listare

trimite prin

Biserica reformată, Reteag
Ultima actualizare:  2011-02-23
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: satul Reteag, comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud
Cod: BN-II-m-01687
Datare: sec. XIII., sfârşitul sec. XV.

Date istorice

Satul Reteag, situată între oraşele Beclean şi Dej, a făcut parte din comitatul medieval Solnocul Interior. Localitatea apare într-un document falsificat în jurul anului 1317, unde este menţionată printre celelalte moşii ale familiei Csák şi satul Rethteg. Evident, falsul a fost confecţionat la iniţiativa familiei Csák, pentru dovedirea posesiei unor localităţi. Reteag mai apare şi într-un alt document falsificat din anii 1360. Prima menţionare pe deplin credibilă a localităţii face parte din dijmele papale din anii 1332–1334, unde apare cu denumirile de Bettek, Retteg şi Reteg; parohul din Reteag a plătit 32 denari, 8 groşi respectiv 4 groşi, sume nu foarte însemnate. Pe baza acestor surse se poate presupune şi existenţa edificiului bisericii. Reteagul făcea parte din domeniul cetăţii Ciceului, o moşie regală extinsă şi importantă, donată de către rege de mai multe ori unor nobili pentru serviciile lor. În 1361 sunt menţionaţi comercianţii din Reteag, iar în 1405, în diploma regală care conferă familiei Bánffy domeniul Ciceului, localitatea apare cu rangul de târg (oppidum). În 1425 este menţionat parohul Nicolaus în testamentul lui Miklós Somkereki. În 1467 regele Matia Corvinul (1458–1490) a confiscat domeniul Ciceului de la familia Bánffy, care a luat parte în complotul nobilimii ardelene împotriva regelui, şi a donat localitatea Reteag lui Gheorghe Szerdahelyi Imrefi şi fiilor acestuia, Ioan şi Mihai, satul fiind desprins astfel din domeniu. În 1468 este menţionat consiliul târgului Reteag. În 1483 familia Szerdahelyi Imrefi încă a mai colectat impozitul de la localnici. În 1484 domeniul Ciceului a fost dat ca feudă de refugiu domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, şi se pare că târgul Reteag cu această dată a fost alipit din nou moşiei. În cadrul unui proces din 1499 voievodul Transilvaniei, Petru Szentgyörgyi a încercat să desprindă localitatea din domeniu, în favoarea lui Paul Mikeszászi-Horváth, iar după moartea acestuia, a lui Ioan Ungur Nádasdi (1/3) şi în favoarea sa (2/3), însă nu s-a reuşit investirea. În deceniile următoare domeniul rămâne în feuda voievozilor Moldovei, chiar şi după bătălia de la Mohács. În 1540 domeniul cu cetatea, care însă pierde valoarea sa strategică, ajunge în posesia lui Gheorghe Martinuzzi, tezaurarul reginei Isabela Szapolyai, care în 1544 a demolat cetatea. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea anumite localităţi ale domeniului au fost anexate moşiilor cetăţii de la Gherla, dar şi mica nobilime din regiune a primit în donaţie de la principii Transilvaniei din ce în ce multe posesiuni, însă cei care au avut domeniile cele mai întinse în această zonă au fost familiile Bethlen de Beclean şi Bánffy. În anii 1560–1580 localnicii catolici din Reteag s-au convertit la confesiunea unitariană, în perioada în care Principatul a fost condus de singurul principe unitarian, Ioan Sigismund (†1571), proprietarul domeniului Ciceului. În 1566 parohul bisericii a fost Ştefan Basilius, unul dintre cei mai cunoscuţi propagatori ai unitarianismului în Transilvania. După moartea lui Ioan Sigismund localnicii s-au convertit la confesiunea reformată.


În faza actuală a cercetărilor, pe baza unor considerente stilistice şi de logica construcţiei, putem să distingem două faze medievale diferite ale bisericii de la Reteag. Se pare, că nava bisericii este cea mai veche parte a lăcaşului de cult, aşa cum indică fresca de pe faţada sudică, care intră sub contrafortul medieval. Din această fază – databilă la cumpăna secolelor XIII–XIV., în stil gotic – s-au păstrat pereţii navei, arcul de triumf semicircular şi fresca exterioară (realizată probabil pe la sfârşitul secolului al XIV-lea). În această perioadă nava încă nu a fost boltită, şi nu se cunoaşte planimetria primului cor. László Debreczeni în anii 1960 încă a văzut pietre profilate romanice înzidite în zidul de curtină şi într-un contrafort.

 

 

 

A doua fază medievală este cea gotică târzie, când s-a zidit corul actual, iar biserica a fost boltită în întregime. Contraforturile navei au fost realizate pentru sprijinirea boltirii noi, dar nu au fost ţesute în zidăria veche. Din această perioadă s-au păstrat mai multe detalii: bolta corului, ancadramentul uşii sacristiei, sedilia, intrarea vestică, soclul profilat din piatră, frescele corului, fereastra gotică a navei şi a corului. etc.

În 1599 a fost înmormântat episcopul reformat Máté Toronyai la Reteag. În 1603, 1704 şi 1711 localitatea a fost pârjolită de trupele imperiale dar şi turco-tătare, la începutul secolului XVII. orăşelul aproape s-a depopulat (au fost număraţi doar 17 locuitori). În anii 1620–1640 lăcaşul de cult funcţiona ca şi biserică arhidiaconală, când din arhidiaconatul reformat al Dejului s-a desprins regiunea de la nord de Someş. S-au păstrat şi câteva inventare din această perioadă (1622, 1643), care menţionează diferite obiecte de cult şi două clopote care nu s-au păstrat. Inventarul din 1643 descrie o biserică frumoasă, cu două amvoane, dintre care unul se afla lângă Masa Domnului, pe care se păstrau două cărţi bisericeşti. Se presupune, că bolta navei s-a prăbuşit în urma incendiului provocat de trupele imperiale ale baronului austriac Tiege în anul 1704. În 1752 a fost înnoită învelitoarea de şindrilă a bisericii şi a clopotniţei. Se cunoaşte un inventar şi din 1754, care menţionează zidul de incintă, turnul zidit şi biserica zidită, respectiv clădirile parohiei şi a şcolii. În 1788 s-a decis construirea zidului de incintă al bisericii – probabil fiind vorba despre o reparaţie capitală a zidului mai vechi.

 

Încă de la începutul secolului al XIX-lea avem mai multe informaţii despre diferitele donaţii pentru o amplă reconstrucţie a clădirii bisericii, care va avea loc între 1807 şi 1812. Finanţatorii principali au fost membrii familiei Bethlen de Beclean. Interiorul navei a fost reamenajat în stil baroc târziu clasicizant, iar în faţa portalului vestic se construieşte turnul în acelaşi manieră. Corul a fost păstrat în aspectul său medieval, dar probabil cu această ocazie s-a demolat sacristia (a cărei urme László Debreczeni le-a mai văzut în anii 1960). Ferestrele gotice ale navei şi ale corului nu au fost afectate de această intervenţie. Renovarea este comemorată de inscripţia parapetului amvonului. În 1845 este consemnată orga bisericii, probabil cea actuală, care a fost reparată în 1907. În 1861 biserica a fost renovată din nou, cu această ocazie s-a semnalat încă existenţa tabernacolului gotic. În 1884 este menţionată o altă renovare, după care în opinia enoriaşilor biserica a devenit cel mai frumos lăcaş de cult al regiunii. Între 1902 şi 1904 a avut loc o nouă intervenţie majoră, când a fost redusă înălţimea acoperişului. Ferestrele gotice ale navei şi ale corului au fost înzidite, au fost tăiate actualele ferestre mai largi, poarta sudică fiind lărgită în aceiaşi manieră. Se demolează şi se reconstruiesc trei contraforturi ale navei, a fost turnată pardoseala de ciment. În anul 1930 László Debreczeni a relevat biserica, documentând şi fragmentul gotic târziu al ancadramentului uşii sudice a navei. În 1963 o furtună a deteriorat învelitoarea turnului şi a mişcat şarpanta.

 

În 1968 a fost restaurată biserica sub conducerea arhitectului episcopiei reformate, László Debreczeni. Frescele descoperite în interior şi pe exterior au fost curăţate şi puse în valoare după posibilităţile epocii. Au fost curăţate şi pietrele profilate atât din interior, cât şi în exterior. În anii 1992–1993 a avut loc o intervenţie neprofesionistă şi nejustificată, când tencuiala exterioară originală a bisericii a fost îndepărtată aproape în totalitate (după spusele localnicilor) şi pereţii au fost retencuiţi cu terasit alb. Lucrările fără documentare au distrus probabil frescele exterioare încă nedescoperite, iar materialul tencuielii a favorizat urcarea umezelii în pereţi.


Descrierea edificiului

Biserica reformată din Reteag a fost construită pe versantul sudic al unui promontoriu din zona centrală a localităţii, şi este înconjurată de un gard modern de zidărie care urmează traseul vechiului zid de incintă. Biserica este orientată spre est. La est de lăcaşul de cult se află casa parohială. Clădirea bisericii este formată dintr-o navă dreptunghiulară (17,15x11,20), din care spre est se deschide corul poligonal mai îngust. Turnul cu plan pătrat a fost alipit navei dinspre vest, accesul principal în biserică este asigurată de porticul sudic.

 

Zidurile de sud şi de nord ale navei sunt sprijinite de câte patru contraforturi cu picurători. Contraforturile vestice de colţ sunt dispuse oblic. În jurul pereţilor s-a păstrat soclul medieval înalt, realizat din piatră, cu profilatură pe partea superioară. Profilatura este acelaşi în jurul bisericii, deci soclul a fost amplasat în aceeaşi perioadă. Cornişa bisericii este mai nouă, profilată din tencuială. Acoperişul navei este în două ape, acoperişul corului urmează planul poligonal al acestuia, ambele fiind învelite cu azbociment. În şarpanta navei au fost refolosite elementele şarpantei vechi.

 

Nava dispune de trei ferestre semicirculare la sud şi una la nord, şi este străpunsă de poarta sudică cu închidere în segment de cerc – golurile datează de la începutul secolului XX. Pe faţada vestică, parţial acoperită de turn, s-a păstrat o poartă cu ancadrament medieval ogival, cioplit în piatră. Montanţii bogat profilaţi ai ancadramentului în mod inedit dispun de „capiteluri”, iar arcul are o profilatură mai simplă. Probabil s-a renunţat la profilatura inferioară mai costisitoare şi ancadramentul a fost terminat deja cu o secţiune mai simplă (analogie: ferestrele corului bisericii catolice de la Turda). La est de fereastra sud-estică a navei se observă un ancadrament de fereastră gotică înzidită, cu mulură şi urme de culoare pe ambrazură. În această zonă se vede fragmentul menţionat de frescă medievală. După opinia lui László Debreczeni, care a efectuat în anii 1960 lucrări de restaurare la biserică, fresca exterioară intră sub contrafort, fiind anterioară acestuia. Astăzi pictura murală este greu de descifrat, observându-se sigur numai aureola unui personaj care poartă mitră episcopală, şi se vede şi capătul superior al cârjei sale episcopale. Desenul pregătitor al frescei a fost zgâriat în tencuiala umedă. Partea inferioară a feţei nu s-a păstrat, şi din fragment nu se poate identifica personajul.

 

Turnul bisericii are aspect baroc târziu clasicizant, tipic începutului secolului al XIX-lea, fiind adosat ulterior la faţada vestică a navei. Turla înaltă de 13 m, cu secţiune octogonală este acoperită cu tablă zincată. Parterul boltit al turnului este accesibil dinspre navă şi din exterior. Nivelurile superioare ale turnului pot fi accesate de la tribuna vestică a navei printr-o uşă cu ancadrament medieval, care s-a păstrat foarte fragmentar, dar recognoscibil. Existenţa accesului şi al ancadramentului atestă că biserica medievală a avut un turn medieval adosat faţadei vestice, în poziţie asemănătoare cu turnul actual. Clopotul cel mic al turnului a fost turnat în 1712, cel mare, după inscripţie, a fost returnat în 1986 din materialul unui clopot din 1678.

 

Interiorul navei nu şi-a păstrat aspectul medieval. Nava este acoperită de un tavan, racordat la pereţi cu o curbură. Pereţii laterali sunt împărţiţi în trei zone (traveei) de doi perechi de pilaştri cu capiteluri ionice (în axa contraforturilor), iar în colţuri găsim pilaştri în plan concav. Acest tip de tavan a fost des folosit la cumpăna secolelor XVIII–XIX., îl regăsim şi la biserica ref. din Târgu Mureş, la biserica ref. din Turda Nouă, etc. Traveea vestică a navei este ocupată de tribuna orgii construită din zidărie. Balustrada tribunei este realizată din fier forjat cu decor tipic neoclasicist, un element interesant şi rar în arhitectura ecleziastică din Transilvania.

 

În peretele estic al navei se deschide arcul medieval de triumf, de formă semicirculară, construit din piatră faţetată cu teşire de muchie. Puţin mai sus de cota naşterii arcului, în intrados se observă câte un locaş de grindă pe ambele laturi, indicând o grindă orizontală, pe care după obiceiul medieval era amplasată o cruce, eventual scena sculpturală a Răstignirii (exemplu de aceste feluri de găuri: Luna de Sus). Amvonul cu plan hexagonal este adosat montantului nordic al arcului de triumf. Parapetul amvonului este zidit, într-una dintre feţe găsim o placă comemorativă despre renovarea bisericii din 1812 în limba latină, conform căreia lucrările au fost finanţate de contele Wolfgang Bethlen cu soţia, Ecaterina Mikó şi fiicele lor, Ecaterina şi Barbara.

 

Corul poligonal al bisericii este relativ lung. Interiorul corului şi-a păstrat aspectul medieval, gotic târziu. Contraforturile corului sunt asemănătoare cu ce cele ale navei. Corul are câte o fereastră cu închidere semicirculară lată pe laturile de sud şi de sud-est, identice cu ferestrele navei. În traveea estică a peretelui sudic se observă detaliul unei ferestre medievale înzidite, cu ambrazură decorată cu pictură ornamentală.

 

Corul este acoperit cu două traveei de boltă în cruce cu nervuri cioplite din piatră, sprijinite pe console. Nervurile dublu-canelate se întâlnesc în pietre de cheie cu reliefuri. Pe piatra de cheie estică apare mielul mistic, cu o cruce având un steag. Piatra de cheie vestică este decorată cu un blazon reprezentând o pasăre cu o plantă în cioc şi picior, deasupra blazonului apare un însemn, care poate fi interpretată şi ca o monogramă IZ, din litere încrucişate. Identificarea blazonului – care după obiceiul medieval este al patronului sau al unei familii apropiate de patron – ar putea ajuta la datarea bolţii. Dacă interpretarea monogramei este corectă, indică familia Szerdahelyi Imrefi, însă blazonul familiei este diferit, cu trei crini. Blazonul bolţii însă nu poate fi identificat nici cu stema Bánffy, nici cu stemele proprietarilor mai târzii ai localităţii. Perioadei în care proprietarul localităţii era familia Szerdahelyi Imrefi, 1467–1484, îi corespund foarte bine formele elementelor decorative ale corului, mai ales ancadramentul uşii sacristiei.

 

În zidul nordic al corului s-a păstrat ancadramentul gotic al uşii sacristiei, iar în zidul sudic o sedilie semicirculară cu muchia teşită. În capătul corului se înalţă o tribună zidită. În 1968 pe pereţii de nord şi de nord-est au fost dezvelite două fragmente de pictură murală medievală. Frescele – nedecapate în totalitate – s-au păstrat în stare deosebit de alterată, abia putând fi descifrate scenele reprezentate. Pe scena de pe peretele nordic se observă o figură cu aureolă, ţinând în mâna stângă o carte cu două pietre: diaconul Sfântul Ştefan protomartirul. Fresca peretelui nord-estic este şi mai puţin vizibilă: sunt sesizabile siluetele unor aripi de îngeri dintr-o scenă neidentificabilă.


Bibliografie selectivă
TAGÁNYI Károly, RÉTHY László, POKOLY József, Szolnok-Doboka vármegye monographiája, V, Deés, 1903, pp. 497–533.
ENTZ Géza, Szolnok-Doboka műemlékei, In: Szolnok-Doboka magyarsága, Szerk. SZABÓ T. Attila, Kolozsvár, 1944, pp. 203–204.
Codex diplomaticus Transsilvaniae. Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levelek és más írásos emlékek Erdély történetéhez. Red. Jakó Zsigmond. I, II. Budapest, 1997, 2004.
Colecţia DEBRECZENI, Arhiva Episcopiei Reformate a Transilvaniei, Cluj.
Arhiva Parohiei Reformate din Reteag.


Discuţie