listare

trimite prin

Biserica reformată, Luncani
Ultima actualizare:  2012-12-03
Autor:  Pál Emese
Tradus de:  Pál Emese



Date despre monument
Adresa: Sat Luncani, comuna Luna, jud. Cluj
Cod: CJ-II-m-B-07696
Datare: Sfârşitul secolului al XIII-lea

Date istorice

Biserica reformată din Luncani este una dintre importantele monumente medievale transilvănene. Edificiul ridicat la sfârşitul secolului al XIII-lea, prin volumetria şi planul lui arhitectural evocă elementele tipice ale stilului romanic, dar poartă şi unele urme stilistice ale celor şapte secole trecute de atunci. Importanţa sa se datorează mai ales faptului, că în această biserică se păstrează cele mai vechi inscripţii arhitecturale din Transilvania, care indică numele celor care au comandat construcţiile, numele sfântului patron şi ofer şi unele detalii despre fazele construcţiilor.

 

Satul Luncani se află în judeţul Cluj, la 21 kilometri spre sud-est de oraşul Turda, pe partea dreaptă a râului Arieş. Localitatea a fost amintită pentru prima oară într-un document din 1268, în care este vorba despre cumpărarea posesiunii numite Gerend de către fii lui Samson din linia Tyukod al neamului Kalocsa, numite Petru, Saul şi Iacob, de la iobagul Cute din Turda.

 

 

Din inscripţia aflată pe lintelul uşii sacristiei poate fi dedus că, potrivit mersului construcţiilor bisericeşti de atunci, mai întâi a fost ridicat sanctuarul, iar până în anul 1290 a fost finalizată şi sacristia. În acord cu textul menţionat, construirea sacristiei se datorează preotului local Ştefan: ISTAM. CAMERAM. (a)EDIFICAVIT STEFHA(nu)S SACERDOS. ANNO D(omin)I M° CC° XC°. În anul 1949 pe faţada sudică a navei a fost descoperită o altă inscripţie din secolul al XIII-lea, cu următorul text: ANNO.D.(omi)NI.M°.CC° XC° NONO. SAVLVS ARCHIDIACO(nus).DE TORDA.PETRVS.COMES.FILII.SA(m)SONIS NICOLA(us) FILI(us) E(IUS)DEM P(etri) (a)EDIFICAVERV(n)T ECC(lesi)AM IN HONORE BEAT(a)E ELISABETH(ae). Astăzi, această inscripţie se află lângă poarta de vest, încastrat în peretele nordic al turnului. Potrivit acestui text, biserica a fost construită în anul 1299 în onoarea Sfintei Elisabeta de către fii lui Samson, Saul (arhidiacon de Turda) şi Petru, respectiv de către Nicolae, fiul lui Petru. Anul 1299 indică perioada terminării construcţiilor, când placa cu inscripţie a fost zidită în faţada sudică al edificiului. În secolul al XIV-lea biserica a fost reconstruită parţial în stil gotic. Ferestrele gotice de la cel de al doilea nivel al turnului provin din această perioadă, precum şi ferestrele închiderii corului şi picturile murale.

 

Pe parcursul secolului al XVI-lea confesiunea bisericii a variat în funcţie de religia proprietarului domeniului, astfel devenind pentru un timp biserică luterană, apoi unitariană, iar în sfârşit iarăşi romano-catolică. În anul 1629 o parte a satului a fost primit de la principele Gábor Bethlen de Boldizsár Kemény (tatăl principelui János Kemény), domeniul intrând astfel în posesiunea familiei reformate Kemény până în anul 1861. Despre activitatea de patronaj din Luncani a familiei Kemény sunt cunoscute doar câteva repere. În anul 1704 Kata Teleki, văduva lui János Kemény, a comandat returnarea clopotului vechi. Inscripţia amplasată deasupra porţii sudice mărturiseşte lucrările de reparare finanţate de către baronul Sámuel Kemény şi Katalin Macskási: „RENOVAT(ur) PER SAMUELEM L:B: KEMENY ET CATHERINAM MACSKASI ANNO 1723”. Ei au fost cei care au dăruit bisericii potirul şi farfuria folosită de bărbaţi la împărtăşanie. Potirul pentru femei a fost conferit de către Borbála Almási şi Ferenc Hunyadi în 1754, iar farfuria potrivită de către Klára Nagyváradi în anul 1761. Tribuna vestică a fost ridicată pe la cumpăna secolelor al XVIII-lea şi XIX-lea. Amvonul a fost construit în anii 1815 şi 1816 din bunăvoinţa contelui Sámuel Kemény şi soţiei sale, contesa Kata Bethlen de Ictar. Tot ei au fost cei care au comandat şi construirea nivelului superior al turnului, turnarea unui alt clopot şi renovarea criptei, unde cenuşile vechi au fost aşezate într-o nişă. Orga bisericii datează din 1842, şi poate fi legată de numele lui Miklós Kemény.

 

În anii 1911, 1949, 1981-82 au fost executate câteva reparaţii pe clădirea bisericii, iar cea mai recentă restaurare profesională a avut loc în anii 1989-90. Sub conducerea inginerului Miklós Daróczi ferestrele romanice înzidite au fost dezvelite, suprafeţele de piatră şi amvonul au fost curăţate de vopseaua de ulei, picturile murale au fost decapate, iar tavanul a fost reconstruit din lemn. Operaţiunile de cercetare, conservare şi restaurare ale picturilor murale au fost efectuate de către restauratorul Péter Pál, iar tavanul casetat a fost proiectat de către Julianna Daróczi.


Descrierea edificiului

Planul bisericii este unul simplu, format dintr-un sanctuar cu închidere dreptunghiulară, dintr-o navă şi un turn. Intrării sudice îi este ataşat un mic portic, ascunzând o scară care conduce în criptă. Colţurile clădirii cu acoperiş în două ape şi tencuită în alb, sunt accentuate cu blocuri de piatră ecarisată. Urmând mărturiile fragmentelor pietrelor funerare şi a inscripţiilor romane înzidite în peretele bisericii şi scoase la lumnină cu ocazia ultimei restaurări, poate fi presupus, că aceste materiale litice provin din ruinele oraşului vechi roman Potaissa. Deasupra intrării semicirculare al turnului sunt vizibile ferestrele gotice ale căror muluri deja au dispărut. La nivelul superior al turnului apar ferestre cu închidere semicirculară, deasupra cărora sunt montate cadrane.

 

Intrarea în interiorul bisericii este posibil prin parterul turnului, printr-un portal vestic construit în stil gotic. Portalul cu ancadrament este ritmat cu semicolonete ]ncoronate de un registru decorat cu ornamente vegetale, măşti şi cu relieful primitiv al unei figuri omeneşti. Profilatura elementelor verticale se continuă într-un fronton semicircular. Elementele decorative cioplite în piatră ale portalului sunt caracterizate de o calitate artistică mai modestă.

 

Iniţial interiorul bisericii a fost iluminat doar de cele două ferestre înguste romanice ale peretelui sudic al navei şi de fereastra circulară a sanctuarului, găsite cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1980. Astăzi peretele navei este deschis din sud, printr-o fereastră cu închidere semicirculară, deschise în secolul al XIX-lea. Corul este luminat şi cu o fereastră gotică cu muluri, cioplită dintr-o singură piatră, care probabil a fost construită simultan cu ferestrele celui al doilea nivel al turnului. Nava bisericii este acoperită cu un tavan casetat, alcătuit din 135 de casete. Unele dintre ele au culoarea maro, altele sunt pictate pe o bază albă cu ornamente florale albastre, organizate simetric. Proiectantul tavanului s-a inspirat din ornamentica lui János Gyalui Asztalos, care şi-a desfăşurat activitatea în Ţara Călatei. Tavanul este prevăzut cu următoarea inscripţie: „E MENNYEZET ISTEN SEGÍTSÉGÉVEL KÉSZÜLT AZ 1989-1990. ÉVI JAVÍTÁSOK IDEJÉN. MI NEM VAGYUNK A MEGHÁTRÁLÁS EMBEREI, HOGY ELVESSZÜNK, HANEM A HITÉI, HOGY ÉLETET NYERJÜNK. ZSID.10.39.” (Acest tavan a fost făcut cu ajutorul Domnului, cu ocazia reparaţiilor din anii 1989-1990. Însă noi nu suntem dintre cei care dau înapoi şi care astfel sunt pierduți, ci dintre cei care cred - şi astfel sunt salvați. Epistola către evrei 10.39.)

 

Nava şi corul sunt separate de către un arc de triumf. Corul este acoperit cu boltă în cruce a cărei nervuri ornamentate pornesc din console, şi se contopesc într-o cheie de boltă decorată cu rozetă. Formele şi modalităţile de cioplire ale consolelor se aseamănă cu ornamentele portalului vestic, şi prezintă analogii cu consolele din corul bisericii reformate din Săntămărie-Orlea. Din mobilierul bisericii trebuie evidenţiată sedilia bipartită construită din blocuri mari de pietră. Cele două închideri semicirculare ale sediliei romanice sunt asimetrice: cea din partea dreaptă este mai mare decât cea din stânga. Lintelul decorat cu rozetă şi palmete stilizate al uşii sacristiei păstrează o inscripţie din anul 1290.

 

Picturile murale din biserică au fost realizate în mai multe faze. Conform mărturisirii picturilor aflate pe intradosul ferestrei cu muluri al corului, primul strat de picturi provine din timpul reconstruirii parţiale a bisericii în stil gotic. Pornind de la detaliile păstrate, este posibil, ca pereţii navei să fi fost acoperite în totalitate cu o decoraţie ce imita un bosaj roşu şi cu picturi figurative încadrate în nişe încoronate cu baldachine. Deasupra arcului de triumf între decoraţii de lujer şi frunze apar conturile unui îngeraş cu aureolă şi aripi. Chenarele prezente între ornamentele arcului de triumf putem detecta atât la partea dreaptă a ferestrei estice cu muluri al corului, cât şi în decorarea intradosului acestuia. Prin împletirea unor benzi decorate cu rozetele şi diferite ornamente florale s-a format o pictură decorativă remarcabilă. Şirul de baldachini articulat cu coloane de pe peretele sudic al corului, a fost realizat probabil în aceeaşi perioadă. Numele sfinţilor au fost marcate pe elementul ornamental în formă de trilob aşezat sub fronton, dar astăzi numai conturul aureolelor mărturisesc existenţa acestor figuri. Acest tip de pictură arhitecturală nu este cunoscut prin alte exemple din Transilvania, analogiile cele mai apropiate fiind în picturile murale ale bisericii reformate din Šamorín sau bisericii romano-catolice din Krásnohorské Podhradie din Slovacia. Reprezentările figurative interpretabile apar în cel de al doilea strat al picturilor murale din partea sudică al arcului de triumf, picturi care probabil au fost realizate în a doua jumătate al secolului al XIV-lea. Cele două câmpuri cu imagini de aceiaşi dimensiuni sunt separate de o bandă în zig-zag, prinsă între două linii roşii. Registrul superior fiind foarte fragmentat, este greu de interpretat: poate fi observat doar că figura scene din viaţa Sfintei Maria şi a lui Isus. Pe pictura inferioară este reprezentată Maica Domnului pe braţul ei ţinând pe copilul Isus, acceptând omagiul şi cadourile a doi din cei trei crai de la Răsărit. În mâinile lor întinse, craii ţin două vase, iar mâna dreaptă al copilului Isus este ridicat pentru binecuvântare. Pictura este caracterizată de diferitele nuanţe ale culorii roşii, fundalul fiind albul zugrăvelii.


Bibliografie selectivă

Entz Géza, Erdély építészete a 11–13. században, Kolozsvár, 1994.
Kovács András, Épületek emlékezete – nevezetes épületek Erdélyben. Budapest, 2007.
Lángi József, Mihály Ferenc, Erdélyi falképek és festett faberendezések 3, Budapest, 2006.
Orbán Balázs, A Székelyföld leírása történelmi, régészeti, természetrajzi s népismereti szempontból, Pest, 1871. Vezi: www.mek.oszk.hu



Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină