listare

trimite prin

Conacul Torma, Cristeştii Ciceului
Ultima actualizare:  2012-01-25
Autor:  Kovács Zsolt
Tradus de:  Kovács Zsolt



Date despre monument
Adresa: Cristeştii Ciceului, 288.
Cod: BN-II-m-B-01641.
Datare: 1593, 1627, 1782, cu o importante transformări la mijlocul secolului al XIX-lea

Date istorice

Prima menţiune documentară a localităţii s-a păstrat în listele decimelor papale întocmite între 1332 şi 1337. În cursul evului mediu Cristeştiul a aparţinut de domeniul cetăţii Ciceului, şi în acest fel proprietarii săi proveneau dintre cele mai importante familii nobiliare din Transilvania. Domeniul apare pentru prima oară în documente în anul 1283, când era împărţit între nepoţii lui Dominic din neamul Rátót, dar peste câţiva ani, în 1290 regele Andrei al III-lea (1290-1301) deja i-a donat lui Dominic din neamul Tomaj, strămoşul familiei Bánffy. Cetatea este pomenită pentru prima oară în documente în 1304, când se afla în proprietatea voievodului Ladislau Kán şi a fiilor săi. După perioada dintre 1321 şi 1387, când domeniul regal ţinea de funcţia voievodului, a fost obţinut de voievodul Dezső Bánffy de Losonc şi a rămas în proprietatea familiei până în anul 1467, an în care, pentru participarea lor în conspiraţia antiregală, regele Matia Corvinul (1458-1490) le-a confiscat cetatea Ciceului. Tot atunci două porţiuni ale satului Crişteşti, aparţinătoare domeniului cetăţii, au fost donate lui György Szerdahelyi Imrefi şi fiilor săi. În 1483 proprietarul unei părţi a domeniului era încă Mihály Szerdahelyi, dar în 1492 regele Vladislav al II-lea (1490-1516) i-a donat voievodului moldovean Ştefan cel Mare.

 

După moartea lui Ştefan în 1504, domeniul Ciceului a rămas în posesiunea fiului său Bogdan. Aici s-a refugiat din faţa turcilor şi celălalt fiu al voievodului, Petru Rareş, şi după ce a trecut pe partea regelui Ioan Szapolyai, în 1538 a primit şi domeniul Ciceului. În 1540 însă după ce sultanul a revendicat extrădarea lui Petru Rareş, cetatea a fost asediată şi cucerită de către oştile conduse de Gheorghe Martinuzzi, şi domeniul a fost donat reginei Isabela. Voievodul moldovean nu a vrut să renunţe la posesiunile sale transilvane, şi în anul 1542 a încercat să reintre cu forţa în proprietatea domeniului, dar asediul cetăţii a eşuat. Pentru prevenirea unor încercări viitoare regina Isabela în 1544 a ordonat demolarea cetăţii, şi în deceniile următoare o mare parte a posesiunilor care făceau parte din domeniul fiscal, au fost donate unor noi proprietari. De exemplu dieta din 1553 ţinută în Turda a solicitat regelui Ferdiand, ca satele Cristeşti şi Uriu să fie donate nobililor şi sârbilor refugiaţi în Transilvania din faţa pericolului otoman. După toate probabilităţile începuturile posesiunii din Cristeşti ale familiei Torma, o familie care deţinea înainte moşii în Partium, sunt legate tot de această perioadă, şi sunt în legătură tot cu pericolul cuceririlor otomane. Prima atestare documentară a posesiunii Torma din Cristeşti datează în anul 1566, când Dániel Torma este pomenit printre nobilii din localitate. În 1581 fraţii Dániel şi Kristóf deja împart în două părţi moşia lor din această localitate. În 1602 satul a fost devastat de către oştile generalului Basta, registrul nobiliar din anul următor consemnează deja existenţa a două conace în localitate. Cristeştiul suferă pagube importante şi pe parcursul evenimentelor militare de la mijlocul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea: în 1661 a fost pustiit de către oştile turco-tătare conduse de Ali paşa, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1704 de către trupele baronului Tiege, iar în 1717 de către hoardele tătare. Cu această ultimă ocazie tătarii au luat ca prizonier mai mulţi locuitori ai satului, împreună cu stăpâmul lor, nobilul Miklós Torma.

 


 

În ceea ce priveşte fazele de construcţie ale conacului Torma din Cristeştii Ciceului, ne aflăm într-o situaţie optimă în care principalele faze de construcţie ale clădirii se pot delimita pe baza inscripţilor şi a analizei structurilor portante ale edificiului. Prima fază de construcţie este datată de lintelul cu inscripţia 1593. Această clădire a fost construită de către Kristóf Torma, după ce, cu un deceniu mai devreme a împărţit cu fratele său posesiunea moştenită. În timpul fiului său Kristóf, în anul 1627 a avut loc o primă modificare a conacului. Din această perioadă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul celui următor provine, pe lângă ancadramentele păstrate, şi încăperea cea mai veche a subsolului, boltită cu o boltă semicilindrică din piatră. Pe prima ridicare topografică a Transilvaniei, elaborată în perioada 1769-1773, conacul apare ca cea mai importantă clădire laică a localităţii, în colţul nordestic al satului, pe un lot aflat în curbura pârâului Ilişua. Pe această hartă se poate observa un edificiu cu plan pătrat, a cărei faţadă vestică şi estică era precedată de câte un portic. O importantă intervenţie asupra acestei clădiri a avut loc în 1782 la comanda lui József Torma, cel care a parcurs o importantă carieră militară. Caracterul neoclasicizant al faţadelor conacului denotă însemnate transformări şi în deceniile de la mijlocul secolului al XIX-lea. În această fază de construcţie au fost concepute porticurile neoclasice sprijinite pe stâlpi, şi tratarea prin panouri adâncite a suprafaţei faţadelor, observabilă pe fotografile din perioada interbelică. Tot pe aceste imagini de arhivă se poate vedea, că edificiul avea o specifică şarpantă barocă, iar în faţa sa se întindea o intrare carosabilă arcuită şi prevăzută cu un parapet zidit. Cercetarea arhivei familiale poate modifica cu siguranţă în mai multe privinţe acest istoric sumar schiţat al construcţiilor.

 

Izvoarele scrise referitoare la istoria locului pomenesc în mai multe rânduri şi un alt conac al familiei Torma, aflat în aceeaşi localitate, dar fără a indica locul exact al acestuia. Acest conac se afla în proprietatea celeilalte ramuri a familiei Torma, cea din care provin şi cele mai cunoscute personalităţi ale familiei, Károly Torma şi sora sa, Zsófia Torma, ambii remarcându-se în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca pioneri ai cercetărilor arheologice din Transilvania. Conacul lui Károly Torma din Cristeşti i-a fost vândută în anul 1877, împreună cu domeniul aparţinător, fondului şcolar din Năsăud.


Descrierea edificiului

Localitatea Cristeştii Ciceului se află pe drumul naţional ce leagă oraşele Dej şi Bistriţa, lângă vărsarea pârâului Ilişua în râul Someşul Mare. Conacul familiei Torma se găseşte la câteva sute de metri de centrul satului, dominat de biserica romano catolică, în direcţia Bistriţei, lângă drumul naţional ce traversează centrul localităţii. Edificiul cu un singur nivel se întinde în partea nordică a lotului de dimensiuni considerabile, înfăţişarea lui fiind personalizată de prezenţa pe faţada sa principală(cea sudică), spre drumul principal, şi pe cea laterală vestică, a câte unui portic sprijinit pe stâlpi.

 

Planimetria clădirii este dominată de corpul său central, cu plan pătrat, la care se racordează spre nord o aripă cu plan dreptunghiular alungit. Faţadele conacului au un aspect simplu, fiind articulate vertical, pe lângă porticurile sus amintite, numai de prezenţa golurilor. Articularea sa orizontală este asigurată de un soclu din piatră, care este prezent, în afara faţadei vestice şi a aripii nordice, pe toate faţadele clădirii, şi de o simplă platbandă din tencuială, aflată pe partea superioară a fiecărei faţade. Faţada sa principală este marcată de porticul sprijinit de stâlpii cu secţiunea pătrată şi prevăzuţi cu un simplu capitel profilat, pe cele două laturi ale porticului deschizându-se câte două ferestre cu închidere în segment de cerc. Axa centrală a faţadei vestice este accentuată de prezenţa unui alt portic sprijinit pe patru stâlpi simpli, fără capitel. Din portic se deschid două uşi cu închidere în segment de cerc, iar între acestea o fereastră cu închidere identică. Suprafaţa faţadei aflată la stânga porticului nu este străpunsă de nici o deschidere, ca şi în cazul faţadei nordice al aripii, iar pea cea aflată la dreapta, două ferestre oarbe cu închidere în segment de cerc flanchează o uşă înzidită. Acelaşi tip de fereastră cu închidere în segment de cerc apare - de patru ori -pe faţada estică a corpului central al edificiului. Pe marginea sudică a acestei faţade se deschide intrarea în pivniţă, iar colţul faţadei este prevăzut cu o piatră-tampon, a cărei parte superioară este decorată cu o volută. La racordul corpului central şi al aripii nordice, pe faţada primului apar două ferestre cu închidere în segment de cerc, iar pe faţada celei din urmă două ferestre de dimensiuni mai mari. Faptul că aripa nordică este ulterioară decât corpul central, fiind construită cel mai probabil după naţionalizarea clădirii de la mijlocul veacului XX, este subliniat, pe lângă tipul diferit de deschideri ale celor două faţade, şi de absenţa de pe această aripă a soclului de piatră, prezent pe corpul central. Conacul este prevăzut cu un acoperiş plat în patru ape, care a înlocuit în timpul comunismului acoperişul de factură barocă, cunoscută de pe fotografiile vechi ale clădirii.

 

Planimetria originală a conacului a fost transformată radical de către funcţiile schimbătoare din ultima jumătate de veac, dar structura subsolului păstrează într-un mod elocvent amprentele diferitelor faze de construcţie ale clădirii. Încăperile boltite ale subsolului se organizează în trei tronsoane dispuse paralel, în direcţia nord-sud: după intrarea în subsol ajungem într-un spaţiu format din patru travee cu bolţi a vela din cărămidă, sprijinite pe un stâlp masiv central, spre vest de acesta se deschide o încăpere cu o boltă semicilindrică din piatră, din care, tot spre vest, se ajunge într-un spaţiu cu boltă semicilindrică din cărămidă. Provenienţa celor trei încăperi din faze diferite de construcţie ale clădirii este dezvăluită nu numai de diferitele tipuri de structuri portante, dar şi de alternarea tipului de zidărie şi a materialelor folosite. Cea mai veche parte a conacului din Cristeşti este încăperea boltită cu boltă semicilindrică din piatră, care a fost construită cu siguranţă în una dintre fazele de construcţie timpurii, datate prin ancadramentele cu inscripţie. Această parte veche a fost lărgită cu spaţiul prevăzut cu bolţi a vela, cel mai probabil în anul 1782, când unele elemente arhitectonice din piatră ale clădirii vechi au fost refolosite în noile zidării ale clădirii (de exemplu blocurile de piatră cioplită observabile la baza stâlpului central sau fragmentul de ancadrament renascentist, care închide golul de aerisire de lângă intrarea în subsol). Datarea exactă a încăperii boltite cu boltă semicilindrică din cărămidă este mai problematică, cel mai probabil este rezultatul unei faze de construcţie din secolul al XIX-lea.

 

Încăperile primului nivel al conacului se organizează, asemănător subsolului, tot în trei tronsoane. În axa centrală a clădirii se află o sală mare, accesibilă din portic, iar în spatele acestei săli se întind două încăperi cu dimensiuni mai mici. În tronsonul vestic se înşiră pe aceiaşi axă trei încăperi, fiecare dintre ele fiind accesibilă dinspre tronsonul central. Aproape întreaga suprafaţă a tronsonului estic este ocupată de o altă sală mare, prevăzută cu o scenă, sala fiind precedată de două încăperi de dimensiuni reduse. Toate încăperile conacului sunt tăvănite, fiind boltită doar o singură încăpere, camera din colţul nordestic al clădirii. Aceasta are o elegantă boltă barocă a vela, a cărei suprafaţă primeşte un caracter specific prin adâncirea părţilor sale centrale. Despre forma tavanelor originale ale conacului, sprijinite odinioară pe grinzi, stau mărturie fragmentele de grinzi refolosite secundar la structura de uşă a încăperii sudestice a clădirii. Muchiile profilate şi decoraţiile cu rozete ale acestor grinzi permit o datare de la sfârşitul secolului al XVII-lea sau din secolul următor.

 

Cele mai valoroase elemente ale interioarelor clădirii sunt ancadramentele şi blazonul încastrate secundar în peretele sudic al încăperii aflate în spatele sălii mari a axei centrale, inscripţiile cărora ne dezvăluie şi principalele coordonate ale istoriei conacului din Cristeşti. Deasupra intrării sudice a acestei încăperi se pot vedea două linteluri renaşcentiste târzii. În centrul lintelului inferior, într-un scut tipic renaşterii târzii transilvane, apare blazonul familiei Torma (o rădăcină de hrean din care răsar câteva frunze), flancat de monograma TC a lui Kristóf Torma. Friza lintelului este decorată cu un motiv des folosit în cazul inscripţiilor renaşcentiste, o tabula ansata cu următoarea inscripţie incizată: [Anno D]OMINI 1593. Pe celălalt lintel, decorat cu un şir de denticuli, apare, pe un scut asemănător, acelaşi blazon al familiei şi monograma TC, iar în friza sa inscripţia A[nno] D[omini] 1627. Ancadramente asemănătoare, decorate cu şir de denticuli şi cu semibaghete, ne sunt cunoscute din activitatea atelierelor de pietrari clujeni din secolul al XVII-lea, provenienţa celor din Cristeşti fiind legată foarte probabil de aceleaşi ateliere.

 

În acelaşi perete a fost încastrat secundar şi un blazon de factură barocă, de dimensiuni considerabile, care iniţial decora cu siguranţă frontonul principal al conacului. Motivul central al acestuia este blazonul familiar, înfăţişat într-un cadru decorat cu motive de rocaille. Sub blazon se află următoarea inscripţie: AEDIFICATA 1593 PER CHRISTOPHORUM RENOV[ata] / 1782 PER IOSEPHUM TORMA DE CSICSOKERESZTUR (Construit în 1593 de către Christoph, renovat în / 1782 de Joseph Torma de Cristeşti).

 

Din cauza procesului de retrocedare al clădirii, autorităţile locale în ultima vreme au evacuat clădirea, lăsând astfel fără supraveghere. În lipsa minimelor intervenţii de întreţinere apele pluviale se înfiltrează în clădire, şi tavanele sale în mai multe locuri au început să se prăbuşească.


Bibliografie selectivă
Biró József: Erdélyi kastélyok. Budapest, 1943. 78, 110. kép.
Entz Géza, A csicsókeresztúri római katolikus templom, Kolozsvár, 1942 (Erdélyi Tudományos Füzetek 134.), Passim.
Kádár József: Szolnok-Dobokavármegye monographiája. II. Dés, 1900. 410-416, 418.
Kiss Gábor: Erdélyi várak, várkastélyok. Budapest, 1987. 49-51.


Discuţie