În anul 1974, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la execuţia generalilor, a fost amplasată pe monument o placă comemorativă din marmură albă cu o inscripţie bilingvă. Tot atunci, după ce au fost puse într-un mic sicriu, au reînhumat osemintele păstrate în Muzeul de relicve din oraş; cu această ocazie au fost aduse la Arad rămăşiţele lui Károly Leiningen Westerburg din Ineu, şi cele ale lui János Damjanich şi György Lahner din Macea. Mormântul lui Ernő Kiss se află în localitatea Elemir(Serbia), iar cea a lui Arisztid Dessewffy în Marhaň (Slovacia).
Numai la 9 ani de la dezvelirea obeliscului a fost inaugurată un nou monument public în memoria generalilor, statuia Libertăţii, operă a renumitului sculptor György Zala, amplasată în Piaţa ce-i a purtat şi numele monumentului. Pe postamentul acestuia se află portretele celor treisprezece generali. După demontarea acestui monument public, vechiul monument a căpătat în viaţa comunităţii maghiare arădene o importanţă sporită. Arădenii, şi nu numai, în timpul comunismului au comemorat la acest obelisc, în pofida interzicerii acestora de către autorităţi, în secret, şi după 1989 deschis în cadrul unor evenimente solemne, iar după reinaugurarea monumentului Libertăţii din 2004 comemorările se desfăşoară în ambele locuri.
Monumentul celor 13 generali se află în partea sudică a oraşului, la sud de cetatea construită pe malul Mureşului, în zona Subcetate. Obeliscul simplu, cioplit din granit gri, şi fără elemente decorative deosebite, este ridicat pe o movilă artificială pavată cu piatră, şi se sprijină pe un postament din beton. Baza pătrată a monumentului, pe care se înalţă obeliscul propriu-zis, este închisă de o cornişă îngustă. Accesul monumentului este asigurat printr-o scară amenajată pe o latură a movilei. Pe latura de vizavi de scară a bazei este gravată următoarea inscripţie, cândva aurită:
AZ ARADI TIZENHÁROM / VÁRTANÚ / KIVÉGEZTETÉSI HELYÉNEK MEGÖRÖKÍTÉSÉRE / EMELTETETT / 1881 / OKTÓBER 6.-ÁN. (S-a ridicat în ziua de 6 octobrie 1881 pentru imortalizarea locului unde au fost executaţi cei 13 generali).
Deasupra acesteia, pe partea superioară a obeliscului se află o altă inscripţie: 1849 október 6.
Pe celelalte trei laturi ale părţii superioare a monumentului sunt inscripţionate numele celor 13, în ordinea execuţiei lor.
Placa comemorativă din marmură albă din 1974, gravată cu inscripţie bilingvă, este amplasată pe panta movilei, pe partea din spate a monumentului, fiind încastrată într-o placă de beton, prevăzut în cele patru colţuri cu inele. Textul acestei inscripţii este gravată cu majuscule simple:
IN MEMORIA GENERALILOR
AULICH LAJOS, DAMJANICH JÁNOS, DESSEWFFY ARISZTID, KISS ERNŐ, KNÉZICH KÁROLY, LAHNER GEORG, LÁZÁR VILMOS, LEININGEN ESTERBURG (sic!) KARL, NAGY JÓZSEF, PÖLTENBERG ERNEST, SCHWEIDEL JÓZSEF, TÖRÖK IGNÁC, VÉCSEY KÁROLY
DIN ARMATA REVOLUŢIONARǍ MAGHIARǍ DE LA 1848-49. EXECUTAŢI LA 6 OCTOMBRIE 1849 DIN ORDINUL AUTORITǍŢILOR IMPERIALE HABSBURGICE.
AZ 1848-49-ES MAGYAR FORRADLAMI HADSEREG TÁBORNOKAINAK EMLÉKÉRE, AKIKET 1849 OKTÓBER 6.-ÁN A HABSBURG CSÁSZÁRI HATÓSÁGOK PARANCSÁRA KIVÉGEZTEK
Discuţie
includere într-o altă pagină