listare

trimite prin

Palatul baroc (fosta prefectură, astăzi Muzeul de Artă), Timişoara
Ultima actualizare:  2010-03-16
Autor:  Sarkadi Nagy Emese
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii 1.
Cod: TM-II-m-A-06174
Datare: 1746–47, 1754, 1774, 1885

Date istorice

Clădirea de dimensiuni impozante, desfăşurată în jurul unei curţi interioare, este amplasată în fosta piaţă centrală a oraşului în vecinătatea catedralei, între străzile Pacha şi Mercy. Piaţa centrală a Tmişoarei s-a format la mijlocul secolului al XVIII-lea, odată cu strămutarea episcopiei Cenadului la Timişoara. Pe terenul pe care a început construirea clădirii în 1733 funcţiona deja oficiul de sare. Clădirea oficiului în formă de L a fost înglobată în aripa vestică noii clădiri a vistieriei. În anii 1746-47 se fac noi transformări, rezultând o clădire cu curte interioară închisă, care conform unor documente din 1752, se desfăşura pe parter şi două etaje. În această perioadă în clădire funcţiona agenţia teritorială a vistieriei imperiale austriece. Cu ocazia altor transformări, în 1754 s-au modificat interioarele clădirii, palatul fiind amenajat pentru administraţia civilă. Clădirea învecinată găzduia în această perioadă trezoreria administraţiei fiscale. Tot pe parcursul lucrărilor din 1754, aceste două clădiri au fost unificate, asigurând şi accesul între ele. Faţadele clădirii au fost decorate cu stucaturi, care au dispărut, urmele lor fiind identificate cu ocazia restaurărilor din 1983. Pe baza specificelor decoraţii, literatura de specialitate presupune influenţe vieneze, dând ca cea mai importantă analogie palatul Kinsky.

 

 

Cu ocazia lucrărilor din 1774, palatul se extinde cu o nouă aripă în direcţia pieţei centrale şi a actualei străzi Pacha, prin reproducerea în oglindă a clădirii existente. Astfel, în această perioadă, palatul s-a organizat în jurul a două curţi interioare, fiind delimitate de o aripă cu două niveluri. Tot atunci se formează faţada principală spre piaţă, cu două intrări şi simetrie riguroasă. Cele două portaluri, care se deschid în ganguri spre curtea interioară, au păstrat până astăzi decoraţiile originale din această perioadă. Cu puţin timp după aceste transformări, clădirea a început să fie utilizată ca palat al comitatului. Între 1849 şi 1861 clădirea a servit ca sediu administrativ al Voievodatului Sârbesc şi al Banatului Timiş, apoi în 1861 redevenind palat al comitatului.

 

 

Între 1885 şi 1886, arhitectul Jacques Klein îndepărtează elementele baroce ale clădirii. Intervenţiile sale au vizat în primul rând faţadele clădirii şi sunt determinante până astăzi în aspectul imobilului. Tot atunci se demolează aripa ce despărţea curţile interioare. Palatul a mai suferit şi alte modificări mai puţin importante, de ex. stucaturile decorative ale faţadelor actuale sunt reconstrucţii din deceniul trecut. Ultimele lucrări au avut loc în 2006, în perioada care a precedat inaugurarea muzeului, reabilitarea nu s-a încheiat însă, nici până astăzi.


Descrierea edificiului

Faţada principală a clădirii cu două etaje, pe plan pătratic, se deschide spre piaţa Domului, şi este dominată de simetria segmentelor cu 5+1+6+1+5 axe şi ritmată interax de pilaştrii, cuprinzând ambele etaje. Compoziţia simetrică este caracteristică clădirilor baroce, motivele ornamentale însă, ţin de limbajul decorativ al secolului al XIX-lea. Axele sunt delimitate de pilaştrii pe toată înălţimea faţadei, cu capiteluri compozite. Suprafaţa pilaştrilor la parter este striată echidistant, iar la nivelul etajelor este decorată cu ornamente de stuc. La parter faţada este penetrată de goluri simple, dreptunghiulare, încadrate de chenare înguste cu partea superioară evazată. În axele 6 şi 13 sunt portaluri elegante, cu ancadramente de piatră din secolul al XVIII-lea. Ancadramentul golului încheiat cu arc în formă de mâner de coş se încheie într-un bolţar median flancat de două volute.

 

 

 

Ancadramentul este cuprins între doi pilaştrii puţin răsuciţi, cu trunchiul îngustat spre partea inferioară. Pilaştrii sunt legaţi la partea superioară de o cornişă în linie frântă, deasupra pilaştrilor fiind amplasate urne decorative. Suprafaţa dintre ancadrament şi cornişă este decorată cu ghirlande de lauri atârnând între inele ce le susţin. La etaj, golurile dreptunghiulare au chenare tencuite, cu frântură şi evazare la treimea superioară, accentuate prin decoraţia zonei de lintou, cu forme triunghiulare şi arcuite alternante, respectiv ornamente de stuc pe suprafaţa dintre acestea şi goluri. Sub fiecare gol, zona de parapet este decorată cu ornamente geometrice de două tipuri. Deasupra portalurilor sunt ferestre asemănătoare, dar geminate.

 

 

La etajul al doilea, golurile dreptunghiulare sunt încadrate de chenare asemănătoare, cu diferenţa, că se încheie în semicerc, iar câmpul acestuia este decorat cu stucatură. Sub fiecare gol, zona de parapet pornind din volute laterale,se sprijină pe lintourile de la etajul inferior şi este decorată cu stucatură în două tipuri de aranjamente, care apar alternativ.

 

 

Deasupra segmentului de faţadă cu 16 axe, corespunzător zonei cu acoperiş de tip mansardă, se întinde o atică decorată cu stucaturi, din aceasta se ridică în axele portalurilor câte un edicul cu fereastră circulară, încheiată cu timpan triunghiular, susţinut de doi pilaştrii flancaţi la partea inferioară de volute. Acoperişul mansardă, este penetrat de lucarne circulare.

 

 

Soclul clădirii este străpuns în fiecare ax de golurile de aerisire ale subsolului, care au dimensiuni reduse, şi sunt încheiate în segment de cerc.

 

 

Faţada din strada Pacha, cu 13 axe, este organizată, conform celor descrise la faţada principală; apar şi aici pilaştrii identici între goluri, este la fel şi decoraţia ferestrelor, inclusiv aspectul ferestrelor de la subsol. Singura diferenţă apare în cea de a doua axă, dinspre piaţă. Suprafaţa acestei axe este puţin proeminentă, precum un rezalit, iar pilaştrii care o flanchează sunt nedecoraţi şi au capiteluri simple. Singura decoraţie apare la partea superioară a pilastrului sudic, sub capitel, sub forma unei ghirlande de stuc. Suprafaţa parterului prezintă bosaje rustica. Fereastra de la parter nu are chenar, cea de la etaj are chenar simplu tencuit cu timpan la partea superioară. Fereastra de la etajul al doilea, încadrată simplu, se încheie cu un bolţar central din tencuială, iar parapetul este profilat în retragere, pe toată lăţimea axei.

 

 

Faţada din strada Mercy, cu 8 axe, este organizată în mod asemănător faţadei spre piaţă. Ritmarea faţadei cu pilaştrii şi detaliile golurilor sunt identice. Apare însă o diferenţă în axa a patra la parter, unde este un ancadrament de uşă, sculptat în piatră şi păstrat probabil in situ, din cea mai timpurie perioadă a clădirii. Golul acestei uşi a fost transformată ulterior în fereastră. Ancadramentul profilat al golului este flancat de pilaştrii subţiri cu capiteluri simple, deasupra cărora se află câte o consolă din volută răsucită. Aceste volute susţin sprânceana profilată proeminentă, frântă şi încheiată în semicerc. Ancadramentul este deosebit de interesant, datorită decoraţiei zonei de lintou, între chenar şi brâu, cu ornamente vegetale din vrejuri şi frunze, care pornesc simetric într-o parte şi alta, din gura măştii amplasate în poziţie centrală, în axa golului, sprijinită de o consolă. La capătul faţadei cea de a opta axă este urmată de un pilastru secţionat, semnalând că această clădire în forma sa actuală nu este completă. Mai precis, acesta este locul în care se racordează cu clădirea trezoreriei, clădire cu care pe parcursul timpului a funcţionat când împreună, când separat. (În interiorul prefecturii, pe peretele comun şi se vede acum ancadramentul de piatră a uşii, care într-o fază anterioară, a asigurat circulaţia directă între cele două clădiri.

 

 

Pe parcursul repetatelor renovări din secolele trecute, respectiv intervenţiile din ultimele două decenii, au rezultat transformări însemnate şi în interiorul clădirii. Majoritatea încăperilor de la parter, sunt acoperite cu bolţi cilindrice cu penetraţii şi sunt utilizate ca săli de expoziţie. În unele săli, prin porţiuni lăsate fără tencuială se pot observa foste goluri, înzidite pe parcursul timpului. În această parte a clădirii golurile de uşă se încheie în segment de cerc. În alte săli zugrăvite în alb, golurile de uşă sunt dreptunghiulare, dispoziţia încăperilor, golurile acestora, şi aspectul tâmplăriilor denotă importante transformări efectuate în secolul trecut. Aici, în aripa spre strada Mercy, la origine erau încăperi mai mici, în care funcţionau birouri. În sala de colţ, delimitată spre exterior, de piaţa Domului şi strada Mercy se află un fragment de pictură murală, reprezentând o mască, care s-a păstrat din decoraţia barocă a interioarelor. În sala dinspre fosta clădire a trezoreriei din strada Mercy, s-au păstrat montanţii uşii, cu urme de pictură, care asigura accesul între cele două clădiri. Tot în această încăpere s-a descoperit o fântână de odinioară, la ora actuală fiind prezentată şi vizitatorilor.

 

 

Casele de scară ce se deschid din ganguri boltite, sunt acoperite cu bolţi a vela. Etajul a servit drept locuinţă pentru familiile prefectului şi subprefectului, primul utilizând încăperile amplasate spre strada Pacha, iar cel de-al doilea sălile spre strada Mercy. Infectarea etajului cu ciuperca Merulius lacrymans, şi extinderea îngrijorătoare a acesteia, a condus la înlocuirea totală a planşeelor şi a tuturor tâmplăriilor de aici, actualele tavane false şi tâmplăriile montate, nu poartă nici o informaţie referitoare la elementele originale ale sălilor palatului. Scările elegante cu două rampe, care asigură circulaţia printre diferitele nivele, fac legătura între aripile clădirii de pe străzile Pacha şi Mercy. La nivelul podestului dintre etajele unu şi doi, s-a amenajat un spaţiu reprezentativ de tip hol, cu ferestre grandioase ce se deschid spre curtea interioară. Pe latura stradală se întinde un coridor prin care se accesează sala festivă amplasată spre piaţa domului. Candelabrele din fier forjat, dispuse în colţurile podestelor intermediare, sunt reconstrucţiile celor originale, subliniind astfel importanţa celui de al doilea etaj, unde într-adevăr se găsesc cele mai reprezentative încăperi ale palatului. Şi la acest nivel a fost nevoie de înlocuirea totală a planşeelor, fiind montate tavane false, dar s-au păstrat şi câteva uşi şi ferestre originale, precum şi ornamente de tip rocaille din stuc, în nişele semicirculare deasupra ferestrelor.

 

 

Deşi clădirea este marcată de transformările repetate la care a fost supusă, totuşi este cert că a rămas una dintre cele mai reprezentative clădiri ale secolului al XVIII-lea din Timişoara. Istoria construirii şi reconstruirii acesteia se leagă strâns de administraţia austriacă a oraşului şi a întregului Banat, şi de concepţia acesteia despre modelarea aspectului urban al localităţii.


Bibliografie selectivă
Jacques Klein, Zur Restaurierung des Komitatshauses am Losonczy Platz, în: Temesvarer Zeitung nr. 291, 20. dec. 1885, p. 5.
Mihai Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanistică, Bucureşti, 1987, pp. 46, 226.
Liliana Roşiu, Aspecte compoziţionale in barocul din Timişoara, în Revista Monumentelor Istorice, nr. 1-2/1993, nr. 1-2/1994, Bucureşti, 1993-1994, p. 55.
Costin Feneşan, Administraţie şi fiscalitate în Banatul imperial 1716-1778, Timişoara, 1997.
Liliana Roşiu, Vechea prefectură din Timişoara - de la Palatul Preşedintelui la Muzeu de artă, în Analele Banatului. Artă. SN. IV, 2002, pp. 413-430.


taguri

palat, , Timişoara

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină