listare

trimite prin

Domoşu, biserica reformată
Ultima actualizare:  2012-11-08
Autor:  Weisz Attila
Tradus de:  Weisz Attila



Date despre monument
Adresa: Sat Domoşu nr. 33, jud. Cluj
Cod: CJ-II-m-B-07606
Datare: sec. XIII-XV., mobilier: sec. XVIII.

Date istorice

Satul Domoşu, aparţinând comunei Sâncraiu, se găseşte nu departe de oraşul Huedin, în regiunea Călata. Regiunea istorico-etnografică Călata se întinde în jumătatea vestică a judeţului Cluj, cu mai multe sate în judeţul Sălaj, centrul regiunii fiind oraşul Huedin.


Despre biserica reformată din Domoşu nu s-au păstrat date arhivistice medievale. Din considerente stilistice se presupune întemeiat, că nava bisericii aparţine perioadei romanice (sec. XIII.), la care ulterior, cel mai probabil în decursul secolului al XV-lea, s-a alăturat un cor poligonal gotic mai nou, de dimensiuni mai mari decât cel romanic demolat. De asemenea, pe bază stilistică, se pare că turnul datează tot din evul mediu. Intrarea vestică renascentistă a navei s-a realizat cândva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea sau la începutul secolului următor.

 

Localitatea apare în izvoarele istorice în anul 1408 (villa Damus), în 1473 (Damas), în 1496 şi în 1508 (Damws). Satul aparţinuse domeniului cetăţii regale Bologa, care în anul 1433 a fost donat de regele Sigismund de Luxemburg (1387–1437) familiei Losonczi Bánffy, care astfel devenise unul dintre principalii proprietari în regiunea Călata. Familia Bánffy a deţinut localitatea până la mijlocul secolului al XIX-lea.

 

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea locuitorii satului Domoşu s-au convertit de la catolicism la protestantism. Mobilierul pictat al interiorului bisericii reformate s-a realizat în mai multe perioade, de la începutul anilor 1700 până la 1830. Coiful turnului s-a construit în anul 1800, porticul a fost alăturat navei în 1803. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au avut loc transformări importante, s-a construit zidul ţintirimului şi au fost lărgite ferestrele bisericii.


Descrierea edificiului

Biserica reformată din Domoşu este una dintre cele mai tipice monumente de arhitectură religioasă ale regiunii Călata. Biserica se ridică în zona centrală a localităţii, şi este înconjurată de un zid de piatră, nu foarte înalt, cu două accese, dinspre vest şi est. Accesele sunt destul de simple, construite din lemn. Poarta vestică a fost realizată în 1937. Lângă poarta vestică s-a amplasat o placă comemorativă de marmură în gardul de piatră, cu inscripţie în limba maghiară, conform căruia turnul – de fapt doar coiful turnului – fusese construit în anul 1800, gardul de piatră în 1866 cu un cost de 1636 de arginţi. Lângă poarta de est se găseşte o altă placă comemorativă despre cei care au luat parte la construirea gardului.


Planul bisericii este destul de simplu: masivul turn-clopotniţă de vest precedă nava dreptunghiulară de dimensiuni mai mici. Lăţimea, dar şi lungimea corului poligonal este identică cu cea a navei, însă este mai înalt decât nava, ceea ce indică un lăcaş de cult medieval construit în două faze: o navă mai timpurie, şi corul care ulterior – cândva în decursul secolului al XV-lea – a fost demolat şi înlocuit cu corul actual. Corul are patru contraforturi, însă lipsa aruncătoarelor şi a contrafortului de la colţul sud-estic sugerează că acestea nu sunt medievale, mai degrabă sunt rezultatele unei intervenţii ulterioare – cercetările de parament pot confirma sau infirma această ipoteză. Nava are două intrări, una din parterul turnului şi una dinspre sud, ultimul dispunând şi de un portic simplu, de lemn, construit – pe baza inscripţiei – în anul 1803,. Biserica a fost construită din piatră de carieră.


Turnul bisericii are un coif tipic pentru regiunea Călata, de plan rectangular, având la bază un foişor cu câte patru arcade pe fiecare latură. Coiful propriu-zis este înalt, cu patru turle de colţ, şi acoperit cu şindrilă. În turn găsim două clopote, una din 1872 (provenind din atelierul clujean Andraschofszki) şi una din secolul XX. Este interesant, că acoperişul corului este mai înalt decât cea a navei, pe baza unor considerente morfologice se poate presupune originea medievală a şarpantei acestuia.
Faţadele bisericii sunt simple, fără ancadramente medievale vizibile. Biserica a fost retencuită recent atât în interior cât şi în exterior, şi se pare că cu această ocazie s-a decapat în totalitate tencuiala veche, fără să fie studiată de specialişti.


Ferestrele alungite ale turnului de la nivelul clopotelor evocă forme medievale şi se pare că pereţii turnului au fost construiţi contemporan cu nava sau cu corul.


Pe faţada sudică a navei găsim două ferestre diferite. Fereastra din stânga dreptunghiulară, relativ lată, este aproximativ în axa centrală a faţadei. Fereastra estică este puţin mai înaltă şi mai îngustă, cu o ambrazură tipică pentru ferestrele medievale, totuşi, nu se observă alte semnalmente sigure ale unei ferestre medievale. Corul are şase ferestre, două pe latura sudică şi câte una pe laturile poligonale ale închiderii. Aceste ferestre mari, semicirculare au fost deschise în secolul al XIX-lea. O fereastră asemănătoare se găseşte şi pe faţada nordică a corului. Intrarea sudică a navei are o uşă cu toc căptuşit, tăblia este decorată cu două casete spre exterior. Uşa, împreună cu căptuşeala tocului a fost recent zugrăvită cu vopsea pe bază de ulei, dar pe baza literaturii de specialitate casetele exterioare au fost pictate de către atelierul Umling în secolul al XVIII-lea.

 

Parterul boltit al turnului este accesibil prin câte o arcadă lată dinspre sud şi vest, arcada vestică fiind acoperită cu un morman de pământ. Un valoros ancadrament de uşă încadrează intrarea de vest a navei, dinspre parterul turnului. Ancadramentul dreptunghiular cioplit din piatră, în stil renascentist are un profil bogat cu întoarcere spre interior în partea inferioară a montantului. Ancadramentul pare să dateze din secolele XVI–XVII. Tăblia mai nouă a uşii este decorată cu două casete. În cadrul „renovărilor” recente uşa a fost zugrăvită în gri cu vopsea de ulei, prin care se mai observă clar (dar se cunoaşte şi din literatură de specialitate) pictura casetelor. Se poate chiar citi data decorului pictat, 1746. Uşa este opera renumitului tâmplar-pictor activ prin împrejurimile Clujului, Lőrinc Umling sen.
În spaţiul interior al bisericii s-au păstrat puţine elemente medievale: arcul de triumf semicircular dintre cor şi navă, respectiv nişa tabernacolului, fără ancadrament (vizibil). În anul 1968, cu ocazia introducerii unor cabluri electrice în biserică, s-au găsit fragmente de pictură murală medievală atât în navă cât şi în cor. Aceste picturi nu au fost dezvelite niciodată. Cu lucrările actuale, prin care s-a îndepărtat total tencuiala interioară, se pare că şi aceste fragmente au fost distruse.

 

În interiorul lăcaşului de cult ne surprinde bogăţia mobilierului bisericesc din lemn pictat, realizat într-un interval mai lung decât un veac, la care au lucrat numeroşi meşteri importanţi din regiune. Mobilierul pictat prezent aici este una dintre cele mai complexe dintre bisericile reformate din Transilvania: tăblii de uşă, amvonul cu coronament, bănci, tribune cu scări, Masa Domnului şi tavanele. Din păcate mai multe piese ale mobilierului au fost curăţate până la ştergerea totală a decorului sau au fost zugrăvite cu vopsea de ulei.

 

Amvonul construit integral din lemn, imitând structura amvoanelor de piatră se sprijină pe stâlpul nordic al arcului de triumf. Are o bază octogonală masivă, decorată cu profilaturi şi casete pictate. Panierul amvonului are patru laturi, dintre care panoul dinspre vest este mult mai lat decât celelalte. Panourile sunt împărţite în câte două casete, panoul cel mare dispune doar de o singură casetă. Din cauza efectelor razelor soarelui decorul pictat a dispărut aproape în totalitate, doar cuverturile au protejat parţial pictura casetelor păstrând decorul pe fond albastru închis şi roşu, reprezentând flori. În caseta cea mare apare un urcior cu lalele, încadrată de ornamentică arhitecturală. Parapetul scării amvonului are de asemenea o casetă pictată în exterior, cu o inscripţie lungă, care a dispărut aproape în totalitate. Pe fotografii de arhivă se mai observă clar data realizării (1746) şi numele meşterului Lőrinc Umling. Specialiştii susţin însă că amvonul a fost doar reparat şi completat de către Umling. Amvoanele de lemn cu casete pictate sunt rare, un alt exemplu se mai găseşte la Sfăraş (jud. Sălaj).

 

 

Coronamentul amvonului este de asemenea deosebit, o operă din 1702 a unui meşter important, Felvinci (i se cunoaşte doar numele de familie), originar din Sighişoara, care mai lucrase în bisericile reformate din Valcău şi Huedin. Ulterior coronamentul a fost reparat de două ori, în 1746 către Lőrinc Umling şi în 1774 de către acelaşi meşter şi fiul său, János, cum indică cele două inscripţii (RENO 1746 şi RENO 1774) din colţurile  coronamentului. Partea inferioară a coronamentului este decorată cu o floare superbă centrală, în stilul lui Felvinci. Pe partea superioară a coronamentului găsim o ornamentică aurită care nu pare a fi cea originală, însă statueta pelicanului hrănindu-şi fii din propria sa sânge este probabil tot opera lui Felvinci.

 

Tribunele de est şi de vest sunt decorate de asemenea cu casete pictate. Tribuna estică, susţinută de două coloane sculptate din lemn, şi încastrată în ziduri, are opt casete de parapet, de diferite mărimi. Caseta centrală mai largă este decorată cu o compoziţie de inspiraţie heraldică: coroană de lauri susţinută de doi lei, în interiorul coroanei se vede o floare. Casetele laterale sunt decorate cu urcioare cu flori şi cu buchete de flori. Tribuna este opera atelierului Umling din 1774, la care a lucrat fiul cel tânăr al lui Lőrinc, János. Parapetul scării are de asemenea casete pictate. Decorul şipcii inferioare a tribunei, o friză cu ornamentică florală de un stil diferit de cel al atelierului Umling, a fost montat în 1813 de un meşter anonim împreună cu orga, cum indică şi inscripţia. Literatura de specialitate susţine că nişte casete au fost îndepărtate cu ocazia introducerii orgii, şi aceste casete au ajuns în Muzeul Etnografic din Budapesta – orga recent a fost mutată mai în spate, însă nu se observă lipsuri de casete. Indicatorul de psalmi de pe tribună este tot o operă Umling. A fost renovat de mai multe ori, actualmente fiind acoperit aproape integral cu vopsea de ulei.

 

Tribuna vestică, susţinută de patru coloane sculptate şi pictate are un parapet mai elegant, din şase casete, din care cele laterale (şi probabil câteva piese refolosite ale planşeului casetat de sub tribună) încă sunt operele lui Felvinci, reutilizate de Lőrinc Umling în 1753. Piesele poate să provină dintr-o tribună anterioară sau dintr-un tavan demontat. Casetele de la margine au decor vegetal de compoziţie circulară, cele patru centrale realizate de Lőrinc Umling reprezintă buchete de flori în urcioare („urcioare italieneşti”), evident într-un stil aparte. Inscripţia pictată pe şipca ornamentală de pe partea inferioară a parapetului indică data, comanditarii şi meşterul tribunei. Parapetul scării are trei casete, realizate de asemenea de Lőrinc Umling în 1753. Tribuna mai are un indicator de psalmi, confecţionat tot din lemn pictat, datând din 1830.

 

În afara casetelor pictate ale băncilor din faţă, băncile bisericii au fost de mai multe ori vopsite cu vopsea de ulei. Una dintre inscripţii indică anul 1753 şi pe Lőrinc Umling. În 1774 atelierul Umling a renovat băncile, inclusiv inscripţia, şi de aceea se poate citi acelaşi text sub inscripţia superioară. Pe baza analogiilor şi partea laterală a băncilor putea fi pictată, care însă a dispărut sub vopseaua de ulei. În anul 1813 şi băncile au fost reparate.

 

Masa Domnului de formă circulară s-a păstrat într-o stare foarte bună, fiind una dintre cele mai cunoscute şi tipice opere ale atelierului Umling. Cele patru picioare ale mesei sunt încrucişate, au decoruri realizate cu ferăstrăul şi poartă mai multe urme de reparaţii. Faţa superioară a plăcii mesei are decor pictat, o compoziţie circulară, care în interior poartă data 1746.

 

Tavanele casetate deasupra navei şi a corului, impozante prin calitatea artistică sunt înconjurate cu şipcă decorată cu friză de denticuli. Nava este acoperită de 41 de casete, dintre care o casetă din rândul central poartă inscripţia care comemorează realizarea operei, menţionând pe parohul György Járai, curatorul András Márton, paracliserul Márton Márton, şi constructorii acestuia Lőrinc Umling sen. şi fiul mai tânăr al acestuia, János Umling. Majoritatea casetelor sunt decorate cu compoziţii florale sau vegetale, elegant şi exigent realizate, dar mai multe table poartă şi reprezentări figurative: pomi, cocor, scenă de vânătoare, dragon cu trompetă, vultur, pelican, barză, etc. Aceste reprezentări au fost preluate în mai multe cazuri din emblemele şi cărţile ilustrate ale vremii, o altă sursă de inspiraţie putea să fie tapiţeria. Tavanul corului are 40 de casete, stilul decorului fiind identic cu casetele navei.


Bibliografie selectivă
KELEMEN Lajos: Kalotaszeg történelmi és műemlékei. In: K.L.: Művészettörténeti tanulmányok. I. Bukarest, 1977. pp. 206–213.
MIKLÓSI SIKES Csaba: Egyházi építészet Kalotaszegen. A romanika és a gótika évszázadai (1540-ig). Adattár. In: Arhitectura medievală din Transilvania. Satu Mare, 1999. Coord. KISS Imola, SZŐCS Péter Levente. pp. 228–229.
LÁNGI József – MIHÁLY Ferenc: Erdélyi falképek és festett faberendezések. 1. Budapest, f.a. pp. 48–49.
KISS Margit – LÁNGI József – MIHÁLY Ferenc: „Virágozódott Anno”. Az Umlingok Kalotaszegen. Catalog de expoziţie. Budapest, 2007. pp. 77–78.


Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină