listare

trimite prin

Fosta biserică evanghelică (azi ortodoxă) din Tărpiu
Ultima actualizare:  2011-02-05
Autor:  P. Kovács Klára, fotók: Bara Júlia
Tradus de:  P. Kovács Klára, fotografii: Bara Júlia



Date despre monument
Adresa: Tărpiu, nr. 262–263.
Cod: BN-II-a-A-01716
Datare: sec. XIV–XV, reconstruită în sec. XVI.

Date istorice

Primele date referitoare la biserica din Tărpiu s-au păstrat în conscripţiile papale din 1332–1335, care îl pomenesc pe parohul satului, un anume Petru. În 1343 izvoarele îl menţionează pe plebanul Blasius al bisericii. În 1453, la dispoziţia regelui Ladislau al V-lea (1452–1457), capitlul de la Alba Iulia l-a introdus pe Ioan de Hunedoara († 1456) în proprietatea oraşului Bistriţa şi a unui şir întreg de sate din comitatul Dăbâca, printre care şi Tărpiul. Această donaţie ar putea explica eventual construcţiile documentate în cazul mai multor biserici din jurul Bistriţei, în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În 1461 cardinalul Iacob a acordat indulgenţă de 100 de zile credincioşilor care urmau să viziteze lăcaşul cu ocazia anumitor sărbători. Ulterior, în 1481 episcopul Transilvaniei a reînnoit indulgenţa.

 

În cursul săpăturilor arheologice începute în 1974 a fost identificată o fază de construcţie din secolul al XIV-lea; investigaţiile din anii 1990 au dezvelit în cor două abside anterioare: una semicirculară şi alta dreptunghiulară. Nu e exclus ca indulgenţa din 1461 să fi fost în legătură cu o fază de construcţie de secol XV, încheiată în prejma anului respectiv, însă atâta timp cât nici materialul arheologic adus la suprafaţă, nici izvoarele scrise nu aduc lămuriri mai concrete în legătură cu construcţiile care au precedat edificiul actual, istoricul bisericii rămâne foarte lacunar.

 

Clădirea actuală datează din perioada gotică târzie, din primele decenii ale secolului al XVI-lea. Construcţia corului s-a finalizat probabil pe la începutul veacului al XVI-lea, datarea acestuia fiind indicată de inscripţia tabernacolului din 1504, precum şi de frescele păstrate fragmentar din jurul acestuia, picturi ale căror analogii le găsim la Daia Secuiască (ante 1526), respectiv în „loggia Matia” din cetatea Hunedoarei (către 1490). Acest cor se racorda iniţial, cu siguranţă, unei nave mai vechi, care a fost reconstruită ulterior, dobândind forma sa actuală după 1520. Datarea navei este sugerată de portalurile laterale renascentiste ale acesteia, de amvonul şi tribuna asemănătoare celor din Biertan (ante 1524), dar şi de consola decorată cu o mască umană din colţul sud-vestic al navei, o analogie foarte apropiată a piesei fiind consola din sacristia bisericii romano-catolice din Şimleu Silvaniei, datată ante 1532.

 

Incinta de apărare din jurul bisericii s-a construit tot în prima jumătate a secolului al XVI-lea, prima menţiune documentară a acesteia datând din 1530. Patronii care au contribuit la reconstrucţia bisericii din Tărpiu în veacul al XVI-lea erau se pare parohii numiţi din rândul canonicilor de cultură umanistă de la Alba Iulia. Printre aceştia îi menţionăm pe Adrian Wolphard (1517) –ulterior pleban al Clujului–, Ioannes Klein (către 1530) –comanditarul portalului renascentist al sacristiei (1528) din biserica Sf. Mihail din Cluj–, respectiv Petru Kolozsvári (1547) –canonic de Alba Iulia şi arhidiacon de Ugocea. Prezenţa lor la Tărpiu sugerează că veniturile acestei parohii bogate, situate într-o zonă viticolă importantă la vremea respectivă, au fost rezervate de capitlul de la Alba Iulia, instituţia care asigura şi parohii din fruntea bisericii din Tărpiu. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea comunitatea satului împreună cu biserica au trecut la luteranism.

 

În 1809 un incendiu a distrus acoperişul şi mobilierul bisericii. Reparaţia acestora a avut loc doar peste un deceniu: s-a reclădit acoperişul (1819), s-a achiziţionat o orgă nouă din atelierul lui Samuel Maetz, de asemenea s-au montat bănci noi în biserică. În 1868 s-a reparat din nou şarpanta clădirii, iar în anul următor s-a montat un altar nou în cor. O altă restaurare a avut loc în 1903, tot atunci fiind achiziţionată şi o orgă nouă construită de Leopold Wegenstein.

 

În veacul trecut, după emigrarea saşilor la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, lăcaşul a intrat în stăpânirea bisericii ortodoxe. Cum menţionasem şi mai devreme, în preajma anului 1974 s-au efectuat cercetări arheologice şi de parament în biserică. Ultima renovare de amploare a lăcaşului a avut loc în anii 1990. În 2000 s-a montat noul iconostas în cor. Biserica deserveşte şi în zilele noastre comunitatea ortodoxă din sat.


Descrierea edificiului

Biserica fortificată din Tărpiu se află în centrul satului, pe panta versantului sudic al văii. Ansamblul se compune din biserica de tip sală înconjurată odinioară de o incintă, păstrată doar parţial, având turnul porţii pe latura nordică. Lăcaşul din piatră purta iniţial hramul sfinţilor Petru şi Pavel. Acesta este format din navă şi cor lung, decroşat cu absida poligonală, căruia îi sunt alipite sacristia –dinspre nord–, respectiv turnul scării –în colţul sud-vestic–. Faţadele bisericii sunt articulate cu contraforturi în trei trepte, dispuse câte trei pe faţadele sudică şi nordică, unul pe zidul sudic al corului, respectiv patru pe colţurile absidei.

 

Faţada vestică, flancată de contraforturi dispuse oblic, este străpunsă de un portal cu ancadramentul gotic, încheiat în arc frânt, cu profilul întors spre golul uşii şi baghetele încrucişate în colţurile inferioare. Elementele exterioare ale profilului renascentist se întrerup sub linia naşterii arcului, în partea inferioară a ancadramentului acesta fiind ornamentat cu un motiv sculptat imitând crengi ciuntite. Portalul este încadrat de un arc în acoladă simplificat, decorat odinioară cu fleroane. Vârful ancadramentului este evidenţiat printr-un scut, în care era înfăţişat odinioară probabil blazonul pictat al patronului constructor al bisericii. Portalul fusese precedat de un portic al cărui fundaţii au fost identificate arheologic. Deasupra portalului se află o fereastră scundă, tripartită cu muluri flamboaiante.
Faţada sudică a navei prezintă două axe delimitate de contraforturi. Cele două ferestre bipartite se caracterizează prin ancadramente de piatră, încheiate în arc frânt, decorate cu muluri în spiritul goticului tardiv. La răsărit de contrafortul central se află portalul sudic. Ancadramentul dreptunghiular al acestuia este decorat cu profil renascentist, întors în partea inferioară spre golul uşii. Deschiderea este încununată cu o sprânceană, tot de factură renascentistă timpurie. Deasupra portalului sudic remarcăm câteva grafitti din secolele XVII şi XIX, scrijelite în stratul vechi de tencuială.
Faţada nordică este articulată aproape identic cu cea sudică: se repetă portalul cu profil renascentist, dar lipsesc ferestrele.    

 

Corul este luminat de trei ferestre, una fiind dispusă pe latura sud-estică, iar celelalte două pe latura sudică a acestuia. Deschiderile se caracterizează prin ancadramente asemănătoare ferestrelor din navă, doar mulurile primelor fiind ceva mai simple. Zidul estic al sacristiei este străpuns de o fereastră îngustă, cu închiderea semicirculară şi ancadramentul profilat din blocuri de piatră. Deschiderea mică, dreptunghiulară de pe faţada vestică a sacristiei este întunecată complet de contrafortul din vecinătatea acesteia. Atât pe faţadele navei, cât şi pe cele ale corului, mai scund, remarcăm, deasupra contraforturilor, urmele unor deschideri pătrate, acestea fiind meterezele, ulterior înzidite, de la nivelul de apărare care funcţiona odinioară în podul clădirii.
Cornişa corului se întrerupe pe faţada turnuleţului scării, indicând alipirea ulterioară a turnului, probabil odată cu amenajarea nivelului de apărare anterior menţionat. Pe faţada turnuleţului, spre sud, se deschide portal gotic cu lintelul pe console. Deasupra acestuia se află o ferestruică dreptunghiulară gotică.
Corul este acoperit cu bolţi în cruce pe ogive care coboară pe opt console conice sau prismatice, dintre care două sunt decorate cu scuturi goale. Una dintre cheile de boltă este împodobită la rândul ei tot cu un scut gol, iar cealaltă cu o rozetă. Pe latura de nord a corului se află tabernacolul de factură gotică, confecţionat, conform inscripţiei sale ([..]04), în 1504. Deschiderea dreptunghiulară a acestuia este încadrată de două colonete subţiri cu soclul răsucit, care se sprijină pe un pervaz puternic profilat şi susţin, la rândul lor, lintelul drept, surmontat de un arc în acoladă, decorat cu vrejuri şi flancat iniţial cu fiale. Acest fronton este împodobit cu un Vir Dolorum încadrat de muluri polilobe. În zona tabernacolului au fost dezvelite câteva urme de pictură murală gotică tardivă.

 

Portalul în arc frânt al sacristiei are un ancadrament de piatră simplu, cu muchiile teşite. În grosimea zidului sudic al sacristiei este o nişă cu deschiderea încheiată în arc semicircular, prevăzută cu o uşă metalică. Sacristia purta odinioară o boltă semicilindrică. În acest spaţiu se păstrează o cristelniţă de piatră, spartă în două, prezentând un decor sculptat neoclasic, policrom.

 

Vârful arcului de triumf gotic este evidenţiat printr-o cheie decorată cu un scut, care reprezenta probabil, asemenea celei de pe portalul vestic, însemnele patronului constructor al bisericii. Nava se compune din două travee despărţite de o pereche de pilaştri masivi cu semicolonete, aşezaţi pe postamente înalte, poligonale. Postamentul pilastrului de pe latura sudică este decorat cu motive geometrice sculptate, în timp ce perechea acestuia prezintă ornamente în relief, reprezentând crengi ciuntite, asemănătoare celor de pe ancadramentul porţii vestice. Traveele navei poartă bolţi stelate care coboară pe pilaştri amintiţi, pe console decorate cu lei în capătul estic, pe consola conică din colţul nord-vestic, respectiv pe cea decorată cu o mască şi vrejuri din colţul sud-vestic al navei.

 

Amvonul gotic din piatră al bisericii –varianta simplificată a celui din Biertan din 1524– este montat pe latura nordică a navei. Parapetul acestuia se compune din panouri sculptate, trei dintre acestea fiind decorate cu muluri oarbe, motive vegetale şi geometrice, în timp ce al patrulea reliefează scena lui Isus Răstignit cu Maria, Maria Magdalena şi Sf. Ioan. În capătul vestic al navei se află tribuna sprijinită prin intermediul a doi stâlpi octogonali pe trei arcade frânte. Parapetul din piatră al acestuia este decorat cu muluri oarbe, iar accesul în tribună se realizează prin scara spiralică din colţul sud-vestic al acestuia. Peretele nordic al navei fusese decorat odinioară cu fresce dintre care s-au identificat fragmentele unei compoziţii care reprezenta Judecata din Urmă, inspirată de o gravură realizată de Dürer în 1498. Pictura datează probabil de la începutul veacului al XVI-lea, fiind contemporană cu reconstrucţia navei.

 

Biserica fusese înconjurată odinioară de o incintă ovală, din care s-au mai păstrat câteva fragmente, respectiv turnul porţii de pe latura nordică a acesteia. Turnul, care îndeplinea în acelaşi timp şi funcţia de clopotniţă, se înalţă pe un plan pătrat, şi este prevăzut cu o poartă carosabilă semicirculară, respectiv cu una pietonală, cu ancadramentul încheiat în arc frânt. Acestea au fost apărate iniţial de un pod mobil şi o hersă. Nivelul al doilea al turnului este marcat de metereze în formă de gaură de cheie întoarsă, dispuse pe două rânduri; al treilea prin ferestre gotice dreptunghiulare deasupra cărora se desfăşoară un brâu decorat cu un şir de console. Deasupra nivelului al patrulea, marcat odinioară de un orologiu, urmează o galerie din lemn unde sunt aşezate şi clopotele sub coiful piramidal, învelit cu ardezie. Clopotul mijlociu a fost turnat în 1811, iar celelalte două în 1924. În colţul nord-vestic al turnului se află un relief gotic tardiv reprezentând un leu culcat. Un ancadrament în arc frânt pe latura vestică a turnului, la primul nivel, asigura accesul pe drumul de strajă al zidului de incintă.

 

Biserica din Tărpiu reflectă convieţuirea tradiţiilor artistice gotice cu soluţiile moderne, renascentiste. Acest fenomen reflectă gusturile parohilor care, se pare că făceau parte cu toţii din cercul umanist din la Alba Iulia de la începutul secolului al XVI-lea.


Bibliografie selectivă
Popa, Corina, Biserici gotice târzii din jurul Bistriţei, în: Pagini de veche artă românească, vol. I, Bucureşti, 1973, pp. 313–317.
Popa, Corina, Biserici sală gotice din nordul Transilvaniei, în: Pagini de veche artă românească, vol. IV, Bucureşti, 1981, pp.  53–54.
Entz Géza, Erdély építészete a 14–16. században, Kolozsvár, 1996, pp. 189–190, 276, 492–493. 
Fabini, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Heidelberg – Hermannstadt, 1999, pp. 759–762.
Kovács András, Késő reneszánsz építészet Erdélyben. 1541–1720, Budapest-Kolozsvár, 2003, pp. 11–12.


Discuţie