listare

trimite prin

Conacul din Voivodeni
Ultima actualizare:  2012-11-15
Autor:  Orbán János
Tradus de:  Orbán János



Date despre monument
Adresa: str. Principală, nr. 160.
Cod: MS-IV-m-A-16101
Datare: a doua jumătate a sec. 18., începutul sec. 19.

Date istorice

Pornind de la caracteristicile stilistice ale clădirilor nobiliare din Voivodeni (cunoscute ca aparţinătoare familiei Zichy), este clar, că avem de-a face cu un complex de edificii construit în cea mai mare parte pe parcursul secolului al XVIII-lea sau în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Cunoscând compoziţia societăţii aristocrate a Ardealului de odinioară şi relaţiile de proprietate de atunci, este foarte puţin probabil ca edificiul să fi fost construit de către familia Zichy, familie proprietară, în primul rând, pe teritoriul Ungariei. Aşadar, primul pas spre identificarea comanditarilor, spre rezolvarea problemelor legate de construcţie ar fi clarificarea relaţiilor de proprietate în secolul al XVIII-lea.

 

 

Situaţia este îngreunată de faptul că în localitate stăpâneau proprietăţi, începând chiar din evul mediu, mai multe familii nobiliare. Însă din punctul de vedere al clădirilor este important reconfigurarea situaţiei din secolul al XVIII-lea, identificarea familiei nobiliare care, în această perioadă a construit conac la Voivodeni. Pentru clarificarea problemei putem porni de la autobiografia lui Kovásznai Sándor (1730–1792) profesorul colegiului reformat din Târgu Mureş. Kovásznai relatează că, începând cu anul 1751, în calitate de elev al colegiului reformat din Târgu-Mureş, a beneficiat de bursa oferită de contele Bethlen László de Bethlen. În schimb, cu ocazia sărbătorilor mai importante, a ţinut liturghii şi rugăciuni în curtea patronului său, la Voivodeni. Din text reiese clar că Bethlen László a locuit în permanenţă la Voivodeni, având aici şi o curte nobiliară. Kovásznai mai aminteşte faptul că patronul său a locuit aici împreună cu mama sa bătrână, Kollatovich Kata (văduva lui Bethlen György senior), cu sora sa, Kata şi cu fratele său, Bethlen György junior. Pe baza acestor date foarte preţioase oferite de Kovásznai, Bethlen László poate fi identificat cu exactitate pe arborele genealogic al familiei Bethlen de Bethlen: este vorba despre descendentul lui Bethlen György senior, fiul lui Bethlen Sámuel (decedat în 1708, comitele de Târnava), care avea doi băieţi şi o fată de la Kollatovich Kata: László, György junior şi Kata. Dintr-un alt izvor important, jurnalul lui Rettegi György, reiese şi faptul că György junior a decedat în 1778 fără familie, pe atunci László nefiind căsătorit încă.

 

Un alt set de surse arhivistice ne îndeamnă să credem, că la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, dintre membrii marii nobilimi din Transilvania, au devenit proprietari la Voivodeni Kemény Sámuel, preşedintele Tablei Regeşti şi soţia sa, Bethlen Kata de Iktár (în corespondenţa dintre Bethlen Zsuzsanna de Iktár şi soţul său, Teleki Sámuel apar de mai multe ori trimiteri referitoare la Kemény Sámuel şi soţia sa, care s-au aflat adeseori la Voivodeni; Kemény Sámuel, în calitate de preşedinte al Tablei Regeşti, emite în 1813 la Voivodeni un document adresat magistratului din Târgu Mureş, etc). Pe baza unor date arhivistice şi pe baza plăcii comemorative din biserica reformată a localităţii credem, că conacul a fost moştenit de soţia lui Kemény Sámuel, iktári Bethlen Kata pe linia mamei sale, bethleni Bethlen Kata (soţia lui iktári Bethlen Domokos), sora lui György şi László (vezi mai sus).

 

Kemény Sámuel (decedat în 1817) a fost o personalitate importantă a vieţii publice transilvăneane. A studiat la facultăţiile din Leipzig şi Göttingen. Cariera sa politică a început în timpul lui Iosif al II-lea, în 1786 devenind comitele comitatelor unificate Solnocul Interior şi Dăbâca. Din 1790 a fost comitele Comitatului Turda, din 1795 a devenit consilier gubernial, iar din 1810 a ocupat funcţia de preşedinte a Tablei Regeşti, instituţie care a avut sediul la Târgu-Mureş. A devenit conte în anul 1804. Împreună cu soţia sa a comandat un amvon din piatră, decorată cu steme familiale, pentru biserica reformată din Luncani. Văduva sa a construit în 1830 o biserică şi o casă parohială pentru enoriaşii reformaţi din Bretea (jud. Bistriţa-Năsăud).

 

Copiii lor au fost Miklós (decedat în 1829 fără urmaşi), judele regal al scaunului Arieş; Sámuel (decedat în 1861, fără urmaşi), deputat, personalitate publică binecunoscută în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea, unul dintre iniţiatorii Muzeului Ardelean; şi Kata, care s-a căsătorit cu Kun József. Copiii lor au moştenit, de fapt, toate bunurile rămase după Kemény Sámuel. Dintre copii lor au rămas în viaţă două fete: Kun Kata (soţia lui Löventhal Sámuel) şi Kun Jozefina (soţia lui Klebelsberg Vilmos). Fiica lor, Jozefina Katalin Karolina Vilma s-a căsătorit în 1880 cu Zichy István, conacul din Voivodeni ajungând pe această linie în proprietatea familiei Zichy.

 

Pe baza caracteristicilor stilistice corpul cu arcade semicirculare pare a fi clădirea mai veche a ansamblului, care în secolul al XVIII-lea putea să fie şi conacul familiei Bethlen de Bethlen. Trebuie menţionat şi faptul, că pe harta topografică militară austriacă din 1769–1773 apare deja o clădire lungă pe locul conacului, care este identic, probabil, cu corpul existent şi astăzi.

Clădirea principală a conacului este, pe baza caracteristicilor de stil, una mai nouă, sau una reconstruită la începutul secoluli al XIX-lea. Lesenele decorate cu motive asemămătoare unui triglif şi ghirlandele din sprânceana ferestrelor foarte probabil au legătură cu meşterii zidari activi la Târgu-Mureş la începutul secolului al XIX-lea. Fiindcă în timpanonul porticului, potrivit informaţiilor istoricului de artă Biró József, cândva a fost amplasată stema familiei Bethlen de Iktár, această construcţie sau reconstrucţie trebuie să aibă legătură cu Bethlen Domokos de Iktár, sau cu fiica sa, Bethlen Kata, văduva lui Kemény Sámuel. Stabilirea unei relaţii exacte între datele istorice şi diferitele clădiri ale conacului din Voivodeni va fi posibilă numai după depistarea unor informaţii arhivistice noi legate de construcţii precum şi după cercetări de parament.

 

 


Descrierea edificiului

Ansamblul conacului din Voivodeni este compus din două clădiri separate, cu caracter diferit: o aripă cu axa longitudinală nord-sud, cu un cerdac foişor cu arcade semicirculare pe faţada dinspre curte şi o clădire cu planimetrie dreptungiulară, caracterizat printr-un portic clasicizant cu coloane.



Aripa aşa zisului „castel lung” din Voivodeni este amplasată pe o terasă abruptă a pârâului Luţ. Are o planimetrie longitudinală, cu o axă longitudinală nord-sud. Pivniţa clădirii fiind făcută în coasta terasei, faţada de est cuprinde două nivele, cea de vest însă numai una. Clădirea are o şarpantă în două ape cu frontoane teşite, acoperită cu ţiglă.

 

Nivelul superior al faţadei de est dispune de 16 axe, aranjate într-un mod asimetric. Cele 16 de ferestre ale etajului sunt decorate cu ancadramente simple de tencuială, marcate cu bolţar median. Aceste ferestre ale etajului sunt aşezate în mijlocul unor panouri adâncite. Cele două nivele sunt despărţite de un simplu brâu decorativ din tencuială, cornişa principală fiind una mai bogat profilată. La nivelul parterului, pe parcursul timpului, au intervenit diferite modificări. Pe partea de sud vedem astăzi ferestre dreptunghiulare de dimensiuni mai mici, pe partea de nord însă ferestre mai mari şi 2 uşi. Deschiderile din ultimele două axe nordice au ancadramente simple din tencuială, marcate cu bolţari mediani.

 

Arcadele semicirculare, cu parapet, ale coridorului foişorului deschis situat de-alungul faţadei de vest, dau clădirii un caracter baroc accentuat. Cele 17 arcade au suferit diferite modificări de-a lungul timpurilor. În prima axă din nord este amplasată o fereastră cu ancadrament simplu de tencuială, marcat cu bolţar median (decoraţie asemănătoare ferestrelor faţadei de est); în ultima arcadă înzidită este amplasată o intrare, ulterior înfiinţatădeshisă, a subsolului. În mai multe axe parapetul arcadelor este străpuns de intrări flancate cu montanţi din piatră cioplită. Aceste intrări sunt rezultatele unor modificări intervenite în a doua parte a secolului al XX-lea: pe fotografiile anilor 1960 amplasarea lor spre coridor foişor era diferită, în partea mediană nu existau intrări.

 

Planul castelului cuprinde are un singur şir de încăperi. La nivelul superior, coridorul foişorul deschis dinspre curte este boltit cu calote boemice, iar încăperile sunt acoperite cu bolte semicilindrice cu penetraţii şi calote boemeice, unele încăperi având şiu tavane simple. În încăperile subsolului ne întâlnim cu bolte semicilindrice şi cu calote boemice mai mici. Pe ambele nivele ne întâlnim cuputem observa mai multe modificări ulterioare ale planimetricei intervenite ulteriorclădirii.

Clădirea principală a conacului din Voivodeni este situată pe partea nordică a lotului, la nord-vest de clădirea descrisă mai sus. Are un corp central cu planimetrie dreptunghiulară, acoperită cu o şarpantă frântă în două ape. Pe cele două laturi este alipită câte o porţiune mai mică de clădire. Faţada principală (faţada de sud) dispune de 7 axe, în cea din mijloc fiind situată intrarea principală a clădirii, accentuată cu un portic de factură clasicizantă. Acest portic este susţinut de 8 coloane corintice din piatră sculptată. Capitelurile corintice ale coloanelor executate la un nivel artistic înalt sunt încheiate cu abace curbate şi accentuate cu rozete mediane. În zonele laterale, porticul primeşte câte un parapet din piatră sculptată, cu ornamente bandă, caracteristice barocului clasicizant. Porticul este accesibil printr-o scară mică, parapetul fiind decorat şi aici cu ornament bandă. Porticul este acoperit cu o şarpantă mică în două ape, în fronton creându-se în acest fel un timpanon. Aici era între cele două războaie mondiale amplasată stema familiei Bethlen de Iktár.

 

Celelalte 6 axe dispun de ferestre cu pervazuri şi ancadramente simple. Sprânceana ferestrelor este decorată cu ghirlande, motiv specific barocului clasicizant. Faţada principală este articulată cu lesene, care pe partea superioară sunt decorate cu motive asemămătoare unui triglif. (Acest motiv decorativ care, foarte probabil, este rezultatul neînţelegerii ordinelor arhitecturale clasice, îl putem regăsi şi pe turnul bisericii romano-catolice din Sângeorgiu de Mureş – Ignaz Schaffner, 1822 –, sau pe aripa dinspre curte a casei de pe P-ţa Trandafirilor 54 din Târgu Mureş, aripă demolată astăzi.) Cornişa trasată la extremitatea lesenelor descrise, se evidenţiază cu o profilare modestă, realizată din listele scoase în treaptă, ce constituie baza unei frize simple, fără ornamente. Friza este urmată de o cornişă principală bogat profilată.

 

Faţada de nord dispune de 9 axe. Iniţial probabil că în fiecare axă erau amplasate ferestre asemănătoare celor din faţada principală – ulterior însă două au fost transformate în intrări, decoraţia cu ghirlande din sprânceana lor fiind însă păstrată. Aici colţurile clădirii sunt tratate cu bosaje alla rustica. Faţadelor de est şi de vest le este alipită câte un corp mai mic de clădire. Decoraţia acestor corpuri este identică cu cele văzute pe faţada principală şi pe faţada de nord (ancadramentele şi sprâncenele ferestrelor, lesenele decorate cu motive de triglif, friză, cornişă principală). În pereţii laterali ai acestor blocuri  putem identifica ferestre oarbe şi intrări deschise pe parcursul secolului XX.

 

 


Bibliografie selectivă
Biró József, Erdélyi kastélyok, Budapest [1943].
Deé Nagy Anikó, A könyvtáralapító Teleki Sámuel. Kolozsvár, 1997.
Kovásznai Sándor, Az ész igaz útján. Bukarest, 1970.
Kőváry László, A millennium századában Erdélyben kihalt főúri családok s visszaemlékezés végső sarjai szereplésére. Erdélyi Múzeum, 1901.
Mihály Melinda, A kolozsvári Filstich-Kemény ház. In Emlékkönyv Kiss András nyolcvanadik születésnapjára. Red. Pál-Antal Sándor – Sipos Gábor – W. Kovács András – Wolf Rudolf. Kolozsvár, 2003.
Nagy Iván, Magyarország családai czímerekkel és nemzedéki táblákkal. volt II. Budapest. Kiadás éve?
B. Nagy Margit, Udvarházak és stílusok. In: Reneszánsz és barokk Erdélyben, Bukarest, 1970.
Rettegi György: Emlékezetre méltó dolgok 1718–1784. Bukarest, 1970.
Szabó Miklós–Szögi László: Erdélyi peregrinusok. Erdélyi diákok európai egyetemeken 1701–1849. Marosvásárhely, 1998.


Discuţie