listare

trimite prin

Biserica armeano-catolică Sfânta Treime (catedrala armeano-catolică), Gherla
Ultima actualizare:  2011-07-22
Autor:  Pál Emese
Tradus de:  Éva Dezső



Date despre monument
Adresa: Piaţa Libertăţii, nr. 6.
Cod: CJ-II-m-A-07647
Datare: 1748–1804

Date istorice

Dominând peisajul urban al localităţii Gherla, monumentala biserică Sfânta Treime este în strânsă legătură cu istoria armenilor, aşezaţi în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea pe teritoriul Transilvaniei, astfel în opinia publică biserica este cunoscut cu denumirea de marea biserică armenească sau catedrala armeano-catolică.


Populaţia armenească aşezată pe aceste meleaguri la sfârşitul secolului al XVII-lea a utilizat într-o primă perioadă biserica satului Gherla din apropierea cetăţii, apoi vicarul armenilor din Transilvania, Oxendius Verselescul (1654-1715), episcop de Aladia, construieşte o capelă armenească în apropierea pieţei centrale de astăzi, care a fost demolată în urma construirii bisericii Sfânta Treime. Conform vizitei episcopale din 1731, tabloul altarului principal al bisericii micuţe de lemn reprezenta scena Înălţării la Ceruri a Maicii Domnului, cel al altarului lateral nordic Naşterea lui Isus, respectiv pe cel sudic se afla o copie a Madonei Negre din Czestochowa.


Construirea bisericii Sfânta Treime, începută în 1748, a avansat relativ repede, deoarece primul serviciu divin a fost oficiat aici în 1759, ceea ce înseamnă că la această dată, în linii mari, construcţia trebuia să fi fost terminată. Nu se cunoaşte cine a proiectat biserica, dar din caracteristicile sale stilistice se poate deduce, că nu făcea parte din cercul meşterilor transilvani, ci provenea dintre meşterii baroci austrieci. Se pare, că după 1759 s-a întrerupt construcţia, deoarece până în anul 1773 nu avem nici o referire la edificarea clădirii. În 1773 este deja necesară renovarea noii biserici; consiliul oraşului Gherla încredinţează repararea acoperişului dulgherului clujean Anton Überlacher. În 1780 se prăbuşeşte turnul bisericii sub ochii inginerului Mráz, sosit la Gherla tocmai pentru repararea turnului. Cea de-a doua perioadă de construire a bisericii a început în 1782, însă s-au efectuat intervenţii provizorii de către zidarul János Bringer şi amintitul dulgher Anton Überlacher. În 1783 meşterul zidar Ferenc Xaver Ribéri preia conducerea lucrărilor de restaurare. Nu se cunoaşte anvergura lucrărilor efectuate în această fază, deoarece în 1788 un fulger a trăsnit în clădire, cauzând avarii serioase, care au trebuit reabilitate. Pentru terminarea construcţiei şi înlăturarea greşelilor, a fost contractat arhitectul József Jung din Budapesta, activităţii lui se datorează în mare parte aspectul final, cel de astăzi, al bisericii. Conform proiectului său s-a realizat faţada principală clasicizantă, compusă pe cinci axe, ce s-a ridicat peste fundaţiile fostei faţade baroce, care avea probabil un turn. De numele lui se leagă şi micuţa fleşă estică şi cripta terminată în 1796. A dispus demolarea tuturor bolţilor, inclusiv ale sacristiei şi ale capelei laterale în prag de colaps, şi a supraînălţat pereţii laterali. El a ordonat cioplirea ancadramentelor ferestrelor şi uşilor de pe faţadă, a capitelurilor ce lipseau, precum şi lucrările interioare de pardoseli de piatră, tencuieli şi zugrăveli. În esenţă, amenajarea interiorului bisericii a fost conceput de el, deoarece din cea iniţială nu a mai rămas decât sacristia, capela laterală nordică, tribuna orgii, oratoriile laterale ale corului şi coloanele corintice interioare.



Desfăşurarea lucrărilor, chiar şi după angajarea arhitectului din Pesta, au fost tărăgănate, cu atât mai mult, cu cât în 1793, din cauza deficienţelor fundaţiilor, turnul s-a prăbuşit din nou. În 1794 şi 1794 execuţia a stagnat, intervenţii mai de anvergură au avut loc abia între 1796 şi 1798. Conform contractului dintre oraşul Gherla şi arhitectul József Jung, acesta trebuia să termine lucrarea pentru 32.000 forinţi, însă reconstruirea bisericii a costat mai mult cu 10062 forinţi. Evaluarea din contract nu a respectat preţurile reale de cost, ceea ce a condus la dispute interminabile între oraş şi antreprenor. Drept consecinţă, în 1798, când lucrările se apropiau de încheiere, József Jung a dispus sistarea execuţiei. Oraşul l-a dat în judecată la magistratura din Pesta pentru nerespectarea angajamentelor contractuale, iar Jung pretindea să i se plătească încă 27.203 forinţi. Procesul s-a întins pe o durată de zece ani, terminându-se în 1808 odată cu decesul antreprenorului. Între timp, în 1800 turnul a fost din nou avariat de un fulger, astfel sfinţirea bisericii a putut avea loc abia la data de 17 iunie 1804. După sfinţire, în data de 4 august, turnul bisericii a fost trăsnit a treia oară, fiind necesară repararea deteriorărilor, iar clopotul cel mare a trebuit turnat din nou.


Primele date referitoare la interiorul bisericii datează de la vizita episcopală din 1777, unde este pomenită existenţa a două altare, fără a se preciza cui i-au fost dedicate acestea. La vizita din 1781 apar din nou două altare, cel al Sfintei Treimi şi cel dedicat Madonei cu Rozariu. La această dată biserica dispunea de două sacristii, dintre care cel nordic a fost utilizat pe post de capelă, denumită capela „Sacratissimi Rosarii", în care era amplasat altarul cu tabloul Madonei cu Rozariu. Cele patru altare laterale din navă au fost realizate după 1799, deoarece izvoarele arată, că în acest an, în cadrul întrunirii orăşeneşti, protopopul Kelemen Korbuly, prezintă asociaţiilor participante „desenele celor patru altare mai mici", acestea fiind acceptate în unanimitate. Pentru altarul dedicat Sfântului Grigore Iluminatorul, asociaţia comercianţilor a donat 1500 forinţi, tot atât oferă asociaţia tăbăcarilor pentru ridicarea altarului Fecioarei, pe când altarul Sfântului Ioan de Nepomuk a fost finanţat de preoţimea armenească, iar altarul Sfântului Iosif de către „popor". Proiectul pentru aceste altare a fost elaborat de Simon Hoffmayer, dar după moartea meşterului lucrările au fost executate de calfa acestuia, Antal Csűrös. Picturile altarelor au fost aduse din Viena. Amvonul este de asemenea opera lui Simon Hoffmayer, pe care se pare că l-a terminat în jurul anului 1798. Basoreliefurile ce decorează amvonul sunt cu siguranţă lucrarea lui Hoffmayer, însă mielul de la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul a fost cioplit de către Antal Csűrös, iar poleirea amvonului i s-a încredinţat fratelui acestuia, József Csűrös. În 1803 au fost sculptate tot de către Antal Csűrös statuile Sfântului Grigore Iluminatorul şi a papei Sfântul Silvestru, precum şi busturile celor 12 apostoli de pe stâlpii gardului. Cea mai renumită pictură din biserică, atribuit secole de-a rândul lui Rubens, este Coborârea lui Isus de pe Cruce, care conform legendei a fost adus la Gherla în 1806. Cercetările recente au dovedit că această pictură nu este opera lui Rubens, ci a pictorului Joachim von Sandrart (1606-1688).


Construirea altarului principal de odinioară este învăluită de o serie de întrebări fără de răspuns în starea actuală a cercetării. Citând un document din 1802, Kristóf Szongott afirma, că „altarul principal este confecţionat din marmură de Jibou, după modelul altarului din biserica ordinului franciscan din Eger (Ungaria)". Aceasta ar însemna un altar cu baldachin, care putea fi construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea. Faptul că altarul monumental cu baldachin nu s-a realizat la începutul secolului al XIX-lea, se poate deduce din scrisoarea adresată de preoţimea din Gherla „respectabilului nobil Gergely Jakabffy, magistrat" originar din Gherla, rezident la Pesta. În aceasta roagă destinatarul „să binevoiască, ca după modelul transmis - spre slava lui Dumnezeu, spre podoaba naţiunii, să comande marele altar". Proiectul altarului principal, adică „modelul transmis", reprezenta copia altarului principal al bisericii franciscane din Eger (Ungaria), acesta se pőstrează în arhiva bisericii parohiale din Gherla. La mijlocul secolului al XIX-lea, acest tip de altar cu baldachin, este socotit de modă veche, totuşi se pare că cei din Gherla au ţinut mult la concepţia lor iniţială. În răspunsul din data de 8 iunie 1842 a lui Gergely Jakabffy, el declară că altarul este gata, şi deja l-a şi transportat la „locul de întrebuinţare", urmând să fie montat. Cu acest scop trimite meşteri din Pesta, şi roagă consiliul orăşenesc să se îngrijească de aprovizionarea din belşug a celor trimişi, aceştia fiind cu toţii „cetăţeni şi Meşteri distinşi". Calitatea mai slabă a sculpturilor de pe tabernacol ar putea indica faptul că în 1842 s-a păstrat tabernacolul vechi şi s-a executat doar baldachinul deasupra acestuia. Datorită asemănării cu statuile altarelor laterale, se pare că statuile tabernacolului sunt lucrările lui Antal Csűrös. Orga bisericii a fost realizată de meşterul braşovean Heinrich Maiwald în 1846.


Picturile murale actuale ale bisericii au fost realizate în campania de restaurare din anii 1930, fiind opera pictorului Ferenc Herczeg.


Descrierea edificiului

Biserica Sfânta Treime, orientată sud-nord este amplasată pe latura sudică a pieţei centrale a oraşului. Clădirea se compune dintr-o navă amplă şi un cor cu închidere semicirculară, cu un turn mare şi două turnuri mai mici adosate. În faţa intrărilor laterale ale bisericii s-a construit câte un portic de dimensiuni reduse. Nava este acoperită în două ape, iar corul cu o semicupolă, la întâlnirea cărora se află o mică fleşă.


Datorită prăbuşirilor repetate ale turnului, a modificărilor intervenite în proiectul iniţial şi schimbării meşterilor constructori, se observă diferenţe stilistice între navă şi faţada principală. Compoziţia pe cinci axe a faţadei vestice, o formulă neobişnuită în Transilvania, a luat naştere din combinaţia tipurilor de biserici cu un turn şi două turnuri. Marele turn de plan curb este caracteristic bisericilor baroce cu un turn, iar intrările laterale cu galerii sunt specifice tipului cu două turnuri. Turnul central este proeminent faţadei, axa lată a turnului se ridică pe un segment drept, care se racordează simetric la axele laterale prin segmente de sfert de cerc. Părţile curbe în interior determină spaţii utilizate pentru scară, respectiv capelă, pereţii sunt penetraţi de câte o fereastră dreptunghiulară, deasupra cărora sunt balcoane cu parapet zidit traforat. Încăperile de plan arcuit de la parter se racordează la axele turnurilor laterale mici, prin segmente drepte în retragere, peste aceste porţiuni sunt amplasate statui, pe partea dreaptă cea a Sfântului Grigore Iluminatorul, iar pe partea stângă, aidoma unui bloc, cea a papei Sfântul Silvestru în stare mutilată. Golurile axelor laterale la parter sunt o fereastră pe partea dreaptă şi o uşă de intrare pe partea stângă. Faţada parterului este accentuată de striuri orizontale echidistante.

Intrarea principală de mari dimensiuni este încheiată într-un lintou drept, susţinut de pilaştrii dubli, peste care apare balconul central cu parapet traforat. Pilaştrii subţiri sunt decoraţi cu diverse motive specifice barocului târziu central european: la nivelul capitelului apar rozete, sub care este câte un semicerc striat cu franjuri, la partea inferioară sunt de asemenea ornamente cu motiv de franjuri. Câmpul interior al frontonului este ocupat de fragmentele cronogramei referitoare la hramul bisericii. Este de menţionat portalul principal din lemn masiv al bisericii, împodobit cu ornamente variate, pe lângă ghirlandele preferate ale barocului târziu, aici se găsesc şi elemente neoclasiciste, precum şi ornamente neogotice în formă de arc ogival. Partea cea mai neoclasicistă a faţadei principale este ansamblul format din pilaştrii cu capitel ionic, aşezaţi pe socluri înalte încheiate într-un fronton triunghiular, ce se ridică peste brâul median aflat deasupra parterului. În segmentul retras al peretelui dintre pilaştrii este un gol de uşă dreptunghiular, peste care apare un gol de fereastră încheiat semicircular cu impostele marcate şi prelungite şi în interiorul nişei, respectiv bolţarul median accentuat ce se ridică până la antablament. Pereţii arcuiţi ai axelor laterale sunt decorate cu cartuşe de mari dimensiuni, şi sunt penetrate de câte un gol dreptunghiular. Axele turnurilor laterale au ferestre dreptunghiulare flancate de pilaştrii cu capitel ionic. Faptul, că turnul din stânga are o fereastră la partea superioară, iar cel din dreapta doar o fereastră oarbă, imprimă asimetrie. Nivelurile al treilea şi al patrulea sunt demarcate de un brâu median accentuat. La acest nivel se încheie turnurile laterale, având pe toate laturile ferestre încheiate semicircular şi purtând coifuri de factură barocă. La acest nivel, în axa centrală apare un singur gol de formă dreptunghiulară, restul suprafeţelor sunt decorate cu câteva panouri simple. Corpul turnului principal realizat după regulile barocului se ridică deasupra unui brâu proeminent ce se desfăşoară peste un şir de console. Cele patru laturi ale turnului sunt penetrate de ferestre încheiate în semicerc cu bolţar central pronunţat, flancate de pilaştrii cu capitel compozit. În axa golurilor sunt cadrane de orologiu, peste care se întinde în formă de semicerc cornişa turnului. Partea inferioară convexă a coifului delimitată de o pazie se încheie într-o piramidă concavă.
Faţadele laterale ale navei, compuse pe trei axe sunt caracterizate de panouri verticale adâncite ce încadrează goluri de mari dimensiuni. Deasupra ferestrelor încheiate semicircular apar ferestre de tip liră, neobişnuite în arhitectura bisericească. În axele de lângă cor, sub ferestrele mari există şi câte o fereastră lată, de formă ovală. Unica articulaţie orizontală a acestor faţade este cornişa puternică ce se ridică peste bolţarii accentuaţi ai ferestrelor tip liră. Latura oratoriilor dinspre cor este penetrată de două ferestre suprapuse încheiate în segment de cerc. Suprafaţa de perete a corului este divizat în trei axe de cartuşe imense, axele laterale au goluri alungite încheiate în segment de cerc.


În contrast cu exteriorul, interiorul bisericii este un spaţiu unitar de stil baroc matur. Nava este articulată de pilaştrii cu capitel compozit, la care sunt adosate coloane de asemenea cu capitel compozit. Aceşti pilaştrii susţin cornişa puternică, decorată cu denticuli şi panouri dreptunghiulare culcate, peste care se ridică bolţile în calote boeme. Datorită pilaştrilor şi coloanelor proeminente, spaţiul navei este dinamic, în nişele astfel formate s-au amplasat cele patru altare laterale. Tribuna vestică este susţinută de doi stâlpi cu capitel compozit şi decorat cu lesenă, determinând trei arce în mâner de coş sub tribună; arcul central are partea superioară proeminentă pe o traiectorie concavă. Parapetul tribunei este traforat. Arcurile deasupra tribunei reflectă multiplele schimbări din istoria construirii edificiului, astfel cele laterale, în semicerc sunt ascunse de cornişa navei, şi dau impresia că ar fi mutilate. Arcul triumfal semicircular face trecerea spre corul boltit de asemenea cu calote boeme, iar închiderea sa semicirculară este acoperită cu o semicupolă. Peretele corului este articulat de lesene cu capitel compozit, nişa altarului principal fiind precedată de două coloane. Galeriile laterale care flanchează corul, sunt neobişnuite în Transilvania, acestea fiind caracteristice bisericilor monahale austriece. Galeriile mai late şi mai înalte, deschise prin arcade spre cor, au parapetul traforat de factură barocă. Deasupra galeriilor sunt goluri încheiate în segment de cerc cu bolţar proeminent, parapetul decorat cu baluştrii şi ghirlande. Pictura murală din semicupola corului reprezintă Madona pe tron în cercul sfinţilor, iar pictura traveei cu calotă boemă înfăţişează glorificarea Sfântului Grigore Iluminatorul.


Pictura altarului principal este opera pictorului de origine macedoneană Diamanti Laccatari, care a trăit la Budapesta. Semnătura pictorului şi anul 1842 apar în colţul din dreapta jos al tabloului. Pictura realizată în stil biedermeier este ticsită de îngeri şi putti care înconjoară Sfânta Treime. Tatăl este reprezentat în mod tradiţional ca un bătrân cu barbă şi sceptru în mână, Cristos apare într-o mantie roşie, cu picioarele aşezate pe globul pământesc, şi ambele figuri au mâinile ridicate în semn de binecuvântare. În spatele lui Cristos crucea este purtată de un putti. Deasupra Tatălui şi Fiului apare Sfântul Duh în chip de porumbel alb. În centrul altarului este aşezat tabernacolul încheiat într-o cupolă, cu ornamente baroce. Uşa tabernacolului este proeminentă şi arcuită, este flancată de coloane cu ornamente florale, partea inferioară cu potir, ostie şi cruce este delimitată de o cornişă, deasupra căreia apare o inimă înflăcărată. Pe lângă decoraţia florală abundentă şi motive rocaille, de o parte şi alta a uşii de tabernacol, pe console sunt postaţi doi sfinţi bărbaţi, cu putti în zbor deasupra lor. Pe margini apar îngeri îngenunchiaţi peste volute. Pe peretele vestic al corului se află altarul dedicat Madonei cu Rozariu. În centrul altarului de lemn, vopsit cu argint şi imitaţie de marmură, este aşezat tabloul încadrat într-o ramă fin sculptată, cu ornamente florale abundente, reprezentând Fecioara Maria, aşezată pe nori, cu Pruncul Isus în braţe, oferind rozariul Sfântului Dominic şi Sfintei Ecaterina din Siena, care sunt îngenunchiaţi în faţa ei.


Cele patru altare laterale din marmură sunt aproape identice. Două coloane cu fusul canelat şi capitel compozit susţin o cornişă cu consolete, peste care se ridică frontonul în formă triunghiulară sau semicirculară, flancat de urne decorate cu ghirlande. Retablul încheiat semicircular este ornat cu ghirlande de flori, iar pe uşile tabernacolului sunt scene cu Cina cea de Taină. Pe volutele care flanchează tabernacolul apar îngeraşi îngenunchiaţi, realizaţi în manieră destul de provincială. Pe piedestaluri cu ghirlande de flori sunt aşezate statui, astfel pe altarul dedicat Sfintei Maria sunt statuile Sfântului Ladislau şi a Sfântului Ştefan. Altarul dedicat Sfântului Grigore Iluminatorul este flancat de cea a Sfântului Nerses şi Sfântului Iacob din Nisib. Pe altarul Sfântului Iosif sunt statuile Sfintei Ana şi a lui Ioachim, iar pe cel al Sfântului Ioan din Nepomuk, statuile Sfântului Martin şi a Sfântului Adalbert. În contrast cu calitatea slabă a statuilor acestor patru altare, picturile lor sunt minuţios executata, având o calitate superioară. Pe partea dreapta primul altar poartă tabloul cu scena botezului regelui Trdat al III-lea de către Sfântul Grigore Iluminatorul, considerat ca fiind cel care a creştinat armenii. Următorul tablou de altar de pe această parte îl înfăţişează pe Sfântul Ioan de Nepomuk îngenunchiat pe nori, împreună cu atributele sale, crucea, cele cinci stele în jurul capului şi un înger ţinând o limbă. Pe partea dreapta primul altar poartă pictura cu scena Înălţării Maicii Domnului. Partea inferioară reprezintă un grup de apostoli miraţi în jurul patului Mariei, iar partea superioară înfăţişează Maica Domnului ridicată în ceruri. Cel de-al patrulea tablou reprezintă scena morţii Sfântului Iosif.


În capela laterală, opusă sacristiei, a fost amplasat vestitul tablou Coborârea lui Isus de pe Cruce. Compoziţia barocă animată reprezintă coborârea trupului neînsufleţit al lui Cristos în prezenţa celor mai importanţi ucenici şi membri ai familiei. Pe feţele figurilor masive, pline de viaţă se oglindeşte o tristeţe adâncă. Detaliile minuţioase, tonalitatea fină, expresivitatea privirilor şi a gesturilor dau calitate acestei opere a pictorului german Joachim von Sandrart, care a trăit în Amsterdam.


Pe parapetul amvonului articulat de ghirlande sunt determinate trei câmpuri ocupate de basoreliefuri cu teme biblice, ca Semănătorul, Păstorul cel Bun şi Trimiterea Apostolilor. Pe uşa amvonului este reprezentat pogorârea Sfântului Duh. În vârful coronamentului stă statuia Sfântului Ioan Botezătorul. Mobilierul unitar al băncilor navei şi stranelor din cor este decorat cu ornamente specifice barocului târziu.


Gardul bisericii a fost demolat în 1960, iar statuile apostolilor de pe stâlpii acestuia au fost amplasaţi în holul bisericii, respectiv la intrarea nordică a bisericii. Statuile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sunt de mărime naturală, iar ceilalţi apostoli au numai busturile sculptate. Feţele apostolilor sunt foarte asemănătoare, diferenţierea acestora se poate face numai pe baza atributelor ce apar pe postamente. În porticul estic se află statuia Madonei Învingătoare, una dintre statuile din piatră de cea mai înaltă calitate din biserică.


Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, A szamosújvári örmény nagytemplom, In: Reneszánsz és barokk Erdélyben, Bukarest, 1970, pp. 211-226.
Pop, Virgil, Armenopolis- oraş baroc, Cluj-Napoca, 2002, pp. 83-88.
Szongott Kristóf, Szamosújvár szabad királyi város monográfiája 1700-1900, II, Szamosújvár, 1901, pp. 16-36.
Szongott Kristóf, Szamosújvár szabad királyi város monográfiája 1700-1900, III, Szamosújvár 1901, pp. 51-55.


Discuţie