listare

trimite prin

Catedrala ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” (Biserica cu lună), Oradea
Ultima actualizare:  2010-03-18
Autor:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii nr 10
Cod: BH-II-m-A-01088
Datare: 1784-1790

Date istorice

Ortodocşii din Oradea, majoritatea locuitori ai cartierelor Velenţa şi Oraşul Nou, în special zona sudică a celui din urmă, erau formaţi din români, sârbi, machedo-români şi greci. O parte dintre ei au contribuit în bună măsură la întărirea puterii economice a oraşului, ba chiar au făcut parte din pătura conducătoare a urbei. Cu timpul aceşti coreligionari au ajuns să dobândească mijloace financiare serioase pentru a se putea gândi la ridicarea unei biserici măreţe.

 

Doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai comunităţii ortodoxe de la sfârşitul secolului al 18-lea din Oradea, juriştii Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff, judecători la Tabla Regească, au solicitat împăratului Iosif al II-lea o audienţă în care şi-au exprimat hotărârea de a ridica o biserică în centrul oraşului. Ambii reprezentanţi erau nobili cu avuţii importante, şi cu influenţă serioasă asupra vieţii comerciale a oraşului, totodată ataşaţi credinţei ortodoxe.

 

Aceştia şi-au argumentat cererea prin faptul că singura biserică ortodoxă din oraş, cea din Velenţa, se afla la o distanţă destul de mare faţă de alte zone ale oraşului, locuite de ortodocşi.

 

La data de 9 noiembrie 1784, în ciuda protestelor şi împotrivirilor, s-a aşezat piatra de temelie a bisericii, invitat fiind la ceremonie episcopul Aradului, Petru Petrovici. Acest lucru a rămas consemnat pe pisaniile aşezate deasupra stâlpilor de susţinere a turnului şi tribunei, în limbile greacă, română şi sârbă.

 

O nefericită întâmplare s-a abătut asupra lucrărilor de execuţie în vara anului 1786, când în urma unor ploi torenţiale de mai multe zile s-a prăbuşit o parte din bolta aflată în construcţie. Deşi în vara anului 1787 edificiul a fost integral acoperit, totuşi au mai trecut trei ani până s-a ajuns la oficierea cultului divin în interiorul lui, la 17 noiembrie 1790.

 

La şedinta din 13 decembrie 1813, primul epitrop Mihai Kristoff ridică problema lucrărilor de pictură, aurire şi sculptură ale bisericii. Comunitatea a încheiat un contract pentru pictarea bisericii cu doi dintre cei mai vestiţi pictori din vremea respectivă, fraţii Alexandru şi Arsenie Teodorovici, dintre care primul era şi sculptor şi decorator. Cu el se încheie contractul, purtând data de 19 august 1815. Execuţia lucrărilor de împodobire a spaţiului interior s-a terminat la sfîrşitul anului 1831, iar sfinţirea a avut loc în anul 1832.

 

Din punctul de vedere al expresiei artistice, sculptura realizată de fraţii Teodorovici se situează cu mult deasupra operei lor picturale, pe lemn sau zid. În pictura pe lemn, fraţii Teodorovici au lucrat icoanele de pe iconostas şi cele de la baldachinul Sf. Epitaf. O parte mai mică a picturii pe lemn a executat-o Paul Murgu din Timişoara.

 

Între 1977-79 pictura veche, realizată de fraţii Teodorovici, a fost distrusă, interiorul bisericii fiind repictat de către pictorul Eremia Profeta.


Descrierea edificiului

Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a fost construită pe un plan de tip trilobat, cu pronaos peste care se ridică turnul, naos dreptunghiular cu două absidiole laterale şi altar. Jumătatea vestică a primei travei a spaţiului constituie pronaosul, fiind ocupată de o tribună sprijinită de doi stâlpi, ce susţin totodată turnul bisericii.

 

Spaţiul de plan dreptunghiular, care include atât naosul, cât şi pronaosul - nediferenţiate ca volumetrie dar nici la nivelul faţadei - este de dimensiuni de 30,3 x 15,6 m, iar absida altarului are o lungime exterioară de 7,5 m.

 

Planul este format din dreptunghiul celor trei travei structurate aproape identic, din traveea celor două absidiole şi din absida principală. Particularitatea planului constă în dispunerea unor nişe / firide în volumetria faţadelor şi astfel dinamizarea suprafeţei parietale.

 

Faţada principală este împărţită în trei axe, cel median fiind accentuat prin diferite mijloace tectonice. Registrul inferior este format din piedestaluri înalte şi poarta cu timpan triunghiular de aceeaşi înălţime. Registrul secund este încadrat de pilaştri, cei din mijloc fiind dubli prin suprapunere. Ferestrele cu terminaţii semicirculare poartă cornişe-sprâncene curblinii, sub ele existând ghirlande baroce. Cornişa profilată perimetrală se desface în două deasupra câmpului median, segmentul superior formând un arc. Urmează un coronament format dintr-un atic şi două ziduri curbe de racord între turn şi câmpurile laterale. Pe colţuri s-au amplasat două urne baroce.

 

Următorul registru este flancat de pilaştri aplatizaţi şi este încoronat de un timpan triunghiular, al cărei profilaturi este susţinut de un şir de denticule-console. În mijlocul câmpului s-a amplasat sfera mobilă, care indică în permanenţă poziţia lunii pe bolta cerească, element care i-a impus şi numele cunoscut al bisericii.

 

Ultimul nivel prezintă câte-un pilastru, acestea fiind aşezate pe piedestaluri ce ies în rezalit faţă de soclul perimetral. Capitelele pilaştrilor sunt corintici. Ferestrele nivelului clopotelor sunt incadrate de lesene şi încoronate de sprâncene curbate.

 

Faţadele laterale sunt tratate într-un limbaj arhitectural relativ bogat şi au un caracter dinamic: traveile sunt marcate de perechi de pilaştri ce reazemă pe piedestaluri înalte. Pereţii sunt retraşi sub forma unor nişe în interacşii traveilor, nişe ce au terminaţii semicirculare, marcate de chenare profilate şi câte o cheie. Între arcadele nişelor şi lesenele concave s-au introdus imposte profilate.

 

Capitelurile pilaştrilor aplatizaţi au forme împrumutate din ordinul ionic: între volute întâlnim şiruri de astragalos şi de ove, respectiv câte-o ghirlandă barocă. Ele susţin un antablament înalt, în care câmpul arhitravei, sub cornişa bogat profilată este împărţită de câte-o consolă canelată în dreptul pilaştrilor.
Ferestrele cu chenare simple au terminaţii semicirculare. Faţadele absidelor laterale sunt tratate în mod identic, lipsind desigur nişa, iar la absida estică a altarului găsim câte două ferestre sub arcadele profilate. Sub ele mai apar alte două ferestre mai mici, pătratice.

 

Interiorul bisericii impresionează prin armonia policoloră a picturilor murale şi a iconostazului. Traveile sunt acoperite de calote boeme prinse între puternice arce dublou, ce reazemă pe pilaştri dubli canelaţi. Aceştia au capiteluri compozite şi cornişe comune proeminente. Tribuna vestică reazemă pe pile de zidărie prismatice prin intermediul a două arcade, spaţiul din traveea sudică fiind zidit înspre naos. O galerie de colonete, sprijinită pe console constituie parapetul tribunei, ce iese în afara pilelor de zidărie, cu un traseu arcuit deasupra intrării. Stâlpii de susţinere ai turnului au capiteluri-cornişe, peste care reazemă cele trei arcade superioare iar peste acestea zidăria ce se-nalţă până la intradosul bolţii boeme este plină. Aici, deasupra respectiv între stâlpi, în axul intrării au fost amplasate trei plăci de marmură cu inscripţii în limbile română, sârbă şi greacă, ce indică meşterul şi arhitectul care au început lucrările edificiului: „prin chiumes Jacob Eder si Joan Lius paler". Acesta a fost cel mai important arhitect al Oradiei şi Bihorului în perioada sfârşitului secolului al 18-lea.

 

La numai trei ani după terminarea construcţiei bisericii, la 1793, au fost montate orologiul şi globul, opera unui inventiv şi iscusit mecanic orădean, Georg Rueppe. Acest mecanism a dat şi cea. mai cunoscută denumire a bisericii, de „Biserica cu Lună". Mecanismul este astfel conceput astfel încât „Luna" din turnul-clopotniţă face o rotaţie completă, în jurul axei sale, în 28 de zile, indicând astfel, în permanentă, fazele Lunii de pe firmament.

 

Prin soluţia unitară a volumetriei şi dimensiunile armonice ale ei, catedrala ortodoxă constituie un exemplu deosebit de valoros al tipului de biserică barocă târzie cu turn vestic. Stilul şi compoziţia spaţială a ei sunt proprii edificiilor provinciale baroce târzii, larg răspândite pe teritoriul Imperiului Habsburgic.


Bibliografie selectivă
Constantin I. OLARIU: Catedrala episcopală, „Biserica cu lună" din Oradea. Partea artistică. Din activitatea bisericească a episcopiei ortodoxe a Oradiei în ultimii două sute de ani. Oradea, 1984.
Vasile LUCIAN: Catedrala episcopală din Oradea. Trepte vechi şi noi în istoria Eparhiei Oradea. Mărturii-evocări. Oradea, 1980.
BIRÓ József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.
PÉTER, I. Zoltán: 3 secole de arhitectură orădeană, Oradea, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2003
Agata CHIFOR: Oradea barocă. Oradea, 2006.

 



taguri

mănăstire, , ortodox,

Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină