listare

trimite prin

Liceul Teoretic Tamási Áron (fostul gimnaziu principal romano catolic), Odorheiu Secuiesc
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Kovács Árpád
Tradus de:  Dezső Éva



Date despre monument
Adresa: Str. Baróti Szabó Dávid 3–5.
Cod: HR-II-m-B-12834
Datare: 1909–1910

Date istorice

Înfiinţarea unui gimnaziu catolic în Odorheiu Secuiesc se leagă de ordinul iezuit, care îşi începe activitatea în oraş la sfârşitul anului 1592. În primăvara anului următor soseşte în oraş Gergely Vásárhelyi, unul dintre cei mai bine pregătiţi iezuiţi maghiari, cu scopul propovăduirii religiei catolice. El a beneficiat de protecţia lui Benedek Mindszenti, căpitanul de religie romano-catolică a cetăţii. Cu această ocazie se înfiinţează prima şcoală, care a funcţionat probabil în cetate. Promiţătoarea şcoală din Odorheiu Secuiesc se pare că a fost un gimnaziu primar, cuprinzând treptele de educaţie primară şi clase de gramatică. În anul 1595, iezuiţii încredinţează viaţa religioasă reorganizată a oraşului, împreună cu administrarea gimnaziului, unor preoţi laici. În atmosfera social-politică agitată a anilor următori şcoala a fost desfiinţată, iar catolicii au fost nevoiţi să părăsească oraşul. Abia în anul 1633 redobândesc catolicii parohia de pe muntele Sfântul Nicolae, apoi în clădirea acesteia reînfiinţează şcoala. În 1652 se reîntorc iezuiţii la Odorheiu Secuiesc, după scurt timp superiorul lor, Mátyás Sámbár, cu ajutorul enoriaşilor din localitatea vecină, Beclean începe construirea unei şcoli. Datorită reînnoirii tensiunilor interconfesionale, Sámbár a trebuit să părăsească oraşul, astfel numai la sfârşitul anilor 1660 a fost posibilă construirea unei noi şcoli, amplasată la nord de clădirile parohiale de pe muntele Sfântul Nicolae, care în următoarele două secole a găzduit gimnaziul romano-catolic. Această clădire etajată dispunea de opt săli de clasă şi cuprindea şi locuinţa administratorului şcolii. Pe lângă gimnaziu, iezuiţii au înfiinţat şi un internat pentru cazarea elevilor. Aceasta a fost extinsă ulterior, astfel că în 1740 avea capacitatea de şaizeci de locuri.

 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirile gimnaziului au devenit neîncăpătoare, prin urmare în perioada 1890-1891, din donaţiile satelor din împrejurimi, s-a construit clădirea nouă a gimnaziului principal catolic, în stil neoclasicist, amplasată în partea vestică a Pieţei de Sus.

 

 

După nici două decenii, biserica romano-catolică, susţinătorul şcolii, a demarat noi construcţii de amploare. Contele János Mikes, protopopul din Odorheiu Secuiesc (mai târziu episcop la Szombathely, Ungaria) a fost principalul iniţiator al acestei investiţii. Noul gimnaziu a fost construit pe locul fostului internat, iar cu ocazia sistematizării terenului, din Piaţă s-a realizat un drum de acces în serpentină până la şcoală, racordat la strada Baróti Szabó Dávid de astăzi. Statusul Romano-catolic din Transilvania a iniţiat un concurs pentru proiectarea clădirii gimnaziului principal, care a fost câştigat de consilierul tehnic al Statusului Sándor Pápai, el fiind în acea vreme angajat din încredinţarea Statusului şi pentru elaborarea proiectelor clădirilor gimnaziilor catolice din Târgu-Secuiesc şi Miercurea Ciuc. Lucrările de construcţii au fost efectuate de antreprenorii József Király şi János Spáda. Fundarea clădirii a fost începută în luna mai 1909, iar în noiembrie clădirea ridicată în roşu deja a fost acoperită. În primăvara anului 1910 au fost demarate lucrările de finisaje, iar în data de 20 noiembrie al aceluiaşi an a avut loc inaugurarea festivă a şcolii în prezenţa episcopului Gusztáv Károly Majláth. Începând din 1958 şcoala a purtat numele Dr. Petru Groza, iar în 1990 a primit numele fostului său elev, scriitorul Áron Tamási.


Descrierea edificiului

Din centrul oraşului, pe un versant abrupt urcă drumul şerpuitor şi îngust la biserica de pe muntele Sfântul Nicolae, aflat la capătul străzii Baróti Szabó Dávid, în a cărei vecinătate se găseşte ansamblul monumental al gimnaziului catolic. După edificare, clădirea gimnaziului, prin silueta sa caracteristică ce se ridică deasupra centrului, a devenit unul dintre simbolurile oraşului Odorheiu Secuiesc. Corpul principal de clădire, desfăşurat pe patru niveluri, este flancat pe stânga de locuinţa directorului, iar pe dreapta de corpul etajat şi cu rezalit de colţ al clădirii sălii de gimnastică. În corpul principal se accede printr-o scară monumentală, apoi dintr-un mic hol se ajunge în coridorul longitudinal al clădirii, de unde se deschid sălile de clasă, diferitele laboratoare, cancelaria şi secretariatul. Pentru accesarea etajelor, acest corp dispune de trei case de scară, adosate laturii dinspre curte, una mediană şi câte una la capete. Pe faţada principală sunt rezalite puţin proeminente, amplasate la colţuri, respectiv în poziţie centrală.

 

Faţada este marcată de verticalitate puternică, accentuată de diferitele forme ale golurilor de la etaje, de la dreptunghiular prin cele încheiate în segment până la forma dreptunghiului cu colţurile superioare rotunjite. Faţada a fost decorată cu ornamente din maiolică (faianţă cu smalţ metalic) colorată, executată în atelierele Şcolii Profesionale de Prelucrare a Pietrei şi Lutului din oraş. Pe coronamentul intrării principale sunt rozete în combinaţia de culori galben-verde. La parter, tot în această cromatică, se mai găsesc motive ornamentale cu dreptunghiuri în poziţie verticală. Sub ferestrele de la etajul întâi sunt dispuse ornamente albastre de forma crinului. Cele mai bogat decorate zone sunt cartuşele dreptunghiulare dintre ferestrele etajului întâi şi al doilea.

 

Rezalitele au frontoane bogat decorate cu elemente arhitectonice şi ornamente de maiolică cu diverse forme. Rezalitul principal se distinge prin frontonul cel mai minuţios decorat. Acest fronton elegant are formă triunghiulară, cu laturi compuse din linii curbe convexe şi concave, flancate de două turnuleţe bine proporţionate. Frontonul este penetrat de goluri cu închidere semicirculară, dintre care este dominantă fereastra centrală atât prin dimensiuni, cât şi prin prezenţa celor două figuri feminine, reprezentate cu cununi de laur în mână, şezând deasupra arcului ferestrei. Sub fronton se întinde o friză galben-verzuie de maiolică, care se regăseşte şi în cazul rezalitelor de colţ.

 

Corpurile anexă ale clădirii principale de asemenea au decoraţii de maiolică, dar ornamentele lor diferă, la sala de gimnastică aparând motive de muguri. Pe acoperişul ambelor clădiri sunt ornamente din acelaşi material de culoare verde şi în formă de cocoş stilizat.

 

În concluzie se poate afirma că în cazul faţadelor clădirii gimnaziului domină prezenţa formelor specifice secesiunii, dar cu influenţele certe ale artei populare: de exemplu pervazul ferestrelor de la etajul întâi este decorat cu motive inspirate din basoreliefurile metalice ale brâurilor de pe vremea descălecării, iar sub ferestrele de la etajul al doilea sunt reproduse în maiolică motive din bogata ornamentică vegetală caracteristică cusăturilor populare.


Bibliografie selectivă
Albert Dávid, 400 éves a székelyudvarhelyi Tamási Áron Gimnázium, Székelyudvarhely, 1993.
Kelemen Albert, A Székelyudvarhelyi Kő- és Agyagipari Szakiskola fennmaradt művészeti emlékeiről, în: Areopolisz. Történelmi és társadalomtudományi tanulmányok, II. Szerk. Hermann Gusztáv Mihály-Róth András Lajos, Székelyudvarhely, 2002.
Kovács Árpád, Udvarhelyszék művészete, în. Udvarhelyszéki olvasókönyv, Szerk. Hermann Gusztáv Mihály-P. Buzogány Árpád, Székelyudvarhely, 2008.
Vofkori György, Székelyudvarhely. Várostörténet képekben, I. Békéscsaba, 2009.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină