listare

trimite prin

Catedrala greco catolică, Oradea
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: str. Iuliu Maniu nr. 1
Cod: BH-II-m-A-01058
Datare: 1801-1810

Date istorice

Catedrala greco-catolică din Oradea, situată în colţul sud-vestic al Pieţei Unirii, este cea mai veche clădire aparţinând bisericii greco-catolice din oraş. Terenul ei a fost donat în anul 1739 de către canonicul Forgách Pál, pentru a se ridica prima biserică a uniţilor. Până atunci slujbele au fost ţinute într-o casă din piaţa oraşului, donată tot de canonicul Forgách. Despre această primă biserică nu dispunem de informaţii, ştim doar că a avut un turnuleţ din lemn şi că a fost demolată în 1800 de episcopul Ignatie Darabant, pentru a face loc noului lăcaş de cult. A supravieţuit doar iconostazul ei, cel mai important element al vechiului mobilier, realizat între 1763 şi 1768, prevăzut cu un decor sculptat policrom bogat, şi se află astăzi în biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli"din Vadu Crişului. Acest iconostaz, care poartă deasupra uşilor împărăteşti o inscripţie cu litere chirilice, în care sunt menţionaţi ctitorii şi episcopul Meletie Covaci, prezintă numeroase similitudini cu iconostazul Catedralei greco catolice din Blaj.

 

În vecinătatea bisericii, pe latura vestică a Pieţei Mici a oraşului (azi Piaţa Unirii) a fost ridicat în acelaşi an 1739 şi de către acelaşi episcop Csáky Miklós şi primul palat al bisericii greco-catolice, care ulterior, după înfiinţarea de către împărăteasa Maria Tereza a episcopiei unite, a fost extins în 1778 cu un etaj, iar mai târziu, în 1875 cu aripa dinspre strada Ep. Mihai Pavel. Palatul a fost demolat în 1903, când au început lucrările de construcţie a noului palat episcopal.

 

Ridicarea noii biserici a fost iniţiată de episcopul Moise Dragoş, însă realizarea efectivă a ei se datorează episcopilor Ignatie Darabant şi Samuil Vulcan. Documentaţiile şi devizul necesar construcţiei au fost întocmite în 1799, iar sursele financiare aferente au fost solicitate de episcop Consiliului Locumtenţial din Buda. Având la dispoziţie suma alocată de cca. 17.000 florini renani a fost definitivat până în 1803 turnul bisericii şi doar după câţiva ani, între 1808 şi 1810 s-au terminat şi lucrările clădirii propriu-zise ale bisericii, sfinţirea având loc în 1812. Informaţiile de care dispunem în legătură cu lucrările de execuţie, se referă în primul rând la cantităţile mari de cărămizi furnizate între 1807-1809 de maistrul Medve Márton din Dálnok. În urma terminării ultimelor faze ale lucrărilor, la 12 decembrie 1815 se aprobă de către Consiliul Locumtenţial verificarea modului de utilizare a fondurilor.
După distrugerile cauzate de incendiul din 1836, în 1841 se reface acoperişul turnului, după proiectul lui F. Hanfler. Alte lucrări de refacere a coifului şi acoperişului bisericii s-au efectuat în 1857 şi 1870.
Realizarea sculpturilor şi picturilor iconostasului a avut loc după 1822. În aceeaşi perioadă au fost împodobiţi şi pereţii bisericii cu picturi şi cu imitaţii de marmură. Această decoraţie parietală a fost înlocuită în 1892 la iniţiativa episcopului Mihai Pavel cu un ciclu integral, fastuos, realizat de pictorul budapestan Szirmai Antal, pentru suma de 36.000 florini.

 

După un alt incendiu din 1907, coiful turnului a fost refăcut după proiectul arhitectului Rimanóczy Kálmán jr., lucrările din perioada 1910-1912 cuprinzând renovarea întregii clădiri. În 1924 la iniţiativa episcopului Valeriu Traian Frenţiu se construieşte tribuna vestică, iar în 1927 turnul este înzestrat cu clopote noi.

 

În urma desfiinţării Bisericii Unite în 1948, catedrala a fost preluată de Biserica ortodoxă, fiind retrocedată şi predată oficial la 15 noiembrie 2005.


Descrierea edificiului

Terenul bisericii ocupă colţul dintre strada Iuliu Maniu şi Piaţa Unirii. Clădirea orientată cu axul în direcţia est-vest, este compusă dintr-un turn amplasat pe faţada vestică, naos cu abside laterale şi cor, planimetria fiind structurată pe forma crucii latine. Orientarea cu absida spre piaţă a clădirii este una nefericită, deoarece îi scade monumentalitatea. Faţadele unitar tratate în spiritul clasicismului, sunt divizate de pilaştri dubli aplatizaţi, aşezaţi pe piedestaluri, având capiteluri dorice. Ele susţin o cornişă clasică, prevăzută cu triglife, ce înconjoară toate laturile. Între perchile de pilaştri suprafaţa parietală este adâncită concav în grosimea zidului, formând nişte firide înalte, cu terminaţii semicirculare, marcate de un chenar profilat, imposte şi chei de boltă. Ferestrele sunt simple, cu terminaţii semicirculare, fiind prevăzute doar cu solbancuri profilate. Accesul principal se face pe latura sudică, printr-un portal cu lintoul drept şi timpan triunghiular. Turnul se racordează la peretele vestic al naosului prin două corpuri retrase, cu feţele vestice curbate, ce înglobează scările elicoidale laterale. În dreptul lor apar firide mai înguste străpunse de ferestre mici dreptunghiulare, însă în rest faţada vestică reia toate elementele arhitectonice de ritmare ale faţadelor laterale. Rezalitul vestic al turnului este încoronat la nivelul cornişei naosului de un timpan triunghiular. Deasupra cornişei profilate superioare, atât în planul laturii vestice a naosului, cât şi în cazul corpurilor scărilor elicoidale apar frontoane curbate, care realizează racordarea la turn, închizând acoperişurile. Turnul este divizat în două de o cornişă profilată puternică, ce susţine un foişor perimetral cu balustradă metalică. Colţurile etajelor superioare ale turnului sunt marcate de pilaştri: dubli sub foişor şi cu capiteluri corintice la cel al clopotelor. Ferestrele inferioare au terminaţii în segment de arc iar cele superioare terminaţii semicirculare, toate fiind încadrate de chenare de tencuială şi cornişe drepte sau curbate, susţinute de console. Sub coiful bogat decorat cu elemente neobaroce cornişa profilată se mulează pe discurile orologiurilor.

 

Spaţiul naosului este divizat în interior de perechi de pilaştri prevăzuţi cu capiteluri corintice şi cornişe multiple profilate deasupra acestora. Ele susţin arcele dublou ce delimitează cele trei travee acoperite cu bolţi boeme, şi purtând următoarele scene: Episcopul Mihai Pavel închinând biserica Sfintei fecioare şi pruncului Isus, (înconjurat de clerici, nobili şi oameni din popor), Predica de pe munte, Hristos: Calea, Adevărul şi Viaţa. Între naos şi transept arcada mai pronunţată constituie de fapt un arc triumfal, iar capetele transeptului sunt acoperite cu bolţi cilindrice. Ele încadrează bolta boemă a careului, acoperită cu scena Glorificarea Sfintei Treimi, ancorată în colţuri de imaginile celor patru evanghelişti. Atât pânzele bolţilor, în jurul scenelor, cât şi ferestrele pereţilor laterali sunt ornamentaţi cu cartuşe prevăzute cu chenare încadrând imagini simbolice, vrejuri, volute, ghirlande, într-un limbaj specific roccocoului şi stilului zopf.

 

Corul cu terminaţie în segment de arc este delimitat înspre vest de iconostas şi este acoperit cu o boltă cilindrică împodobită cu figura Mariei cu pruncul Isus, înconjurată de îngeri, diaconi şi cherubini. Pereţii absidei poartă imaginile aşezate în nişe pictate în manieră iluzionistă respectiv în medalioane ale Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Nicolae, Sf. Apostol Iacob şi Sf. Grigore Palama.
Iconostasul realizat în stil Empire în anii 1820 este structurat pe trei registre mari, despărţite de cornişe profilate iar pe verticală de coloane cu capiteluri corintice si compozit, fiind încoronat de un decor de vrejuri şi volute. Primul registru al Uşilor Împărăteşti şi Diaconeşti respectiv al Icoanelor Împărăteşti poartă imaginile - repictate - ale Maicii Domnului cu pruncul Isus, Sf Ioan Botezătorul, Sf. Nicolae şi Isus Hristos Pantocrator, registrul al doilea - median - este cel al icoanelor consacrate Praznicelor Împărăteşti iar cel superior este destinat medalioanelor reprezentând figurile apostolilor. Printre elementele mobilierului realizat în stil baroc târziu şi empire se remarcă amvonul, tronul arhieresc, trepiedele aulice şi strana adosată peretelui nordic.


Bibliografie selectivă
JULA Florin - Novicov Ramona: Catedrala Sfântul Nicolae - Oradea. The Saint Nicholas Cathedral. Oradea, 2007.
OLARIU Constantin: Biserica Sf. Ierarh Nicolae din Oradea. Trepte vechi şi noi în istoria eparhiei Oradea. Oradea 1980.
CHIFOR Agata: Oradea barocă. Oradea, 2006.
PÉTER, I. Zoltán: 3 secole de arhitectură orădeană, Oradea, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2003
PÉTER, I. Zoltán: Nagyvárad 900 évés múltja és épített öröksége (Trecutul de 900 de ani al Oradiei şi moştenirea construită), Budapest, 2005
BIRÓ József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină