listare

trimite prin

Târgu Mureş, Piaţa Trandafirilor nr. 58.
Ultima actualizare:  2012-11-27
Autor:  Orbán János



Date despre monument

Date istorice

Casa modestă, ascunsă în şirul clădirilor de pe latura de est a centrului baroc al oraşului în epoca habsburgică era o clădire publică importantă a oraşului. După războiul de independenţă condus de Francisc Rákóczi al II-lea, populaţia civilă era nevoită să părăsească zona fortificată în secolul al XVII-lea a oraşului (teritoriul oraşului liber regesc), „cetatea” fiind ocupată de armata austriacă. În acest fel a fost expropriată de la orăşeni şi vechea clădire a primăriei: în prima parte a secolului al XVIII-lea administraţia civilă alungată din cetate a funcţionat în clădirea situată pe lotul de pe Piaţa Trandafirilor nr. 58.

 



La mijlocul secolului, după mutarea la Târgu Mureş a Tablei Regeşti, a fost cazat în această clădire timp de mai mulţi ani magistrul protonotar Endes Miklós. Din izvoarele arhivistice reiese, că în această vreme (1754) etajul clădirii era compus din numai 2 încăperi, din care unul era compartimentat de magistrul protonotar. Endes a trăit în această clădire până la data decesului (1761), iar potrivit izvoarelor de arhivă a construit şi a efectuat unele lucrări de reparaţii ale clădirii, considerată de el stricată şi incomodă. În tot acest timp a funcţionat aici în continuu închisoarea oraşului, deranjând bineînţeles activitatea protonotarului. După decesul lui Endes, edificiul a ajuns din nou în folosinţa oraşului. Funcţia de primărie şi-a pierdut definitiv la începutul anilor 1770, când a fost construită noua primărie barocă pe partea de sud a centrului baroc (undeva în faţa catedralei ortodoxe de astăzi), organele instituţiei fiind mutate în această clădire.



Edificiul nostru a primit o nouă destinaţie în deceniul următor. Oraşul aş fi dorit, să înfiinţeze aici un han, şi după mărturia izvoarelor scrise, se pare, că clădirea primăriei vechi a fost înlocuită cu una nouă (socotelile oraşului fac trimiteri de mai multe ori la clădirea nouă construită în locul primăriei vechi şi la fundaţiile noi ale clădirii). Acest fapt este confirmat şi de descrierea oraşului elaborată de Borosnyai Lukáts János în 1837. Lucrările au fost conduse de binecunoscutul maistru constructor şi antreprenor al oraşului, Paul Schmidt. Dulgherul era Beretzki István, unele elemente de fier erau confecţionate de lăcătuşul german Josef Mizel, toţi fiind meşteri angajaţi de municipalitate la diferitele lucrări în repetate rânduri. Probabil atunci a fost realizată decoraţia faţadei, concepută în spiritul barocului tardiv clasicizant („zopf”), compusă din festoane şi panouri, astăzi identificabilă numai pe fotografii vechi. Clădirea a fost folosită până la mijlocul secolului al XIX-lea ca han, în sala mare fiind organizate şi evenimente festive. De obicei era dat în chirie unui antreprenor specializat în domeniu.



După dispariţia primăriei baroce din centru cu ocazia ostilităţilor din 1848–1849, clădirea hanului a devenit din nou sediul municipalităţii. În vecinătatea nordică, pe locul unei case modeste, s-a construit începând din anul 1856 clădirea primăriei neogotice, care a constituit, împreună cu clădirea noastră, sediul autorităţilor locale până la construirea palatului modern comandat de primarul Bernády György. Din această perioadă păstrează clădirea două plăci comemorative: primul este legat de un simpozion al medicilor maghiari din anul 1864 (A magyar orvosok és természetvizsgálók / 1864. aug. 24. – sept. 2ig / Maros-Vásárhelytt tartott X. nagygyűlése / emlékéül. / Elnök idősb gr. Teleki Domokos. / Alelnök: Szabó József kolosvári orvostanár. / Titkárok: / Knöpfler Vilmos, Szabó József pesti egyetemi tanár. / A tagok összes száma: 491.); al doilea de marele incendiu din data de 12 aprilie 1876 (MAROSVÁSÁRHELY SZ(abad) KIR(ályi) VÁROSBAN / 1876 april 12-kén / nagy tűzvész dühöngött. / Kár: 661.708. frt / Segélyadomány: 18.755 frt.).


Descrierea edificiului

Clădirea este parte integrantă a ansamblului baroc (în zilele noastre transformat în mai multe privinţe) situat pe latura de est a fostei pieţe centrale a oraşului. Este o clădire acoperită cu o şarpantă frântă. Faţada actuală dispune de patru axe şi se desfăşoară pe două nivele, ornamentica simplă fiind rezultatul unei „restaurări” din a doua parte a secolului XX. Gangul carosabil de odinioară, cu închidere în segment de cerc şi decorat cu un chenar profilat se deschide pe latura de sud a clădirii. Pe partea de nord a parterului sunt situate trei galantare închise în segment de cerc. La etaj, într-un panou adâncit lat se deschid patru ferestre cu chenare profilate, cu bolţar median marcat, având tâmplărie în forma literei T. Cele două nivele sunt despărţite de un brâu decorativ simplu, faţada este închisă de o cornişă profilată.



Fotografiile păstrate de la începutul secolului XX însă ne prezintă o situaţie total diferită. La parter galantarele dispuneau de obloane de lemn, poarta carosabilă era unul simplu, fără chenarul profilat din zilele noastre. Cele două nivele erau împărţite de un brâu mai lat, compusă din listele şi alte elemente profilate. Cele patru ferestre ale etajului erau decorate cu chenare simple, în sprânceana lor apar variate forme de festoane, pervazul fiind decorat cu panouri adâncite. Tâmplăria ferestrelor este sexpartită, specifică perioadei baroce. Nivelul etajului este flancat în nord de un pilastru cu capitel profilat, accentuat cu un element decorativ curbat. Sub cornişa principală se vede o friză compusă dintr-un şir de triglife evidenţiate cu elemente de guttae.



Structura planimetrică a clădirii iniţial avea forma literei L, în partea dinspre curte fiind amplasat un foişor confecţionat din lemn. Gangul carosabil în zilele noastre este înzidit, organizarea spaţiului şi a circulaţiei şi curtea interioară a clădirii fiind complet modificate. În interiorul clădirii de astăzi numai calotele boeme şi boltele semicilindrice cu penetraţii ne mai amintesc de situaţia din secolul al XVIII-lea. Numai prin detaliate cercetări de parament s-ar putea stabili, dacă clădirea actuală păstrează (contrar informaţiilor obţinute din izvoare) eventual şi unele elemente ale primăriei vechi din secolul al XVIII-lea.


Bibliografie selectivă
Benkő Károly, Marosvásárhely szabad királyi város leírása 1862-ben, red. Pál-Antal Sándor, Marosvásárhely, 2001.
Borosnyai Lukáts János százéves vásárfiája a szentmártonnapi sokadalomra 1837–1937. Red. Fodor István, Marosvásárhely, 1937.
Fondul Primăria Târgu Mureş, Serviciul Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale Române


Discuţie