listare

trimite prin

Primăria (noul sediu al Comitatului Ciuc), Miercurea Ciuc
Ultima actualizare:  2012-11-13
Autor:  Ladó Ágota
Tradus de:  Eke Zsuzsa



Date despre monument
Adresa: Piaţa Cetăţii nr. 1
Cod: HR-II-m-B-12725
Datare: 1884–1888, modificat în 1912–1913

Date istorice

După ce la data de 1 ianuarie 1872 ramura legislativă aparţinătoare domeniului Ministerului de Justiţie s-a mutat la Miercurea Ciuc, respectiv după ce prin legea 33 din 1876 privind reglementarea teritoriului comitatelor acest oraş a fost desemnat ca sediu al comitatului, toate instituţiile centrale aflate în Şumuleu Ciuc s-au mutat aici. Oficiile respective au fost plasate în cetate, însă peste puţin timp clădirea s-a dovedit a fi necorespunzătoare pentru scopul desemnat, astfel s-a ivit necesitatea construirii unui nou sediu. Precedentul direct şi condiţia primară a construirii noului sediu al comitatului a fost un schimb de teren, în decursul căruia domeniile apărării naţionale au ajuns în proprietatea comitatului. Rezolvarea procesului lung şi complicat privind schimbul de teren a constituit-o acel consens, al cărui prim punct era punerea cetăţii la dispoziţia organului de apărare naţională, comitatul primind toate clădirile externe. După confirmarea oficială a înţelegerii, la data de 29 iulie, s-a constituit comisia de construcţie, care în cadrul întrunirilor sale din luna august a hotărât definitiv, ca noul sediu să fie ridicat în locul fostelor locuinţe ale ofiţerilor, aflate vizavi de cetate, respectiv ca pe lângă instituţiile administrative noua clădire să primească şi Serviciul Regal de Arhitectură, Inspectoratul Şcolar, respectiv Administraţia şi Inspectoratul Fiscal. Tot în cadrul primelor întruniri ale comisiei a fost întocmit şi bugetul iniţial, respectiv s-au comandat de la Ignác Hám primele proiecte ale mult-râvnitului nou sediu.

 


    Ignác Hám, proiectantul clădirii, s-a născut la Eger în 1849, iar de-a lungul vieţii sale tumultoase, înainte de a fi transferat la Miercurea Ciuc în anii 1880, a lucrat în mai multe regiuni ale ţării. În cadrul activităţii sale la Miercurea Ciuc, desfăşurată până în anul 1886, pe lângă munca sa în comisia de construcţie, a jucat un rol important şi în pregătirile construirii noii şcoli de fete.

 

    În cadrul întrunirilor deja amintite din august 1884, comisia de construcţie a hotărât inclusiv cererea unui împrumut fără dobândă de 70.000 forinţi din fondul pentru investiţii al Regiei Publice Comerciale Bunurile Private din Ciuc pentru a acoperi cheltuielile survenite din contrucţia noului sediu. Însă, pe lângă problemele legate de schimbul de teren, iniţierea construcţiei a fost îndelung amânată şi din cauza greutăţilor privind procurarea sumei de 70.000 forinţi pentru acoperirea cheltuielilor de construcţie, deşi această sumă era foarte mică faţă de construcţiile similare din Veszprém (1885–1887) sau Nyíregyháza (1891–1892), cu cheltuieli depăşind suma de 220.000 forinţi. Între timp, Ignác Hám grăbea procurarea materialelor de bază necesare pentru începerea cât mai urgentă a construcţiei, propunerile sale în acest scop, noile schiţe cu detalii şi bugetul lucrărilor tehnice fiind acceptate de municipiu în vara anului 1885, respetiv de Ministerul de Interne la data de 6 august, astfel încât licitaţia putea fi fixată pe data de 1 octombrie 1885.

 

La licitaţia respectivă s-au prezentat firma Horváth-Oriold şi Endstrasser din Cluj, József Kellhoffer din Braşov – cu recomandări excelente privind construcţii similare – şi comuna Topliţa-Ciuc, aceasta din urmă fiind reprezentat de notarul János Csedő. Deşi dintre cei trei participanţi cea mai avantajoasă ofertă era cea a ultimului, comisia a ales totuşi întreprinzătorul braşovean József Kellhoffer, cu care la data de 20 noiembrie 1885 comitatul a semnat un contract privind suma de 70.823 forinţi şi 32 creiţari.

 

    Construcţia propriu-zisă a fost lansată în 1886, după pregătirile începute mai devreme, respectiv după licitaţie, prima sapă fiind dată la 20 aprilie, iar depunerea festivă a primei pietre de construcţie la data de 5 iunie. Lucrările progresau repede, în luna februarie a anului 1887 se punea deja în coridoare pavajul de mozaic din marmură, iar în primăvară era deja pe ordinea de zi amplasarea stemei judeţului cu scopul de a decora faţada principală: la data de 2 mai – după ce mai devreme s-a ivit deja în mod repetat problematica stemei comitatului – a fost hotărâtă comandarea stemei de teracotă, fiind ţinută de două figuri din acelaşi material. În data de 20 iulie 1887, comisia de construcţie şi municipiul a luat la cunoştinţă raportul întreprinzătorului József Kellhoffer, conform căruia, în concordanţă cu cele incluse în contract, construcţia sediului comitatului se încheie la data de 1 august, astfel autorităţile competente pot începe verificarea imediat. După lucrările de verificare terminate cu succes, instituţiile administraţiei centrale s-au instalat în noul sediu al comitatului până la data de 27 septembrie, iar în final, la data de 28, cetatea putea să fie cedată organului apărării naţionale. Primirea noului sediu al comitatului Ciuc era pozitivă, şi deşi Ignác Hám nu a mai putut fi prezent la recepţia oficială, datorită acestui arhitect sosit din Ungaria de Vest noul sediu corespundea tendinţelor contemporane atât din punct de vedere stilistic, cât şi în ceea ce priveşte nivelul execuţiei.

 

    La doar două decenii după recepţia oficială a sediului, clădirea s-a dovedit a fi prea mică pentru instituţiile administraţiei, extinderea acestuia devenind astfel necesară. Cea mai importantă cauză a lucrărilor de extindere desfăşurate în 1912–13 a fost intenţia de a aşeza aici Administraţia Financiară, şi deşi opinia publică nu vedea nici de departe cu ochi buni măsurile luate, aceasta era singura soluţie pentru problema amplasării administraţiei financiare, clădirea căpătându-şi forma actuală la data respectivă.


Descrierea edificiului

Fostul sediu al comitatului Ciuc – clădirea primăriei actuale – se află vizavi de Cetatea Mikó, faţada sa principală privind către strada principală. Partea de vest a clădirii, aşezată paralel cu strada principală, se leagă de partea de est printr-o casă a scării ce cuprinde o scară cu două rampe, respectiv prin două coridoare laterale.

 

    Clădirea inaugurată festiv în 1888 era mult mai mică faţă de starea sa actuală, extinsă. Faţada sa principală era constituită din treisprezece axe de goluri, dintre care cele trei axe principale erau accentuate de un rezalit ieşit uşor în relief. Partea principală a clădirii, de trei nivele, era completată pe cele două laturi de câte cinci-cinci axe de goluri adiţionale, însă faţadele acestora erau doar de două nivele. În cazul aripilor de nord şi sud, faţada era străpunsă de deschideri încheiate drept atât la nivelul inferior cât şi la cel superior, iar sub ferestrele de la etaj, decorate cu timpane, se afla un brâu median. În cazul celor trei axe centrale, la cele două nivele inferioare deschiderile erau încheiate în semicerc, iar nivelul superior era decorat cu ferestre geminate încheiate drept, încununate de timpane. Singurul balcon originar al clădirii, deasupra intrării principale, se deschidea din sala de consiliu. În cazul celor două nivele inferioare rezalitul era articulat de pilaştri cu capiteluri corintice, copii micşorate ale acestora fiind dispuse şi deasupra brâului, între ferestrele geminate ale celui de-al treilea nivel. Partea centrală a faţadei era încheiată într-o cornişă susţinută de un şir de console, pe care originar se afla un atic. Acest atic era decorat de stema din teracotă a comitatului, care conform surselor era susţinută de două figuri. Această stemă a fost găsită recent, cu ocazia unor săpături arheologice din anul 2012 în parcul oraşului. Înainte de modificare clădirea avea caracter neorenascentist, însă după intervenţie elementele stilistice neobaroce au devenit mai dominante.

 

    Extinderea sediului comitatului la începutul anilor 1910 s-a produs în pofida eleganţei reţinute a clădirii. În cadrul lucrărilor desfăşurate în 1912–13 faţada principală a fost lărgită în mod proporţional pe amândouă laturi, iar clădirea a fost completată cu aripi noi. Faţada lărgită, de 23 axe de goluri, a primit la cele două extremităţi intrări noi, deasupra cărora au fost amplasate două balcoane noi. Brâul median care se afla sub ferestrele de la etaj a dispărut, în locul acestuia faţada fiind articulată de benzi formate din blocuri de piatră fasonate. Modificări substanţiale s-au produs şi pe partea centrală a clădirii: deşi au fost păstrate ferestrele geminate ale celui de-al treilea nivel, pilaştrii proporţionaţi dintre acestea au fost substituiţi cu elemente mai puţin estetice, respectiv aticul care încununa rezalitul central a fost înlocuit de un timpan. Pentru o vreme îndelungată câmpul timpanului era străpuns de o deschidere ovală, însă aceasta a fost înlocuită de stema oraşului, amplasată cu ocazia restaurării faţadei în anul 2000. În spatele timpanului, respectiv pe acoperişurile înălţate deasupra colţurilor faţadei principale lărgite, conform modei din acea perioadă, au fost amplasate decoraţii din tinichea. Stema comitatului a fost amplasată pe faţadă tot cu ocazia modificărilor de la începutul secolului, cu alte cuvinte, stemele care înfăţişează simbolurile comitatului se pot vedea şi astăzi amplasate în cartuşuri baroce la colţurile blocului care constituie cel de-al treilea nivel al rezalitului central. Conform descrierii unei diplome semnate de împărat la data de 2 octombrie 1793 în Viena, în primul cartierul al stemei Scaunului Ciuc se află un soare pe fond albastru, iar lângă acesta, în cartierul doi, se vede o semilună pe fond roşu, din mijlocul căreia răsare o cruce dublă. În cartierul trei apar trei râuri – conform cuvintelor diplomei Mureşul, Oltul şi Târnava – respectiv doi munţi sau dealuri, pe culmile cărora se află două case mici. Munţii înfăţişaţi se referă, conform descrierii, la pasul Piricske şi Ghimeş, iar dealurile împădurite cu brazi din cartierul patru simbolizează brădeturile. Partea centrală, aurită a stemei este ocupată de Fecioara Maria ţinând în braţe Pruncul Isus (care înfăţişează de fapt statuia votivă din Şumuleu Ciuc), întreaga compoziţie fiind încununată de o coroană, completată de următoarea inscripţie: „Sigillum Sedium Siculicalium Csik utriusque Gyergyó et Kászon”. Colţurile din dreapta şi stânga ale celui de-al treilea nivel al rezalitului central au fost împodobite de reprezentări simplificate ale stemei comitatului Ciuc – format din stema Scaunului Ciuc descris mai sus. Pe acestea, în câmpuri aproape indiscernabili, cel mai uşor se distinge figura schematică a Fecioarei cu Pruncul, însă brădeturile din partea inferioară a stemei sunt sesizate doar de brazi stilizaţi şi forme triunghiulare aşezate independent una de alta. În ceea ce priveşte modificările de la începutul secolului, trebuie remarcat inclusiv accentuarea rezalitelor de colţ, care au avut în acelaşi timp un rol urbanistic important (mai ales cel de nord), deoarece acestea marcau perspectiva unora dintre străzile oraşului.

 

  

 În interiorul clădirii decoraţia se restrânge mai ales asupra casei scării respectiv asupra sălii de consiliu, în primul caz fiind caracteristice perechile de pilaştri cu capiteluri ionice şi ghirlande, iar în cel de-al doilea caz putându-se remarca galeria susţinută de un şir de console. Între console se pot vedea elemente din strucatură aurite cu ornamentică florală.


Bibliografie selectivă
Császár László (ed.), Épülettípusok a kiegyezés utáni Magyarországon, Építésügyi Tájékoztató Központ, Budapest, 1995, 106–113.
Pál Judit, Városfejlődés a Székelyföldön (1750–1914), Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 2003, 421–432.
Vofkori György, Csíkszereda és Csíksomlyó képes története, Typografika, Békéscsaba, 2007, 152–155.


Discuţie