listare

trimite prin

Biserica romano catolică, Oradea
Ultima actualizare:  2010-02-18
Autor:  Emődi Tamás
Tradus de:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: Str. Dunărea 1
Cod: BH-II-m-A-01044
Datare: 1748, turn 1876, reconstr. 1905

Date istorice

Biserica parohială a cartierului Olosig a fost ridicată pe locul bisericii franciscane construite în 1748. Într-o primă fază a fost demolat turnul aflat în spatele corului, iar apoi a fost ridicat un nou turn, adosat faţadei sudice principale, după care s-a reconstruit întregul spaţiu interior precum şi faţadele după planurile inginerului orădean Knapp Ferenc.

 

Nava a fost apoi demolată în primii ani ai secolului XX, iar între 1903-1905 sub conducerea lui Sztarill Ferenc a fost construită o nouă biserică în stil eclectic, cu elemente neorenascentiste, un nou turn şi două turnuleţe mai mici, după proiectul arhitectului Rimanóczy Kálmán jr.


Descrierea edificiului

Faţada principală a bisericii denumite şi biserica „Călugărilor”, este orientată către str. Dunării iar faţada estică este paralelă cu str. Republicii, fiind în întregime perceptibilă dinspre pietonal. Turnul principal este structurat pe cinci etaje. Faţada este acoperită cu bosaj, fiind penetrată de portalul principal şi un gol în formă de cruce deasupra acestuia. Etajele I şi II ale turnului reiau motivul bosajelor iar cele superioare sunt ritmate cu pilaştri, cornişele fiind încoronate de timpane triunghiulare respectiv arcuite deasupra ferestrelor.

 

 balustradă perimetrală încheie parterul turnurilor secundare şi a colateralelor. Turnurile mici preiau în mare, cu proporţii reduse elementele turnului din ax. Între turnuri pereţii sunt penetraţi de câte o fereastră cu terminaţie semicirculară.

 

Faţadele navelor laterale reflectă configuraţia spaţială a interiorului. Suprafeţele parietale sunt acoperite cu bosaj la parter şi sunt penetrate de ferestre circulare. Deasupra acoperişului colateralelor apar câte trei contraforţi butanţi masivi, penetraţi de goluri, bogat decoraţi. Între ele în zidurile navei principale se deschid ferestre mari dreptunghiulare, cu timpane arcuite, flancate de pilaştri. La cor întâlnim ferestre cu terminaţii semicirculare, încoronate de sprâncene profilate drepte şi panouri cu festoane.

 

Planul bisericii este de forma unei cruci latine înscrise, corul având o terminaţie poligonală iar colateralele fiind divizate prin nişte capele. Accesul principal se face pe sub turn şi tribuna sudică a orgii. Tribuna se sprijină pe trei arcade şi stâlpi cu capiteluri ionice. În nava principală arcele dublou se descarcă pe pilaştri cu capiteluri compozite. Sub arcadele dintre pilaştri se face accesul în capelele laterale, acoperite cu bolţi în cruce.

 

Deasupra careului se ridică o cupolă aşezată peste pandantivi. Corul este acoperit de o boltă cilindrică cu penetraţii şi arce dublou, ce se descarcă pe coloane cu capiteluri corintice, respectiv un sfert de cupolă.
Singurul decor al braţului transeptului dinspre curte este perechea de lesene ce se-nalţă până la cornişa superioară. În braţul transeptului dinspre stradă altarul lateral este flancat de câte două perechi de coloane angajate cu capiteluri corintice. Acestea susţin un timpan frânt în dreptul ferestrei transeptului.
Cele mai valoroase piese ale mobilierului au rămas de la fransiscani: şase altare laterale, amvonul şi câteva tablouri de altar.

 

Cu ocazia restaurării din 1876, atunci când au fost ridicate şi turnurile faţadei principale, au fost realizate şi mese noi ale altarelor iar elementele sculptate ale altarelor au fost restaurate de pictorul vienez Proksch. După reconstrucţia întregii biserici datorită înălţimii mai reduse a capelelor laterale structurile originale ale altarelor au fost alterate prin tăierea unor componente şi decoraţii, astfel ele au devenit uşor disproporţionate. Toate cele şase altare erau iniţial altare baroce cu o structură cu aspect dinamic, suprafaţa lor fiind poleită respectiv decorată cu imitaţii de marmură.

 

Faţada sinuoasă a altarului Sf. Francisc de Assisi, ridicat în 1742 este flancată de pilaştri şi încoronată de îngeri îmbrăcaţi în haine poleite şi capete de putti aşezate printre nori argintii. Tabloul altarului a fost pictat în 1876 de maestrul orădean Mezey Lajos. Arhitectura altarului dedicat Sfintei Cruci, realizat în 1750 este mai complexă şi cu o tectonică mai mişcată, însă prevăzută cu un decor mai modest. Crucea este contemporană cu altarul. Cele mai bogat decorate altare sunt cele dedicate Sfântului Anton de Padova şi Sfântului Iosif. Autorul tabloului primului altar este necunoscut, iar cel de-al doilea a fost realizat de acelaşi Mezey Lajos.

 

Aspectul estetic al altarelor bogat poleite şi decorate cu figuri uşor rigide este afectat atât de reducerea înălţimii lor iniţiale, cât şi de poziţionarea lor nereuşită în capelele laterale noi, mai puţin spaţioase, decât cele originale.

 

Altarul lateral dedicat Sfintei Treimi prezintă o serie de similitudini cu cel al Sfintei Cruci. Acesta este încoronat cu un fronton reprezentând ochiul lui Dumnezeu între nori argintii, înconjurat de raze de soare aurii. Tabloul neobaroc al altarului este opera pictorului  Friedrich Silcher. Arhitectura altarului Sfântului Ştefan se înrudeşte cu cea a altarului Sfântului Francisc de Assisi: frontonul arcuit, decorat cu figuri de îngeri îmbrăcaţi în haine aurii şi capete de putti îmbrăcate în nori argintii, se sprijină pe pilaştri laterali geminaţi. În tabloul pictat de Szamossy Elek apare figura Sfântului Ştefan dedicând coroana regală Sfintei Fecioare.

 

Altarul principal a fost restaurat după incendiul din 1872 în stil neorenascentist, moment în care a fost aşezat aici şi tabloul pictorului orădean Jakob  Gölsz, reprezentând Pogorârea Sfântului Duh. În 1984 a fost realizat masa de marmură alb-roşie a altarului. Pe latura din dreapta altarului principal se află tabloul Sfintei Fecioare, pictat de Friedrich Silcher, iar în transeptul vestic a fost amplasat tabloul provenind de la altarul bisericii mizericordiene, realizat în 1755.

 

În capelele laterale se află înzidite o serie de pietre funerare din secolul al XVIII-lea.  Cel mai important element al mobilierului baroc îl constituie amvonul realizat în jurul anului 1750. Partea inferioară este acoperită cu imitaţii de marmură, fiind accentuată şi de decoraţiile de tip roccaile. Piesa superioară, coronamentul, - poate puţin exagerat de robust - este decorat într-un limbaj baroc variat cu figuri umane – printre care doi negri - şi îngeri, respectiv elemente sculptate traforate şi poleite, cu un înger în vârf, ţinând o cruce.

 

Sub biserică se păstrează cripta barocă, cu rămăşiţele episcopului  Okolicsányi János, decedat în 1736.


Bibliografie selectivă
Karácsonyi János: A nagyvárad-olaszi római katholikus plébánia-templom és plébánia rövid története,  Nagyvárad, 1884.
Péter I. Zoltán: Nagyvárad római katolikus templomai, Nagyvárad, 1992.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină