listare

trimite prin

Biserica reformată, Nuşeni
Ultima actualizare:  2011-02-14
Autor:  Bara Júlia
Tradus de:  Bara Júlia



Date despre monument
Adresa: loc. Nuşeni, nr. 38.
Cod: BN-II-a-A-01681
Datare: ultima treime a secolului al 15-lea; modificări şi renovări mai importante: 1715, 1750, 1896

Date istorice

Comuna Nuşeni (Apanagyfalu, Grossendorf), centrul de odinoară al domeniului familiei Apafi, se află la aproximativ 10 km sud de Beclean, pe valea râului Meleş. Până la reforma administrativă din 1876 făcea parte din vechiului comitat Solnocul Interior, în acest an fiind înglobat noului comitat Solnoc-Dăbâca. În zilele noastre aparţine judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

Localitatea (Nogfalw) a fost menţionată pentru prima dată într-o diplomă datată din anul 1243. În 1269 satul se afla deja în posesia comitelui Apa, care poate fi considerat drept strămoşul familiei Apafi. În 1305, când moştenitorii comitelui Apa le-au împărţit moşiile, satul Nuşeni ajungea în posesia fiului lui Apa, numit Jakab, iar după moartea acestuia este moştenit de András, fiul lui Jakab. În următoarele secole localitatea rămâne în posesia familiei. Începând din 1413 ei încep să folosească numele lor de familie în formă de Apafi, celui care mai târziu i se alătură şi sintagma din Nuşeni (apanagyfalvi).

 

În 1467 regele Matia Corvinul, din cauza infidelităţii sale, confiscă de la Mihai Apafi, voievod al Transilvaniei, posesiunea lui din Nuşfalău. În anul următor regele îi restituie averea confiscată şi porunceşte căutarea şi readucerea iobagilor fugiţi între timp. Importanţa localităţii este dovedită şi de faptul, că începând cu 1476 apare în documente sub denumirea de oppidum, ceea ce arată ridicarea ei la rangul de târg. În ceea ce priveşte proprietarii acestei localităţi în următoarele secole, o importanţă deosebită îl are testamentul principelui Mihai Apafi I. şi al soţiei sale Ana Bornemissza, în care o numesc ca moştenitoare familia Bethlen din Beclean. Astfel, în perioada cuprinsă între începutul secolului al XVIII-lea şi mijlocul secolului XIX-lea, cel mai mare proprietar al satului Nuşeni devine familia Bethlen, fiind urmat de familia Bánffy.

 

Prima atestare documentară a bisericii parohiale din Nuşeni o găsim în dijmele papale, conform cărora în 1332 parohul Toma plăteşte 25 de dinari, iar în 1334 2 dinari. Mihai Apafi în testamentul din 1447 le-a lăsat moştenire acestei biserici cu hramul Sfântului Gerard dijma unor mori şi sfertul venitului proprietăţii din Nuşeni, precum şi o cupă mare de argint primit de la împăratul Sigismund de Luxemburg. Ţinând cont de mărimea donaţiei făcute, putem presupune că biserica era cu siguranţă ctitoria familiei Apafi.

 

În 1453 Ferenc Kisdevecseri, vasalul lui Antal Bethlen, în testamentul lui a lăsat un iugăr de pământ bisericii Sfântului Gerard. În 1476 parohul satului este presbiterul Demeter.
Conform lui József Kádár, biserica Sfântul Gerard se situa în partea de sud a satului, pe dealul aflat pe dreapta drumului spre Bediu. Această biserică a fost pustiită de armata generalului Giorgio Basta între anii 1601–1603.

 

Edificiul actualei biserici reformate a fost construită în ultima treime a secolului XV-lea. După opinia lui Géza Entz, bolta corului, care seamănă cu bolta corului bisericii reformate din Bozieş, a fost construită în anii 1470. Deoarece reconstituirea etapei timpurii al construcţiei este posibilă numai pe baza observaţiilor stilistice, iar izvoarele mai sus amintite nu fac precizări legate de localizarea exactă a bisericii cu hramul Sfântul Gerard şi nici în legătură cu istoria bisericii după construirea actualei biserici, în lipsa unor cercetări mai exhaustive, legăturile şi eventuala continuitate între cele două clădiri rămâne neclarificată.

 

În timpul reformei biserica ajunge în posesia comunităţii calvine. În 1715 a fost reconstruit cu sprijinul lui Anna Teleki, soţia lui János Kemény. În 1750 biserica trece prin ample lucrări de renovare. Tavanul navei, portalul de sud şi coroana amvonului datează din secolul al XVIII-lea. Conform plăcii comemorative amplasată pe peretele estic al navei, în 1896 biserica a fost renovată din nou.

 

Din inventarul din 1643 al bunurilor bisericeşti ale diecezei reformate de Sic, reiese că biserica, datorită donaţiilor nobiliare, avea încă de la începutul secolului al XVII-lea o vastă zestre de clenodii şi textile. În 1632 György Apafi a dăruit bisericii un pahar şi o farfurie aurită din argint, urmat de István Apafi, care a donat o cană din cositor şi o cuvertură de altar brodat cu fire de aur şi argint. După aceasta colecţia s-a îmbogăţit mai ales datorită donaţiilor familiei Bethlen. În 1733-ban József Bethlen şi soţia sa, Krisztina Kemény au donat bisericii o serie de obiecte de cult: un pahar aurit din argint, doi căni din cositor, o năframă brodată, o puşculiţă şi o ladă pentru depozitarea clenodiilor. Inventarele efectuate dealungul secolului al XIX-lea amintesc ca donatori pe Lajos Bethlen şi Klára Bethlen. În cele mai multe cazuri obiectele dăruite erau inscripţionate, având gravat şi numele ori iniţialele donatorului.

 

Clopotniţa aflată în ţintirimul din jurul bisericii este menţionată pentru prima oară într-un document din 1754. Aceasta a fost reconstruită în 1866, aşa cum ne arată şi inscripţia de pe morişca de vânt al coifului turnului. În 1875 clopotniţa a suferit reparaţii mai importante. Atunci a fost amplasată aici clopotul păstrat până în zilele noastre, turnat din donaţiile lui Elek Katona (administrator diecezan din Berchez) şi ale soţiei sale Kata Kabos, în cel mai important atelier de turnat bronz din regiune, cea a lui János Andrásovszky din Cluj. Clopotul celălalt a fost turnat în 1923, în vremea preoţiei lui András Geréb, din donaţiile comunităţii.

 

Lângă clopotniţă este amplasată pe un soclu înalt, bustul matematicianului János Bolyai, realizat de sculptorul Vlad Prună în 2006 din donaţia lui Traian Gheorghe Dascăl.


Descrierea edificiului

Biserica reformată şi clopotniţa aflată la sud de aceasta, se situează în centrul localităţii, înconjurată de un gard modern din fier forjat. Biserica orientată est-vest este de tip sală, cu navă dreptunghiulară şi cor poligonal, sprijinit în exterior de contraforturi, şi poartă acoperiş în patru ape. Corul mai îngust şi mai scund decât nava, este acoperită cu boltă în cruce pe ogive, sprijinită pe console treptate.
Faţadele clădirii sunt relativ simple, caracterul lor fiind marcat de amplasarea ritmată ale elementelor arhitectonice şi ornamentale. Faţada corului poligonal este articulată de o bază înaltă, zidurile sale fiind sprijinite la colţuri de contraforturi. Registrele cuprinse între contraforturile de pe latura sudică şi sud-estică a corului cuprind câte o fereastră (în total trei ferestre) încheiate în arc frânt şi decorate cu muluri simple, cioplite din piatră. Pornirea mulurilor indică faptul că iniţial aceştia au fost ferestre bipartite.

 

Peretele sudic al navei este sprijinit la colţuri de două contraforturi treptate. Zidul este străpuns de două ferestre încheiate în arc frânt şi de poarta intrării principale. Ancadramentul porţii cu închidere dreptunghiulară şi cu colţurile superioare evazate este delimitată de un fronton frânt şi bogat profilat, decorat cu conuri de pin stilizaţi şi se caracterizează prin limbajul stilistic al barocului tardiv.
În centrul faţadei vestice este amenajată o scară de lemn, care asigură accesul pe tribuna orgii. Sub această scară se află un portal înzidit, având un ancadrament specific goticului târziu, cu lintel pe console, asemănător cu ancadramentul portalului vestic al bisericii reformate din Bozieş şi al portalului sudic al bisericii reformate din Şintereag.

 

Amenajarea spaţiului interior este caracterizată prin simplitate. Nava este acoperită cu un tavan, bolţile sale originale fiind distruse, dar s-au păstrat pornirile de nervuri ale bolţilor şi consolele de care aceştia s-au sprijinit.

 

Latura de nord a navei este nearticulată, iar cea de sud este străpunsă de ancadramentele celor două ferestre încheiate în arc frânt şi al intrării principale. Capătul vestic al navei este ocupată de tribuna orgii, susţinută de două coloane din lemn. Aici a fost amplasată orga barocă, cu 6 registre, care fusese construită, conform lui István Dávid, la sfârşitul secolului XVIII-lea de constructorul sighişorean Thomas Balthasar. Iniţial orga era în proprietatea bisericii din Beclean, de unde Károly Bethlen l-a cumpărat în 1877, şi după recondiţionarea ei, l-a dăruit bisericii reformate din Nuşeni.

 

Pe peretele vestic se află un blazon pictat al familiei Bánffy, o placă cu inscripţia comemorativă din 1896, care marchează terminarea lucrărilor de renovare ale bisericii, şi o placă amplasată în memoria preotului András Geréb (1910–1960).

 

Nava bisericii este despărţită de cor de un arc de triumf cu închidere în arc frânt. Pe latura de nord al arcului de triumf este aşezată amvonul. Baldachinul amvonului este sculptată din lemn şi este decorată cu cartuşe încadrate de vrejuri baroce. Două cartuşe învecinate sunt decorate cu blazonul familiei Wass de Ţaga şi al familiei Bethlen din Beclean, aceasta din urmă purtând şi monograma BE. Fără îndoială blazoanele se referă la patronii bisericii, Elek Bethlen şi soţia sa, Julianna Wass. În prima travee a corului, pe latura de nord se vede un relief medieval, probabil în poziţie secundară, compusă dintr-o stea cu opt colţuri şi dintr-un element neidentificabil.

 

Corul compus din două travee este acoperită cu o boltă în cruce pe ogive profilate cu câte două scotii, ce se sprijină pe semicoloane susţinute de console treptate. Cheia bolţii din închiderea corului este împodobită cu un scut heraldic. Zidul sudic şi sud-estic al corului este articulat cu trei ferestre încheiate în arc frânt, iar zidul nordic este străpuns de un tabernacol gotic, terminat în arc în acoladă.

 

În 2008 a fost aşezat în cor o placă comemorativă în memoria eroilor din comună căzuţi în primul şi în al doilea război mondial.

 

Clopotniţa aflată la sud-est de biserică este construită din grinzi de stejar şi este acoperită cu şindrilă. Corpul său are un parapet din scândură decorată. În partea superioară, sub coiful susţinut de grinzile verticale, turnul adăposteşte clopotele amintite mai sus.


Bibliografie selectivă
Dávid István, Műemlék orgonák Erdélyben, Budapest, 1996, pp. 49–50.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 132, 135, 226, 227, 516, 522.
Entz Géza, Szolnok-Doboka középkori művészeti emlékei, Kolozsvár, 1943, pp. 7. 9.
Kádár József, Szolnok-Dobokavármegye monographiája, II, Dés, 1900, pp. 30–42.
Janitsek Jenő – Hints Miklós, Az erdélyi Melles-völgy helynevei, Budapest, 1992, pp. 73–78.
Kolumbán Vilmos József, A széki református egyházmegye vagyonösszeírása 1643, Kolozsvár, 2010, pp. 3–4. 29–30.
Popa, Corina, Biserici sală gotice în nordul Transilvaniei, In: Pagini de veche artă românească, IV, Bucureşti 1981, pp. 37–39. Pl. 18.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină