listare

trimite prin

Biserica reformată, Vânători
Ultima actualizare:  2012-12-13
Autor:  Emődi Tamás
Tradus de:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: 317217 Vânători nr. 250, jud. Arad
Cod: AR – II – m – B – 00657
Datare: sec. XIII. picturile murale din sec. XV.

Date istorice

Localitatea Vânători apare pentru prima oară în documentele medievale în anii 1332-1337, când preotul de aici – Gheorghe respectiv capelanii Ioan şi Dominic - plăteşte o dijmă papală cu valoarea de 20 respectiv 21 de groşi anual. Din suma respectivă se poate deduce, că localitatea era una dintre cele mai populate şi evoluate din zona nordică a Zărandului şi sudul Bihorului. În cea de-a doua jumătate a sec. XIV. localitatea se va afla în posesia familiilor Vadászi (de Vânători) şi Sámolykeszi, magistrul Ladislau Töttös de Becse disputând cu Ioan şi Albert Sámolykeszi posesiunea Vânători în 1363.
O parte din localitate i-a revenit în 1374 capitlului din Oradea. Sub domnia regelui Sigismund de Luxemburg s-a închegat aici un mic domeniu cu centrul la Vânători şi la Sámolykeszi, format din 12 sate, aparţinând lui Ilie Farkas de Vânători. După decesul acestuia regele donează în 1427 domeniul lui Ioan Maróti ban de Maciva cu drepturile de patronat asupra bisericilor din zonă.

 

Între 1446 şi 1467 familia Miskei (de Mişca) se judecă pentru satul Vânători cu familia Maróti, însă în 1461 ei se înţeleg asupra faptului, că dreptul de patronat să le revină fraţilor Matei şi Ludovic Maróti. După decesul primului, satul va intra în componenţa domeniului cetăţii din Gyula, aparţinând pe rând lui Ioan Corvin, Beatrix de Frangepán iar apoi arhiducelui Gheorghe Brandenburg. În cursul secolelor XVI-XVII rămâne în cadrul domeniului cetăţii din Gyula.

 

 

Locuitorii satului trec la mijlocul sec. XVI la religia protestantă, biserica fiind preluată de acest cult. Avem informaţii despre lucrări de reparaţii din 1712, 1744, despre supraînălţarea turnului în 1760, despre modificări aduse corului în 1774, respectiv despre ridicarea porticului. Vechiul cor medieval a fost demolat între 1806-1807, atunci fiind ridicat corul semicircular şi tribuna estică. Despre pictura murală a portalului vestic posedăm date începând cu anii 1870, existând chiar o iniţiativă de a o restaura şi a o releva în 1912.


Descrierea edificiului

Biserica are origini medievale, romanice, fiind compusă dintr-o navă romanică de dimensiuni de 20,71 m x 8,45 m, un turn romanic de 5,3 x 5,4 m, un portic adosat laturii sudice a navei, de dimensiuni de 3,4 x 3,5 m şi un cor semicircular de 4,30 m adâncime, având lăţimea egală cu cea a navei, construit în 1806-1807, după ce corul romanic şi arcul triumfal au fost demolate.

 

Nava este flancată de doi contraforţi aşezaţi oblic la colţurile vestice şi este luminată dinspre sud şi nord de câte patru respectiv trei ferestre cu terminaţii drepte. În ambele ziduri longitudinale ale navei au fost practicate nişe cu terminații semicirculare. Toate ferestrele dreptunghiulare ale navei au fost realizate în 1806, ele înlocuind şi distrugând parțial vechile ferestre romanice. Acestea – în număr de patru, grupate câte două – au avut ambrazuri oblice şi se terminau semicircular.
Corul este construit dintr-o zidărie aproape semicirculară. În ax, în capătul estic se află o fereastră similară cu cele de la navă.

 

Tavanul a fost realizat la începutul sec. XIX, atunci fiind înlăturat şi distrus vechiul tavan, datat din secolul al XVIII-lea.

 

Precum planşeul, şi acoperişul este comun navei şi corului, şi dispune de o şarpantă de lemn de stejar, având caracter romanic, dar probabil s-a „copiat” structura iniţială cu ocazia realizării corului semicircular, respectiv extinderii bisericii la începutul sec. XIX.

 

Biserica dispune de două tribune: una vestică pe structura în întregime din lemn, susţinut de doi stâlpi din lemn, accesul făcându-se pe scări simple din lemn, şi una estică pe arce de zidărie de cărămidă rezemate pe doi stâlpi masivi de zidărie, ce susţine orga bisericii.

 

Pe frontonul triunghiular al portalului romanic, cu terminație semicirculară şi ambrazuri formate din profilatură cu retrageri în trepte, apare o pictură murală de o calitate remarcabilă, reprezentând Crucificarea. Corpul crucificat al lui Iisus este încadrat de figurile celor trei Marii respectiv al Sfântului Ioan Evanghelistul şi al Sfântului Petru. Sub brațele crucii apar doi îngeri ținând în mâini filactere cu inscripții cu minuscule gotice.

 

În cele două colțuri laterale inferioare ale scenei sunt reprezentate personaje cu capetele aureolate, însă fără atribute, identificabile probabil cu Nicodim şi Ioan de Arimatheea.

 

Datorită valențelor artistice deosebite ale picturii, presupunem că aceasta a fost comandată de persoane cu potențial financiar important, identificabile cu membrii familieiMaróti. Aceştia făceau parte din pătura superioară a oligarhiei regatului, fresca putând fi uşor încadrată în contextul unor inițiative de exprimare a reprezentației artistice ale lor, databile în perioada dintre 1461-1476.


Bibliografie selectivă
Bunyitay Vince, A váradi püspökség története alapításától a jelenkorig, Nagyvárad, 1883-84, III. p. 11.  
Márki Sándor, Aradvármegye és Arad szabad királyi város története, Arad, 1895, I, p. 387, II. pp. 276, 348-349, 754.
Adrian Andrei Rusu – George Pascu Hurezan, Biserici medievale din judeţul Arad, Arad, 2000.
Emődi Tamás – Lángi József, A vadászi templom és Keresztrefeszítés-képe, In: Építészet a középkori Délmagyarországon, Szerk. Kollár Tibor, Bp., 2010.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină