listare

trimite prin

Biserica reformată, Dumbrăvioara
Ultima actualizare:  2012-11-26
Autor:  Orbán János
Tradus de:  Orbán János



Date despre monument
Adresa: Dumbrăvioara, nr. 297.
Cod: MS-II-m-A-15662
Datare: 1784–1790

Date istorice

După ce în anul 1754 Dumbrăvioara ajunsese centrul domenial al familiei Teleki, parohia reformată din localitate se bucura de patronajul constant al noului stăpân. Teleki Sámuel i-a sprijinit deopotrivă pe preotul şi pe dascălul localităţii prin înfiinţarea unor fundaţii importante, şi pe lângă aceasta s-a îngrijit conştiincios de înzestrarea parohiei cu clădiri moderne necesare vieţii parohiale. Casa parohială a fost construită în anii 1767-1768. Clădirea depăşea cu mult nivelul unei parohii rurale de mărime medie din secolul al XVIII-lea: comanditarul ştia foarte bine că în atragerea preoţilor bine pregătiţi o locuinţă parohială modernă şi spaţioasă, pe lângă cuvenitele venituri parohiale, putea constitui o motivaţie hotărâtoare. În acest program se încadrează şi construcţia bisericii reformate.

 

Documentele scrise atestă existenţa unei bisericii medievale la Dumbrăvioara. Deocamdată nu sunt clare legăturile acestei biserici cu hramul Sfântul Mihail (amintită de mai multe ori pe parcursul secolului al XV-lea) cu dezvoltarea în oppidum a aşezării şi cu stăpânirea familiei Erdélyi din Şintereag, eventual cu partajul din 1446 a domeniului din Gorneşti între fraţii Erdélyi, Miklós şi István. În orice caz, din această biserică provine clopotul mare cu inscripţie, datat în cea dea doua jumătate a secolului al XV-lea. Valoarea deosebită a clopotului, considerat a fi realizat la Bistriţa, e reprezentată de numărul mare de însemne de pelerinaj care se păstrează pe el: figuri care înfăţişează năframa Sfântei Veronica (Roma), cei trei crai şi Sfânta Ursula (Köln), Sfântul Servatius (Maastricht), simbolurile papale (Roma), precum şi un alt simbol roman reprezentând năframa Veronicăi cu apostoli.

 

Construcţia barocă în 1784 a fost începută pe locul acestei biserici medievale demolate, iar până în anul 1785 a fost montată şi şarpanta; clădirea însă a devenit funcţională abia din 1790. Planurile au fost elaborate de către arhitectul Péchy Mihály (1755–1819), care la aceea vreme era inginer militar în Sibiu, mai târziu devenind un reprezentant marcant al neoclasicismului maghiar timpuriu, arhitectul unei serii de proiecte pentru Biserica Mare din Debreţin.

 

Maiştrii executanţi – meşterul zidar german, Johann Hoffmann, dulgherul Győrfi Mihály, tâmplarul Müncher Vilmos, lăcătuşul Borbély Miklós – au fost contractaţi din Târgu-Mureş, portalul clasicizant din piatră sculptată a fost însă comandat la Cluj. Potrivit contractului său, meşterul Hoffmann s-a angajat să execute şi „stucatura cu gips” a bolţilor, printr-o lucrare cât mai durabilă şi mai frumoasă, totodată să zidească şi un amvon de cărămidă, cu „stucatură frumos lucrată cu ornamente din gips”. Coiful original, realizat de dulgherul Győrfi, era unul cu caracter baroc, iar cea de astăzi, zveltă, în formă de lance este rezulatul unor modificări din a doua parte a secolului al XIX-lea.

 

Sub aspect tipologic, biserica aparţine tipului impus în Ungaria de Franz Anton Pilgram în prima parte a secolului al XVIII-lea (biserica cistercienilor din Szentgotthárd, biserica din Bratislava a călugăriţelor elisabetane). La acest tip de plan turnul este integrat în navă în partea dinspre vest. Modelul s-a răspândit şi în Transilvania pe parcursul secolului al XVIII-lea, primele apariţii ale sale sunt legate însă de capitala imperială, Viena. Cu un astfel de turn integrat fusese construit iniţial (cu sprijunul Camerei aulice) însăşi catedrala greco-catolică de la Blaj (Johann Baptist Martinelli, 1738), soluţia fiind utilizată şi la biserica romano-catolică purtând hramul „Sf. Petru şi Pavel” din Braşov (1776-1782, Karl Joseph Lamasch) şi la biserica reformată din Sibiu (1784).


Descrierea edificiului

Biserica reformată din Dumbrăvioara este situată în şirul clădirilor de pe latura de est a străzii principale. Are un plan de biserică-sală, este orientat aproximativ est-vest, fiind compus din turn şi nava dreptunghiulară cu o închidere poligonală în capătul estic. Faţada principală este marcată de corpul turnului integrat în partea vestică a navei, uşor scos în rezalit în axa centrală. Nivelul inferor al faţadei este articulat de pilaştri cu capiteluri ionici, care susţin o cornişă simplă. Deasupra acestora este trasată o cornişă lată, bogat profilată, accentuată în linia pilaştrilor, care se continuă pe cele două faţade laterale, unde constituie cornişa principală a navei.

 

Al doilea nivel al turnului, flancat de cele două semifrontoane triunghiulare ale calcanului, este tratată în striuri. În mijloc se deschide o fereastră elipsoidală, decorat cu un chenar din tencuială, în partea de sus fiind marcat cu bolţar median. Cele patru laturi ale nivelului superior al turnului sunt articulate în flancuri de pilaştri ionici, între care se deschid ferestre cu închideri semicirculare, având chenare simple şi bolţare mediane modelate din tencuială. Sub pervazurile ferestrelor putem observa panouri decorative. În friza de deasupra pilaştrilor, pe fiecare latură, este amplasat câte un cadran, deasupra cărora linia cornişei principale este arcuită. Coiful înalt al turnului este învelit cu tablă; în vârf fiind aşezat un glob şi o stea.

 

Pe faţadele laterale putem observa câte trei ferestre cu închidere semicirculară, cu chenare simple de tencuială, accentuate cu câte un bolţar median. Între ferestre apar perechi de pilaştri, în linia cărora cornişa principală bogat profilată este accentuată. Pe faţada de est închiderea poligonală a navei deasemenea este străpunsă de o fereastră, flancată de perechi de pilaştri asemănătoare.

 

Singura intrare a bisericii se deschide în axul central al faţadei principale. Ancadramentul clasicizant din piatră al portalului este exigent executat, fiind flancat de doi pilaştri cu capiteluri profilate. Deasupra acestora apare o friză decorată cu motive de triglif şi guttae. În fronton, peste o arhitravă bogat profilată, într-o suprafaţă mărginită de volute baroce este amplasată o placă cu o inscripţie latină, referitoare la persoana comanditarilor şi la data construcţiei (1785). Frontonul este închis de o cornişă în arc segmentat, surmontată de o urnă.

 

Prin poartă ajungem într-un antreu situat sub turn, acoperit cu o calotă boemă. În cele patru colţuri ale încăperii putem observa câte un pilastru concav, cu capiteluri compuse din elemente profilate. La dreapta este amplasată scara în spirală a tribunei, la stânga o încăpere mică, boltită cu o calotă boemă. Aceste trei spaţii sunt separate de navă prin trei arcade semicirculare, nava fiind accesibilă prin cea de mijloc. Cele două stâlpuri ale acestor arcade se continuă deasupra tribunei, fiind elementele de sprijin ale turnului integrat în corpul bisericii. Tribuna orgii este sprijinită de două coloane cu capiteluri ionice aşezate în faţa arcadelor, cu parapet compus din baluştri de lemn cu caracter neorenascentist. În mijloc este amplasată orga clasicizantă a bisericii, decorată cu pilaştri caneluraţi, cu capitel corintic. A fost confecţionată de meşterul Carl Schneider din Braşov în 1857.

 

Pereţii laterali ai navei sunt articulaţi de perechi de pilaştri dublate, cu capiteluri ionici, deasupra capitelurilor fiind amplasată o cornişă marcantă, bogat profilată. Aceste perechi de pilaştri susţin arce dublou. Nava este acoperită cu două travee de calote boeme şi cu o semicalotă deasupra închiderii poligonale. În podul bisericii însă se poate observa clar, că nu sunt bolte propriu-zise de cărămidă ci imitaţii de boltă din lemn şi scândură. Suprafaţa de deasupra tribunei însă este boltită cu trei travee mici de calote boeme, stâlpii turnului fiind îmbinate aici parţial cu arcele dublou. Suprafaţa bolţilor şi a dublourilor este decorată cu elemente de stuc cu caracter rococo, combinate din motive de grilă, rozete, volute şi festoane.

 

În interiorul bisericii s-au păstrat până-n zilele noastre băncile confecţionate de tâmplarul Müncher Vilmos. În prezent sunt dispuse în două şiruri (la nord băncile femeilor, la sud cele ale bărbaţilor). Latura din faţă a şirului de bănci este decorată cu panouri simple, flancate de volute şi linii curbate. Amvonul este amplasat în mijlocul peretelui de est: cupa este unul confecţionat din lemn în anul 1950 de Hamza András, în vârful coronamentului păstrat din perioada barocă este reprezentat un simbol reformat bincunoscut: pelicanul, jertfându-se pentru fii săi. Pe latura de sud a amvonului, lângă perete, este amplasată banca preotului, confecţionat tot de amintitul Müncher Vilmos „pro distinctione” cu baldachin, iar pe latura de nord o bancă cu spătar curbat.

 

Configuraţia actuală a spaţiului este rezultatul modificărilor din anii 1950. Dinainte, în confirmitate cu tradiţiile bisericii reformate (care din punct de vedere liturgic evidenţiază importanţa predicii) amvonul baroc era montat în mijlocul peretelui de nord, băncile fiind aşezate jur-împrejur pe cele trei laturi. Amvonul original avea o cupă construită din cărămidă.


Bibliografie selectivă
Benkő Elek, Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi, Budapest–Kolozsvár, 2002.
Nagy Géza, A Sáromberki Református Egyházközség élete (1944–1993), în Sáromberke 1319–1994, Sáromberke, 1994.
Orbán János, A sáromberki református templom építéstörténete, în Kovács Zsolt (red): Erdély XVII–XVIII. századi építészetének forrásaiból. Kolozsvár, 2004, pp. 169-210.
Orbán János, Teleki Sámuel és a sáromberki eklézsia hajdani virágzása, în Pál-Antal Sándor – Cornel Sigmirean – Simon Zsolt (red.), A történetíró elhivatottsága. Vocaţia istoricului. Emlékkönyv Szabó Miklós születésének 80. évfordulójára, Marosvásárhely, 2012, pp. 247-265, 451-452.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină