică „Sf. Ştefan”, Sâncrăieni
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  P. Kovács Klára
Tradus de:  P. Kovács Klára



Date despre monument
Adresa: nr. 603.
Cod: HR-II-a-A-12960
Datare: sec. XIII, amplificată în sec. XIV–XV, reconstruită parţial în sec. XVIII

Date istorice

Localitatea Sâncrăieni este situată în estul Transilvaniei, în partea sudică a Depresiunii Ciucului, pe malul estic al râului Olt. Satul şi a parohul lui au fost menţionaţi pentru prima dată în lista dijmei papale din 1333 şi 1334, dar prima biserică a localităţii a fost cu  siguranţă mai veche decât aceste mărturii documentare. Denumirea satului este un indiciu important, care sugerează că localitatea Sâncrăieni şi biserica acesteia luase fiinţă încă înaintea sanctificării regelui Ladislau al Ungariei (1192), adică înainte de finele secolului al XII-lea. Acest prim locaş construit în stil romanic pe la cumpăna secolelor XII–XIII avea dimensiuni mult mai reduse decât cel actual, fiind mai scurt spre est, nu avea contraforturi şi nici turn.

 

Biserica a fost extinsă spre est cândva în secolul al XIV-lea, fiind prelungită nava şi clădit un cor nou cu închiderea poligonală, sprijinit probabil de contraforturi, al cărui urme au fost identificate cu ocazia săpăturilor arheologice. Pe la cumpăna secolelor XIV–XV lăcaşul fusese decorat cu fresce. Pe la finele secolului al XV-lea a fost montat în cor un altar nou, gotic, din care s-a mai păstrat însă doar o sculptură reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul, aflată în zilele noastre în colecţia Muzeului Secuiesc al Ciucului. Un clopot nou a fost turnat pentru biserica din Sâncrăieni la Braşov în 1562. În inscripţia acestuia apar alături de anul confecţionării şi litere alfabetului scrise cu capul în jos. Acesta fusese atârnat iniţial probabil într-o clopotniţă de lemn, din moment ce turnul vestic actual a fost alipit bisericii la o dată mai recentă. Incinta bisericii a fost construită în secolul al XVII-lea, portalul sud-vestic al acestuia fiind finalizat în 1692. Turnul vestic actual a fost construit pe la cumpăna secolelor XVII–XVIII. Acesta era iniţial mai scund cu un nivel, clopotele fiind aşezate probabil la un nivel semideschis cu parapetul din lemn. Aproximativ odată cu turnul vestic a fost ridicată şi construcţia ce preceda porticul sudic de astăzi, respectiv antecedentul scărilor tribunei actuale aflate tot pe faţada sudică. Intervenţiile de proporţii care determină aspectul de ansamblu baroc al bisericii actuale au fost efectuate în secolul al XVIII-lea, începând cu anul 1759. Corul gotic a fost înlocuit cu unul de factură barocă. Din aceeaşi perioadă datează şi sacristia. Nava bisericii a fost înălţată şi reboltită, de asemenea s-a înălţat cu un nivel şi turnul vestic al bisericii. Cu ocazia construcţiilor menţionate s-au refolosit şi pietrele provenite din demolarea corului gotic. Boltirea bisericii s-a finalizat în 1773.

 

 

 

După reconstrucţia corului a fost montat şi altarul baroc actual. În 1790 fusese alipit faţadei sudice porticul actual, renovat ulterior în 1888. În secolul al XIX-lea Orbán Balázs a mai consemnat portalul sudic gotic tardiv al bisericii. Acesta a dispărut în 1904, când a fost lărgită intrarea sudică a lăcaşului. Scările actuale ce duc în tribuna vestică s-au construit cândva după 1871. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost confecţionat amvonul şi orga bisericii. În 1901 faţadei nordice i s-a alipit o capelă la săparea fundaţiilor acesteia ieşind la suprafaţă un număr mare de morminte, urmele înmormântărilor de odinioară din jurul bisericii. Ca urmare a cercetărilor clădirii din 2002, respectiv a investigaţiilor arheologice ale monumentului, specialiştii au reuşit să identifice principalele etape de construcţie ale bisericii. În paralel a decurs şi renovarea lăcaşului, în cursul lucrărilor fiind prezentate şi câteva fragmente medievale cioplite din piatră, identificate în paramentul clădirii. Poarta medievală din capătul vestic al navei, contraforturile vestice de factură gotică, urmele unor ancadramente medievale din zidul sudic al navei, picturile murale descoperite, respectiv cristelniţa de piatră aflată în capelă indică antecedentele medievale ale lăcaşului actual.


Descrierea edificiului

Biserica ridicată pe marginea luncii Oltului este înconjurată de o incintă circulară, uşor neregulată, din piatră, sprijinită pe latura dinspre râu cu contraforturi. Porţile de secol XVII, situate pe latura nord-vestică respectiv sud-vestică a incintei permit accesul în ţintirim. Anul 1692 inscripţionat în timpanul porţii sud-vestice indică probabil şi vechimea incintei. Faţada porţii nord-vestice prezintă o cornişă treptată şi este încununată de un acoperiş în două ape. În scara de acces a porţii a fost încastrată în poziţie secundară o piatră cioplită, provenită probabil de la portalul romanic păstrat azi în casa parohială. În ţintirim se mai păstrează câteva pietre funerare din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

 

Biserica sală dedicată Sfântului Ştefan se compune din cor, navă, respectiv turnul vestic. Laturii nordice a bisericii îi este alipită sacristia precum şi o capelă cu închiderea poligonală. În faţa porţii sudice se află un portic, iar la vest de acesta scările ce duc în tribună.

 

Nava şi corul au aceeaşi lăţime, faţadele acestora fiind articulate de lesene. Pe faţada vestică, colţurile navei şi ale turnului sunt sprijinite de contraforturi – 4 în total – amplasate oblic. Turnul cu muchiile tratate în rustica prezintă cinci niveluri delimitate de brâuri din piatră. Acoperişul piramidal cu muchiile uşor arcuite al acestuia este învelit cu tinichea. Nivelul inferior al turnului este străpuns de o deschidere circulară pe faţada vestică, respectiv de câte o ambrazură pe latura nordică şi sudică. La nivelul al doilea întâlnim ambrazuri identice cu cele de mai jos pe laturile vestică, sudică şi nordică. La nivelul clopotelor turnul prezintă deschideri mari cu închiderea semicirculară. Inscripţia de pe turn (1332/RENOV. 2002) indică greşit anul primei menţiuni documentare a lăcaşului (1332 în loc de 1333), respectiv anul ultimei renovări.

 

Faţada sudică a bisericii (zidul navei şi al corului) este străpunsă de patru ferestre cu închiderea semicirculară, marcate de ancadramente baroce simple, modelate din mortar, cu impostele şi bolţarul median marcate. Tribuna, respectiv spaţiul de sub tribună este luminat de câte o fereastră mică, cu deschiderea încheiată în segment de cerc şi ancadramentul simplu, modelat din tencuială. Porticul sudic actual a fost alipit faţadei în 1790. Inscripţia din timpanul acestuia (AEDIFIC[ATUM?] T[EM]PORE/ BELLI TURCICI/ MDCXC) reproduce, se pare greşit, inscripţia originală cu aproape acelaşi text, doar cu anul 1790 (MDCCXC). Porticul, ca şi capela de pe latura opusă sunt luminate de câte două ferestre cu închiderea în segment de cerc.

 

Fragmentul de ancadrament aflat pe faţada sudică, între scările tribunei şi portic datează cu siguranţă din prima fază de construcţie a bisericii, fiind un montant plat, neprofilat al unei ferestrele romanice, de dimensiuni reduse, datând de la cumpăna secolelor XII–XIII. Cu ocazia cercetării de parament a zidului sudic au mai fost identificate două fragmente de reliefuri figurative, despre care se presupune că făceau parte din decorul plastic al bisericii romanice. Aceste piese se păstrează în prezent în Muzeul Secuiesc al Ciucului. La est de portic, observăm un alt fragment de ancadrament care aparţinea de o fereastră gotică încheiată în arc frânt, decorată cu muluri lobate datând din faza de extindere a bisericii spre est, în secolul al XIV-lea. În faza gotică a construcţiei lăcaşului, în secolul al XV-lea, au fost ridicate şi contraforturile de pe colţurile vestice ale navei.

 

Corul şi nava sunt acoperite cu bolţi semicilindrice cu penetraţii sprijinite de arce dublou care pornesc de pe pilaştri. Traveele bolţii sunt decorate cu cartuşe baroce din stuc. Un portal cu ancadrament de factură barocă, cu partea superioară evazată, cioplit din piatră asigură accesul din cor în sacristie. Canatul de lemn, decorat cu rozete al uşii sacristiei datează din aceeaşi perioadă, din secolul al XVIII-lea. În sacristie sunt alte două uşi, una duce spre capelă, iar cealaltă pe amvon. Tribuna vestică, sprijinită pe trei arcade zidite, fusese amplificată spre navă cu o construcţie din lemn. Nivelul inferior al turnului este acoperit cu o boltă semicilindrică. Spaţiul de sub turn şi nava bisericii comunică între ele printr-un portal medieval cu ancadramentul din piatră, încheiat în arc semicircular. Acest ancadrament pare a fi contemporan cu fragmentul de ancadrament asemănător păstrat în parohie, ambele datând din prima fază de construcţie a bisericii, cea romanică. Un alt fragment al celui de-al doilea ancadrament pare a fi piatra profilată – amintită şi mai devreme – încastrată în scările porţii nord-vestice. În interior, pe zidul nordic al navei au fost conservate fragmente de frescă, putând fi delimitate două scene diferite. Prima, încadrată de un chenar decorativ, imita se pare structura unui triptic cu un „panou” central şi două imagini laterale. O reprezentare a Sfintei Ana întreita constituia centrul compoziţiei, iar în „panoul” din dreapta apare o figură feminină cu aureolă, care ţine în mână ca atribut o carte şi căreia Ana îi atinge capul. „Panoul” din stânga a fost acoperit de stâlpul tribunei vestice. Pictura a fost executată cândva între a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi începutul veacului următor. Pe suprafaţa acesteia remarcăm o inscripţie ulterioară: 1615 die 6 Apr.[...], dovedind faptul că la data respectivă frescele erau încă la suprafaţă. A doua scenă este foarte fragmentară, se pot desluşi doar picioarele unei figuri umane pictate din profil. În cursul cercetărilor de parament au ieşit la iveală fragmente de fresce şi pe faţada vestică a navei, acestea au fost însă înlăturate ulterior. În jurul amvonului se văd urmele unui decor cu picturi murale mai târzii.
Cristelniţa din piatră, amplasată în capelă pare a fi tot medievală, datarea acesteia este însă foarte nesigură.

 

Altarul principal este o piesă barocă, contemporană probabil cu transformarea corului din a doua jumătatea a secolului al XVIII-lea. Acesta se structurează pe trei axe delimitate de patru perechi de coloane şi pilaştri cu capitelul compozit. Scrinul central este dominat de sculptura Mariei in Sole, o variantă a renumitei statui miraculoase a Maicii Domnului de pe altarul principal al bisericii franciscane din Şumuleu-Ciuc. Figura Fecioarei este flancată de două statui reprezentându-i pe Sfântul Ştefan al Ungariei (nord), respectiv pe prinţul Emeric cel Sfânt(sud). Statuile de pe flancuri îi reprezintă pe sfinţii Petru şi Pavel. Retablul altarului este încununat de o cornişă dinamică, decorată cu ciucuri. Partea superioară a axului mijlociu este dominată de un crucifix sculptat, flancat de coloane şi semicolonete cu trunchiul răsucit. Din altarul gotic de odinioară al bisericii, construit spre finele secolului al XV-lea, s-a mai păstrat doar o statuie reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus, aflată azi în colecţia Muzeului Secuiesc al Ciucului. Două statui reprezentându-i pe Sf. Ştefan şi pe Sf. Emeric sunt amintite deja în vizitaţiile canonice din 1731.

 

Amvonul neoclasic tardiv a fost confecţionat între 1857–1859 de către Nicolae Popp. Maestrul român, fratele renumitului pictor academist Mişu Popp, făcea parte din familia de pictori, originari din Galaţi (azi parte al oraşului Făgăraş), care s-a mutat ulterior la Braşov.
Orga bisericii a fost montată între 1859–1869.


Bibliografie selectivă
Orbán Balázs, A Székelyföld leírása. Történelmi, régészeti, természetrajzi és népismereti szempontból, vol. II, Pest, 1869, p. 36.
Benkő Elek, Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi, Budapest –Kolozsvár, 2002, pp. 80–81, 374.
Botár István – Grynaeus András – Tóth Boglárka, „Középkori” templomtornyok a Csíki-medencében. A székelyföldi dendrokronológiai kutatások első eredményei, în:Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából”, seria nouă, I (XI)/2006, pp. 131–132.
Botár István – Rácz Miklós – Tóth Boglárka, A csíkszentkirályi plébániatemplom kutatása (2002), în: „Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából”, seria nouă, II (XII)/2007, pp. 133–142.
Kiss Lóránd, Proiect pentru intervenţia de urgenţă al conservării picturilor murale din nava bisericii romano-catolice din Sâncrăieni (jud. Harghita), 2008, (manuscris).
Botár István, Kövek, falak, templomok. Régészeti kutatások Csík középkori templomaiban 2002–2007 között, Csíkszereda, 2009, pp. 23–37.
Mária-tisztelet Erdélyben. Mária-ábrázolások az erdélyi templomokban, Mihály Ferenc et alii (red.), Székelyudvarhely, 2010, (Catalogul expoziţiei), p. 7.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină